Decizia civilă nr. 4926/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I C.
Dosar nr. (...)
DECIZIA C. NR. 4926/R/2011
Ședința 8 noiembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. J. PENTRU P. S. S. împotriva sentinței civile nr. 4037 din 20 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul
Sălaj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată A. M., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
P. de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4037 din (...) a T.ui S., pronunțată în dosar numărul (...), a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. J. pentru P. S. S. și excepția necompetentei materiale a instanței, invocate de pârâta A. J. pentru P. S. S..
A fost admisă acțiunea precizata formulată de reclamanta A. M., împotriva pârâtei A. J. pentru P. S. S., pe care a obligat-o să elibereze la cererea reclamantei toate documentele pe care le deține și care atestă stagiul de cotizare în sistemul public de pensii, condițiile de muncă, sporuri și majorări salariale pentru perioada in care a prestat activitate la F. de B. Z.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut excepțiile necompetentei materiale a instanței și a lipsei calității procesuale pasive ale pârâtei care aufost respinse, pentru următoarele considerente:
Astfel potrivit dispozițiilor art. 284 alin.2 din Codul Muncii judecarea conflictelor de muncă se face de către instanța în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul reclamantul. De asemenea, instanța constată că ne aflăm în prezența unui conflict de muncă deoarece potrivit prevederilor art. 281 din Codul Muncii „jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod";.
Conform art. 2 lit. c din Codul de P. C., tribunalul judecă „conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe";, astfel că instanța urmează să respingă excepția necompetenței materiale a acestuia.
Reclamanta a solicitat antecesoarei pârâtei de rândul 1 în anul 2008, eliberarea de copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare în sistemul public de pensii, pentru perioada în care a lucrat la F. de B. Z. R. D. S. a fost acela că solicitarea nu face obiectul activității și atribuțiilor sale, depozitarul documentelor, din perspectiva art. 18 din Legea nr. 16/1996 trebuind să fie A. N.
Poziția astfel exprimată, menținută în întregime și în cursul procesului, arată fără putință de tăgadă că pârâta nu dorește să onoreze solicitarea reclamantei.
Prin urmare, față de acest refuz explicit, și în egală măsură, actual, acțiunea reclamanților nu poate fi paralizată prin faptul că aceștia nu ar fi urmat procedura prealabilă prev. de art. 7 din Legea nr. 554/2004 ori pentru că acțiunea a fost introdusă după trecerea termenului de 6 luni sau 1 an, statornicit în Legea nr. 554/2004.
De altfel, prezentul litigiu nu se circumscrie dispozițiilor Legii nr.
554/2004, reclamanta neavând calitatea de persoană vătămată în sensul art. 2 alin.1 lit. a din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care refuzul de a emite o adeverință cu mențiunile solicitate nu poate fi asimilat cu un act administrativ vătămător, așa cu este acesta definit de art. 2 alin.1 lit.c.
Pârâta A. J. pentru P. S. S. este depozitara documentelor solicitate de către reclamanți, prin urmare nu poate susține că nu ar avea calitate procesuală pasivă, deoarece reclamanții nu ar putea solicita documente de la o instituție a statului care nu le deține.
În aceiași ordine de idei, pârâta D. J. S. a A. N., care nu deține aceste documente, nu poate fi obligată a le elibera chiar dacă, potrivit art. 18 din Legea nr. 16/1996, în cazul desființării unei persoane juridice documentele cum sunt cele solicitate de reclamanți trebuie preluate de A. N.
Asupra fondului cauzei, instanța a reținut următoarele:
La data de 8 ianuarie 2004 D.D.F.S.S. S. (a cărei succesoare este D. S.) a procedat la recepția actelor care generează relații de pensii din cadrul S. F. S.
Z., sens în care s-a încheiat un proces-verbal de recepție.
După această preluare, pârâta D. S. a inițiat o corespondență oficială cu diverse instituții ale statului, cu scopul declarat ca acestea să preia arhiva S. F. de B. S.
Astfel, pârâta D. S. s-a adresat cu memorii M.ui Muncii, Familiei și
Egalității de Ș., D. J. S. a A. N., C. N. de P. și A. D. de A. S. precum și C. J. de
P. S. (f. 393 - 427, dos. (...) al T.ui S.).
Aceste demersuri au rămas însă fără rezultat astfel că și în prezent documentele care atestă stagiile de cotizare ale angajaților fostei S. F. de B. S. Z. (pentru care s-a dispus lichidarea judiciară) se află în păstrarea pârâtei D. S. a cărei atribuții au fost preluate de unitatea pârâtă.
Prin urmare, refuzul pârâtei de a elibera copii ale actelor necesare reclamantei este nejustificat.
Abilitarea legală a pârâtei A. J. pentru P. S. S. ori a unei alte instituții a statului de a depozita documentele relative la stagiile de cotizare ale reclamanților se constituie într-o dispută care nu are legătură cu solicitarea reclamantei și care nu poate să lezeze interesele legitime ale acestora.
Pentru cele ce preced, în baza art.21 din Legea nr. 39/2006 instanța a admis acțiunea reclamantei împotriva pârâtei A. J. pentru P. S. S., pe care a obligat-o să elibereze la cererea reclamantei toate documentele pe care le deține
și care atestă stagiul de cotizare în sistemul public de pensii, condițiile de muncă, sporuri și majorări salariale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. J. PENTRU P. S. S.solicitând casarea sentinței atacate ca fiind netemeinică și nelegală, cu respingerea cererii reclamantei.
În motivarea recursului s-au formulat următoarele critici:
1.Greșita calificare a litigiului dedus judecății ca un conflict de muncă, în realitate aparținând sferei contenciosului administrativ conform Legii nr.554/2004, deoarece A. J. pentru P. S. S. nu este succesoarea în drepturi a S. F. de B. Z. S. (fostul angajator al reclamantei).
2. Prima instanță a acordat mai mult decât s-a cerut și ceea ce nu s-a cerut (art.304 pct.6 C.pr.civ.), neavând în vedere că A. J. pentru P. S. S. deține statele de plată ale fostului angajator desființat care nu au caracter individual ci cuprind datele personale ale tuturor salariaților.
Prin predarea acestor documente reclamantei nu va fi posibilă eliberarea datelor și informațiilor solicitate de ceilalți salariați.
3. Recurenta nu poate atesta stagiile de cotizare realizate de reclamant, neavând atribuții legate de plata contribuțiilor sociale.
4. Neurmarea procedurii prealabile instituite de art.11 din Legea nr.554/2004.
5. Lipsa calității procesuale pasive a pârâtei în raport de prevederile HG nr.1., care enumeră atribuțiile agențiilor teritoriale în domeniul organizatoric, financiar, în domeniul evidenței și raportării, în domeniul comunicării și informării, în domeniul reprezentării și în domeniul sistemului de informații.
Se recunoaște preluarea arhivei de către recurentă în anul 2001, însă se invocă dispozițiile Legii nr.16/1996 cu modificările ulterioare, prezentându-se evoluția legislativă în domeniu sub aspectul instituției căreia îi revine obligația de eliberare a adeverinței, respectiv direcția generală de muncă și prestații sociale până în anul 2001, casele județene de pensii până în anul 2006 și direcțiile județene ale arhivelor naționale în prezent.
Se invocă imposibilitatea legală și materială (lipsa personalului, a unei structuri specializate în eliberarea documentelor, a unui spațiu adecvat) a executării acestei obligații.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. va respinge recursul pentru următoarele considerente:
1) Prin cererea introductivă, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu A. J. de P. S. S., obligarea acesteia la eliberarea unor documente care atestă vechimea sa în muncă, inclusiv sporurile aferente.
Competența instanței de contencios administrativ este atrasă în condițiile Legii nr. 554/2004, relevante în soluționarea speței fiind dispozițiile art. 8 alin. 1 din acest act normativ, potrivit cărora instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar ca urmare a refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri de către o autoritate publică.
Dispozițiile legale menționate anterior trebuie coroborate cu dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004, care definesc autoritatea publică ca fiind orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care
acționează în regim de putere publică , pentru satisfacerea unui interes legitim public.
Rezultă din dispozițiile legale citate anterior că, pentru a fi în prezența unui litigiu de contencios administrativ de natură să atragă competența instanței de contencios administrativ, refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri trebuie să vină din partea unei autorități publice, în sensul prevăzut dedispozițiile art. 2 lit. b din Legea nr. 554/2004, care acționează în regim de putere publică.
Raportând cele reținute anterior la prezenta speță, Curtea constată că recurenta-pârâtă nu s-a comportat ca o autoritate publică, în sensul celor reținute anterior, respectiv nu a acționat în regim de putere publică. Reclamanta s-a adresat recurentei-pârâte cu solicitarea de a elibera copii de pe statele de plată în c alitatea acesteia de depozitară temporară a arhivei SC F. B. SA Z., societate desființată, temeiul cererii reclamantei fiind tocmai dispozițiile art. 40 alin. 2 Codul muncii, care obligă angajatorii să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului.
Prin urmare, recurenta neacționând în regim de putere publică, ci având doar calitatea de depozitară temporară a arhivei fostului angajator al reclamantei, refuzul acesteia de a elibera documentele solicitate nu poate fi considerat un refuz nejustificat de a soluționa o cerere, refuz care să vină din partea unei autorități publice, în sensul dispozițiilor art. 2 din Legea nr.
554/2004, astfel încât nu poate atrage, în speță, competența instanței de contencios administrativ.
2) Dispoziția primei instanțe de obligarea a pârâtei la eliberarea către reclamant a tuturor documentelor deținute referitoare la veniturile salariale realizate de reclamantă în perioada în care a fost angajat la S. F. de B. S.A, nu poate fi interpretată, contrar aserțiunii recurentei, ca o predare către reclamanta a întregii arhive a S. F. de B. S.
O atare interpretare susținută de pârâtă în sprijinul motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.6 C.pr.civ. nesocotește că obiectul acțiunii îl reprezintă eliberarea unei adeverințe privind activitatea reclamantului, precum și că documentele pe care pârâta trebuie să le elibereze reclamantului sunt cele care se referă doar la persoana acesteia.
Prin urmare în mod evident își va putea îndeplini această obligație prin eliberarea unei adeverințe cuprinzând datele și informațiile referitoare la activitatea desfășurată de reclamantă pe baza documentelor deținute și verificabile.
3) Tot astfel este evident că perioada în care reclamantul și-a desfășurat activitatea la S. F. de B. S.A este anterioară intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, act normativ care este bazat pe principiul contributivității și reglementează rolul C. J. de P. de a atesta plata contribuțiilor sociale.
Or în raport de perioada la care se referă acțiunea reclamantului anterioara datei de (...), sunt incidente în cauză dispozițiile Decretului nr.389/1972, care prin art.1 și art.3 stabilește că angajatorul depune contribuția de 15% asupra câștigului brut, ceea ce semnifică sub acest aspect probatoriu că deține documentele justificative ale acestei operațiuni care fac parte din arhiva preluată de pârâtă.
Prin urmare, pârâta își va putea executa obligația privind stagiul de cotizare prin menționarea plății contribuțiilor datorate asupra veniturilor realizate de reclamantă, conform Decretului nr.389/1972 ,în măsura în care rezultă acest aspect din documentele deținute.
4) Nefiind incidente prevederile Legii nr.554/2004, conform considerentelor expuse în cadrul analizei primului motiv de recurs, demersul judiciar al reclamantei nu este supus procedurii prealabile reglementate de actul normativ invocat.
5) Reclamantul este îndreptățit conform art.40 alin.2 lit. h Codul muncii, să obțină de la fostul angajator „toate documentele care atestă calitatea de salariat";a sa.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art.12 din Legea nr.16/1996 a A. N., persoanei juridice angajatoare îi revine obligația de a păstra documentele create sau deținute, în categoria cărora intră statele de plată la care se referă acțiunea reclamantului.
Această obligație îi revenea fostului angajator al reclamantului, respectiv S. F. de B. S.A, însă ca urmare a încetării existenței sale ca persoană juridică în anul 2001, obligația păstrării documentelor create cu valoare practică s-a transmis în temeiul art.18 din Legea nr.16/1996 M.ui Muncii și Protecției S. sau direcțiilor județene ale acestuia.
Deși norma juridică menționată anterior a fost modificată prin instituirea obligației de păstrare a documentelor cu valoare practică în sarcina C. J. de P. S., iar ulterior D. J. S. a A. N., Curtea constată că nici în prezent nu a operat în concret transmisiunea acestei obligații; or, consecințele disputei între instituțiile locale din jud. S. cu privire la păstrarea documentelor nu pot să se repercuteze asupra foștilor salariați, îndreptățiți să obțină actele necesare stabilirii drepturilor de pensie.
Prin urmare, în prezent A. J. de P. S. S. are obligația eliberării actelor solicitate în calitate de succesor legal al fostului angajator în obligația de păstrare a documentelor cu valoare practică, precum și de deținător faptic ala acestei arhive.
În raport de aceste considerente, este irelevantă pretinsa lipsă a atribuțiilor legale ale pârâtei în raport de prevederile HG nr. 1., deoarece obligația sa de eliberare a datelor solicitate de reclamantă nu rezidă în dispozițiile pe care le invocă, ci în prevederile Legii nr. 16/1996, coroborate cu împrejurarea deținerii faptice a arhivei fostului angajator,
De asemenea, recunoașterea dreptului reclamantului nu este condiționat de existența mijloacelor materiale ale pârâtei pentru eliberarea actului, astfel încât excepția lipsei calității procesuale nu este întemeiată.
Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea de A. va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A. J. PENTRU P. S. S. împotriva sentinței civile numărul 4037 din (...) a T.ui S., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. G. S. D. L. D.
GREFIER, C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./(...)
Jud.fond: P. R.a M.lena
← Decizia civilă nr. 1406/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 4794/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|