Decizia civilă nr. 2867/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)*

D. CIVILĂ NR. 2867/R/2011

Ședința publică din data de 7 septembrie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G.-L. T.

JUDECĂTORI: S.-C. B.

I.-R. M.

G.: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul P. M. împotriva sentinței civile nr. 537 din 8 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...)*, privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. M., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat

și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 5 septembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul recurent a depus la dosarul cauzei un script intitulat „Precizări";, solicitând totodată și judecarea cauzei în lipsă.

Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin contestația înregistrată la data de (...) sub nr. (...) pe rolul T. M. contestatorul P. M. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata C. J. de P. M., obligarea acesteia la refacerea buletinului de calcul de reevaluare a pensiei cu un stagiu de cotizare complet de 20 de ani, iar nu de 30 de ani, așa cum s-a procedat la data de (...) și acordarea diferențelor de pensie cuvenite de la data evaluării, respectiv (...).

A arătat contestatorul că și-a desfășurat activitatea în condiții speciale

(grupa I de muncă) și consideră că beneficiază la determinarea punctajului mediu de un stagiu de cotizare de 20 de ani. C. a invocat în susținerea acțiunii D. nr. 4. dată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Intimata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea contestației arătând că reclamantul nu precizează în acțiune care este decizia contestată. A menționat că reclamantul s-a pensionat pentru limită de vârstă în anul

1993, iar în anul 2005 a beneficiat de recalcularea pensiei în baza H. 1. și a O.G. nr. 4.. S. complet de cotizare utilizat în cadrul procesului de recalculare este de 30 de ani așa cum rezultă din buletinul de calcul care a stat la baza emiterii ultimei decizii de recalculare a pensiei în baza O.G. nr. 4..

În anul 2007 reclamantul a beneficiat de recalcularea pensiei în temeiul O. nr. 19/2007, iar în februarie 2009 a beneficiat de recalculareapensiei în baza O. nr. 1., conform deciziei nr. 1. din (...), iar în iunie 2009 a solicitat o nouă recalculare pe baza unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani.

Intimata a mai precizat că reclamantul a fost îndreptățit la recalcularea pensiei în temeiul O. nr. 1. tocmai în considerarea stagiului său de cotizare de 30 de ani care a fost corect stabilit în conformitate cu prevederile art. 2 al. 1 și 3 din normele metodologice aprobate prin H. nr. 1.. În ce privește D. nr. 40 din (...) a I.C.C.J., intimata a arătat că aceasta interpretează dispozițiile art. 77 al. 2 din L. nr. 1. reportat la art. 43 al. 1 și 2 din aceeași lege și nu la aplicarea H. 1. și a O. nr. 4..

La data de (...), prin notele de ședință, reclamantul a învederat instanței că nu a formulat o contestație, ci o acțiune, prin care a solicitat refacerea buletinului de calcul nr. 1./(...) și, în urma noului buletin de calcul de reevaluare să i se emită o decizie legală și corectă, prin utilizarea unui stagiu de cotizare complet de 20 de ani, nu de 30 de ani.

Prin sentința civilă nr. 419 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureșs-a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

Prin D. Civilă nr. 2366/R/(...) s-a admis recursul reclamantului P. M.,s-a casat sentința susmenționată și cauza a fost trimisă spre rejudecare, cu îndrumarul ca instanța de fond să stabilească dacă reclamantul a beneficiat de mărirea punctului de pensie prevăzută de art. 78 ind. 1 din L. nr. 1. și, în caz afirmativ, dacă a contestat acest beneficiu, apreciind că acest aspect este important pentru că potrivit al. 2 al art. 78 ind.1 din L. nr. 1. acordarea acestui beneficiu este subsumat condiției ca la determinarea punctajului mediu anual să se aibă în vedere stagiile de cotizare prevăzute în anexa 3 în funcție de data nașterii, respectiv stagiile complete de cotizare în funcție de data deschiderii dreptului la pensie conform prevederilor art. 1671 și nicidecum cele prevăzute în art. 14 din L. nr. 3. așa cum pretinde recurentul reclamant.

În rejudecare reclamantul și-a precizat cererea solicitând instanței respectarea D. nr. 40 din (...) a Î. C. de C. și Justiție, refacerea buletinului de calcul nr. 1./(...) referitor la calculul de reevaluare a pensiei cu un stagiu de cotizare complet de 20 de ani, nu de 30 de ani și emiterea unei noi decizii, cu un nou buletin de calcul cu un stagiu complet de cotizare de 20 de ani.

Prin sentința civilă nr. 537/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), s-a respins cererea formulată și precizată de reclamantul P. M., împotriva pârâtei C. J. de P. M..

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că reclamantul a beneficiat de prevederile O. nr. 1., recalcularea realizându-se prin D. nr. 1./(...).

Din cuprinsul deciziei instanța a reținut că pentru cei 20 de ani lucrați de reclamant în grupa I a beneficiat, în baza O. nr. 1., de un spor de 10 ani, respectiv de un număr de puncte suplimentare de 5.00000, iar stagiul complet de cotizare luat în considerare este cel prevăzut de L. nr. 3. în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie - 30 de ani.

Așa cum a arătat în ședința publică din data de (...), reclamantul nu a contestat D. nr. 1./(...), prin care s-au aplicat prevederile art. 78^2 din L. nr.

1. introdus prin O. nr. 1., tocmai pentru înlăturarea inechităților în ceea ce privește cuantumul pensiilor între persoanele care au desfășurat activitate în fostele grupe I sau/și II de muncă ale căror drepturi la pensie s-au deschis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1..

În ce privește aplicarea D. nr. 40 din (...) a Î.C.C.J., instanța a reținut următoarele:

Reclamantul a solicitat obligarea intimatei la emiterea unui nou buletin de calcul cu un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, în conformitate cu prevederile D. nr. 40 din (...) a Î.C.C.J..

Prin această hotărâre, obligatorie conform art. 329 al. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă, s-a statuat că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi s-au deschis în intervalul (...)-(...) și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din L. nr. 3..

Potrivit art. 14 din L. nr. 3.: (1) Persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de munca, sau cel puțin 25 ani în grupa II de munca, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte: a) un an și șase luni pentru grupa I de munca; b) un an și trei luni pentru grupa II de munca.

(2) Pe aceasta baza persoanele care au lucrat în grupele I și II de munca au dreptul, la cerere, sa fie pensionate, la împlinirea vârstei de: a) 52 ani, pentru grupa I și 57 ani pentru grupa II, bărbații; b) 50 ani pentru grupa I și 52 ani pentru grupa II, femeile.

(3) Persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de alin. (1) sunt pensionate, la cerere, și la 50 de ani, atât bărbații cât și femeile din grupa I de munca, și la 55 ani bărbații sau 50 de ani femeile, din grupa II de munca.

(4) Persoanele care au vechime în munca prevăzută de lege și au lucrat efectiv cel puțin 15 ani în locurile încadrate în grupa I de munca sau cel puțin 20 ani în locurile încadrate în grupa II de munca au dreptul, la cerere, sa li se reducă vârsta de pensionare prevăzută de art. 8 alin. 2, în mod proporțional cu anii lucrați în grupele I sau II de munca, dar nu mai puțin de 52 ani, pentru grupa I și 57 ani pentru grupa II, bărbații, sau 50 ani pentru grupa I și 52 ani pentru grupa II, femeile.

Din interpretarea acestor prevederi rezultă că persoanele care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de muncă, sau cel puțin 25 de ani în grupa II de muncă beneficiază atât de reducerea vârstei legale de pensionare, cât și de majorarea vechimii în muncă, potrivit dispozițiilor art. 14 din L. nr. 3., iar persoanele care au lucrat cel puțin 5 ani în grupele I și II de muncă beneficiază doar de majorarea vechimii în muncă, nu și de reducerea vârstei legale de pensionare, potrivit art. 16 din același act normativ.

Întrucât pensia reclamantului a fost stabilită sub imperiul Legii 3., în conformitate cu dispozițiile H. nr. 1. și O. nr. 4. a fost supusă recalculării, or potrivit art. 2 al. 3 din normele metodologice aprobate prin H. nr. 1., pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul (...)- (...), stagiul de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de actul normativ în vigoare la data pensionării, deci L. nr.

3..

Art. 8 din L. nr. 3. a reglementat vechimea minimă în muncă necesară pensionării ca fiind de 30 de ani pentru bărbați, vechime reținută de intimată la recalcularea pensiei contestatorului.

Apoi, reclamantul a beneficiat de prevederile art. 78ˆ2 din L. nr. 1., tocmai pentru că la determinarea punctajului mediu anual s-a avut în vedere stagiul complet de cotizare de 30 de ani, conform art. 8 din L. nr. 3..

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul P. M., criticândhotărârea pentru următoarele motive:

Consideră recurentul că sentința atacată a fost dată cu necunoașterea legii sau a actelor normative care au stat la bază sau cu rea-credință, ceea cea dus la încălcarea dispozițiilor Constituției României, ale principiului neretroactivității legilor civile și a practicii judecătorești în materie.

Arată recurentul că la Curtea E. a D. O. și Curtea de Justiție a U. E. s- a statuat că "pensia constituie un drept patrimonial", iar diminuarea ei ar echivala cu o expropriere, iar limitarea ei nejustificată, fiind un drept recunoscut al pensionarului și nerecunoscut ulterior, fără a exista o justificare obiectivă și rezonabilă pentru o asemenea îngrădire, constituie o privare de proprietate, dar și o discriminare.

Invocând art. 44 din Constituția României, afirmă că, atât ca drept de sine, cât și ca element al proprietății private, pensia reprezintă o creanță asupra statului, pe care acesta este obligat să o plătească și să o ocrotească.

Recurentul a mai arătat că a lucrat în grupa I de muncă, timp de 20 de ani, până în anul 1993, când a ieșit la pensie, sub imperiul Legii nr. 3., art. 14 alin. 3. Odată cu apariția Legii nr. 1., pensia sa a fost recalculată, fiind greșit aplicată de către C. J. de P. M., valoarea punctului anual a fost împărțit la 30 de ani și nu la 20 de ani, cât a lucrat în grupa I de muncă, diminuându-i-se pensia pe care a avut-o, la intrarea în vigoare a Legii nr. 1.. Consideră că s-a aplicat greșit art. 2. alin. 3 din H. nr. 1., care a fost înțeles greșit de către C. J. de P. M..

Potrivit art. 160 alin. (1) din L. nr. 1. vechimea în muncă cunoscută pentru stabilirea pensiilor până la intrarea în vigoare a prezentei legi constituie stagiu de cotizare, conform Legii nr. 3.. Determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de L. nr. 3..

În L. nr. 3., art. 1 alin. 2, "pensia se stabilește în raport cu contribuția adusă de fiecare om al muncii, cu retribuire după cantitatea, calitatea și importanța socială a muncii și se diferențiază în funcție de vechimea în muncă (stadiu de cotizare) contribuția avută și grupa de muncă";.

Art. 1 alin. 3 în raport cu condițiile, complexitatea și importanța muncii, locurile de muncă se încadrează în grupa 1, II sau III de muncă.

Recurentul lucrând în condiții de muncă foarte grele, periculoase, dăunătoare, grave stării de sănătate, nocive a beneficiat de art. 14 și nu art. 8 din L. nr. 3. pentru ieșirea la pensie, așa cum susține pârâta.

Art. 14 alin. 1: "Persoanele care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de muncă, se ia în calcul, la stabilirea pensiei, fiecare an lucrat în astă grupă câte un an și șase luni pentru grupa I de muncă", iar art. 14 alin. 3: "Persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. 1 atât bărbați cât și femei sunt pensionate la 50 de ani";.

Considerând că nu au fost respectate prevederile H. nr. 1. art. 2 alin. 3

și ale Legii nr. 3., recurentul a solicitat refacerea deciziei și a Buletinului de calcul nr. 1./(...), referitor la calculul de reevaluare a pensiei, cu un stagiu de cotizare, care, în baza Legii nr. 3., reprezintă vechimea în muncă depusă de 20 de ani și nu de 30 de ani, cum s-a procedat și eliberarea unei noi decizii cu un nou buletin de calcul, cu un stagiu de cotizare de 20 de ani, cum reiese și din D. nr. 40/(...), dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât activitatea sa s-a desfășurat în condiții speciale, de grupa I de muncă, beneficiind de prevederile art. 14 din L. nr. 3. și acordarea tuturor drepturilor cuvenite.

Menționează recurentul că dacă a primit pe perioada 2005 și până în prezent unele drepturi și se consideră că au fost drepturi nelegale sau în plus, odată cu reevaluarea pensiei, cu determinarea punctajului mediu anual prin aplicarea stagiului de cotizare de 20 de ani, să i se retragă.

În data de (...), recurentul reclamant a depus la dosarul cauzei

„Precizări"; (f. 7-9), prin care solicită pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice, cu respectarea D. nr. 40/(...), dată de Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și adispozițiilor legale incidente Curtea constată că recursul este nefondat, avândîn vedere următoarele considerente:

Reclamantul și-a întemeiat acțiunea promovată pe prevederile D. nr. 4. a Î. C. de C. și Justiție, dată în recurs în interesul legii, care se referă la stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă, însă Curtea apreciază că în mod eronat se susține că stagiul complet de cotizare ar fi potrivit menționatei decizii 20 de ani, în loc de 30 de ani.

Astfel, prin D. nr. 4. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în M.O. nr. 334/(...), s-a statuat că dispozițiile art. 77 alin. 2 raportat la 43 alin. 1 și 2 din L. nr.

1. se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și- au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de

14 din L. nr. 3..

Apreciind că instanțele, care au considerat că persoanele pensionate în baza Legii nr. 3. și care și-au desfășurat activitatea în condiții speciale beneficiază la determinarea punctajului mediu de un stagiu de cotizare de

20 de ani, conform art. 43 alin. 1 din L. nr. 1., au procedat greșit, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în considerentele deciziei că: „aceste persoane au beneficiat atât de reducerea vârstei legale de pensionare, cât și de majorarea vechimii în muncă, deci a perioadei de contribuție, denumită în actuala reglementare stagiu de cotizare.

Cele stabilite de unele instanțe, în sensul că acestei categorii de asigurați îi sunt aplicabile dispozițiile art. 43 din L. nr. 1. și ale anexei nr. 4 la această lege ca "act normativ special" la care fac trimitere prevederile art. 2 alin. 4 din normele metodologice aprobate prin G. nr. (...), sunt consecința unei interpretări greșite a prevederilor legale, întrucât nr. 1. reprezintă o lege generală, actul normativ-cadru în domeniul pensiilor și al drepturilor de asigurări sociale.

În ceea ce privește principiul înscris în expunerea de motive a de urgență a G. nr. 4. privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, potrivit căruia "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie", acesta nu poate fi aplicat în cauză atât timp cât în lege nu există o prevedere expresă potrivit căreia și persoanelor care au lucrat în grupele speciale de muncă și s-au pensionat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1. li se aplică acest act normativ pentru determinarea stagiului de cotizare și, în raport de acesta, a punctajului mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare.

Această interpretare decurge și din dispozițiile art. 4 alin. 1 din

Ordonanța de urgență a G. nr. 4., potrivit cărora determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensii aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor Hotărârii G. nr. (...)privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 1..

Ca atare, aplicabilitatea prevederilor normelor metodologice aprobate prin G. nr. (...) este întărită și confirmată de norma de trimitere din

Ordonanța de urgență a G. nr. 4..

Totodată, potrivit art. 1 din Codul civil și art. 15 alin. (2) din

Constituția României, republicată, legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă.

În aceste condiții, este evident că legea nouă, respectiv nr. 1. nu se poate aplica decât situațiilor ivite după intrarea ei în vigoare, deci persoanelor ale căror drepturi la pensie s-au deschis după data de 1 aprilie

2001, nu și persoanelor pensionate sub imperiul Legii nr. 3.";.

Reținând că în conformitate cu dispozițiile art. 329 alin. (3) Cod procedură civilă decizia în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, se constată că instanța de fond, în aplicarea menționatei decizii, în mod corect a apreciat că textul art. 14 din L. nr. 3. nu prevede în mod distinct un alt stagiu de cotizare la determinarea drepturilor de pensie, decât cel general, care este de 30 de ani pentru bărbați potrivit art. 8 din L. nr. 3..

Întrucât pensia reclamantului a fost stabilită sub imperiul vechii legislații - L. 3., în conformitate cu dispozițiile H. 1. și O. 4. a fost supusă recalculării. Or, aceste acte normative - art. 2 alin. 3 din HG 1. - precizează că recalcularea pensiei se va face cu luarea în considerare a stagiului de cotizare - vechimea în muncă - reglementat de actul normativ în vigoare la data pensionării. Art. 8 din L. nr. 3. a reglementat vechimea minimă în muncă, necesară pensionării ca fiind de 30 de ani pentru bărbați, aplicată de C. J. de P. la recalculare. S. complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului de pensie de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunii de evaluare.

Constatând că prin D. nr. 4. a Î. C. de C. și Justiție s-a stabilit că persoanelor pensionate sub imperiul Legii nr. 3. le sunt aplicabile disp. art. 14 din acest act normativ, fără a se face nici o referire la stagiul complet de cotizare, care tot prin acest act normativ - art.8 - este stabilit la 30 de ani în cazul bărbaților, criticile recurentului se constată a fi nefondate.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.1

C.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P. M. împotriva sentinței civile nr. 537 din (...) a T. M., pronunțată în dosarul nr. (...)*, pe care o menține.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 7 septembrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

G.-L. T. S.-C. B. I.-R. M.

G.

G. C.

Red.GLT/dact.MS

2 ex./(...)

Jud.fond: B.G.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2867/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale