Decizia civilă nr. 1279/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1279/R/2011
Ședința publică din data de 6 aprilie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: G. L. T.
S.-C. B.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 3669 din 1 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat C. I. M., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul intimat, lipsă fiind reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul intimat solicită recunoașterea grupei I de muncă pentru o perioadă de 16 ani, nu de 6 ani cum greșit s-a stabilit în decizia de pensionare și rămânerea la pensie de invaliditate. F. cheltuieli de judecată.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. (...) din data de (...) pe rolul T. C. reclamantul C. I. M. în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. C., a formulat contestație împotriva Deciziei privind acordarea pensiei de invaliditate nr.
171785/(...) emisă de pârâtă și obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii în care să fie valorificată toată perioada de 16 ani 8 luni și 5 zile lucrată în grupa I-a de muncă.
În motivarea acțiunii a arătat că prin decizia contestată s-a menționat că și-a desfășurat activitatea în grupa I de muncă 6 ani și două luni, iar în grupa a II a 10 ani 6 luni și 5 zile, deși conform înscrierii din carnetul demuncă a beneficiat de încadrarea în grupa I de muncă pentru întreaga perioadă de 16 ani 8 luni și 5 zile.
Pârâta legal citată nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 3669/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis acțiunea înaintată de reclamantul C. I. M., împotriva pârâtei C. J. de P. C. și în consecință: A fost obligată pârâta C. J. de P. C. să emită o nouă decizie privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă pentru reclamant cu luarea în calcul a perioadelor (...)-(...) și (...)-(...), cât a lucrat în grupa a I-a de muncă, conform înscrierilor din carnetul de muncă poziția 44 filele 18-19, începând cu data de (...).
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că reclamantul a avut calitatea de salariat al S. UCT S. T. și a desfășurat activitatea în condiții deosebite, așa cum rezultă din înscrierea în carnetul de muncă.
De asemenea, se arată că în perioadele (...)-(...) și (...)-(...) reclamantul a ocupat funcția de electrician și a lucrat în grupa I-a conform Ordinului nr.
50/1990 și a Ordinului nr. 125/1990 anexa l pct.33 cu 100 % din timp.
Instanța a mai reținut că potrivit prevederilor punctului 6 din Ordinul nr. 50/1990 nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective și că la punctul 15 din același act normativ se prevede că "Dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de munca și activitățile ce se încadrează în grupa I-a de muncă în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de munca conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de M. M. și O. S.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. J. de P. C., solicitând modificarea sentinței recurate și respingerea acțiunii.
În motivarea recursului a arătat că instanța de fond a greșit nu numai la acordarea nejustificata a grupei, ci si la calculul stagiului de cotizare realizat de reclamant in grupa de munca.
Precizează recurenta că totalul vechimii recunoscute de C. J. de P. in grupa I este de 6 ani 2 luni. Chiar daca ar fi sa se considere si perioadele
(...)-(...) si (...)-(...) (adică de 6 ani 8 luni și 5 zile) in grupa I de munca - ar rezulta un total de 12 ani 10 luni și 5 zile.
Reducerea acordata de lege pentru 12 ani 10 luni si 5 zile este de 7,2 luni conform tabelului nr. 4 din Legea nr. 19/2000.
Cum vârsta standard este de 63 ani si 9 luni la data cererii ((...)) reclamantul realizând stagii în grupa I de munca - reclamantul fiind născut în (...), ar rezulta o vârsta redusa de 56 ani și 7 luni. Insa la data cererii, reclamantul avea abia 48 ani, nici măcar 50 de ani, limita sub care nu se poate reduce vârsta de pensionare.
Așadar pretențiile reclamantului sunt nefondate, deoarece nu se poate acorda o pensie limita de vârsta înainte de împlinirea vârstei standard.
Potrivit prevederilor Legii nr. 19/2000, regula este că vârsta standard este cea corespunzătoare anului nașterii (art. 41 alin.2 din lege).
Conform anului nașterii, vârsta standard este de 65 de ani, potrivit anexei nr. 9 din Norme. Aceasta vârsta s-ar atinge în august 2027.
Însă, pentru că reclamantul a lucrat în grupa I de munca, vârsta de pensionare se considera nu cea conform anului nașterii, ci cea corespunzătoare anului, respectiv lunii în care se deschide dreptul la pensie.
În raport de data cererii de pensionare, (...), - conform anexei nr. 3 vârsta din intervalul ianuarie 201O - martie 2010 era de 63 de ani și 9 luni, reducând cei 7 ani și 2 luni, rezultă vârsta de 56 de ani și 7 luni, or reclamantul abia împlinise 48 de ani.
La fiecare an muncit în grupa I de muncă se acorda încă 6 luni ca vechime fictiva. Astfel, respingerea este deplin justificată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299, art. 3041 și art. 312
C.proc.civ., Legea nr. 19/2000.
Intimatul reclamant nu a formulat întâmpinare, însă s-a prezentat în instanță și a arătat că solicită recunoașterea grupei I de muncă pentru o perioadă de 16 ani, nu de 6 ani cum greșit s-a stabilit în decizia de pensionare și rămânerea la pensie de invaliditate.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și adispozițiilor legale aplicabile Curtea constată că recursul este fondat în parte,având în vedere următoarele considerente:
Din actele dosarului de pensie privind pe contestatorul intimat Curtea reține că la data de (...) acesta a depus la C. J. de P. C. cererea înregistrată sub nr. 827/2010 prin care a solicitat acordarea pensiei de invaliditate.
Prin decizia nr. 171785/(...) privind acordarea pensiei de invaliditate, emisă de pârâtă contestată a fost admisă cererea de pensionare a contestatorului, stabilindu-se acestuia o pensie de asigurări sociale în cuantum de 573 lei.
Astfel cum rezultă din cererea introductivă de instanță contestatorul nu a solicitat prin acțiunea sa acordarea unei pensii pentru limită de vârstă, ci doar valorificarea la stabilirea drepturilor de pensie de invaliditate și a perioadei de 10 ani 6 luni și 5 zile ca fiind lucrată în grupa I de muncă, conform înscrierilor din carnetul de muncă.
Se constată astfel că în mod nelegal și netemeinic instanța de fond a obligat pârâta la emiterea unei decizii privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă în favoarea reclamantului.
În ce privesc perioadele lucrate de reclamant în grupe de muncă se constată că prin decizia nr. 171785/(...) s-a reținut că reclamantul a lucrat o perioadă de 6 ani și două luni în grupa I de muncă și o perioadă de 10 ani 6 luni și 5 zile în grupa a II a de muncă.
Din buletinul de calcul privind pensia acordată reclamantului Curtea reține că pârâta recurentă a avut în vedere ca fiind lucrată în grupa I de muncă perioada (...) - (...), în schimb perioadele (...) - (...), (...) - 0(...) și 0(...) - (...) au fost considerate ca fiind lucrate în grupa a II a de muncă.
Potrivit înscrierii de la filele 18-19 din carnetul de muncă al contestatorului în perioadele (...)-(...), (...)- (...) acesta a beneficiat de încadrare în grupa I de muncă, conform Ordinului 50/1990, anexa 1, pct.
33, timp de 1.. În total 16 ani 8 luni și 5 zile.
Curtea constată că potrivit mențiunii de la poziția 5 din carnetul de muncă al reclamantului, astfel cum a fost rectificată prin mențiunea de la pagina 21 din carnetul de muncă, începând cu data de (...) reclamantul a fost încadrat în grupa I de muncă, conform Ordinului 50/1990 A 1 pct. 33,
1..
Această încadrare a fost valabilă până la data de 0(...) când, conform mențiunii de la poziția 41 din carnetul de muncă, contestatorului i-a fost schimbat locul de muncă, acesta fiind încadrat începând cu data de 0(...) în grupa a II a de muncă, timp de 1..
În raport de această din urmă mențiune, efectuată la data încadrării reclamantului în grupa a II a de muncă, Curtea constată că nu poate fiavută în vedere înscrierea de la filele 18-19 din carnetul de muncă, prin care și perioada 0(...)-(...) este menționată ca fiind lucrată în grupa I de muncă, întrucât este în contradicție cu înscrierea de la poziția 41 din carnetul de muncă.
Față de înscrierile din carnetul de muncă al reclamantului-intimat, cu precizările de mai sus și având în vedere prevederile art. 1 alin. 1 din
Decretul nr. 92/1976, în mod corect a reținut instanța de fond că reclamantul a făcut dovada cu acte valabile că și în perioadele (...) - (...) și (...) - 0(...) a lucrat în grupa I de muncă, însă, în ceea ce privește perioada
0(...)-(...), se constată că în mod corect recurenta pârâtă a luat-o în calcul la stabilirea drepturilor de pensie ca fiind lucrată în grupa a II a de muncă.
Având în vedere cele expuse, precum și faptul că prin decizia contestată pârâta recurentă a avut în vedere ca fiind lucrată în grupa I de muncă perioada (...)-(...), Curtea constată că acțiunea reclamantului este doar în parte întemeiată, respectiv în ceea ce privește perioadele (...) - (...) și (...) - 0(...).
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 6 și 9 și 3041 Cod procedură civilă, Curtea va admite în parte recursul formulat de pârâta C. J. de P. C. și va modifica sentința în sensul că acțiunea formulată de reclamantul C. I. M. va fi admisă doar în parte, iar pârâta va fi obligată să emită o nouă decizie privind acordarea pensiei de invaliditate în favoarea reclamantului cu luarea în considerare și a perioadelor (...) - (...) și (...) - 0(...) ca fiind lucrate în grupa I de muncă, începând cu data de (...)
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 3669 din 1 noiembrie 2010 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamantul C. I. M. în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. C., și în consecință:
Obligă pârâta să emită o nouă decizie privind acordarea pensiei de invaliditate în favoarea reclamantului cu luarea în considerare și a perioadelor (...) - (...) și (...) - 0(...) ca fiind lucrate în grupa I de muncă, începând cu data de (...).
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 6 aprilie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I.-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
GREFIER
G. C.
Red.GLT/dact.MS
3 ex./(...)
Jud.fond: M.F.B./A.G.C.
← Decizia civilă nr. 869/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 2231/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|