Art. 50 Noul Cod Penal Circumstanţe personale şi reale Autorul şi participanţii
| Comentarii |
|
CAPITOLUL VI
Autorul şi participanţii
Autorul şi participanţii
Art. 50
Circumstanţe personale şi reale
(1) Circumstanţele privitoare la persoana autorului sau a unui participant nu se răsfrâng asupra celorlalţi.
(2) Circumstanţele privitoare la faptă se răsfrâng asupra autorului şi a participanţilor numai în măsura în care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.
| ← Art. 49 Noul Cod Penal Pedeapsa în cazul participanţilor... | Art. 51 Noul Cod Penal Împiedicarea săvârşirii infracţiunii... → |
|---|
în mod constant, în materia participaţiei, teoria penală face distincţie între două categorii de circumstanţe (lato sensu), anume cele personale, respectiv cele reale, dată fiind importanţa practică a acestei clasificări, după cum afectează răspunderea penală a tuturor participanţilor sau doar a unora dintre aceştia.
Citește mai mult
Circumstanţele personale sunt stări, situaţii, calităţi etc. care rezidă în persoana fiecărui făptuitor, autor sau participant, caracterizându-l din punct de vedere al periculozităţii sociale pe care o prezintă, subclasificându-se în circumstanţe personale subiective şi circumstanţe personale de individualizare. Se înscriu în categoria celor subiective, spre exemplu: circumstanţele legate de poziţia psihică pe care s-a situat autorul/ participantul; cauzele generale de excludere a infracţiunii, din registrul celor de neimputabilitate, cu efect in personam; alte cauze (de înlăturare a răspunderii penale, de impunitate etc.) dintre acelea de ordin strict personal. Se înscriu în categoria circumstanţelor personale de individualizare, spre exemplu: o anumită calitate a făptuitorului, starea civilă, raporturile cu victima ş.a.Aşa cum rezultă din interpretarea legii, indiferent de efectul atras, aceste circumstanţe personale influenţează numai răspunderea individuală a celui în persoana căruia subzistă, fără să radieze asupra celorlalţi. Unele probleme continuă să se ridice în materie de participaţie în cazul unor circumstanţe personale, fiind discutabil dacă se pot converti în circumstanţe reale, semnalând - cu titlu de exemplu - câteva opinii divergente în acest sens, în privinţa următoarelor aspecte: premeditarea (în concepţia obiectivă) ar fi susceptibilă de convertire atunci când cel care a premeditat săvârşirea faptei efectuează acte de pregătire împreună cu alte persoane, care cunosc scopul acestor pregătiri; starea de intoxicaţie voluntară preordinată cu alcool sau cu alte substanţe psihoactive [art. 77 lit. f) NCP) s-ar asimila premeditării atunci când este cunoscută de participanţi, împreună cu scopul ei; calitatea specială indicată în art. 295 NCP (funcţionar public gestionar sau administrator, în caz de delapidare); calitatea de membru de familie; calitatea de mamă a copilului nou-născut, aflată în stare de tulburare psihică determinată de naştere [art. 200 alin. (1) NCP-corespondent art. 177 CP 1969, care a suscitat intense dezbateri teoretice şi soluţii doctrinare neunitare 31) etc.
Având în vedere aceste situaţii (şi altele asemănătoare), apreciem pertinenţa opiniei exprimate în doctrină, anume că s-ar impune o soluţie legală „conform căreia circumstanţele care fac parte din conţinutul legal al infracţiunii de bază (tip) urmează să fie considerate reale şi, deci, să se răsfrângă asupra participanţilor, iar toate împrejurările de care depinde existenţa infracţiunii în formă atenuată sau agravată, dacă atenuarea sau agravarea este legată de vreo calitate sau stare psihică a persoanei subiect activ, să fie considerate personale, indiferent că au fost cunoscute sau nu de către ceilalţi participanţi, şi deci să nu se răsfrângă asupra lor"141.
Circumstanţele reale sunt acele stări, situaţii, împrejurări etc. care se referă la faptă, fiind exterioare persoanei autorului sau participanţilor. Se înscriu în această categorie (de pildă): circumstanţele privitoare la loc, timp, mod, mijloace de comitere a infracţiunii, ca circumstanţe speciale sau de ordin general, după caz, anterioare, concomitente sau posterioare executării; cauzele generale de excludere a infracţiunii, din registrul celor justificative, cu efecte in rem. Potrivit art. 50 alin. (2) NCP, caracterul obiectiv al circumstanţelor reale radiază asupra autorului/ participanţilor, însă numai în măsura în care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut. în prima categorie se integrează cele a căror existenţă se cunoaşte efectiv, fie de la bun început, fie de pe parcursul săvârşirii faptei, iar în a doua categorie îşi găsesc loc cele prevăzute, dar apreciate, în mod neîntemeiat, a nu fi propriu-zis incidente pe caz concret.
Circumstanţele reale sunt, de regulă, cunoscute de coautori, deoarece prin săvârşirea în mod nemijlocit a faptei aceştia dobândesc reprezentarea împrejurărilor de comitere. De asemenea, aceste circumstanţe influenţează şi răspunderea penală a participanţilor secundari (instigatori, complici), în condiţiile expres indicate de lege, cu distincţiile operate în doctrină după cum fapta săvârşită nemijlocit este mai gravă, mai uşoară sau total diferită de cea la care au înţeles aceştia să contribuie. Necunoaşterea unei stări, situaţii sau împrejurări pe care infractorul nu a cunoscut-o în momentul săvârşirii nu constituie circumstanţă agravantă sau element circumstanţial agravant [art. 30 alin. (3) NCPJ.
Problema răspunderii participanţilor în cazul infracţiunilor săvârşite cu intenţie depăşită se rezolvă tot în temeiul art. 50 alin. (2) NCP, rezultatul praeterintenţionat al faptei constituind un aspect care priveşte fapta (circumstanţă reală). Astfel, se va răspunde pentru întreg ansamblul faptic praeterintenţionat dacă se dovedeşte în raport de acesta poziţia psihică similară cu aceea a autorului, din partea participanţilor. Este de observat că textul din art. 50 alin. (2) NCP acoperă explicit doar situaţia intenţiei directe/indirecte, cât şi - parţial - pe aceea a intenţiei depăşite, dar numai în una dintre modalităţile în care este posibilă configurarea acesteia, anume varianta intenţie iniţială, culpă cu prevedere în privinţa rezultatului final mai grav (deşi doctrina a indicat posibilitatea construcţiei intenţiei depăşite prin întâlnirea oricărei modalităţi iniţiale a intenţiei cu oricare modalitate finală a culpei)- Deşi în mod constant practica instanţei supreme a extins ipoteza şi asupra situaţiei în care culpa finală (din structura praeterintenţiei) ar fi o culpă simplă [astfel încât se afirma că „circumstanţele privitoare la faptă se răsfrâng asupra participanţilor dacă aceştia le-au cunoscut ori le-au prevăzut sau, în cazul infracţiunilor praeterintenţionate, daca puteau să le prevadă" (s.n.)m), doctrina a manifestat serioase rezerve asupra soluţiei, care tinde a extinde in mala partem textul legal. Cu atât mai mult cu cât în noul Cod penal s-a inserat expres textul art. 16 alin. (5), s-ar impune o completare a conţinutului normativ al art. 50 alin. (2) prin introducerea unor prevederi exprese în acest sens.
Circumstanţele privitoare la faptă (reale) care au caracter de agravare se răsfrâng asupra participanţilor numai în măsura în care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut, în vreme ce circumstanţele atenuante
Citește mai mult
reale se răsfrâng asupra tuturor participanţilor, chiar dacă nu au fost prevăzute sau cunoscute.