Decizia civilă nr. 470/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 470/R/2011

Ședința din 8 Februarie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : C. M.

JUDECĂTOR : I. T.

JUDECĂTOR : D. C. G.

G. : A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. M. împotriva sentinței civile nr. 1250 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată D. C. S., având ca obiect pensie de urmaș.

La apelul nominal făcut la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 25 ianuarie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată D. C. S. a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și în consecință menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, precum și judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu prevederile art. 242 al.2 cod procedură civilă.

Se constată că prin motivele de recurs, pârâta recurentă C. J. de P. M. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea constată prezenta cauză în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor de la dosar.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 1250 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a admis contestația formulată de contestatoarea D. M., în contradictoriu cu intimata C. J. DE P. M., împotriva deciziei de acordare a pensiei de urmaș nr. 2./(...), emisă de intimată și în consecință:

Intimata a fost obligată să acorde drepturile stabilite prin decizia nr.

2./(...), începând cu data de (...).

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că contestatoarea este curator al numitei D. C. S., născută în data de (...), instituirea curatelei fiind dispusă prin dispoziția nr. 1584 din (...) a Primarului

Municipiului B. M..

În data de (...) a decedat numitul D. L., pensionar, tatăl numitei D. C. S.

C. deciziei asupra capacității de muncă nr. 1263 din (...), emisă de C. J. de P. și A. D. de A. S.-O. de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă, s-a constatat că D. C. se încadrează în gradul I de invaliditate, nerevizuibil, invaliditatea fiind ivită din naștere.

Prin decizia nr. 2. din (...), urmare a solicitării tutorelui D. M., s-a calculat și stabilit în favoarea contestatoarei D. C. S. o pensie de urmaș în cuantum de 709 lei ce urma a se achita începând cu data depunerii cererii, (...).

Instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 66 lit. c din Legea nr.

19/2000, beneficiază de pensie de urmaș, între alte categorii de persoane și între alte condiționări circumstanțiate, copiii, pe toată durata invalidității de orice grad, dacă aceasta s-a ivit înainte de împlinirea vârstei de 16 ani ori până la terminarea studiilor într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

Din analiza textului de lege rezultă în mod clar că s-a avut în vedere momentul ivirii invalidității de orice grad, iar nu cel al constatării acesteia printr-o decizie asupra capacității de muncă, dată de organele competente. Cu alte cuvinte, momentul constatării invalidității are, din perspectiva stabilirii și acordării pensiei de urmaș, o valoare retroactivă, esențială fiind, pentru nașterea acestui drept, alături de decesul susținătorului, data ivirii invalidității.

Tocmai de aceea, sunt incidente în speță prevederile art. 85 alin. 1 lit. a din Legea nr. 19/2000, intimata având obligația de a acorda pensia de urmaș începând cu luna următoare decesului susținătorului asigurat pensionar D. L., în condițiile în care cererea de acordare a pensiei de urmaș a fost depusă în termenul legal de 90 de zile de la decesul acestuia ((...)).

Pe cale de consecință, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 85 al. 2 din Legea nr. 19/2000, invocate de intimată, deoarece invaliditatea contestatoarei D. C. s-a ivit din naștere, exista-ca o condiție prevăzută de lege-la data decesului susținătorului legal, fiind doar constatată ulterior dar, așa cum s-a precizat, cu efecte retroactive.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. J. DE P. M., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței pronunțată în sensul respingerii contestației.

În motivarea recursului consideră că au fost aplicate în mod greșit prevederile arti.85 alin.1 lit.a raportat la art. 66 din Legea nr.19/2000, fiind încălcate prevederile art.85 alin.(2) din Legea nr.19/2000 .

Așa cum rezultă din dispozițiile art.66 lit.c din Legea nr.19/2000, "copiii au dreptul la pensie de urmaș pe toata durata invalidității de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se aflau în una dintre situațiile prevăzute la lit. a) sau b )"; prin urmare, în acest caz acordarea pensiei de urmaș este condiționată de data ivirii invalidității; această dată a ivirii invalidității nu este însă o dată declarativă, ci trebuie dovedită prin decizie medicală de încadrare în grad de invaliditate. Prin decizia asupra capacității de muncă nr.1263 din (...) (anexa nr.2) la întâmpinarea depusă la instanța de fond, fiica reclamantei a fost încadrată în gradul 1 de invaliditate, data ivirii invalidității fiind "din naștere". Soțul reclamantei a decedat la data de 6 decembrie 2009, dată la care fiica reclamantei nu era înscrisă în grad de invaliditate; chiar dacă invaliditatea exista din copilărie, aceasta a fost constatată abia în data de (...).

Consideră că "durata invalidității", la care se referă art.66 lit.c din Legea nr.19/2000, începe să curgă abia la data de (...) (data încadrării în grad de invaliditate), situație în care este evident că la data decesului tatălui, fiica acestuia nu îndeplinea condițiile pentru acordarea pensiei de urmaș.

Nefiind îndeplinite condițiile pentru acordarea pensiei de urmaș la data decesului, sunt aplicabile dispozițiile ati.85 alin.(2) din Legea nr.19/2000;consideră că în mod greșit au fost aplicate dispozițiile art.85 alin.( 1) lit.a din

Legea nr.19/2000 - acordarea pensiei de urmaș cu data de 0..20l0.

Reclamanta D. M. prin întâmpinare (f.5) a solicitat respingerea recursului.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor și apărărilor formulate, Curtea, deliberând, reține următoarele:

Instanța de fond a făcut o interpretare și o aplicare corectă a textelor legale aplicabile în cauză.

Astfel, potrivit art. 66 lit. c din Legea 19/2000, copiii au dreptul la pensie de urmaș pe toată durata invalidității de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se aflau în una din situațiile prevăzute la lit. a sau b.

Așa cum recurenta însăși recunoaște, fiica reclamantei a fost încadrată în grupa I de invaliditate, cu mențiunea că invaliditatea există din copilărie.

Decizia de încadrare în grad de invaliditate are un efect constatator, și nicidecum constitutiv, concluzie la care am ajunge dacă am achiesa punctului de vedere al recurentei.

Textul legal incident, amintit mai sus, vorbește în mod explicit de data ivirii invalidității. Or, verbul a ivi înseamnă a lua naștere, a apărea, ceea ce denotă intenția legiuitorului de a lua ca dată de referință data survenirii invalidității, și nicidecum data constatării sale. Așa cum în mod corect susține de astfel și recurenta, decizia medicală face dovada invalidității, fiind așadar un mijloc de probă ce nu dă naștere prin el însuși unor efecte juridice.

În consecință, față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, constatând că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, în temeiul art. 312 C.pr.civilă, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. DE P. M. împotriva sentinței civile nr.1250 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. DE P. M. împotriva sentinței civile nr.1250 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosarul nr.

(...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 08 februarie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

C. M. D. C. G. I. T.

G. A. B.

Red.DCG Dact.SzM/2ex.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 470/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale