Art. 44 Noul Cod Penal Pluralitatea intermediară Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni
| Comentarii |
|
CAPITOLUL V
Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni
Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni
Art. 44
Pluralitatea intermediară
(1) Există pluralitate intermediară de infracţiuni când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare şi până la data la care pedeapsa este executată sau considerată ca executată, condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune şi nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă.
(2) În caz de pluralitate intermediară, pedeapsa pentru noua infracţiune şi pedeapsa anterioară se contopesc potrivit dispoziţiilor de la concursul de infracţiuni.
| ← Art. 43 Noul Cod Penal Pedeapsa în caz de recidivă Unitatea... | Art. 45 Noul Cod Penal Pedepsele complementare, pedepsele... → |
|---|
Citește mai mult
data la care pedeapsa este executată sau considerată ca executată), după cum împrumută regimul de sancţionare de la concursul de infracţiuni.Articolul 44 NCP îşi găseşte corespondent în prevederile art. 40 CP 1969 (cu denumirea marginală „Pedeapsa în unele cazuri când nu există recidivă"), sub regimul căruia instituţiei disciplinate i s-a atribuit, în opinia dominantă, denumirea de pluralitate intermediară (acceptată de unii autori ca o recidivă postcondamnatorie de fapt, şi nu de drept). Dacă în actuala reglementare, potrivit art. 44 alin. (1) NCP, este descris conţinutul normativ specific acestei forme de pluralitate de infracţiuni, iar prin dispoziţiile din alin. (2) se stabileşte regimul de sancţionare, Codul penal din 1969 consacra în art. 40, în alineate distincte, aşa-numita pluralitate intermediară în cazul persoanei fizice [alin. (1)), respectiv în cazul persoanei juridice [alin. (2)].
Pluralitatea intermediară prezintă o structură proprie, din care rezultă existenţa unei condamnări definitive neexecutate ori executate doar parţial, în raport de care aceeaşi persoană (fizică sau juridică) comite o nouă infracţiune, în lipsa condiţiilor cerute de lege pentru existenţa stării de recidivă (postcondamnatorie).
în cazul persoanei fizice, este suficient să lipsească cel puţin una dintre condiţiile prevăzute drept necesare pentru existenţa recidivei postcondamnatorii (după caz, oricare dintre cele care privesc termenul întâi sau termenul secund al acesteia), oferind o gamă amplă de situaţii în cadrul pluralităţii de infracţiuni, ca pluralitate intermediară, pe drept cuvânt arătându-se,1J că „structura sa poate interveni în foarte multe variante - simple sau combinate".
Pluralitatea intermediară poate lua naştere prin comiterea noii infracţiuni înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării pedepsei într-un loc de deţinere, pe durata termenelor de supraveghere ale liberării condiţionate [art. 104 alin. (2) NCP], suspendării executării pedepsei sub supraveghere [art. 96 alin. (4) şi (5) NCP] ori pe durata termenului de încercare al unei graţieri condiţionate, inclusiv atunci când se comite infracţiunea de evadare (art. 285 NCP) sau când noua infracţiune se comite, în condiţiile legii, în stare de evadare, nefiind - în toate aceste cazuri -întrunite condiţiile necesare (lipsind cel puţin una, oricare ar fi aceea) pentru existenţa recidivei postcondamnatorii.
în privinţa sancţionării pluralităţii intermediare în cazul persoanei fizice, cu referire la aplicarea pedepsei principale, legea prevede -în art. 44 alin. (2) NCP - că „pedeapsa pentru noua infracţiune şi pedeapsa anterioară se contopesc (sic!) potrivit dispoziţiilor de la concursul de infracţiuni" (s.n.). Sub regimul Codului penal din 1969, în condiţiile art. 40, pedeapsa în unele cazuri când nu exista recidivă (postcondamnatorie) se aplica „potrivit regulilor pentru concursul de infracţiuni". Deşi regimul de sancţionare aplicabil pluralităţii intermediare, în sensul configurării acestuia prin trimitere la concurs, nu a fost modificat, semnalăm următoarele: pe de o parte, modificările intervenite în reglementarea actuală a sancţionării concursului de infracţiuni se răsfrâng corespunzător şi asupra sancţionării pluralităţii intermediare; pe de altă parte, este de observat că şi în sancţionarea pluralităţii intermediare contopirea poate fi exclusă, ca şi în cazul concursului, atunci când intervin situaţii dintre cele reglementate la art. 39 alin. (1) lit. a) sau d) NCP. Ca atare, considerăm că indica un stadiu superior de exprimare formularea legală din Codul penal din 1969, care acoperea toate ipotezele posibile, dublând şi în cazul pluralităţii intermediare integralitatea soluţiilor sancţionatorii apte a se configura în situaţia concursului (exprimarea actuală părând, în mod nefericit, a restrânge doar la cazul cumulului juridic ipotezele sancţionatorii ale pluralităţii intermediare).
Regulile de sancţionare a concursului de infracţiuni se vor avea în vedere şi în raport de cazurile de pluralitate intermediară emergente în termenele de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere sau de liberare condiţionată (spre deosebire de ipotezele corespunzătoare reglementate de Codul penal din 1969, când aceste ipoteze marcau excepţii din sancţionarea pluralităţii intermediare). Va opera însă cumulul aritmetic atunci când noua infracţiune se va comite în termenul de încercare al unei graţieri condiţionate (în funcţie de prevederile legii speciale în cauză), precum şi atunci când aceasta ar fi evadarea (art. 285 alin. (4) NCP].
Atunci când după o condamnare definitivă la o pedeapsă neexecutată ori doar parţial executată se comite un concurs de infracţiuni, iar nu toate infracţiunile din structura acestuia întrunesc condiţiile recidivei - care sunt însă verificate de cel puţin una dintre ele urmează a se face, pentru întregul ansamblu faptic, aplicarea dispoziţiilor de la art. 43 alin. (2) NCP, rezolvându-se întâi concursul şi abia apoi recidiva postcondamnatorie, în al cărei termen secund vor fi integrate toate infracţiunile concurente, inclusiv acelea care sunt, de fapt, prin ele însele, în pluralitate intermediară faţă de termenul întâi. Per a contrario, dacă nici măcar una dintre aceste infracţiuni concurente nu întruneşte condiţiile termenului al doilea al recidivei postcondamnatorii (ori dacă primul termen al acesteia nu este verificat), va exista un concurs de infracţiuni comise, fiecare, cu reţinerea stării de pluralitate intermediară faţă de primul termen. în acest caz, lipsa reproducerii exprese în structura art. 44 NCP a soluţiei corespunzătoare celei indicate explicit în art. 43 alin. (2) NCP conduce la concluzia că primează soluţionarea pluralităţii intermediare (pentru fiecare infracţiune în parte), iar abia apoi urmează a se rezolva din punct de vedere sancţionator concursul de infracţiuni [utilizându-se pedepsele concrete atinse ca urmare a aplicării anterioare a regulilor din art. 44 alin. (2) NCP]. Această manieră de soluţionare a problemei este similară celei alese în cazul concursului de infracţiuni comise în stare de recidivă postexecutorie, deşi pluralitatea intermediară este mai apropiată de recidiva postcondamnatorie şi ar fi fost firesc să urmeze tiparul sancţionatoriu ales pentru aceasta din urmă, în situaţia dată, opţiunea disociată a noului legiuitor fracţionând în mod inexplicabil armonia reglementării.
Construită formal după structura recidivei postcondamnatorii, în cazul persoanei juridice se va reţine pluralitatea intermediară atunci când una dintre infracţiunile ce configurează conţinutul normativ al art. 44 alin. (1) NCP este o infracţiune din culpă. în caz de pluralitate intermediară, persoanei juridice i se aplică regimul amenzii prevăzut de lege pentru persoana fizică [art. 147 alin. (1) NCP], cumul juridic cu spor obligatoriu şi fix.
Potrivit art. 10 din Legea nr. 187/2012, atunci când starea de pluralitate intermediară s-a configurat prin comiterea celui de-al doilea termen după intrarea în vigoare a noului Cod penal, regimul acesteia va fi exclusiv cel indicat de această lege, nepunându-se problema delimitării legii mai favorabile prin raportare la Codul penal din 1969. Dacă însă această formă a pluralităţii de infracţiuni a fost conturată în perioada activităţii codificării anterioare, urmează a se aplica rezolvările conturate şi în ipotezele similare privitoare la starea de recidivă postcon-damnatorie
Pentru sancţionarea pluralităţii intermediare se aplică, de regulă, principiile de la aplicarea
Citește mai mult
pedepsei în cazul concursului de infracţiuni, contopindu-se întreaga pedeapsă anterioară (chiar dacă a fost în parte executată) cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune, iar la pedeapsa de bază se adaugă în mod obligatoriu un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (dacă sunt numai pedepse cu închisoarea, sau numai pedepse cu amenda); din pedeapsa rezultantă se va deduce perioada deja executată din pedeapsa anterioară.dacă inculpatul, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, dar înainte de executarea acesteia, săvârşeşte două fapte, una pentru care sunt întrunite condiţiile recidivei postcondamnatorii, iar cealaltă pentru care nu sunt întrunite aceleaşi condiţii, instanţa va aplica sistemul sancţionator al recidivei, conform art. 43 alin. (2) NCP.
în cazul persoanei juridice se vor aplica aceleaşi dispoziţii ca în cazul persoanei fizice, conform art. 147 NCP.
(1) Când după condamnarea definitivă cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, şi nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă, pedeapsa se aplică potrivit regulilor pentru concursul de infracţiuni. (2) în cazul persoanei juridice, dacă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 402 alin. (1) lit. a), pedeapsa se aplică potrivit regulilor pentru concursul de infracţiuni”.