Decizia civilă nr. 1077/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1077/R/2011

Ședința publică din data de 22 martie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.

S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de către recurentul R. V. împotriva sentinței civile nr. 8 din 6 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe intimata C. J. DE P. C., având ca obiect asigurări sociale - contestație la executare.

Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 15 martie 2011, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

C U R T E A,

Asupra recursului civil de față.

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul T. C. în data de (...), sub nr.6677/117, contestatoarea C. J. DE P. C. a solicitat, în contradictoriu cu creditorul R. V., anularea executării silite pornite in dosarul execuțional nr. 601/2010 al B. B. M. și, în subsidiar, suspendarea oricăror altor măsuri de acest gen până la judecarea prezentei.

In motivarea cererii, contestatoarea a arătat că între părți a existat o situație litigioasă soluționată definitiv si irevocabil, situație ce a obligat-o să pună în aplicare cele prevăzute prin sentința civilă nr. 400/(...) a T. C. - Secția Mixtă de C. A. și F., de C. de M. și A. S.

Aceasta a mai arătat că, în concordanță cu dispozițiile sentinței, a emis decizia nr. 165328/(...) în care i s-au adăugat și drepturile salariale tarifare, sporul de activitate în M., majorarea retribuției, sporul de activitate în dispozitiv, sporul de condiții grele pentru perioada (...)-(...), astfel cum rezultă din adeverința nr. 45601/(...) emisă de U. 02405 P.

Contestatoarea arată astfel că cererea creditorului a rămas fără obiect deoarece a rezolvat favorabil solicitările acestuia, situație în care, în cauză, nu sunt incidente prevederile art. 3711 alin.2 Cod Procedură Civilă.

In drept au fost invocate prevederile art. 269, art.3711 , art. 374, art. 376 și art. 399-402 Cod.proc.civilă.

Creditorul, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se pronunțe o hotărâre judecătorească în temeiul art. 5802 și art. 5803

Cod.proc.civilă, pentru ca debitoarea să pună în executare titlul executoriu

- sentința civilă nr. 400/(...), irevocabilă conform deciziei civile nr. 1. a C. de

A. C.

De asemenea, a solicitat să fie obligată debitoarea să-i evalueze corect punctajul mediu anual deoarece pentru stagiul militar nu s-a trecut salariul mediu anual, iar pentru studiile universitare la zi lipsește salariul arătat conform Anexei nr. 6 sau 7 . În evaluarea din (...) sunt „fabricate"; sporuri de vechime inexistente în fișa de pensie și în adeverința nr. 45601/(...) .

In drept, au fost invocate prevederile art. 399-400 si art. 371 alin.7

Cod.proc.civilă.

Prin sentința civilă nr. 8/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis contestația la executare formulată de contestatoarea C. J. DE P. C., împotriva actelor de executare silita începute în dosarul execuțional nr.

601/2010 al Biroului Executorului Judecătoresc B. M. la solicitarea creditorului R. V. și în consecință, au fost anulate toate actele de executare efectuate în dosarul execuțional anterior menționat.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 400/(...) a Tribunalul Cluj- Secția Mixtă de C. A. și F., de C. De M. și A. S., rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1. a C. de A. C., debitoarea a fost obligată să emită în favoarea creditorului o nouă decizie de pensie cu luarea în calcul a datelor înscrise în Adeverința nr.

45601/(...) emisă de U. 02405 P.

Potrivit dispozițiilor art. 399 C.proc.civ., „împotriva executării silite precum si împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin neexecutare";.

Contestația se introduce la instanța de executare sau la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută dacă privește înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.

Din conținutul actului de sesizare, instanța a reținut că obiectul contestației la executare vizează înțelesul si aplicabilitatea sentinței civile nr. 400/(...) a T. C. - Secția Mixtă de C. A. și F., de C. de M. și A. S. În aceste condiții, instanța a apreciat că este o contestație la titlu, iar nu contestație la executare deoarece contestația nu a vizat nelegalitatea vreunui act de executare silită ci întinderea titlului executoriu.

Prevederile art. 399 C.proc.civ. impun ca orice acțiune care are un astfel de obiect trebuie să cuprindă apărările de fond împotriva titlului executoriu, rațiunea pentru care se contestă acest titlu.

Contestatoarea a depus la dosarul cauzei copii ale documentelor pe care le-a emis, respectiv decizia nr.165328/(...) si tabelul privind calculul diferențelor de pensie de la (...) până la (...) din care rezultă că pensia reclamantului a fost recalculată cu luarea în considerare a datelor din adeverința nr. 45601/(...) emisă de U. 02405 P. (filele nr. 7-9, 45, 58, 66).

Pe cale de consecință, prima instanță a reținut că motivele invocate de către contestatoare sunt în măsură a atrage anularea eventualelor acte de executare silită și ca atare, se poate constata că acțiunea formulată este legală.

De altfel, din analiza actelor depuse la dosarul cauzei, și din cele declarate de către creditor, în fața instanței, instanța de fond a reținut că s- au efectuat acte de executare, respectiv s-a solicitat învestirea cu formulă executorie a sentinței civile nr.400/2008 a T. C. și s-a emis la data de (...) o somație debitoarei de către B. M. B., situație care impune admiterea cererii.

Împotriva acestei sentințe adeclarat recurs R. V., considerând-oca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: În toate cele trei decizii de pensie, nr.165328/(...)-fila nr.44 dosar de fond , nr.165328/(...) și nr.165328/(...)-fila nr.45 dosar de fond, se menține același punctaj mediu anual, deși acesta trebuia să crească prin luarea în considerare a veniturilor din adeverința nr. 45601/(...) emisă de U. 02405 P.

Recurentul mai arată că, în cursul judecării dosarului nr.(...), i s-a plătit suma de 793 cu titlu de diferențe de pensie, însă acest calcul este unul eronat, iar C. J. de P. C. nu s-a conformat dispozițiilor instanței de emitere a unei noi decizii de pensie.

În recurs, intimata nu a formulat întâmpinare și nu s-au depus înscrisuri noi.

Analizând recursul formulat de creditorul R. V., prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este fondat, pentru următoarele considerentele:

Deși în mod corect prima instanță a constatat că, prin sentința civilă nr. 400/(...) a Tribunalul Cluj, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1. a C. de A. C., debitoarea C. J. de P. C. a fost obligată să emită în favoarea creditorului o nouă decizie de pensie cu luarea în calcul a datelor înscrise în adeverința nr. 45601/(...) emisă de U. 02405 P. și cu toate că, după pronunțarea acestora intimata nu a emis o nouă decizie de pensie, susținând că a valorificat veniturile evidențiate în acest act prin decizia nr.165328/(...), în cauză a fost admisă contestația la executare formulată împotriva actelor de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 601/2010 al B. B. M..

Curtea reține că se impunea emiterea de către C. J. de P. C. a unei noi decizii de pensie, în baza acestor hotărâri, ce constituie titluri executorii, având în vedere faptul că și prin considerentele deciziei civile nr. 1. a C. de A. C. s-a reținut că, făcând o comparație a valorilor deciziei nr.165328/(...) cu celelalte decizii de recalculare emise anterior reclamantului, pârâta nu a făcut cu nimic dovada că la recalcularea pensiei ar fi avut în vedere datele adeverinței nr. 45601/(...) emisă de U. 02405 P., în condițiile în care această ultimă decizie păstrează aceleași punctaje stabilite prin decizia din (...).

De asemenea, Curtea, analizând deciziile nr.165328/(...) și nr.165328/(...), precum și buletinele de calcul depuse la dosar, reține că intimata a stabilit prin acestea, în favoarea recurentului, același punctaj mediu anual, de 1,09908 puncte.

Mai mult, majorarea punctajului mediu anual conform O.U.G. nr.19/2007, prin decizia nr. 165328/(...), s-a aplicat la același punctaj mediu anual de 1,09908 puncte, ce era stabilit prin decizia de pensie din (...).

De asemenea, din buletinul de calcul întocmit la data de (...) rezultă că a fost stabilit același punctaj mediu anual de 1,09908 puncte, deși intimata susține că a valorificat în mod corect datele din adeverința nr. 45601/(...) emisă de U. 02405 P., care ar fi trebuit să determine creșterea punctajului mediu anual al recurentului.

Pentru aceste considerente, având în vedere că intimata nu a dovedit în cauză că ar fi executat dispozițiile sentinței civile nr. 400/(...) a Tribunalul Cluj, ce constituie titlu executoriu, în sensul că nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a emite o nouă decizie prin care să stabilească în mod corect punctajul mediu anual și diferențele de pensie cuvenite recurentului, urmează ca, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod. proc. civilă,să se admită recursul declarat de R. V. și să se modifice în tot sentința primei instanțe, în sensul de a se respinge contestația la executare formulată de contestatoarea C. J. de P. C. în contradictoriu cu intimatul R. V. împotriva actelor de executare silită începute în dosarul nr. 601/2010 al

Biroului executor Judecătoresc B. M..

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de R. V. împotriva sentinței civile nr. 8 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în tot, în sensul că :

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea C. J. de

P. C. în contradictoriu cu intimatul recurentul R. V. împotriva actelor de executare silită începute în dosarul nr. 601/2010 al Biroului Executor

Judecătoresc B. M..

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 22 martie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

D. C. G. C. M. I. T.

GREFIER N. N.

Red./Tehnored.: C.M.;

2 ex.- (...);

Jud.fond:-Tribunalul Cluj:- E. B.;

- B.-A. C..

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1077/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale