Art. 32 Noul Cod Penal Tentativa Tentativa
| Comentarii |
|
CAPITOLUL IV
Tentativa
Tentativa
Art. 32
Tentativa
(1)Tentativa constă în punerea în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul.
(2) Nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a infracţiunii este consecinţa modului cum a fost concepută executarea.
| ← Art. 31 Noul Cod Penal Cazul fortuit Cauzele de neimputabilitate | Art. 33 Noul Cod Penal Pedepsirea tentativei Tentativa → |
|---|
după caz întreruptă (tentativa imperfectă) sau care - deşi terminată - nu şi-a produs efectul (tentativa perfectă). Totodată, din punct de vedere legal, în cazul prevăzut la alin. (2), nu există tentativă, desemnându-se astfel actul de executare fără caracter penal, care în doctrină s-a încetăţenit sub denumirea de tentativă imposibilă sau absolut improprie. în
Citește mai mult
aceeaşi ordine de idei, s-a renunţat la prevederea expresă a formei relativ improprii [art. 20 alin. (2) CP 1969), considerându-se că „această prevedere nu se justifică atâta vreme cât nu au relevanţă motivele neproducerii rezultatului în cazul tentativei, ele putând fi de orice natură, dar independent de voinţa făptuitorului, pentru a angaja răspunderea penală a acestuia". Sub acest aspect, este corect punctul de vedere potrivit căruia, „indiferent de existenţa sau inexistenţa unei norme care să o definească, tentativa relativ improprie există ca o realitate faptică", astfel încât, ori de câte ori consumarea infracţiunii nu a fost posibilă datorită insuficienţei ori defectuozităţii mijloacelor folosite (acte prin natura lor apte să conducă la producerea rezultatului faptei tipice) ori datorită împrejurării că, în timpul când s-au săvârşit actele de executare, obiectul (existent în materialitatea sa) lipsea de la locul în care făptuitorul credea că se află, se va angaja răspunderea penală, indiferent dacă actul de executare a fost întrerupt ori nu şi-a produs efectul din motive independente de voinţa făptuitorului. Ca atare, sub acest aspect, nu urmează a se ridica probleme de delimitare a legii penale mai favorabile.Pornind de la această schimbare de optică, prin nepreluarea dispoziţiei din art. 20 alin. (2) CP 1969, în doctrină se avansează o nouă clasificare a tentativei, distingându-se între tentativa idonee şi tentativa neidonee, după cum actele de executare creează sau nu o stare obiectivă de pericol pentru valoarea socială ocrotită, conform unei aprecieri ex ante făcute în raport de acţiunea făptuitorului.
Aspectele teoretice privitoare la caracterizarea tentativei ca infracţiune atipică (condiţii de existenţă, particularităţi la nivelul conţinutului), plus delimitările faţă de actele de pregătire şi faptul consumat (spre exemplu: tentativă de omor - vătămare corporală; tentativă de furt - furt consumat ş.a.m.d.) îşi menţin importanţa din punct de vedere practic.
Și în actuala reglementare, actele de pregătire, ca regulă, nu se pedepsesc, însă, la anumite infracţiuni [de exemplu, unele infracţiuni contra securităţii naţionale - art. 412 alin. (2) NCP], actele preparatorii se asimilează cu tentativa, fiind sancţionate ca atare. Dacă asimilarea implică o modificare în natura juridică a actului preparator, care se transformă în act de executare, sau dacă priveşte exclusiv problema regimului de sancţionare rămâne o problemă controversată.
Citește mai mult
acordă atenţie aparte, în norme generale exprese, decât aspectelor legate de faza atipică (mai puţin ca perfectă) a infracţiunii (art. 174 NCP), constând în tentativă (stadiul actelor de executare a infracţiunii neconsumate). Motivaţia pentru această opţiune este simplu de identificat: faza externă (potenţială) de debut, a actelor preparatorii, nu are - ca regulă - relevanţă infracţională (prin excepţie, unele acte de pregătire pentru comiterea anumitor infracţiuni sunt uneori incriminate, fie prin procedeul asimilării cu tentativa, fie ca infracţiuni de sine-stătătoare); faza infracţiunii consumate este forma tipică de prezentare a infracţiunii (la care se referă propriu-zis dispoziţiile penale generale şi sub aspectul căreia se efectuează descrierile din normele de incriminare); etapa epuizării este mai rar întâlnită, referirile la aceasta prin norme generale fiind incidentale şi realizându-se cu ocazia reglementării nemijlocite a altor instituţii [de exemplu, în materie de prescripţie a răspunderii penale, potrivit art. 154 alin. (2) şi (3) NCP].Capitolul IV din Titlul II al părţii generale a noului Cod penal include doar trei articole, fiind stabilite, pe rând: condiţiile de existenţă cerute tentativei (definiţia acesteia), precum şi o ipoteză de inexistenţă juridică (art. 32 NCP); regimul sancţionator al tentativei relevante penal (art. 33 NCP); cauzele de nepedepsire a tentativei (art. 34 NCP).
NCP a renunţat la împărţirea tentativei în funcţie de cauzele care conduc la neproducerea rezultatului infracţiunii în tentativa proprie şi improprie (relativ sau absolut), neavând o prevedere similară cu cea din art. 20 alin. (2) C. pen. 1969, considerându-se că este lipsit de importanţă motivul pentru care nu se produce
Citește mai mult
rezultatul în cazul tentativei. Astfel, potrivit NCP tentativa va fi idonee [alin. (1)] sau neidonee [alin. (2)], menţinându-se totodată distincţia referitor la tentativa idonee între cea perfectă şi imperfectă.Tentativa nu este posibilă la infracţiunile omisive proprii, infracţiunile de obicei sau de simplă repetare, infracţiunile de executare promptă săvârşite prin viu grai, infracţiunile de consumare anticipată, infracţiunile săvârşite din culpă (simplă ori cu prevedere) sau cu praeterintenţie.