Decizia civilă nr. 1992/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1992/R/2011

Ședința publică din data de 1 iunie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T. JUDECĂTORI: S.-C. B.

I.-R. M. GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 105 din 10 ianuarie 2011, pronunțată de

Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat P. I., având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul intimat P. I., lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 5 mai

2011, reclamantul intimat a depus întâmpinare.

La solicitarea instanței, reclamantul intimat face precizarea că adeverința nr. 81/(...) aflată la fila 7 din dosar, corectează adeverința nr.

3908/2009, în care greșit a fost trecut numele tatălui său, P. Izidor. Mai precizează că nu a depus această adeverință la C. J. de P. C. întrucât i s-a refuzat primirea acesteia pe motiv că s-a promovat recurs.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reclamantul intimat solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe și cu luarea în considerare a adeverinței nr. 81/2011.

Cauza rămâne în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 105 din 10 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis acțiunea civilă formulată și precizată de către reclamantul P. I. împotriva pârâtei C. J. DE P. C.

Pârâta a fost obligată să ia în calcul la punctajul mediu anual și a cuantumului pensiei a sporului pentru realizarea sarcinilor de plan menționat în Adeverința nr. 3908/(...) emisă de SC G. 4 I. SA C.-N., începând cu data de (...).

Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că reclamantul a depus la dosarul cauzei Adeverința nr. 3908/(...) emisă de SC G. 4 I. SA C.-N. din care rezultă că acesta a beneficiat de venituri suplimentare reprezentând acord global, indemnizații de conducere și alte sporuri.

Conform reglementărilor în materie, calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurați prevăzuți la art.5 alin. l, pct. I, II și V din Legea nr. 19/2000 republicată, și de către angajatorii acestora, se face lunar de către aceștia din urmă.

Baza lunară de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraților prevăzuți la art. 5 alin. l pct. I, au veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asigurații prev. la art. 5 alin. I pct. II și V.

Se iau așadar în calcul sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariul de bază sau sumele fixe indiferent dacă au caracter permanent sau nu.

Salariile sunt înscrise în carnetul de muncă iar în situația în care acest lucru nu s-a întâmplat ele pot fi dovedite cu adeverințe. Dacă nu se pot dovedi cu înscrisuri la stabilirea drepturilor se va lua în calcul salariul minim pe economie. La fel pot fi dovedite și sporurile cu caracter permanent ca și majorările de salarii.

Vor fi luate în considerare indemnizațiile care potrivit legislației anterioare datei de l.04.2001 au făcut parte din baza de calcul al pensiilor si care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, potrivit art. 4 pct.2 si 3 din OUG 4/2005. Prevederi asemănătoare sunt cuprinse și în Ordinul nr. 680/(...) pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, punctul 7, care modifică punctul 19 de la secțiunea I „. generale";.

Față de cele ce preced, având în vedere faptul că reclamantul a dovedit pretențiile sale, prin adeverința anterior menționată, instanța în temeiul art. 87 coroborat cu prev. art. 155 și urm. din Legea nr. 19/2000 a admis acțiunea acestuia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. J. DE P. C.,solicitând modificarea sentinței și respingerea acțiunii.

În motivarea recursului, s-a arătat că potrivit art. 164 alin. 1 lit. a din

Legea nr.19/2000, la determinarea punctajelor anuale până la intrarea în vigoare a prezentei legi se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă, sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități. În conformitate cu art.164 la determinarea punctajului mediu anual se au în vedere și sporurile cu caracter permanent.

Conform art. 3 din Legea nr.49/1992 sporurile cu caracter permanent sunt: sporul de vechime în muncă, sporul pentru lucru în subteran, precum și pentru lucrul pe platformele marine de foraj și extracție, indemnizația de zbor, sporul pentru condiții grele de muncă, sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal, sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare, alte sporuri cu caracter permanent prevăzute în contractele individuale de muncă potrivit legii.

Aceste sporuri se utilizează la determinarea punctajului mediu anual atât pentru perioadele anterioare, cât și pentru cele ulterioare datei de 1 aprilie

1992, data intrării în vigoare a prevederilor Legii nr.49/1992.

Arată că adeverința nr. 3908/2009 este greșit întocmită de către angajator, acesta neavând voie să depășească rigorile legii, în ceea ce privește prenumele, care nu corespunde cu cel din actele de stare civilă, perioadelemenționate la rândurile 8, 9, 10, 11 din adeverință nu poate duce la o excepție, față de ceilalți pensionari de la legea de specialitate privind modul de întocmire a adeverințelor, cum de altfel i-a fost adus la cunoștință prin adresa nr.9618/(...).

Astfel nu au constituit sporuri permanente sumele pentru ore suplimentare, orele de noapte care sunt diferite de sporul de noapte, sumele pentru munca sâmbăta și duminica, salariul de merit, premiile.

Reclamantul P. I. prin întâmpinare (f.6) a solicitat respingerea recursuluica nefondat.

Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulateîn cererea de recurs, prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea constată că recursul este nefondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din C.proc.civ., îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:

Drepturile inițiale de pensie pentru munca depusă și limită de vârstă ale reclamantului au fost stabilite începând cu data de (...), prin decizia nr. 2..

La data de (...) reclamantul s-a adresat pârâtei C. J. de P. C. (fila 10) solicitând recalcularea pensiei cu luarea în considerare a veniturilor suplimentare constând în sporuri.

Deși au fost depusă și adeverința nr. 3908/(...) emisă de SC G. 4 I. SA, din care reiese că în perioada mai 1970 - martie 2001 reclamantul a realizând venituri suplimentare pentru care s-au achitat cotele la bugetul asigurărilor sociale de stat, pârâta a emis adresa nr. 9618/(...), prin care a comunicat că nu va proceda la recalcularea pensiei cu luare în considerare a acestor venituri - fila 9 dosar fond.

Este real că în adeverința eliberată de angajator s-a strecurat o eroare cu privire la prenumele pârâtului, în sensul că în loc de I. s-a trecut Izidor, acesta din urmă fiind prenumele tatălui, însă identitatea persoanei cu privire la care s-a eliberat adeverința era certă dată fiind indicarea codului numeric personal al reclamantului.

În recurs s-a depus o nouă adeverință nr. 81/(...) eliberată de același angajator cu același conținut care menționează numele corect al reclamantului.

Curtea constată că în conformitate cu art. 164 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor se utilizează salariile brute sau nete în baza înregistrărilor din carnetele de muncă, iar la alin. 2 se stipulează că se au în vedere și sporurile înregistrate în carnetele de muncă. Aceasta nu înseamnă că sporurile neînregistrate în carnetele de muncă și care au intrat în bazele de calcul a contribuției de asigurări sociale nu ar putea fi luate în considerare atâta vreme cât se face dovada existenței acestora prin adeverințe, întrucât ar atrage încălcarea unuia din principiile ce guvernează sistemul public de asigurări sociale.

În baza art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000 drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, iar veniturile la care a făcut referire au fost avute în vedere la calcularea și aplicarea contribuțiilor.

Nu se poate admite că baza de calcul a contribuției de asigurări sociale să fie constituită și din aceste sume, iar la stabilirea pensiei ca prestație de asigurări sociale să nu se ia în considerare, deoarece ne-am afla în situația în care această prestație nu ar fi proporțională cu prețul plătit, creându-se o inechitate.

În concretizarea acestui principiu art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000 prevede că punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. 1 și 2, secalculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.

În aplicarea acestui text legal art. I pct. 7 din Ordinul nr. 680 din 1 august 2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr.

19/2000 prevede că punctul 19 de la secțiunea I "D. generale (capitolul I din lege)" a capitolului A "Contribuția de asigurări sociale" va avea următorulcuprins: "19. Prin sintagma venitul brut realizat lunar se înțelege venitul brut în bani, achitat din fondul de salarii, reprezentând: a) salariile de bază brute corespunzătoare timpului efectiv lucrat în program normal și suplimentar potrivit formei de salarizare aplicate, inclusiv indemnizațiile de conducere, salariile de merit, indexări, compensări și alte drepturi care, potrivit actelor normative, fac parte din salariul de bază; b) sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariu ori sume fixe, indiferent dacă au caracter permanent sau nu, plătite pentru: condiții deosebite de muncă

(condiții grele, periculoase, nocive, penibile); activitate desfășurată în mediul rural, în zone izolate; activitate desfășurată de nevăzători; munca prestată înschimbul de noapte; îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției de bază; sporul de fidelitate și altele asemănătoare; c) sumele plătite pentru timpul nelucrat (concedii de odihnă, indiferent de perioada efectuării, concedii de studii, zile de sărbători, zile de repaus săptămânal, concedii plătite pentru evenimente familiale deosebite, ziua profesiei, zile necesare instalării pe post în cazul transferului, întreruperi alelucrului din motive neamputabile salariaților); d) sumele acordate cu ocaziaieșirii la pensie; e) premiile anuale și cele din cursul anului sub diferite forme,altele decât cele reprezentând participarea salariaților la profit; f) sumele plătite conform legii sau contractelor colective de muncă (al 13-lea salariu, prime de vacanță, aprovizionare de iarnă, prime acordate cu ocazia sărbătorilor naționale sau religioase, etc.); g) alte adaosuri la salarii, aprobate prin lege sau stabilite prin contractele individuale ori colective de muncă (bonusuri, compensații, indemnizația pentru concediul de odihnă neefectuat, ajutoare, precum și alte sume, reprezentând venituri curente sau aferente perioadelor anterioare, inclusiv cele achitate în lunile în care asigurații beneficiază de prestații de asigurări sociale fără a avea zile lucrate sau nu au fost prezenți la serviciu etc.); h) sumele rezultate prin «. cu ora», gărzi, indemnizații clinice; i) sumele primite de reprezentanții în adunarea generală a acționarilor, în consiliul de administrație, în comitetul de direcție și în comisia de cenzori; j) sumele primite de reprezentanții în organisme tripartite, potrivit legii; k)indemnizații de ședință acordate membrilor comisiilor constituite la nivelul autorităților și instituțiilor publice, potrivit legii; l) alte sume acordate potrivit legii."

În concluzie, Curtea apreciază că principiul contributivității, afirmat în art. 2 din Legea nr. 19/2000 și dezvoltat în art. 23 alin. 1 și în art. 78 alin. 1 din același act normativ primează, și că independent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri, acestea trebuie luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie, susținerile recurentei cu privire la faptul că anumite sporuri menționate în adeverință nu ar fi avut caracter permanent, fiind așadar nefondate.

Astfel, în mod corect, prima instanță a reținut că sporul pentru realizarea sarcinilor de plan realizat de reclamant nu a fost avut în vedere cu ocazia calculării pensiei cuvenite acestuia, iar dispoziția de obligare a pârâtei la recalcularea pensiei cu luarea în considerare a sumelor menționate în adeverințe, se dovedește a fi legală și temeinică, criticile recurentei față de sentința atacată sub acest aspect, fiind nefondate.

În ceea ce privește critica recurentei cu privire la faptul că perioadele menționate la rândurile 8, 9, 10, 11 au fost menționate eronat în adeverință, Curtea reține că aceste susțineri sunt lipsite de relevanță, deoarece sporul pentru realizarea sarcinilor de plan este menționat la rubricile 17 - 51.

Ținând seama de aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de recurenta, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 105 din 10 ianuarie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 1 iunie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

G. L. T. S. C. B. I. R. M.

Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)

Jud.fond: C. AM.

G. C.

GREFIER

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1992/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale