Decizia civilă nr. 2492/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2492/R/2011
Ședința iulie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : D. G.
JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : D. C. G. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 1465 din 21 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat H. E., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantului intimat H. E., avocat C. I., lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente și reclamantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 21 iunie
2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare.
Reprezentantul reclamantului intimat arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca fiind netemeinic și nelegal și, pe cale de consecință, menținerea în totalitate a sentinței recurate, susținând pe larg motivele expuse în scris prin întâmpinarea depusă la dosar. S. obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 1., pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis acțiunea formulată de către reclamantul H. E., împotriva pârâtei C. J. de P. C. și, în consecință, a fost obligată pârâta la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă în favoarea reclamantului cu luarea în calcul a tuturor sporurilor si veniturilor suplimentare menționate în Adeverința nr. (...) emisă de S. REMAR(...)RUARIE S. C.-N. începând cu data de (...).
A fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Soluția menționată se fundamentează pe următoarele considerente:
Reclamantul a depus la dosarul cauzei adeverința nr.(...) eliberată de către
S.C REMAR(...)RUARIE S., din care rezultă că acesta a beneficiat de veniturisuplimentare reprezentând acord global, prime si compensații în perioada 1973-
2001.
Calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurații prevăzuți la art.5 alin. l pct. I, II și V din Legea nr.19/2000 și de către angajatorii acestora se face lunar de către aceștia din urmă. Baza lunară de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă.
Din adeverință reiese că veniturile reclamantului au avut un caracter permanent, fiind plătită contribuția pentru CAS și pentru pensia suplimentară, astfel că, potrivit art. 23 și art. 28 din Legea nr. 19/2000 aceste venituri trebuie avute în vedere de către pârâtă la stabilirea cuantumului pensiei venitul brut realizat lunar (art. 28), respectiv salariul brut lunar individual, inclusiv sporurile si adaosurile (art. 78).
Pentru aceste considerente în temeiul art. 23, 78, 87, art. 155 și urm. din
Legea nr. 19/2000, instanța a admis acțiunea potrivit dispozitivului.
Drepturile recalculate au fost acordate începând cu data de (...), care este data lunii următoare înregistrării cererii la C. J. de P. C., conform Legii nr.
250/2007.
Față de dispozițiile art. 274 C.proc.civ., pârâta a fost obligată să-i plătească reclamantului suma de 500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
În termen legal, a declarat recurs pârâta C. J. de P. C., solicitândmodificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În susținerea cererii, recurenta formulează critici cu privire la data acordării drepturilor de pensie recalculate, apreciind că în mod eronat aceasta a fost stabilită de către prima instanță ca fiind (...), în loc de (...).
Învederează că în conformitate cu prevederile art. 164, la determinarea punctajelor anuale se au în vedere și sporurile cu caracter permanent.
Conform art. 3 alin. 1 din Legea nr. 49/1992, sporurile cu caracter permanent sunt: sporul de vechime în muncă, sporul pentru lucrul în subteran și pentru lucrul pe platformele marine de furaj și extracție, indemnizația de zbor, sporul pentru condiții grele de muncă, sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal, sporul pentru exercitarea unor funcții suplimentare, alte sporuri cu caracter permanent prevăzute în contractele individuale de muncă, potrivit legii.
Sporul de vechime este expres prevăzut de art. 164 din Legea nr. 19/2000.
De asemenea, recurenta face trimiteri la O. nr. 6., D. nr. 4..
Prin modalitatea de a lua în calcul o sumă globală brută se creează posibilitatea includerii în calculul pensiei a unor sume care fiind contopite cu salariul nu pot fi controlate ca fiind sporuri permanente.
Prin întâmpinarea depusă la data de (...), reclamantul intimat a solicitatrespingerea recursului și menținerea sentinței recurate, cu cheltuieli de judecată
(f. 5-8).
Recursul este parțial fondat.
Curtea notează că recurenta critică reținerile instanței de fond privitoare lasporul de vechime, critici care nu pot fi primite.
Astfel, reține că în conformitate cu art. 164 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor se utilizează salariile brute sau nete în baza înregistrărilor din carnetele de muncă, iar la alin. 2 se stipulează că se au în vedere și sporurile înregistrate în carnetele de muncă, inclusiv sporul de vechime. A. nu înseamnă că sporurile neînregistrate în carnetele de muncă și care au intrat în bazele de calcul a contribuției de asigurări sociale nu ar putea fi luate în considerare atâta vreme cât se face dovada existenței acestora prin adeverințe,întrucât ar atrage încălcarea unuia din principiile ce guvernează sistemul public de asigurări sociale.
În baza art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000, drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, iar veniturile la care s- a făcut referire au fost avute în vedere la calcularea și aplicarea contribuțiilor.
Nu se poate admite că baza de calcul a contribuției de asigurări sociale să fie constituită și din aceste sume, iar la stabilirea pensiei, ca prestație de asigurări sociale, să nu se ia în considerare, deoarece ne-am afla în situația în care această prestație nu ar fi proporțională cu prețul plătit, creându-se o inechitate.
În concretizarea acestui principiu, art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000 prevede că punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. 1 și 2, se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.
În aplicarea acestui text legal art. I pct. 7 din O. nr. 680 din 1 august 2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 prevede că pct. 19 de la secțiunea I "D. generale (capitolul I din lege)" a cap. A "Contribuția de asigurări sociale" va avea următorul cuprins: „Prin sintagma venitul brut realizat lunar se înțelege venitul brut în bani, achitat din fondul de salarii, reprezentând: a) salariile de bază brute corespunzătoare timpului efectiv lucrat în program normal și suplimentar potrivit formei de salarizare aplicate, inclusiv indemnizațiile de conducere, salariile de merit,indexări, compensări și alte drepturi care, potrivit actelor normative, fac parte din salariul de bază; b) sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariu ori sume fixe, indiferent dacă au caracter permanent sau nu, plătite pentru: condiții deosebite de muncă (condiții grele, periculoase, nocive, penibile); activitate desfășurată în mediul rural, în zone izolate; activitate desfășurată de nevăzători; munca prestată în schimbul de noapte; îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției de bază; sporul defidelitate și altele asemănătoare; … l) alte sume acordate potrivit legii";.
Potrivit raționamentului menționat, Curtea apreciază că este evidentă intenția legiuitorului ca sporul de vechime să fie avut în vedere la stabilirea punctajului mediu anual și, implicit, la stabilirea pensiei, prin raportare la cuantumul evidențiat în adeverința nr.(...) eliberată de către S.C REMAR(...)RUARIE S.A (f. 10 dosar fond).
Referitor la compensațiile acordate in baza D.ui nr.4., Curtea notează că acestea reprezintă în fapt majorări de retribuție tarifară cuvenite potrivit art. 1 din decretul menționat și pentru care angajatorii au achitat CAS potrivit dispozițiilor legale în vigoare.
Nu prezintă relevanță în cauză dispozițiile art. 6 din D. nr.4., în condițiile în care aceste norme se referă exclusiv la modul de calcul privind retribuția in acord, sporurile, indemnizațiile, premiile, celelalte drepturi de retribuire, precum si orice alte drepturi si obligații care se determina, potrivit legii, in funcție de nivelul retribuției.
Adeverința depusă în probațiune de reclamantul intimat nu cuprinde sume globale, ci evidențiază sume distincte și individualizate pentru fiecare din drepturile salariale de care acesta a beneficiat.
Referitor la data acordării drepturilor recalculate, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 169 al. 3 din legea nr. 19/2000, drepturile recalculate se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare la C.
Or, în cauză, reclamantul intimat a înregistrat cererea la CJP C. la data de
(...)(f. 7 dosar fond), astfel că drepturile se impuneau a fi acordate începând cu data de (...), iar nu începând cu data de (...), cum greșit a dispus T..
În ceea ce privește celelalte critici, Curtea observă că acestea au un caracter generic, pârâta CJP omițând să indice punctual, în raport de obiectul cauzei, aspectele de nelegalitate sau de netemeinicie, limitându-se la a enumera diverse norme legale, fără a indica în concret în ce măsură acestea își găsesc aplicare în cauză.
Potrivit considerentelor expuse, în baza art. 312 al. 1,3 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca admite în parte recursul, va modifica sentința atacată, în sensul că data emiterii noii decizii de recalculare a pensiei în baza adeverinței numărul (...) emisă de SC R. 16 F. SA C.-N. va fi (...).
Vor fi menținute celelalte dispoziții.
Ca parte căzută în pretenții, conform art. 274 Cod de procedură civilă, pârâta va fi obligată să plătească reclamantului suma de 130 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs, constând în onorariu avocațial potrivit chitanței depuse la dosar(f.11).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile numărul 1465 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o modifică în parte în sensul că data emiterii noii decizii de recalculare a pensiei în baza adeverinței numărul (...) emisă de SC R. 16 F. SA C.-N. este (...).
Menține celelalte dispoziții.
Obligă pe recurenta C. J. de P. C. să plătească intimatului H. E. suma de
130 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. G. S. D. D. C. G.
GREFIER C. M.
Red. /dact./ DG
3 ex./(...) Jud.fond: A.G.C.
← Decizia civilă nr. 2230/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 1/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|