Decizia civilă nr. 1812/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1812/R/2011

Ședința din 23 mai 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : S. D.

G. : C. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul R. G. împotriva sentinței civile nr. 1796 din 05 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. M., având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 19 aprilie

2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul recurent a depus la dosar o completare a motivelor de recurs.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 301 C., invocă excepția tardivității recursului, având în vedere că sentința atacată i-a fost comunicată reclamantului recurent la data de 28 decembrie 2010, conform dovezii de primire și procesul verbal de predare aflat la fila 60 din dosarul tribunalului, iar recursul a fost depus la data de 18 ianuarie 2011,conform mențiunii de pe plicul aflat la fila 4 din dosar, și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.

C U R T E A

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1796 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr.(...) a fost respinsă contestația formulată de contestatorul R. G. în contradictoriu cu intimata C. J. de P. M..

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia nr. 66785 din data de (...), emisă de intimata C. J. de P. M., a fost respinsă cererea contestatorului de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, cu motivarea că stagiul de cotizare realizat în condiții speciale și grupa I de muncă nu permite reducerea necesară a vârstei standard de pensionare.

Prin decizia civilă nr. 1. iulie 2006, pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr.(...), a fost respinsă în mod irevocabil contestația formulată împotriva acestei decizii.

În considerentele hotărârii s-a reținut că reclamantul este născut la data de (...).

Conform mențiunilor din cuprinsul deciziei contestate privind perioadele în care reclamantul a lucrat în condiții speciale, acesta a desfășurat activitate îngrupa I de muncă timp de 3 ani și 6 luni, iar în condiții speciale 15 ani 7 luni și

19 zile.

Aceste mențiuni privind perioadele de activitate prestate în condiții speciale nu sunt contestate de către reclamant, rezultând, de altfel din cuprinsul adeverințelor eliberate de unitățile în cadrul cărora reclamantul și-a desfășurat activitatea și din cuprinsul cărții de muncă.

Raportat la perioada totală în care reclamantul a desfășurat activitate în condiții speciale, este de observat că aceasta totalizează mai puțin de 20 de ani, astfel încât în cazul său sunt aplicabile dispozițiile art. 44 din L. nr. 1., care fac trimitere la anexele 4 și 5 din lege, respectiv anexa 4 în cazul reclamantului.

Stagiul complet de cotizare realizat de reclamant fiind de 35 de ani, dintre care în condiții speciale mai puțin de 20 de ani, conform tabelului 6 din anexa nr. 4 la L. nr. 1., pentru cei 15 ani și 7 luni și 19 zile de stagiu de cotizare în condiții speciale, reducerea vârstei sale de pensionare ar fi de 6 ani.

Această reducere operează din vârsta standard de pensionare, care, în cazul reclamantului, raportat la prevederile art. 41 alin.2 din L. nr. 1. și anexa nr. 9 din Normele metodologice de aplicare a L. nr. 1., aprobate prin O. nr. 3. este de 65 de ani (aceasta întrucât ultima mențiune din anexa 9 îi vizează pe bărbații născuți în martie 1950, pentru care vârsta standard de pensionare este de 65 de ani, or, reclamantul este născut după această dată, în (...), astfel încât, evident, și în cazul său vârsta standard de pensionare este de 65 de ani).

Aplicând acest algoritm de calcul reiese că reclamantul, în urma aplicării reducerii de 6 ani, ar trebui să aibă vârsta de 59 ani pentru a beneficia de dreptul de pensionare, or în luna august 2005, momentul depunerii cererii de pensionare, acesta avea 53 de ani și 6 luni.

Nici în situația în care se iau în considerare dispozițiile art. 167 indice 1 din L. nr. 1., reclamantul nu îndeplinește condițiile legale pentru pensionare, întrucât conform tabelului, pentru un stagiu de cotizare în grupa I de muncă de

15 ani 7 luni și 19 zile, cât a realizat reclamantul, beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare prevăzută în anexa 3 de 8 ani și 5 luni.

Conform anexei 3 la L. nr. 1., pentru perioada august- noiembrie 2005, vârsta asiguratului la ieșirea la pensie este de 62 ani și 8 luni.

Prin urmare, conform acestui algoritm, reclamantul trebuia să aibă vârsta de 54 de ani și 3 luni, or, la data depunerii cererii de pensionare, acesta avea, așa cum s-a arătat anterior, 53 de ani și 6 luni.

Un ultim aspect care prezintă relevanță și se impune a fi menționat privește perioada (...)-(...), în care reclamantul a lucrat în grupa 1 de muncă în procent de 25%, adică 3 ani și 6 luni.

Conform art. 20 alin.1 lit.a din L. nr. 1., în sensul legii, pentru a îndeplini cerința de loc de muncă în condiții speciale, activitatea desfășurată în subteran trebuie să fie de cel puțin 50% din timpul normal de muncă.

Or, reclamantul, desfășurând doar 25% din timpul de muncă în subteran, această perioadă nu îi poate fi luată în considerare pentru a fi încadrată ca activitate în condiții speciale.

Ulterior, prin decizia nr. 2. din (...), emisă de intimata C. J. de P. M., s-a admis cererea contestatorului privind acordarea pensiei pentru muncă depusă și limită de vârstă, fiind stabilite drepturile de pensie cuvenite acestuia, pentru stagiul total de cotizare realizat de 40 ani și 29 zile, începând cu data de (...).

Prin sentința civilă nr. 40 din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), a fost respinsă contestația formulată împotriva acestei decizii, reținându-se că a fost respectată, la momentul emiterii sale, decizia nr.

1857/2006 a C. de A. C., cu privire la data la care contestatorul avea dreptul la înscrierea la pensie pentru limită de vârstă.

Prin decizia civilă nr. 989 din (...), Curtea de A. C. a respins ca nefondat recursul declarat de contestator împotriva sentinței nr. 40/2007 a T. M., reținându-se că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției puterii de lucru judecat față de decizia civilă nr. 1. a C. de A. C., dar a ținut seama de efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al acestei hotărâri atunci când a pronunțat sentința atacată.

O nouă contestație înregistrată în anul 2009 pe rolul T. M. împotriva deciziei nr. 2. din (...) a fost respinsă irevocabil prin decizia civilă nr. 6., pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...).

Prin urmare, contestatorul nu mai poate repune în discuție aspecte asupra cărora instanțele de judecată s-au pronunțat anterior în mod irevocabil.

Împotriva acestei hotărâri reclamantul a declarat recurs, expunând motivelepe care se întemeiată atât prin declarația propriu-zisă de recurs cât și printr-un înscris separat trimis prin poștă la data de (...) (fila 11).

Examinând recursul declarat de reclamantul R. G., Curtea de A. C. urmeazăsă-l respingă ca tardiv, pentru următoarele considerente:

Sentința civilă nr. 1796 din 5 noiembrie 2010 a T. M., a fost comunicată reclamantului, conform dovezii de primire (f.60 dosar fond) la data de (...), iar recursul a fost expediat prin poștă de această parte la (...) (plicul de la f.4 dosar), în afara termenului de recurs de 15 zile prevăzut de art.301 C.

Având în vedere considerentele expuse, Curtea de A. C. va respinge în temeiul art.312 alin.1 C. raportat la art. 301 C., recursul declarat de reclamantul R. G., ca tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE

Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamantul R. G. împotriva sentinței civile numărul 1796 din (...) a T. M. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

D. G. L. D. S. D.

G. C. M.red.S.D./S.M.D.

2 ex./(...)

Jud.fond.C. m./H. D.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1812/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale