Art. 42 Noul Cod Penal Condamnări care nu atrag starea de recidivă Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni

CAPITOLUL V
Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni

Art. 42

Condamnări care nu atrag starea de recidivă

La stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de hotărârile de condamnare privitoare la:

a) faptele care nu mai sunt prevăzute de legea penală;

b) infracţiunile amnistiate;

c) infracţiunile săvârşite din culpă.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 42 Noul Cod Penal Condamnări care nu atrag starea de recidivă Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni




Pantis Beatrice 20.06.2016
Cazurile prevăzute de lege semnifică, potrivit doctrinei, condiţiile negative privind termenii recidivei, adoptându-se o formulă mai concisă faţă de textul corespondent din Codul penal din 1969 (art. 38), înscriindu-se expres în această categorie condamnările privitoare la faptele dezincriminate (potrivit noii concepţii asupra sferei dezincriminării, conform art. 4 NCP în lumina art. 3 din Legea nr. 187/2012), infracţiunile amnistiate şi infracţiunile săvârşite din culpă. Nu sunt preluate expres din textul art. 38 CP 1969 referirile la condamnările pentru infracţiunile comise în timpul
Citește mai mult minorităţii, ceea ce nu modifică incompatibilitatea acestora cu starea de recidivă, ţinând cont însă de reconsiderarea regimului de sancţionare aplicabil acestei categorii de infractori, ca regim unic, constând în măsuri educative (neprivative ori privative de libertate). Potrivit Legii pentru punerea în aplicare a noului Cod penal (art. 9 alin. (1)], „pedepsele cu închisoarea aplicate în baza dispoziţiilor Codului penal din 1969 pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii nu vor fi luate în considerare la stabilirea stării de recidivă potrivit dispoziţiilor Codului penal".

Ca atare, se menţine optica din Codul penal din 1969, prin excluderea minorilor din categoria infractorilor recidivişti, după cum se promovează aceeaşi soluţie legislativă de menţinere a caracterului (ca regulă) temporar al recidivei, ce reiese din fixarea momentului limită al comiterii noii infracţiuni până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare (indiferent dacă sunt sau nu îndeplinite celelalte condiţii ale reabilitării), cu diferenţa că, în actuala reglementare, se dispune în acest sens prin art. 41 alin. (1) NCP (condiţia devenind pozitivă, integrată în chiar definiţia recidivei), iar nu printr-un articol distinct, drept condiţie negativă a recidivei (cum era cazul în lumina art. 38 alin. (2) CP 1969].

Săvârşirea din nou a unei infracţiuni în raport de o condamnare privitoare la fapte care nu mai sunt prevăzute ca infracţiuni de legea penală ori de o condamnare referitoare la o infracţiune amnistiată exclude orice formă a pluralităţii de infracţiuni, pe când comiterea unei noi infracţiuni după o condamnare definitivă, neexecutată sau executată doar parţial, pentru o infracţiune din culpă, atrage pluralitatea de infracţiuni sub forma pluralităţii intermediare (art. 44 NCP).
Răspunde
Dana Toma 29.11.2015
Din enumerarea cauzelor pentru care primul termen al pluralităţii de infracţiuni nu va constitui şi primul termen al recidivei, observăm că legea nouă nu mai include infracţiunile săvârşite în timpul minorităţii şi infracţiunile pentru care a intervenit reabilitarea sau s-a împlinit termenul de reabilitare.

referitor la prima modificare, aceasta are legătură cu schimbarea regimului de sancţionare a infracţiunilor săvârşite în timpul minorităţii. Astfel, conform 114 NCP, în cazul minorului care răspunde penal instanţa poate aplica numai măsuri educative, fiind exclusă aplicarea unor pedepse.
Citește mai mult Aşadar, în cazul infracţiunilor săvârşite în stare de minoritate este de plano exclusă starea de recidivă, întrucât minorului nu îi poate fi aplicată pedeapsa cu închisoarea. Pluralitatea de infracţiuni în cazul minorilor este reglementată de dispoziţiile speciale prevăzute de art. 129 NCP.

Pentru a stabili regimul pedepselor cu închisoarea aplicate minorilor conform C. pen. 1969, legiuitorul a prevăzut la art. 9 Legea de punere în aplicare a NCP că acestea nu vor fi luate în considerare pentru stabilirea stării de recidivă conform NCP. Concluzionând, nici faţă de pedepsele cu închisoarea aplicate conform C. pen. 1969, şi cu atât mai puţin faţă de măsurile educative aplicate conform NCP, minorului nu îi poate fi reţinută starea de recidivă.

referitor la pedepsele pentru care s-a pronunţat reabilitarea sau s-a împlinit termenul de reabilitare, nu mai era necesară enumerarea acestora în cadrul articolului, întrucât rezultă din însăşi definiţia stării de recidivă că în cazul unui inculpat reabilitat nu poate fi reţinută această stare.

O hotărâre definitivă prin care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, nefiind o hotărâre de condamnare, nu poate constitui prim termen al recidivei postcondamnatorii.
Răspunde
defara 3.02.2014
Corespondența cu vechiul Cod Penal (1969): art. 38: „Condamnările care nu atrag starea de recidivă. (1) La stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de hotărârile de condamnare privitoare la: a) infracţiunile săvârşite în timpul minorităţii; a1) infracţiunile săvârşite din culpă; b) infracţiunile amnistiate; c) faptele care nu mai sunt prevăzute ca infracţiuni de legea penală. (2) De asemenea, nu se ţine seama de condamnările pentru care a intervenit reabilitarea, sau în privinţa cărora s-a împlinit termenul de reabilitare”.
Răspunde