Decizia civilă nr. 1265/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
DECIZIA CIVILĂ NR. 1265/2011
Ședința ta de 05 aprilie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G.
JUDECĂTOR: C. M.
JUDECĂTOR: L. D.
GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 3764 din 8 noiembrie 2010 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat B. D., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantului intimat B.
D., avocat B. O., lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente C. J. de P. C.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 4 martie 2011, prin registratura instanței reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare și acte anexă, (filele 6-13).
Reprezentantul reclamantului intimat B. D. arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța constată prezenta cauză în stare de judecată, declară închisă faza probatorie
și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca netemeinic și nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, susținând pe larg motivele expuse în întâmpinare. Solicită obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței pe care o depune la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A,
Asupra recursului civile de față.
Prin cererea înregistrată pe rolul T. C. sub nr. 888/117/(...), reclamantul B. D. a chemat în judecată pe pârâta C. J. DE P. C., solicitând instanței ca, pe baza probelor pe care le va administra în cauză, să pronunțe o hotărâre prin care să dispună anularea deciziei R nr.44876/2009 emisă de C. J. de P. C. și emiterea unei noi decizii prin care să fie luată în considerare și perioada lucrată de către acesta în grupa a II-a de muncă în perioada (...)-(...), (...)-(...), (...)-(...) și (...)-(...), conform înscrierilor dincarnetul de muncă și a adeverințelor nr.583/(...) eliberată de S. O. I. S. și nr.82/(...) eliberată de S. A. C.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în calitate de salariat a S. O. I. S. și S. A. C., și-a desfășurat activitatea în grupa a II-a de muncă în perioadele menționate în acțiune și cu toate că a depus documente doveditoare în acest sens, pârâta refuză să valorifice acest stagiu de cotizare pentru stabilirea drepturilor sale de pensie.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.3764/(...), Tribunalul Cluj a admis acțiunea formulată de reclamantul B. D., a anulat decizia nr. R nr.44876/2009 și a obligat pârâta să emită o nouă decizie în favoarea reclamantului, cu luarea în calcul a grupei a II-a de muncă pentru perioadele (...)-(...), (...)-(...), (...)-(...) și (...)-(...) conform înscrierilor efectuate în carnetul de muncă și a adeverințelor nr.583/(...) eliberate de S. O. I. S. și nr.82/(...) eliberate de S. A. C., începând cu data de (...)
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Adeverințele depuse la dosar de către reclamant și mențiunile efectuate în carnetul de muncă dovedesc că acesta a lucrat în grupa a II-a de muncă conform disp. O.ui nr.50/1990 și a O.ui nr.125/1990, anexa 2 pct.3 și 10, în procent de 1. din timpul efectiv lucrat, unitatea reținând și vărsând contribuția de asigurări sociale și contribuția pentru pensie suplimentară .
Conform art. 6 din același act normativ, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă etc.).
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs C. J. de P. C.,considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: Reclamantul nu a dovedit că ar fi lucrat efectiv la locurile de muncă
și în activitățile prevăzute în anexa nr.2 la O. nr.50/1990, pentru a beneficia de încadrarea în grupa a II-a de muncă.
Recurenta mai susține că perioadele (...)-(...), (...)-(...) și (...)-(...) se încadrează în grupa II-a de muncă, în procent de 70%, în conformitate cu scrisoarea nr.132/2000 a M.M.P.S..
Se mai invocă faptul că în mod greșit prima instanță a acordat grupa de muncă și pentru perioada (...)-(...), în care reclamantul a fost detașat în
Libia.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul solicită respingerea recursului ca fiind nefondat.
În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.
Analizând recursul formulat de C. J. de P. C., prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în speță, se reține că acesta este doar în parte fondat pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a obligat recurenta să emită o nouă decizie de pensie prin care să ia în considerare adeverința nr.583/(...) eliberată de S. O. I. S. și nr.82/(...) eliberată de S. A. C., potrivit cărora reclamantul a beneficiat de încadrare în grupa a II-a de muncă, în perioadele (...)-(...), (...)-(...), (...)-(...), (...)-
(...) și (...)-(...) conform H.G. nr.1223/(...), O.ui nr.50/1990, pct.3 și anexa 2 pct.179, în procent de 1. din timpul de lucru, nominalizare efectuată prin hotărârea nr.49/(...) a Consiliului de administrație a S. A. C. și decizia nr.3104 din (...) a S. O. I. S..
Aceleași mențiuni au fost înscrise și după pozițiile nr.52 și nr.56 din carnetul de muncă al intimatului.
În ceea ce privește temeiul înscris în adeverințele depuse la dosar și procentul din timpul lucrat în care reclamantul a prestat activitate în grupa a II-a de muncă, Curtea reține că societatea și-a asumat răspunderea privind valabilitatea și corectitudinea mențiunilor înscrise în acest act.
De asemenea, se reține că aceste adeverințe eliberate de angajator îndeplinesc toate condițiile cerute de lege pentru a fi luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie cuvenite reclamantului, din acestea rezultând că, pentru perioada menționată, unitatea a reținut și virat contribuția pentru asigurări sociale.
Astfel, potrivit art. 1 din O. nr. 50/1990, în grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1, iar potrivit art. 2, în grupa a II-a de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2.
Conform art. 6 din același act normativ, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă etc.).
Se mai reține că, potrivit art.15 din O. nr. 50/1990, dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă se face pe baza înregistrării acestora în carnetele de muncă, ori mențiunile înscrise în cartea de muncă a reclamantului fac dovada deplină a nominalizării efectuate de către angajator, nefiind solicitată rectificarea sau constatarea falsului acestora.
Astfel cum rezultă însă din înscrierile efectuate în carnetul de muncă la pozițiile 21 și 22, în mod greșit prima instanță a reținut că reclamantul
și-a desfășurat activitatea în grupa a II-a de muncă și în perioada (...)-(...), în care reclamantul a fost detașat în Libia, fără a exista la dosar suport probatoriu și legal în acest sens.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 teza a 2-a din
Codul de procedură civilă, urmează să se admită recursul formulat de C. J.de P. C., să se modifice în parte hotărârea pronunțată de prima instanță, în sensul obligării pârâta să emită o nouă decizie în favoarea reclamantului, cu luarea în calcul a perioadelor (...)-(...), (...)-(...), (...)-(...), (...)-(...) și (...)-(...), ca fiind lucrate în grupa a II-a de muncă, în procent de 1..
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
În temeiul disp.art.274 Cod.proc.civilă, recurenta, aflată în culpă procesuală, va fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei către intimatul B. D..
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr.3764/(...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...) pe care o modifică în parte, în sensul că:
Obligă pârâta să emită o nouă decizie în favoarea reclamantului, cu luarea în calcul a perioadelor (...)-(...), (...)-(...), (...)-(...), (...)-(...) și (...)-(...), ca fiind lucrate în grupa a II-a de muncă, în procent de 1..
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Obligă recurenta C. J. DE P. C. să plătească intimatului B. D. suma de
500 lei, cheltuielilor de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. C. M. L. D.
GREFIER A. B.
Red./Tehnored.:C.M.; (...)-2 ex.
Jud.fond.:- Tribunalul Cluj:-A. G. C.;
- M.-F. B..
| ← Decizia civilă nr. 322/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 1819/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|








