Decizia civilă nr. 276/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 276/R/2011

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B.

I.-R. M. JUDECĂTORI: G. L. T. GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. S. împotriva sentinței civile nr. 2468 din 10 mai 2010 pronunțată de Tribunalul

Sălaj în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată L. V., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 15 decembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosarul cauzei din partea reclamantei intimate, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârea instanței de fond.

Instanța, având în vedere că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării în baza actelor de la dosar.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2468/(...), pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta L. V., în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. S., și în consecință, pârâta a fost obligată să recalculeze pensia reclamantei începând cu data de (...), având în vedere extrasul eliberat de D. de M. și P. S. S.

S-a respins cererea reclamantei privind plata retroactivă a diferenței de pensie până la data de (...).

S-a reținut că prin sentința civilă nr. 1297 din (...) a T.ui S., pronunțată în dosarul nr. (...), pârâta D. de M. și P. S. S. a fost obligată să-i elibereze reclamantei documente care să ateste vechimea în muncă, inclusiv sporurile aferente.

Executând hotărârea instanței, D.M.P.S. S. i-a eliberat reclamantei adeverința care cuprindea în anexe drepturile salariale primite la S. F. DE B.

Z.

Pârâta a refuzat să valorifice această adeverință la calculul pensiei reclamantei, motivând că aceasta nu corespunde atât sub aspectul formei, cât și al fondului.

Adeverința refuzată a fi luată în considerare este un act care emană de la D. de M. și P. S. S. ca urmare a obligației stabilite prin dispozitivul sentinței civile nr. 1297 din (...) a T.ui S., ca urmare a desființării fostului angajator. Această adeverință este un act oficial D.M.P.S. S., răspunde pentru legalitatea și temeinicia ei și până la înscrierea în fals își păstrează valabilitatea, produce efecte juridice.

Din mențiunile arătate în adeverința depusă la dosar rezultă unitatea la care a fost angajată reclamanta, perioada în care a fost angajată, denumirea

și cuantumul sporurilor primite, retribuția tarifară. Această adeverință are număr, data eliberării, ștampila unității, precum și semnătura celui care angajează D.M.P.S. S.

Acest act trebuia luat în calcul la stabilirea drepturilor de pensie a reclamantei pentru că în caz contrar ar fi lipsită de dreptul la asigurări sociale, drept care potrivit art. 1 din L. nr. 19/2000, este garantat de stat.

De asemenea, ar fi încălcat și principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite (art. 2 lit. e din L. nr. 19/2000).

În privința cererii privind plata retroactivă pe 3 ani a diferențelor de pensie, instanța a admis-o doar în parte, deoarece potrivit prevederilor art. 169 alin. 3 din L. nr. 19/2000, „pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare";, ori după cum se poate observa din actele de la dosarul cauzei cererea a fost depusă la data de (...).

Având în vedere aceste considerente, prima instanță a admis în parte cererea reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. J. DE P. S.,solicitând admiterea recursului în baza art. 304 pct.9 și art.3041 C.proc.civ. șicasarea sentinței în totalitate.

În motivarea recursului, se arată că în conformitate cu prevederile art. 169 alin. (1) din L. nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare,

„pensia poate fi recalculată prin adăugarea stagiilor de cotizare nevalorificate al stabilirea acesteia", iar la alin. (2) al aceluiași articol se precizează faptul că „cererea de recalculare a pensiei urmează aceleași reguli procedurale privind soluționarea și contestarea, prevăzute pentru cererea de pensionare". Cu privire la modul de acordare a drepturilor recalculate, la alin. (3) al aceluiași articol se precizează că „pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei in care s-a depus cererea de recalculare".

În ceea ce privește persoanele ale căror drepturi de pensie au fost recalculate în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (3) din O. nr. 4., privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată prin L. nr. 7., cu modificările și completările ulterioare, decizia prevăzută la alin. (1), poate fi modificată la cerere, în baza actelor doveditoare prezentate de pensionar, întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date si elemente decât cele utilizate la recalculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial, care conform Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, se auîn vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare realizate pana la data de 1 aprilie 2001".

Prin OUG nr. 39/2006, aprobată cu modificări prin L. nr. 4., art. 18 din

L. nr. 16/1996 prevede că „în cazul desființării, în condițiile legii, a unui creator de documente, persoană juridică, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele, cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurări sociale ale cetățenilor, vor fi preluate de A. N. sau de direcțiile județene ale Arhivelor N.." în consecință, obligația de a prelua și, implicit, de a elibera copii, extrase și certificate privind drepturile referitoare la sporurile invocate de reclamanți revin Direcției Județene a Arhivelor N., instituție care refuză preluarea arhivelor invocând lipsa de personal și de spațiu, precum și alte aspecte care nu au nicio relevanță.

OG nr. 39/2006 a fost adoptată tocmai pentru a îndrepta incompatibilitatea apărută între activitatea de bază a caselor de pensii, și implicit a Direcțiilor de M. și P. S., respectiv stabilirea drepturilor de pensie, prin valorificarea adeverințelor și aceea de eliberare a respectivelor documente, în cazul în care arhivele firmelor desființate se preluau de către casele de pensii.

Așa cum rezultă și din adresa Arhivelor N. nr. 5293 din (...), „A. N. își asumă dispozițiile Legii 4., dovadă fiind ca Ministerul Administrației și Internelor împreună cu M. Muncii Solidarității Sociale și Familiei au întreprins demersurile pentru asigurarea condițiilor minime de înființare a structurilor necesare preluării documentelor de arhivă cu valoare practică la

A. N., sens în care a fost întocmit un Memorandum comun. Ministerul

Finanțelor Publice nu a găsit, la acea dată, soluția suplimentării indicatorilor financiari pentru Ministerul Administrației și Internelor și asigurarea fondurilor bugetare prevăzute în Memorandum. Pentru evitarea unor conflicte între A. N. și lichidatori, pe de o parte și Casele de P. și cetățeni, pe de altă parte, în detrimentul rezolvării solicitării acestora din urmă, instituția noastră a întreprins demersuri către conducerea M.A.I. în vederea suplimentării din rezerva ministerului a statului de organizare.

În conformitate ce prevederile pct. VI din Anexa la O. nr. 4., privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, cu modificările și completările ulterioare, adeverințele prin care se dovedesc sporul pentru munca prestată în timpul nopții, sporul de conducere, de toxicitate și de zgomot, precum și alte sporuri cu caracter permanent, trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele elemente: denumirea unității; perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de munca; funcția, meseria sau specialitatea exercitată; denumirea sporurilor, procentul sau suma acordată; perioada în care a primit sporul și temeiul în baza căruia s-a acordat; adeverințele vor purta număr, data eliberării, ștampila unității, precum și semnătura celui care angajează unitatea sau a persoanei delegate în acest sens de conducerea unității.

Reclamanta intimată, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerearecursului ca nefondat (f. 8-9).

În recurs nu au fost administrate probe noi.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de A.constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin demersul său juridic, reclamanta intimată dorește valorificarea adeverinței prin care se atestă sporurile de care a beneficiat în perioada în

care și-a desfășurat activitatea, respectiv recalcularea pensiei din sistemul public pe baza acestora.

Referitor la acest aspect, se reține că prin sentința civilă nr. 1297/(...) a T.ui S., pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă acțiunea reclamantei, precum și a altor persoane și a fost obligată pârâta D. de M. și P. S. S. să elibereze acestora copii ale statelor de plată ori alte asemenea documente care să ateste vechimea în muncă, inclusiv sporurile aferente. Sentința a rămas irevocabilă prin nerecurare.

Ulterior eliberării documentației menționate, reclamanta intimată s -a adresat recurentei C. J. de P. S. în vederea valorificării, însă aceasta din urmă a refuzat să o ia în considerare, motivat pe faptul că extrasele eliberatede către D. de M. și P. S. S. nu corespund atât sub aspectul formei, cât și a fondului.

Se constată că refuzul recurentei pârâte de a proceda la recalcularea pensiei reclamantei intimate a fost determinat de neîndeplinirea formei legale, în ceea ce privește adeverința depusă, iar motivele de recurs susținute de către aceasta vizează atât acest aspect, cât și divergențele existente între această instituție și D. J. a Arhivelor N. S.

Curtea apreciază că divergențele invocate de către recurenta pârâtă, nu sunt de natură să justifice refuzul acesteia de a recalcula pensia reclamantei intimate, cu atât mai mult cu cât printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a dispus eliberarea documentației necesare privitoare la drepturile pretinse de reclamantă.

Divergențele a căror existență este susținută de către recurenta pârâtă vizează aspectele legate de obligația preluării și păstrării Arhivei creatorilor de documente care au fost desființați și a căror activitate nu este continuată de către altul (în cauza dedusă judecății - S. F. de B. S. Z.), care însă nu prezintă relevanță decât în situația în care obiectul demersului juridic al reclamantei intimate ar fi constatat în instituirea obligației de a se elibera o anumită documentație. Or, așa cum s-a arătat deja, printr-o hotărâre irevocabilă a fost lămurit acest aspect.

Referitor la condițiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească adeverințele privind sporurile, Curtea reține că, într-adevăr, pct. VI din Anexa O. nr. 4. cuprinde referiri la conținutul adeverințelor, fără a face vreo mențiune cu privire la forma efectivă a acestora.

Se apreciază că enumerarea făcută de legiuitor nu este una imperativă, aspect care reiese și din faptul că nu a fost instituită nicio sancțiune în cazul încălcării normelor menționate. Ceea ce este esențial, este ca documentația pe baza căreia o persoană solicită recalcularea pensiei să cuprindă suficiente elemente care să permită stabilirea punctajului mediu anual, și implicit a cuantumului pensiei.

Or, se poate constata că adeverința eliberată reclamantei intimate cuprinde suficiente elemente care să permită efectuarea unui asemenea calcul. Nedepunerea de către reclamantă a unei adeverințe de tipul celei indicate de către recurenta intimată nu este de natură să justifice respingerea cererii acesteia de valorificare, în condițiile în care sporurile acesteia rezultă cu claritate.

Pentru considerentele expuse, în baza disp. art. 312 alin. 1 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. DE P. S. împotriva sentinței civile nr. 2468 din (...) a T.ui S., pronunțată în dosar nr.

(...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 26 ianuarie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

S.-C. B. I.-R. M. G. L. T.

GREFIER

G. C.

Red.GLT/dact.MS

2 ex./(...)

Jud.fond: M.K./R.M.P.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 276/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale