Decizia civilă nr. 471/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 471/R/2011
Ședința din 8 Februarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : C. M.
JUDECĂTOR : I. T.
JUDECĂTOR : D. C. G.
GREFIER : A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul D. V. L. împotriva sentinței civile nr. 2824 din (...) a T. C., pronunțată în dosarul nr.
(...), privind și pe pârâta C. J. DE P. C., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamantul recurent D. V. L., lipsă fiind reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reclamantul recurent D. V. L. arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea, constată prezenta cauză în stare de judecată, declară închisă faza probatorie
și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul recurent D. V. L. solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii, și în consecință obligarea pârâtei intimate C. J. de a P. C. la recalcularea pensiei cu luarea în considerare a sporului de vechime de 25% conform adeverinței depuse la dosar.
Curtea, reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului de față:
Prin cererea formulată de reclamantul D. V. L. la data de (...) și înregistrată pe rolul T. C. sub nr. (...), aceasta a solicitat, în contradictoriu cu C. J. DE P. C., obligarea pârâtei la recalcularea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă prin luarea în considerare a veniturilor menționate în adeverința nr.41/B/2/154RS/2008 emisă de CN CF „. SA B.-S. R. CFR C.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâta refuză să ia în considerare adeverința eliberată de către angajator.
Prin întâmpinarea formulată, C. J. de P. C. a solicitat respingerea contestației ca nefondată întrucât sporul de vechime până la data de (...) este cel reglementat de art.164 din Legea nr.19/2000.
Prin sentința civilă nr. 2824 din (...), Tribunalul Cluj a respins acțiunea formulată de către reclamant.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit disp.art. 164 din Legea nr. 19/2000, reclamantul nu poate beneficia în perioada (...)-(...) de un spor de vechime de 25%, ci de unul de
15%, astfel cum în mod corect a stabilit și pârâta.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs reclamantul D. V. L.,considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În mod greșit prima instanță a respins acțiunea formulată de către reclamant, fără a lua în calcul sporul de vechime de care acesta a beneficiat în perioada în care a fost salariat, în temeiul disp. art.5 din Decretul-Lege nr.98/1990.
În recurs nu s-au administrat probe noi și nu s-a formulat întâmpinare.
Analizând recursul formulat de reclamantul D. V. L., prin prismamotivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în speță, se reține că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
În mod greșit prima instanță a respins cererea reclamantului de recalculare a drepturilor de pensie prin luarea în considerare a sporului de vechime de 25% prevăzut în adeverința nr. 41/B/2/154RS/2008 emisă de CN CF „. SA B.-S. R. CFR C., angajatorul asumându-și răspunderea în ceea ce privește mențiunile înscrise în aceasta, în sensul că aceste venituri au fost acordate în baza Decretului-Lege nr.98/1990 și au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale.
Angajatorul a mai menționat prin această adeverință faptul că pe toată perioada angajării reclamantului s-au achitat lunar cotele de C..
Curtea mai reține în acest sens că, dispozițiile art.5 din Decretul-Lege nr.98/1990, invocate de către recurent, prevăd că sporul pentru vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, prevăzut la art.66 alin.2 din Legea nr.57/1974 se majorează cu câte 5 procente la fiecare tranșă de vechime pentru personalul din unitățile de căi ferate, ajungând astfel până la 20% din salariul tarifar la ultima tranșă, iar pentru mecanicii de locomotivă și personalul operativ a căror activitate este legată direct de siguranța circulației, cotele respective se majorează cu câte 7 procente, ajungându-se astfel la 25% din salariul tarifar pentru ultima tranșă.
Se mai reține că baza de calcul a contribuției de asigurări sociale a fost, anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, câștigul total, astfel cum este definit prin art.9 din Legea nr.57/1974.
Art.1 din Legea nr.14/1991 prevedea că salariul cuprinde salariul de baza, adaosurile și sporurile la acesta, iar adaosurile și sporurile la salariul de baza se iau în calcul la stabilirea drepturilor care se determina în raport de salariu, în măsura în care se prevede prin lege.
Potrivit dispozițiilor art.10 din Legea nr.3/1977, baza de calcul pentru stabilirea pensiei era media din 5 ani consecutivi, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate, a salariului de bază, precum și a următoarelor venituri salariale: sporul pentru vechime în muncă, sporul pentru lucrul în subteran, precum și pentru lucrul pe platformele marine de foraj și extracție, sporul pentru condiții grele de muncă, sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal, sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare și alte sporuri cu caracter permanent prevăzute în contractul individual de muncă, potrivit legii.
Se reține astfel că drepturile salariale prevăzute în adeverința nr.
41/B/2/154RS/2008 emisă de CN CF „. SA B.-S. R. CFR C. au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.
1 din Codul de procedură civilă, urmează să se admită recursul formulat de reclamantul D. V. L. și să se modifice în tot sentința primei instanțe, în sensul de a se admite acțiunea formulată de către reclamant, cu obligarea pârâtei la recalcularea pensiei cu luarea în considerare a sporului de vechime de 25% aferent perioadei (...)-(...),conform adeverinței nr. 41/B/2/154RS/2008 emisă de CN CF „. SA B.-S. R. CFR C., diferența de drepturi bănești urmând a fi achitată începând cu data de (...).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul formulat de reclamantul D. V. L. împotriva sentinței civile nr. 2824 din (...) a T. C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în tot, în sensul că admite acțiunea formulată de către reclamantul D. V. L. în contradictoriu cu C. J. DE P. C. și în consecință, obligă pârâta la recalcularea pensiei cu luarea în considerare a sporului de vechime de 25% aferent perioadei (...)-(...),conform adeverinței nr. 41/B/2/154RS/2008 emisă de CN CF „. SA B.-S. R. CFR C.
Diferența de drepturi bănești va fi achitată începând cu data de (...).
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 08 februarie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C. M. I. T. D. C. G.
GREFIER,
A. B.
Red./Tehnored.:C.M;
2 ex.- (...);
Jud. fond:- Tribunalul Cluj:- P. U.;
- I. P..
← Decizia civilă nr. 1817/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 4935/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|