Art. 40 Noul Cod Penal Contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni
Comentarii |
|
Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni
Art. 40
Contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente
(1) Dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă, se aplică dispoziţiile art. 39.
(2) Dispoziţiile art. 39 se aplică şi în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat mai suferise o condamnare definitivă pentru o infracţiune concurentă.
(3) Dacă infractorul a executat integral sau parţial pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente.
(4) Dispoziţiile privitoare la aplicarea pedepsei în caz de concurs de infracţiuni se aplică şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii.
(5) În cazul contopirii pedepselor conform alin. (1)-(4) se ţine seama şi de pedeapsa aplicată printr-o hotărâre de condamnare pronunţată în străinătate, pentru o infracţiune concurentă, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii.
← Art. 39 Noul Cod Penal Pedeapsa principală în caz de concurs... | Art. 41 Noul Cod Penal Recidiva Unitatea şi pluralitatea de... → |
---|
Va rog sa ma ajutați cu un răspuns la întrebarea de mai jos
Fratele meu a avut o condamnare în Elveția pe care a ispășit-o în 2017 iar acum are o condamnare ptr aceeași fapta în Franța, întrebarea mea este dacă se pot contopi aceste doua condamnari. Dacă este o înțelegere între Elveția și Franta?
Citește mai mult
Intrebarea mea care este acuma la plecarea mea din tara anul trecut in luna august se vorbea ca se modifica codul penal la faza asta cu contopirile pedepselor ca ar fi neconstitionala si ca o sa se faca la loc cum era pe dodul vechi asta a fost intrebarea mea va mulrunesc f multCitește mai mult
contopirea la ele cand voi veni in tara va multumesc din suflet ionutMultumesc!
Va rog doresv un rasp urgent cine poate sa ma ajuta sa stiu si eu .
„Dacă în interpretarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 şi în aplicarea art. 5 din Codul penal, în cazul unei operaţiuni de contopire a unei pedepse aplicate în temeiul Noului Cod penal, pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul Codului penal din 1969,
Citește mai mult
aflată în curs de judecată, cu o pedeapsă aplicată în temeiul noului Cod penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru o infracţiune concurentă săvârşită sub imperiul Codului penal din 1969, se impune aplicarea tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni prevăzut de legea penală în vigoare la momentul efectuării operaţiunii de contopire sau aplicarea tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni prevăzut de legea penală în vigoare la momentul săvârşirii faptelor. ” Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 iunie 2016.Detalii: legeaz.net/monitorul-oficial-550-2016/decizie-iccj-15-2016-contopire-pedepse-lege-penala-favorabila
Citește mai mult
nemaifăcând trimitere la aplicarea corespunzătoare a altor sancţiuni de drept penal (pedepse complementare şi măsuri de siguranţă), regimul acestora fiind reglementat în articolul ce încheie sediul materiei rezervate pluralităţii de infracţiuni (art. 45 NCP).Elementul de noutate constă în introducerea unei prevederi exprese referitoare la aplicarea pedepsei pentru ansamblul faptelor penale, atunci când una sau mai multe dintre infracţiunile din structura concursului au fost judecate şi s-a pronunţat o condamnare în străinătate [art. 40 alin. (5) NCP], dacă hotărârea de condamnare în cauză a fost recunoscută în România potrivit legii.
Dată fiind modificarea tipului de sistem de sancţionare, prin cumul juridic (dar cu spor obligatoriu şi fix, iar nu facultativ şi variabil), a situaţiilor în care în concursul de infracţiuni sunt integrate fapte penale sancţionate cu pedepse principale din aceeaşi specie, de la nivelul Codului penal din 1969 la acela al noului Cod penal, remarcăm că dispare controversa referitoare la caracterul obligatoriu sau facultativ al sporului de pedeapsă aplicat iniţial, în construcţia pedepsei rezultante parţiale anterioare, ca efect al contopirii ulterioare a tuturor pedepselor stabilite pentru infracţiunile concurente. Este de remarcat şi faptul ca, în timp ce recalcularea pedepsei în caz de recidivă nu poate avea loc decât dacă starea de recidivă (iniţial necunoscută) este descoperită ulterior, dar numai înainte de executarea sau considerarea ca executată a pedepsei astfel aplicate, în cazul concursului de infracţiuni, contopirea determinată de situaţiile indicate la art. 40 NCP nu este limitată în timp în funcţie de data descoperirii noii infracţiuni concurente.
în practică s-a decis, cu efect obligatoriu, că „instanţele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea care a făcut obiectul judecăţii cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanţă" (soluţie care apreciem că îşi va menţine valabilitatea).
Aplicarea art. 5 şi art. 6 NCPu,-Vom încadra la această secţiune ipotezele în care una dintre faptele concurente a fost definitiv judecată potrivit legii vechi sau toate faptele din cadrul concursului au fost judecate definitiv, dar contopirea pedepselor stabilite nu a fost realizată înainte de intrarea în vigoare a legii noi.
• dacă există două fapte concurente săvârşite sub imperiul legii vechi (Fv), distingem următoarele ipoteze:
(i)
Citește mai mult
dacă o faptă este judecată definitiv la momentul intrării în vigoare a NCP, iar cealaltă este în curs de judecată, instanţa care judecă a doua faptă concurentă va aplica prevederile art. 6 NCP în privinţa pedepsei definitiv aplicate, iar în privinţa celei de-a doua vor fi aplicate prevederile mai permisi-ve ale art. 5 NCP, instanţa comparând condiţiile răspunderii penale, precum şi limitele de pedeapsă din cele două legi. în a doua etapă, instanţa va compara condiţiile de existenţă a concursului, precum şi tratamentul sancţionator existent în cele două legi şi va aplica pedeapsa rezultantă în funcţie de regimul mai favorabil inculpatului;(ii) dacă ambele fapte au fost judecate definitiv înainte de intrarea în vigoare a NCP, instanţa care va judeca cererea de contopire a pedepselor va aplica art. 6 NCP cu privire la fiecare pedeapsă aplicată, comparând-o cu maximul special al infracţiunii din NCP şi, după caz, va reduce pedeapsa la acel maxim. în a doua etapă, instanţa va compara condiţiile de existenţă a concursului, precum şi tratamentul sancţionator existent în cele două legi, şi va aplica pedeapsa rezultantă în funcţie de regimul mai favorabil inculpatului.
• dacă una dintre faptele concurente a fost săvârşită sub imperiul legii noi (Fn), distingem următoarele ipoteze, având în vedere dispoziţiile art. 10 Legea de punere în aplicare a NCP:
(i) dacă Fv este judecată definitiv la momentul intrării în vigoare a NCP, iar Fn este în curs de judecată, instanţa va proceda la aplicarea art. 6 NCP în privinţa pedepsei aplicate pentru Fv, iar pedeapsa pentru Fn, precum şi tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni, vor fi obligatoriu cele prevăzute de NCP;
(ii) Atunci când Fv a fost judecată definitiv conform legii vechi, iar Fn a fost judecată definitiv conform legii noi, instanţa care procedează la contopirea pedepselor va aplica dispoziţiile art. 6 NCP numai cu privire la pedeapsa aplicată pentru Fv pentru că, prin ipoteză, Fn a fost judecată conform legii noi. Contopirea va fi realizată obligatoriu conform legii noi, având în vedere că o faptă din structura pluralităţii a fost săvârşită sub imperiul NCP.
Citește mai mult
executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente. (4) Dispoziţiile privitoare la aplicarea pedepsei în caz de concurs de infracţiuni se aplică şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii”.