Decizia civilă nr. 10/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 10/R/2011
Ședința 10 Ianuarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : S. D.
JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : S. C. B. GREFIER : A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 2380 din 1 iulie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta - intimată G. ANA având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta - intimată G. Ana, lipsă fiind reprezentantul pârâtei-recurente.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei - intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 29 decembrie 2010, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta - intimată G. Ana a depus la dosar întâmpinare.
Reclamanta - intimată G. Ana arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.
Reclamanta - intimată G. Ana solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile atacate, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2380 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), a fost admisă acțiunea formulată de către reclamanta G. ANA împotriva pârâtei C. J. de P. și în consecință a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie de pensionare în favoarea reclamantei începând cu data de (...), cu luarea în calcul a grupei a II-a de muncă pe perioada (...)-(...) în procent de 1., conform Adeverinței nr. 2040/2005 emisă de S. R. S. si a grupei I-a de muncă în procent de 50% pe perioada (...)-(...), conform Adeverinței nr. 2. emisă de S. M. S.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin D. nr.
177419/(...), reclamantei i s-a recalculat pensia pentru limită de vârstă dinsistemul public, stabilindu-i-se un cuantum al pensiei de 490 lei, punctajul anual determinat fiind stabilit la 1,65541 puncte, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1456/2005.
Reclamanta a depus la dosarul cauzei Adeverințele nr. 2040/20205 emisă de către S. R. S. și nr. 2. emisă de S. M.- I. SA C.-N., din care rezultă că în perioadele (...)-(...) și (...)-(...) a lucrat în grupa a II-a de muncă în procent de
1. din timp si în grupa I-a de muncă în procent de 50% din timp.
In sedința publică din data de (...), instanța a solicitat de la pârâtă comunicarea dosarului de pensie privindu-o pe reclamantă, ce a fost depus la dosarul cauzei, iar din analiza acestuia s-a constatat că la stabilirea drepturilor de pensie cuvenite reclamantei nu s-a avut în vedere, datele cuprinse in adeverințele anterior menționate .
Conform reglementărilor în materie, calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurați prevăzuți la art.5 alin. l, pct. I, II și V din Legea nr. 19/2000 republicată, și de către angajatorii acestora, se face lunar de către aceștia din urmă.
Baza lunară de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraților prevăzuți la art. 5 alin. l pct. I, au veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asigurații prev. la art. 5 alin. I pct. II și V.
Se iau așadar în calcul sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariul de bază sau sumele fixe indiferent dacă au caracter permanent sau nu.
Salariile sunt înscrise în carnetul de muncă iar în situația în care acest lucru nu s-a întâmplat ele pot fi dovedite cu adeverințe. Dacă nu se pot dovedi cu înscrisuri la stabilirea drepturilor se va lua în calcul salariul minim pe economie. La fel pot fi dovedite și sporurile cu caracter permanent ca și majorările de salarii.
Au fost luate în considerare indemnizațiile care potrivit legislației anterioare datei de l.04.2001 au făcut parte din baza de calcul al pensiilor si care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, potrivit art. 4 pct.2 si 3 din O.U.G.nr. 4/2005.
Potrivit Decretului-Lege nr.68/1990 și H.G. nr.1223/1990 locurile de muncă în care activitatea se încadrează în grupa I-a și a -II-a de muncă urmau a fi precizate de către M. M. și P. S., Ministerul Sănătății și C. N. pentru Protecția M., rezultatul acestei activități fiind concretizat în O. M.M.P.S. nr.50/1990.
Punctul 6 din acest ordin prevedea că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I-a și a -II-a de muncă se va face de către conducerea unităților, cu consultarea organizaților sindicale ținându-se seama de condițiile concrete din fiecare unitate.
Dovada activității în muncă a unui salariat se face cu carnetul de muncă în care se fac înscrierile cu privire la activitatea prestată, condițiile de muncă, funcția și salarizarea, precum și cu alte acte emise de unitate.
Până în anul 1992 nu s-a plătit de către angajatori contribuție suplimentară pentru locurile de muncă cu condiții deosebite singurul beneficiu al salariatului care a lucrat în asemenea condiții fiind reducerea vârstei standard de pensionare.
Din copia actelor depuse la dosarul cauzei, rezultă că în perioadele (...)-
(...) și (...)-(...) reclamanta a lucrat în grupa a II-a de muncă în procent de 1. din timp si în grupa I-a de muncă în procent de 50% din timp .
Instanța a considerat că activitatea desfășurată de către reclamantă în funcția de tehnician principal, respectiv tehnician si proiectant Atelier proiectare, în cadrul societăților comerciale anterior menționate, se încadrează în grupa a I-a de muncă, respectiv grupa a II-a de muncă, așa cum s-a stabilit de către conducerile unităților angajatoare împreună cu organizația sindicală reprezentativă.
De altfel, din buletinul de calcul aferent deciziei nr. 177419/(...) rezultă că pârâta nu i-a luat în considerare, în mod nelegal, activitatea desfășurată în grupele de muncă.
Față de cele ce preced, având în vedere faptul că reclamanta a dovedit pretențiile sale, prin adeverințele anterior menționate, instanța în temeiul art. 87 coroborat cu prev. art. 155 și urm. din Legea nr. 19/2000 a admis acțiunea acesteia așa cum a fost formulată.
Drept consecință, a anulat D. privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă nr. 139624/(...)și a obligat pârâta să emită o nouă decizie de pensionare în favoarea reclamantei ,începând cu data de (...), cu luarea în calcul a grupei a II-a de muncă pe perioada (...)-(...) în procent de 1., conform Adeverinței nr. 2040/2005 emisă de S. R. S. si a grupei I-a de muncă în procent de 50% pe perioada (...)-(...), conform Adeverinței nr. 2. emisă de S. M. S.
Împotriva sentinței, pârâta C. J. de P. C., a declarat în termen recurs,solicitând modificarea în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
Susține în esență că pretențiile reclamantei sunt nejustificate, profesia pe care ea a exercitat-o nu face parte din categoria celor prevăzute de O. nr.50/1990 punctele 3 și 7, unde se arată că beneficiază de aceste prevederi doar categoriile de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și în activitățile prevăzute în ordin proporțional cu timpul lucrat în aceste condiții, ceea ce nu este cazul reclamantei.
Prin întâmpinarea de la dosar, reclamanta s-a opus admiterii recursului, apreciind că sentința atacată este legală și temeinică.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate de pârâtă,
Curtea reține următoarele:
Conform Decretului-lege nr.68/1990 și H.G. nr.1223/1990, locurile de muncă în care activitatea se încadrează în grupa I și II de muncă urmau a fi precizate de către M. M. și P. S., Ministerul Sănătății și C. N. pentru Protecția
M., fapt concretizat prin O. M. nr.50/1990.
La punctul 6 din acest ordin se prevede că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I sau II de muncă se face de către conducerea societăților, cu consultarea organizațiilor sindicale, ținându-se seama de condițiile concrete din fiecare unitate.
Rezultă așadar că instituția pârâtei nu a avut și nu are nici o competență în a stabili grupa de muncă din care a făcut parte activitatea desfășurată de un angajat potrivit normelor legale mai sus menționate, astfel că nu poate să facă abstracție de existența unei astfel de încadrări în grupa de muncă.
De altfel, trebuie observat că deși pârâta nu acceptă, locul de muncă unde și-a desfășurat activitatea reclamanta a prezentat condiții grele caracterizate prin prezența noxelor, a riscului la îmbolnăvire, ceea ce justifică acordarea grupei de muncă.
Cum toate aceste aspecte au fost dovedite cu actele depuse atât la instituția pârâtă odată cu cererea de recalculare cât și la dosar și cum pârâta prin refuzul recunoașterii pentru reclamantă a duratei vechimii în muncă corespunzătoare grupei I și-a depășit atribuțiile, Curtea raportat și la dispozițiile art.299 și 312 C.proc.civ. constatând că sub aspectul criticii ce i-a fost adusă, sentința atacată este legală și temeinică, va respinge ca nefondat recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 2380 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosarul nr.
(...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. D. L. D. S. C. B.
GREFIER A. B.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./(...) Jud.fond.E. B./I. P.
← Decizia civilă nr. 1429/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 659/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|