Decizia civilă nr. 2043/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA C. NR. 2043/R/2011
Ședința publică din 06 iunie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : S. D.
JUDECĂTOR : D. G.
JUDECĂTOR : L. D.
GREFIER : A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 4129 din 29 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat M. V., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantului intimat M. V., avocat C. I., lipsă fiind reclamantul intimat și reprezentantul pârâtei recurente.
P. de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 30 mai
2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat M. V. a depus la dosar precizări scrise și un set de documente de care solicită a se avea în vedere la soluționarea recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată prezenta cauză în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra recursului cu mențiunea de a se face precizări în ce privește natura sumelor acordate cu titlu de „..
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, susținând pe larg motivele invocate atât în întâmpinare cât și în precizările scrise depuse la dosar.
Referitor la sumele cuprinse la rubrica „. angajatorul a precizat prin adresa nr. (...), faptul că acestea reprezintă contravaloarea orelor lucrate în deplasare și plătite în regie și după care s-au plătit contribuțiile către sistemul asigurărilor sociale de stat conform reglementărilor legale în vigoare la acea dată. Arată că, conform contractelor colective de muncă încheiate între conducerea societății și Sindicatul Liber la rubrica corespunzătoare sumelor acordate pentru deplasări, calculul salariilor pentru aceste zile cuprinde salariul de încadrare, sporul de vechime și sporul pentru condiții grele de muncă, iar rubrica „service"; reprezintă sumele acordate pentru deplasări permanente, care cuprinde sporul pentru orele suplimentare și sporul de acord, sume după care s-au plătit contribuțiile către sistemul asigurărilorsociale de stat. P. echipele de service, câștigul era mai mare decât pentru celelalte echipe.
Solicită obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4129 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), a fost admisă acțiunea formulată de către reclamantul M. V. împotriva pârâtei C. J. DE P. C. și, în consecință, a fost obligată pârâta la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă în favoarea reclamantului cu luarea în calcul a tuturor sporurilor si veniturilor suplimentare menționate în Adeverința nr. (...) emisă de S. REMAR(...)RUARIE S. C.-N. începând cu data de (...).
A fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 750 lei, cheltuieli de judecată.
P. a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a depus la dosarul cauzei Adeverința nr.(...) eliberată de către S.C REMAR(...)RUARIE S. din care rezultă că acesta a beneficiat de venituri suplimentare reprezentând acord global, prime și compensații în perioada 1976-2001. Conform reglementărilor în materie, calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurați prevăzuți la art.5 alin. l, pct. I, II și V din L. nr. 19/2000 republicată, și de către angajatorii acestora, se face lunar de către aceștia din urmă. Baza lunară de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraților prevăzuți la art. 5 alin. l pct. I, au veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asigurații prev. la art. 5 alin. I pct. II și V. Se iau așadar în calcul sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariul de bază sau sumele fixe indiferent dacă au caracter permanent sau nu. Salariile sunt înscrise în carnetul de muncă iar în situația în care acest lucru nu s-a întâmplat ele pot fi dovedite cu adeverințe. Dacă nu se pot dovedi cu înscrisuri la stabilirea drepturilor se va lua în calcul salariul minim pe economie. La fel pot fi dovedite și sporurile cu caracter permanent ca și majorările de salarii.
Vor fi luate în considerare indemnizațiile care potrivit legislației anterioare datei de l.04.2001 au făcut parte din baza de calcul al pensiilor si care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, potrivit art. 4 pct.2 si 3 din OUG 4/2005. Prevederi asemănătoare sunt cuprinse si in Ordinul nr. 680/(...) pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, punctul 7, care modifică punctul 19 de la secțiunea I „. generale";.
Față de cele ce preced, având în vedere faptul că reclamantul a dovedit pretențiile sale prin adeverința anterior menționată, instanța în temeiul art. 87 coroborat cu prev. art. 155 și urm. din L. nr. 19/2000 a admis acțiunea acestuia și a obligat-o pe pârâtă să ia în calcul sporurile și indemnizațiile cuprinse în adeverința emisă de S. REMAR(...)RUARIE respectiv a veniturilor suplimentare reprezentate din acordul global și compensații.
Aceste sporuri au fost luate in considerare începând cu data de (...) care este data înregistrării cererii de recalculare la C. J. de P. C., conform Legii
250/2007.
Față de disp.art. 274 Cod P. C., pârâta va plăti reclamantului suma de
750 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial dovedit cu chitanța de la fila 101.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta C. J. de P. C. a declarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului s-a susținut că salarizarea în acord este incompatibilă cu cea în regie; că sporul de vechime anterior datei de (...) este stabilit de art.164 din L. nr.19/2000; că sumele intitulate „. nu reprezintă o remunerare a activității; că adeverința nu menționează temeiul legal de acordare a sporului specific; că adeverința nu indică funcția de conducere pentru care reclamantului i s-a acordat sporul de conducere, deoarece din carnetul de muncă rezultă că acesta a deținut o funcție de execuție;că adeverința nu specifică dacă sporul de toxicitate diferă de sporul pentru condiții grele, care a fost luată în considerare la stabilirea pensiei.
Art. 164 din L. nr. 19/2000 impune la determinare punctajelor anuale a salariilor brute din carnetul de muncă, nu a veniturilor brute.
De asemenea, L. nr.250/2007 se aplică numai veniturilor brute realizate după data de (...) când a intrat în vigoare acest act normativ.
În fine, s-a susținut că veniturile realizate în acord global nu au caracter permanent în sensul art.3 din L. nr.49/1992, iar asupra lor nu se datora contribuția pentru pensia suplimentară.
Reclamantul M. V. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerearecursului ca nefondat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Salarizarea în acord, respectiv în funcție de rezultatele muncii, de cantitatea de produse realizate în unitatea de timp nu este incompatibilă cu salarizarea în regie, bazată pe timpul lucrat, deoarece aceste forme de salarizare se pot combina între ele, în funcție de elementele specifice ale activității desfășurate. De altfel, pârâta recurentă nu a detaliat criticile sale în acest sens, ceea ce împiedică exercitarea controlului judiciar asupra altor aspecte decât cele expuse anterior.
În privința sporului de vechime de care a beneficiat salariatul anterior datei de (...), Curtea constată că nu există o justificare rezonabilă pentru restrângerea dreptului pensionarului de a primi o pensie care să reflecte sporul de vechime real și nu cel plafonat legal prin art.164 din L. nr.19/2000, astfel încât va înlătura această critică a pârâtei.
De asemenea, venitul salarial intitulat „. nu reprezintă o diurnă sau o decontare a transportului efectuat în interesul serviciului, ci este un drept de natură salarială acordat cu titlu de remunerare a activității, pe durata deplasării în interes de serviciu, după cum rezultă din precizarea făcută de fostul angajator prin adresa nr.(...) (f.19) și copiile contractelor colective de muncă în baza cărora s-a acordat și care reglementează distinct decontarea transportului și a cazării, ceea ce reprezintă un argument în plus în favoarea neechivalării „deplasării";or diurna.
Sporul specific reflectat de adeverință are ca temei de acordare, prevederile contractelor colective de muncă încheiate la nivelul unității, după cum rezultă din mențiunile din finalul adeverinței, ceea ce înlătură susținerearecurentei privind lipsa temeiului legal, care este conferit de L. nr.13/1991 și nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă.
Sporul de conducere este contestat de pârâtă pentru neindicarea în adeverință a funcției deținute, însă recurenta nu precizează temeiul legal al acestei critici, care să o îndreptățească să cenzureze adeverința sub acest aspect, cu atât mai mult cu cât sporul de conducere face parte din baza de calcul a pensiilor, conform anexei la OUG nr.4/2009.
Nu există identitate între sporul de toxicitate atestat de adeverință și cel de condiții grele, reflectat de carnetul de muncă al reclamantului, având în vedere că cele două noțiuni nu sunt sinonime, ceea ce rezultă și din cuantumul diferit al acestor sume.
Veniturile obținute suplimentar la retribuția tarifară de încadrare au avut caracter permanent în perioada arătată fiind cumulate cu salariul individual brut și incluse alături de celelalte sporuri în baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, achitându-se lunar atât cotele CAS cât și contribuția la fondul pentru pensia suplimentară. Introducerea acestor sporuri în baza de calcul a contribuției pentru asigurări sociale se încadrează în dispozițiile art. 23 din L. nr. 19/2000 și aceste sporuri sunt prevăzute de art. 78 din aceeași lege.
Din mențiunile arătate în adeverința depusă la dosar rezultă că reclamantul a realizat venituri care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale și pensie pensia suplimentară. Pe toată această perioadă s-au achitat lunar cotele de CAS inclusiv contribuția la pensia suplimentară conform cu legislația în vigoare iar sporurile trecute în coloana acord au avut caracter de venit în înțelesul Legii nr. 49/1982.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 389/1972 angajatorii au vărsat contribuția de 15% asupra câștigului brut realizat de personal, indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri.
În conformitate cu art. 164 din L. nr. 19/2000, la determinarea punctajelor se utilizează salariile brute sau nete în baza înregistrărilor din carnetele de muncă iar la alin. 2 se stipulează că se au în vedere și sporurile înregistrate în carnetele de muncă. Aceasta nu înseamnă că sporurile neînregistrate în carnetele de muncă și care au intrat în bazele de calcul a contribuției de asigurări sociale nu ar putea fi luate în considerare atâta vreme cât se face dovada existenței acestora prin adeverințe, întrucât ar atrage încălcarea unuia din principiile ce guvernează sistemul public de asigurări sociale.
În baza art. 2 lit. e din L. nr. 19/2000 drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite iar veniturile la care a făcut referire au fost avute în vedere la calcularea și aplicarea contribuțiilor.
Nu se poate admite că baza de calcul a contribuției de asigurări sociale să fie constituită și din aceste sume iar la stabilirea pensiei cu prestație de asigurări sociale să nu se ia în considerare deoarece ne-am afla în situația în care această prestație nu ar fi proporțională cu prețul plătit, creându-se o inechitate.
În concretizarea acestui principiu art. 78 alin. 4 din L. nr. 19/2000 prevede că punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) și (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.
În privința efectelor Legii nr.250/2007, Curtea reține că modifică L. nr.19/2000, stabilind că baza de calcul a contribuției individuale de asigurărisociale o constituie venitul brut realizat lunar. Această dispoziție reflectă principiul contributivității care nu poate fi aplicat doar asupra veniturilor realizate după intrarea în vigoare a Legii nr.250/2007, deoarece face corp comun cu L. nr.19/2000 care, de asemenea reglementează situații născute înainte de intrarea sa în vigoare.
Având în vedere incidența Legii nr.250/2007, Curtea observă că este lipsit de relevanță motivul de recurs referitor la caracterul nepermanent al venitului în acord și la compunerea bazei de calcul exclusiv din salariile brute evidențiate în carnetul de muncă (art. 164), din moment ce prevalează principiul contributivității, concretizat în dispozițiile art.23 alin.3 și art.78 alin.4 din L. nr.19/2000.
În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm., art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
În baza art. 274 C.pr.civ., pârâta va fi obligată să plătească reclamantului suma de 650 de lei, cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu de avocat (fila 39).
P. ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. de P. C. împotriva sentinței civile numărul 4129 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimatului M. V. suma de 650 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. D. D. G. L. D.
Plecată în C.O. semnează
Vicepreședintele instanței
D. B.
GREFIER A. B.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./(...) Jud.fond.M. F.B.
| ← Decizia civilă nr. 38/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 2259/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|








