Decizia civilă nr. 209/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
DECIZIA CIVILĂ NR. 209/R/2011
Ședința 4 ianuarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : L. D.
JUDECĂTOR : D. G.
JUDECĂTOR : S. D.
GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul V. G. împotriva sentinței civile nr. 1575 din 22 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. R. - MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN D. G. A F. P. A J. S., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost comunicat pârâtului intimat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 16 decembrie 2010, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului față de M. finanțelor publice ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar pe fondul cauzei, ca nefondat, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 301 C.pr.civ., invocă excepția tardivității recursului, având în vedere că sentința atacată i-a fost comunicată reclamantului recurent la data de 10 mai 2010, conform dovezii de primire și procesul verbal de predare aflat la fila 15 din dosarul tribunalului, iar recursul a fost înregistrat la data de 03 iunie 2010, cu depășirea termenului legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate, și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1575 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...), a fost respinsă cererea formulată de reclamantul V. G. în contradictoriu cu S. R. - M. E. ȘI F. BUCUREȘTI, constatând ca în cauză operează lipsa calității procesuale pasive a pârâtului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit înscrisului depus în cauză, reclamantul deține un certificat de încadrare în grad de handicap încă din anul 2002.
Prin prezenta acțiune - el se arată nemulțumit de valoarea indemnizației pe care o primește, solicitând majorarea acesteia.
În acest sens, a chemat în judecată S. R. - reprezentat în instanță de M. E. și F.
Ori - atribuțiile M.ui F. sunt reglementate de H. - și printre ele, nu se situează și aceea de a majora veniturile persoanelor cu handicap.
Prin urmare - pârâtul nu are calitate procesuală pasivă - cererea reclamantului urmând a fi respinsă pe aceste considerente.
Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap - menționează la art.94 - cum se finanțează această protecție a persoanelor mai sus indicate - respectiv - bugetul local al orașelor și județelor, bugetul de stat, contribuțiile lunare de întreținere - și donații.
În final, se menționează că pe lângă C. J. al J. S. - funcționează - o comisie de evaluare a persoanelor adulte cu handicap și care de altfel a și emis certificatul privind încadrarea în grad de handicap al reclamantului. A. comisie stabilește care sunt drepturile persoanelor cu handicap - indemnizațiile de care aceștia beneficiază - iar nu S. R. - cum greșit a apreciat reclamantul.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul V. G. înregistrat ladata de 03 iunie 2010.
Analizând prioritar conform art. 137 raportat la art. 316 și 298 Cod procedură civilă excepția tardivității recursului invocată din oficiu, Curtea reține că sentința recurată a fost comunicată recurentului-reclamant în data de (...) (fila 15 dosar fond), iar recursul a fost înregistrat în data de (...).
Potrivit art. 301 C.proc.civ., aplicabil ca fiind dreptul comun în materie, în condițiile în care nu există nici o prevedere de excepție în cazul litigiilor de asigurări sociale, termenul de formulare a recursului este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Termenul legal menționat este instituit de către legiuitor ca un termen legal imperativ, nerespectarea acestuia având drept consecință decăderea din dreptul de a mai exercita calea de atac, potrivit prevederilor art. 103 alin. 1
C.proc.civ. Calea de atac exercitată după împlinirea termenului este considerată ca fiind formulată tardiv.
Pentru aceste considerente, constatând că recursul a fost declarat cu depășirea termenului legal imperativ menționat, ultima zi de depunere a recursului fiind data de (...), prin aplicarea prevederilor art. 101 alin. 1 și 5
C.proc.civ., se va respinge ca tardiv recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamantul V. G. împotriva sentinței civile nr. 1575 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
L. D. D. G. S. D.
GREFIER, C. M.
Red.L.D./Dact.S.M./2 ex. (...)/
Jud.fond:R.M.P. și M.K.
← Decizia civilă nr. 218/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 3154/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|