Decizia civilă nr. 1829/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1829/R/2011

Ședința de la 23 Mai 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : D. G.

G. : C. M.

S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de reclamantul B. I. împotriva sentinței civile nr. 1833 din 12 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. M., având ca obiect recalculare pensie.

Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea ședinței publice din

09 mai 2011, când s-a dispun amânarea pronunțării recursului pentru data de 16 mai 2011, apoi pentru data de azi, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 1833 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar numărul (...), a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorul B. I. în contradictoriu cu intimata C. J. de P. M..

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia nr. 1. din data de (...), s-au stabilit drepturile de pensie cuvenite contestatorului pentru munca depusă și limită de vârstă, în temeiul Legii nr. 3/1977, pentru un stagiu de cotizare realizat de 46 ani 2 luni și 10 zile.

Ulterior, pensia contestatorului a fost evaluată în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1550/2004, respectiv recalculată în baza O.U.G. nr.

4/2005.

Ultima decizie de recalculare a drepturilor de pensie, conform O.U.G nr. 4/2005, a fost decizia nr. 1. din (...).

Prin decizia nr. 1. din (...), contestatorul a beneficiat de recalcularea pensiei în baza O.U.G. nr. 19/2007.

Din datele privind activitatea în muncă, aflate la filele 39-41 din dosar, a rezultat că stagiul de cotizare realizat de contestator în perioada

1956-1978 a fost luat în considerare atât la stabilirea inițială a pensiei, cât și la recalcularea acesteia, veniturile avute în vedere fiind cele înscrise în carnetul de muncă.

Din cuprinsul deciziei nr. 2593 din (...) a Oficiului Prevederilor Sociale, aflată în copie la fila 11 din dosar, rezultă că reclamantul a fost pensionat ca urmare a unui accident produs în anul 1956 și că, începând din 1959, a beneficiat de o pensie de invaliditate în sumă de 376 lei.

Prin aceeași decizie s-a respins contestația formulată împotriva deciziei anterioare nr. 2593/1959 de recalculare a pensiei de care reclamantul beneficia din 1957.

Conform deciziei nr. 15069 din 1978, plata pensiei de invaliditate a încetat începând cu data de (...).

Nu s-au păstrat alte documente privind stabilirea pensiei de invaliditate și plata acesteia către contestator în întreaga perioadă invocată.

Într-adevăr, potrivit art. 38 alin.1 lit. a) din Legea nr. 19/2000, în sistemul public se asimilează stagiului de cotizare și perioadele necontributive în care asiguratul a beneficiat de drepturi de asigurări sociale.

Conform art. 163 alin.1 din același act normativ, pentru perioadele asimilate, care au constituit vechime în muncă utilă la pensie considerată în condițiile legii până la intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, la determinarea punctajului anual al asiguratului se utilizează, după caz, salariul minim pe economie brut sau net, respectiv salariul de bază minim brut pe țară din perioadele respective.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 61 alin.1 din Legea nr.

27/1966, în cazul pensionarilor de invaliditate de gradul III, care se angajau în muncă, salariul împreună cu pensia nu puteau depăși salariul tarifar în vigoare corespunzător categoriei avute la data pensionării de invaliditate.

Potrivit înscrierilor din carnetul de muncă, la data pensionării, dar și ulterior, contestatorul a avut un salariu de 867 lei, care a fost avut în vedere la stabilirea drepturilor de pensie.

Acest fapt rezultă și din adeverința nr. 3349 din (...), eliberată de SC

A. SA, aflată la fila 70 din dosar.

Analizând probele administrate în cauză, tribunalul a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 7 alin.3 din OUG nr. 4/2005 pentru recalcularea drepturilor de pensie cuvenite contestatorului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul B. I. solicitândîn principal, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe; iar în subsidiar, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În memoriul de recurs s-a arătat că instanța de fond a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2)

Cod procedură civilă, nesocotind dispozițiile art.146 Cod procedură civilă, întrucât deși reclamantul a depus concluzii scrise în data de (...), iar hotărârea instanței de fond a fost pronunțată în (...), concluziile scrise nu au ajuns la dosarul cauzei decât după pronunțarea hotărârii.

S-a mai solicitat casarea cauzei cu trimiterea spre rejudecare pentru administrarea probei cu expertiză contabilă, cu raportare atât la înscrisurile de la dosar cât și la noile înscrisuri depuse în recurs, prin concluziile scrise solicitându-se repunerea pe rol a cauzei pentru efectuarea unei expertize contabile.

Recurentul a mai invocat că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii reținând că potrivit Legii 27/1966 în cazul pensionarilor de invaliditate de gr.III, care se angajau în muncă, salariul cu pensia nu putea depăși salariul tarifar în vigoare corespunzător categoriei avute, raportându-se la salariul de 867 lei avut de contestator. În accepțiunea legii, în opinia recurentului, nu este vorba de o sumă dintr-o anumită lună, ci de o treaptă de salarizare, care suferea periodic modificări.

Recurentul a mai arătat că în mod nelegal s-a respins contestația, reținându-se că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.7 alin. (3) din

OUG 4/2005 întrucât intimata a refuzat la recalcularea pensiei să îi ia în considerare pensia de invaliditate, încălcând principiul contributivității și principiul că la condiții egale de pensie se acordă drepturi de pensie egale.

În opinia recurentului instanța de fond a aplicat greșit legea întrucât dispozițiile art. 163 din Legea 19/2000 nu exclud dreptul contestatorului de a i se lua în considerare la calculul drepturilor de pensie și drepturile de care a beneficiat în perioada asimilată.

Sub aspectul întinderii drepturilor contestatorului s-a precizat că o astfel de obligație incumbă Casei Județene de P., instanța urmând a o obliga la emiterea unei noi decizii de pensie.

Intimata C. J. de P. M. a solicitat prin întâmpinare respingerea canefondat a recursului declarat în cauză, arătând că nu se impune efectuarea unei expertize contabile, întrucât problema în discuție (respectiv dacă pentru perioada 1956-1978, pe lângă veniturile salariale se impune luarea în considerare și a altor venituri) este o problemă de drept, care poate fi lămurită de instanță.

În recurs s-au administrat înscrisuri.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de A. reține următoarele:

Soluția pronunțată de instanța de fond este corectă, însă pentru alte considerente decât cele menționate în sentința recurată.

Așa cum a arătat intimata prin întâmpinare, problema de drept care trebuie clarificată în primul rând în cauză este dacă în cazul stabilirii sau, după caz, a recalculării unei pensii pentru o anumită perioadă nevalorificată inițial se pot cumula veniturile salariale cu cele realizate ca perioade asimilate, în speță cu pensia de invaliditate de gr.III.

Astfel, conform art. 38 alin. (1) Legea 19/2000 „în sistemul public se asimilează stagiului de cotizare și perioadele necontributive, denumite în continuare perioade asimilate, în care asiguratul: a) a beneficiat sau beneficiază de drepturi de asigurări sociale, cu excepția celor prevăzute la art. 40 lit. a)- c) și e)";, iar conform alin. (3) din același articol „Persoanele prevăzute la alin. (1) beneficiază de perioadele asimilate, dacă în aceste

perioade nu au realizat stagii de cotizare in condițiile prezentei legi ";. per a contrario dacă s-au realizat alte stagii de cotizare, perioadele asimilate nu se iau în considerare la recalcularea pensiei.

De asemenea, art. 2 alin. (1) din OUG 4/2005 prevede că recalcularea pensiilor din sistemul public prevăzută la art.1 (respectiv pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite conform legislației anterior datei de (...)) se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, cu respectarea prevederilor Legii 19/2000 precum și a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență. În consecință, art. 38 din Legea 19/2000 este aplicabil și în situația pensiilor recalculate în temeiul OUG 4/2005, respectiv și pensiei recurentului, care a fost inițial stabilită în (...) în temeiul Legii 3/1977 (fila 36 dosar fond).

Întrucât prin acțiunea dedusă judecății recurentul-reclamant a solicitat recalcularea pensiei sale cu luarea în considerare pensiei de invaliditate pe care a primit-o în perioada 1956-1978, iar în această perioadă recurentul a realizat și venituri salariale (cumulând, așadar, pensia de invaliditate de gr.III cu salariul) care i-au fost luate în considerare ca stagiu de cotizare (fila 39 dosar fond), Curtea apreciază în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior că în mod corect intimata a luat înconsiderare la recalcularea pensiei recurentului numai veniturile salariale, excluzând pensia de invaliditate.

În consecință, în condițiile în care stagiul asimilat nu putea fi luat în considerare la recalcularea pensiei recurentului, se constată că administrarea probei cu expertiză pentru a dovedi întinderea drepturilor contestatorului ca urmare a valorificării și a pensiei de invaliditate era inutilă cauzei. Drept urmare, chiar dacă instanța de fond ar fi avut în vedere la pronunțarea hotărârii concluziile scrise depuse de reclamant, administrarea probei cu expertiza contabilă nu era concludentă. În plus, această probă nu a fost propusă în termenele prevăzute de art. 112 și 132 alin. (1) teza I Cod procedură civilă.

De asemenea, Curtea mai reține atât că în conformitate cu dispozițiile art. 151 Cod procedură civilă repunerea cauzei pe rol este reglementată ca o posibilitate pentru instanță dacă aceasta apreciază că sunt necesare noi lămuriri, cât și că o eventuală casare a cauzei pentru că la pronunțarea soluției nu s-au avut în vedere concluziile scrise (prin care se solicita repunerea cauzei pe rol pentru administrarea unei probe apreciată de Curte ca fiind inutilă soluționării cauzei) ar fi pur formală.

Față de cele reținute anterior, analiza motivelor de recurs referitoare la modul concret în care instanța de fond a aplicat dispozițiile legale în temeiul cărora i s-a acordat recurentului pensia de invaliditate apare ca fiind superfluă.

Pentru aceste considerente, constatând că motivele de recurs invocate nu sunt fondate, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B. I. împotriva sentinței civile numărul 1833 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 23 mai 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

L. D. S. D. PT. D. G.

În C.O. semnează

PREȘEDINTELE INSTANȚEI

V. M.

G., C. M.

Red.L.D./Dact.S.M.

2 ex./(...)

Jud.fond: M.C./D.M.H.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1829/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale