Art. 47 Noul Cod Penal Instigatorul Autorul şi participanţii
| Comentarii |
|
CAPITOLUL VI
Autorul şi participanţii
Autorul şi participanţii
Art. 47
Instigatorul
Instigator este persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.
| ← Art. 46 Noul Cod Penal Autorul şi coautorii Autorul şi... | Art. 48 Noul Cod Penal Complicele Autorul şi participanţii → |
|---|
Citește mai mult
instigator. Dacă acesta îşi depăşeşte rolul tipic prin prisma activităţii specifice descrise prin lege, instigarea este absorbită de coautorat (atunci când instigatorul comite şi acte de executare nemijlocită), absorbind însă contribuţiile specifice complicităţii (dacă acestea ar fi desfăşurate de aceeaşi persoană).Instigator poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale pentru a fi subiect activ al infracţiunii (persoană fizică - majoră sau minoră - ori persoană juridică).
Condiţiile instigării, act de participaţie, privesc realizarea unei activităţi de determinare intervenite înainte ca persoana faţă de care se desfăşoară aceasta să fi luat hotărârea de comitere a faptei incriminate, determinare care să se efectueze cu intenţie şi să fie urmată de executare (în sensul art. 174 NCP). Dezvoltările teoretice privitoare la condiţiile instigării, felurile (modalităţile) acesteia - spre exemplu: simplă, calificată; mediată, imediată; proprie, improprie ş.a. -îşi menţin valabilitatea.
O schimbare majoră de optică se înregistrează prin renunţarea la reglementarea instituţiei disciplinate prin prevederile art. 29 CP 1969 - instigarea neurmatâ de executare -, în sensul solicitărilor doctrinei, „pentru a se evita soluţiile contradictorii şi inechitabile la care s-ar fi putut ajunge pe baza acestor dispoziţii; totodată, s-a ţinut seama că, în cele patru decenii de activitate a Codului penal în vigoare (referirea se făcea la Codul penal din 1969- n.n.), aceste dispoziţii nu au fost aplicate decât în cazuri mult controversate" 21. Instituţia în cauză acoperea două situaţii distincte din punct de vedere al naturii juridice, dar cu tratament penal uniform (în condiţiile legii). Dispoziţia din art. 29 alin. (1) teza I CP 1969 consacra actele de instigare neurmate de executarea faptei, acte având semnificaţie penală proprie şi angajând răspunderea penală în calitate de autor al unei fapte distincte de aceea la care s-a instigat, cu aprecierea doctrinei că textul legal reprezintă o normă de incriminare (cu pedeapsă proprie, în condiţiile legii), singura de acest gen din partea generală a Codului penal din 1969. în doctrina anterioară a fost controversată natura juridică a acestui act de instigare neurmată de executare- în sensul de act de determinare reuşită, ca act bilateral de instigare cu efect pozitiv de însuşire a hotărârii infracţionale sau de simplu act încercat, tentat, de transmitere a hotărârii neînsuşite -, problemă rezolvată majoritar în cel dintâi sens indicat. Dispoziţia din art. 29 alin. (1) teza a II-a CP 1969 consacra actele de instigare urmate de trecerea celui instigat la executarea faptei, dar în condiţiile nepedepsirii autorului (potrivit art. 22 CP 1969), reţinându-se calitatea instigatorului de participant secundar la tentativa comisă, însă cu un regim derogator de la art. 27 CP 1969, aplicându-se aceeaşi pedeapsă din art. 29 CP 1969 (asimilare sancţionatorie).
Potrivit reglementării actuale, situaţia corespunzătoare art. 29 alin. (1) teza a II-a CP 1969 va fi lipsită de orice derogare de la regulă (instigator, participant secundar la tentativa comisă, pentru care doar autorul nu se pedepseşte-art. 34 NCP -, sancţionarea realizându-se potrivit art. 33 NCP). Dimpotrivă, situaţia corespunzătoare ipotezei din art. 29 alin. (1) teza I CP 1969 nu mai este expres prevăzută prin norme generale, însă, în condiţiile legii, anumite aspecte ale acesteia vor putea fi în continuare sancţionate, fie ca efect al aplicării unor noi norme de incriminare, fie ca efect al unor potenţiale interpretări extensive (discutabile, dar probabile) privind unele norme penale speciale. Drept urmare, în pofida dispariţiei instituţiei penale generale a instigării neurmate de executare, avertizăm că există riscul perpetuării şi sub imperiul noului Cod penal a unor probleme şi confuzii interpretative întreţinute în această materie în perioada activităţii Codului penal din 1969.
Citește mai mult
următoarele soluţii:• instigatorul nu va fi tras la răspundere penală, dacă instigatul nu realizează niciun act de executare a faptei tipice; în mod excepţional, o asemenea faptă este incriminată de legiuitor în mod autonom ca infracţiunea de influenţare a declaraţiilor (art. 272 NCP), sau de încercare de a determina săvârşirea unei infracţiuni (art. 370 NCP);
• instigatorul nu va răspunde penal, dacă tentativa la infracţiune nu este pedepsită de legea penală;
• instigatorul va răspunde penal pentru instigare la tentativa la infracţiunea la care s-a instigat, dacă autorul s-a desistat ori a împiedicat producerea rezultatului, întrucât cele două cauze de nepedepsire a autorului produc efecte numai in personam, nu in rem, şi prin urmare nu se răsfrâng asupra participanţilor.