Decizia civilă nr. 1435/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1435/R/2011

Ședința publică din data de 19 aprilie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. GREFIER: N. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de către C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 4042 din 23 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată B. M., având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamanta intimată personal, lipsind reprezentantul pârâtei recurente.

Procedura de citare este realizată.

Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 14 februarie 2011 reclamanta intimată a înregistrat la dosar întâmpinare, pe care aceasta, prezentă la dezbateri, arată că înțelege să o susțină.

Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, instanța declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului formulat în cauză.

Reclamanta intimată solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 4042 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta B. M. în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. C. și a fost obligată pârâta să ia în calcul la punctajul mediu anual și a cuantumului pensiei a sporurilor și veniturilor suplimentare menționate în adeverința nr.577/(...) și anexa la aceasta emisă de SC M. SA C., începând cu data de (...).

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în conformitate cu adeverința nr.577/(...) emisă de S. M. S. C.-N., în perioada (...)-(...) și (...)-(...) reclamanta a realizat venituri suplimentare la salariul de bază care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale conform art. 1 din Decretul nr. 389/1972, pentru această perioadă s-a aplicat forma de retribuire în acord global, conform Legii nr. 57/1974 și s-au achitat lunar cotele de CAS, inclusiv contribuția la pensia suplimentară.

Această contribuție a reclamantei la fondul de pensii nu a fost luată în considerare de către pârâtă la calculul punctajului și al pensiei.

P. prevederilor art. 78 alin.4 din Legea 19/2000 modificată, punctajul asiguratului se calculează la nivelul salariilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.

În lumina acestor prevederi legale, cererea reclamantei a fost admisă conform dispozitivului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. J. de P. C. solicitândmodificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii.

În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta a arătat că potrivit art.164 al

Legii nr.19/2000 la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin.1 se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.

Art.78 alin.4 din Legea nr.19/2000 are incidență pentru sumele care au devenit contributive de la (...) prin O. nr.680/2007 care stabilește ca bază contributivă la pensie poate fi venitul brut - fără a se limita la sporurile permanente. Înaintea acestei date existau inclusiv pentru perioadele realizate după (...) restricții - de exemplu pentru premii (prime) nu se datora contribuția conform art.26 din lege. Acest act normativ nu privește veniturile din anii respectivi realizate înainte de (...).

În conformitate cu prevederile art.164 la determinarea punctajului anual au în vedere și sporurile cu caracter permanent.

Conform art.3 din Legea nr.49/1992 sporurile cu caracter permanent sunt:

- sporul de vechime în munca;

- sporul pentru lucrul în subteran, precum și pentru lucrul pe platformele marine de foraj și extracție;

- indemnizația de zbor;

- sporul pentru condiții grele de munca;

- sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal;

- sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare;

- alte sporuri cu caracter permanent prevăzute în contractele individuale de munca, potrivit legii.

Astfel, nu au constituit sporuri permanente: sumele pentru orele suplimentare (deoarece orele suplimentare nu sunt o permanență), orele de noapte (nu s-a lucrat în fiecare noapte) care sunt diferite de sporul de noapte, sumele pentru munca - sâmbăta și duminica - oficial zile libere, salariul de merit (nu este o permanență), premiile (art.26 lit. e al Legii nr.19/2000).

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 14 februarie 2011 reclamanta B. M. a solicitat respingerea recursului, arătând în motivare că temeiul juridic al acțiunii este Legea nr. 250/(...), art.6 și O. M.ui Muncii, Familiei și Egalității în Șanse nr.680/(...).

Conform adeverinței nr.577/(...) emisă de S. M. S. C.-N. în perioada (...)-

(...) și (...)-(...), intimata-reclamantă a realizat venituri suplimentare la salariul de bază care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale, conform art.1 din Decretul nr.389/1972. Pentru această perioadă s-a aplicat forma de retribuție în acord global conform Legii nr.57/1974 și s-au achitat lunar cotele de CAS, inclusiv contribuția la pensia suplimentară.

Reclamanta mai precizează că această contribuție la fondul de pensii nu a fost luată în considerare de către recurenta-pârâtă la calculul punctajului de pensii. P. prevederilor art.78 alin.1 din Legea nr.19/2000 modificată, punctajulasiguratului se calculează la nivelul salariilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și aapărărilor invocate, Curtea reține următoarele:

Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.

Adeverința menționată cuprinde, cu titlu de venituri suplimentare, acordul global, compensații și premii.

Luarea în considerare a acestor venituri se impune în primul rând față de prevederile cu titlu de principiu din art. 2 al Legii nr. 19/2000, potrivit căruia sistemul public se organizează și funcționează având ca principii de bază, printre altele, cele ale „b) egalității, care asigură tuturor participanților la sistemul public, contribuabili si beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege; (…) e) contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite";.

Faptul că art. 164 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 stipulează că „la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) (a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991) se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă";, iar la alin. 3 se statuează că „la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare"; și că art. 10 din Legea nr. 3/1977 statuează că

„retribuția tarifara, care se ia ca bază de calcul la stabilirea pensiei, este media retribuțiilor tarifare lunare din 5 ani lucrați consecutiv, la alegere, din ultimii

10 ani de activitate";, acest articol fiind modificat prin prevederile art. 3 pct. 1 din Legea nr. 49/1992 în sensul că „baza de calcul la stabilirea pensiei este media din 5 ani lucrați consecutiv, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate, a salariului de bază și a următoarelor:

- sporul de vechime în muncă;

- sporul pentru lucrul în subteran, precum și pentru lucrul pe platformele marine de foraj și extracție;

- indemnizația de zbor;

- sporul pentru condiții grele de muncă;

- sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal;

- sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare;

- alte sporuri cu caracter permanent prevăzute în contractele individuale de muncă, potrivit legii"; nu poate fi interpretat ca o înlăturare de la calculul pensiilor a sumelor ce nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, în măsura în care și asupra acestora s-a datorat și plătit contribuția pentru asigurările sociale de stat, potrivit art. 1 din Decretul nr.

389/19722 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat, ce statuează la art. 1 că „. socialiste de stat, organizațiile cooperatiste, alte organizații obștești, orice alte persoane juridice, precum și persoanele fizice, care folosesc personal salariat, sunt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat";. Or, în mod evident, în înțelesul sintagmei de „. brut"; seinclud și sporul pentru muncă în acord, premiile și compensațiile, chiar dacă acestea nu au avut caracter permanent.

Incidente sunt și dispozițiile art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora „punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) si (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale";. Chiar dacă, în mod evident, așa cum arată și recurenta, textul se referă la veniturile realizate după intrarea în vigoare a modificării Legii nr. 19/2000 Legea nr. 250/2007, nu se poate ignora principiul egalității ce guvernează stabilirea raporturilor statului cu contribuabilii în ce privește asigurările sociale de stat, astfel încât nu se poate aplica o discriminare sub acest raport între contribuabili, în funcție de momentul realizării câștigului, având în vedere că asupra acestuia s-a calculat și plătit deopotrivă contribuția de asigurări sociale.

Nu poate fi reținută afirmația recurentei că asupra premiilor nu s-a reținut contribuția de asigurări sociale față de prevederile art. 26 din Legea nr.

19/2000, având în vedere că aceste venituri au fost realizate până în anul

1996, or Legea nr. 19/2001 a intrat în vigoare în anul 2001, astfel încât plata contribuției de asigurări sociale s-a realizat, în raport de aceste premii, în baza art. 1 din Decretul nr. 389/1972, citat mai sus.

Văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art.304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 Cod proc.civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. de P. C. împotriva sentinței civile nr. 4042 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședință publică din 19 aprilie 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, I. T. D. C. G. C. M.

N. N.

GREFIER,

Red.I.T./S.M.

2 ex./(...)

Jud.fond. P.U./C.A.Ciumbrudean

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1435/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale