Decizia civilă nr. 830/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 830/R/2011
Ședința publică din data de 2 martie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: G. L. T.
S.-C. B. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 3372 din 12 octombrie
2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată V. M., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 23 februarie 2011, încheiere care face parte din prezenta decizie.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. (...) pe rolul T. C. reclamanta V. M. a formulat, în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. C., contestație împotriva
Deciziei de pensionare nr. 2./(...) emisă de pârâtă, solicitând modificarea acestei decizii cu privire la data punerii în plată, deoarece plata pensiei anticipate parțial a fost în mod eronat suspendată conform art. 92 alin. 1 din Legea nr. 19/2000.
Prin sentința civilă nr. 3372/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarnr. (...), s-a admis acțiunea reclamantei V. M., împotriva pârâtei C. J. de P. C. și în consecință, pârâta a fost obligată să pună în plată decizia privind acordarea pensiei nr. 2./(...) începând cu data de (...).
A fost obligată pârâta la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că la data de (...) pârâta a emis decizia pentru acordarea pensiei anticipate parțiale nr.
2. prin care stabilește dreptul de pensie pentru reclamantă începând cu data de (...). Această decizie se va pune în plată la data încetării activității reclamantei în Baroul Cluj.
A mai reținut instanța că reclamanta realizează venituri din activitatea de avocat în cadrul B.ui C. și nu se regăsește în prevederile art. 92 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, astfel că decizia de acordare a pensiei anticipate parțiale nr. 2./(...) a fost nelegal suspendată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. J. de P. C.,solicitând modificarea sentinței recurate și respingerea acțiunii.
În motivarea recursului s-a arătat că prevederilor din O. nr. 3. pct. B P. 1. Dispoziții generale „ În sistemul public de pensii au dreptul la pensie, în situația îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege, următoarele categorii de persoane: a) asigurații prevăzuți la art. 5 din lege; b) asigurații care satisfac obligații militare - art. 53 alin. 2 din lege; c) elevii, ucenicii și studenții care si-au pierdut total sau cel puțin jumătate din capacitatea de munca datorită bolilor profesionale sau accidentelor de munca survenite în timpul și din cauza practicii profesionale
[art. 53 alin. (3) din lege); d) persoanele care si-au pierdut total sau parțial capacitatea de muncă
și marii mutilați ca urmare a participării la lupta pentru victoria Revoluției sau în legătura cu evenimentele revoluționare din decembrie 1989, dacă erau cuprinși într-un sistem de asigurări sociale anterior datei ivirii invalidității din aceasta cauza - art. 53 alin. (4) din lege; e) persoanele care la data solicitării drepturilor de pensie nu mai aucalitatea de asigurat;
Consideră că rațiunea legiuitorului a fost aceea de a acorda beneficii celor care nu au calitatea de asigurat.
Recurenta a mai invocat dispozițiile art. 94 din Legea nr. 19/2000, arătând că persoanele care beneficiază de pensia anticipată nu se regăsesc printre excepțiile care pot realiza venituri cumulativ cu pensia.
În drept, recurenta a invocat prevederile art. 299, 3041, 312 C.proc.civ,
Legea nr. 19/2000 cu modificările si completările ulterioare.
Prin întâmpinarea formulată, intimata reclamantă V. M. (f. 6-7) asolicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
Arată intimata că recurenta nu critică sentința de fond prin prisma temeiurilor de drept invocate de aceasta în decizia de pensionare și anume, prevederile art.92 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 și consideră că în recurs nu se pot face critici invocând alte temeiuri de drept decât cele care au stat la baza emiterii deciziei de pensionare.
Noile temeiuri legale invocate, respectiv O. nr. 3. nu reprezintă decât un ordin dat în aplicarea Legii nr. 19/2000, care nu poate modifica prevederile Legii nr. 19/2000,intimata considerând că dispozițiile din O. nr.
3. invocate de recurentă nu se aplica in cazul de fata.
Precizează intimata că nu poate fi încadrată in categoria de asigurați in sistemul public de pensii, prin efectul legii. In lumina prevederile Legii nr.
19/2000, art.5 (1), calitatea de asigurat privește persoanele care sunt asigurate in sistemul public de asigurare, însă in prezent ea este asigurata la alt sistem de asigurare, și anume la Casa de pensii a avocaților, conform Legii nr.452/2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 221/2000 privind pensiile si alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților.
Susține intimata că prin activitatea de avocatură pe care o exercită, nu prejudiciază statul sub nicio formă, deoarece plătește impozitul prevăzut de lege. F. doua sisteme de pensii diferite si calitatea de asigurat este calificată in funcție de sistemul de pensii la care se face asigurarea.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate, Curtea constată cărecursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Astfel cum a reținut și instanța de fond, prin decizia nr. 2. din (...) emisă de C. J. de P. C. s-au stabilit drepturile de pensie anticipată parțială ale reclamantei, începând cu data de (...), însă s-a menționat că decizia în cauză va fi pusă în plată după încetarea activității în Baroul Cluj.
În motivarea acestei mențiuni referitoare la data punerii în plată recurenta a consemnat în decizia contestată faptul că, în conformitate cu art. 92 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, pensia anticipată parțială se suspendă pe perioada în care se realizează venituri în calitate de persoană angajată cu contract individul de muncă, funcționar public, membru cooperator dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești, din desfășurarea unei activități in funcție electivă sau ca urmare a numirii în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului.
În raport de temeiul juridic invocat de recurentă în decizia contestată, Curtea constată că în mod legal a reținut instanța de fond că reclamanta nu se încadrează în nici una dintre categoriile de persoane menționate.
Într-adevăr, art. 92 lit. b din Legea nr. 19/2000 prevede că: „Plata pensiei se suspenda începând cu luna următoare celei în care:b) beneficiarul unei pensii anticipate sau al unei pensii anticipate parțiale se regăsește în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (1) pct. I și II, cu excepția persoanelor care exercită funcția de consilier local sau consilier județean";.
Ori, reclamanta are calitatea de avocat în cadrul B.ui C., activitate care nu poate fi încadrată în nici una dintre situațiile enumerate limitativ de dispozițiile art. 5 alin. 1 pct. I și II din Legea nr. 19/2000.
Temeiurile juridice invocate de recurentă prin motivele de recurs nu au fost menționate nici în decizia contestată și nici nu au fost invocate de pârâtă în cursul judecării cauzei în primă instanță.
Dincolo de acest aspect însă, Curtea apreciază că este important de menționat faptul că Legea nr. 19/2000 reglementează sistemul public depensii și alte drepturi de asigurări sociale.
Față de profesia pe care o exercită reclamanta și având în vedere prevederile OUG nr. 221/2000, Curtea constată că aceasta nu se încadrează în nici una dintre categoriile de persoane asigurate obligatoriu, prin efectul legii, în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, enumerate la art. 5 din Legea nr. 19/2000.
Prin OUG nr. 221/2000 privind pensiile si alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților este reglementat un sistem unic, propriu si autonom de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, gestionat de C. de A. a A. din România, care, potrivit prevederilor art. 2 din acest act normativ, „este organizat si funcționează pe baza principiilor autonomiei, solidarității, obligativității, contributivității, descentralizării si al repartiției, astfel cum acestea sunt prevăzute de lege si de S. C. de A. a A..
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale, iar hotărârea pronunțată este legală și temeinică, astfel că, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul pârâtei C. J. de P. C.
În baza art. 274 cod procedură civilă recurenta va fi obligată la plata către intimată a sumei de 700 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 3372 din (...) a T. C., pronunțată în dosarul nr.
(...), pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimatei V. M. suma de 700 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 2 martie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I.-R. M. G. L. T. S.-C. B.
GREFIER
G. C.
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...)
Jud.fond: P.U./I.P.
← Decizia civilă nr. 1915/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 599/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|