Decizia civilă nr. 298/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 298/R/2011

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T.

JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. G. : N. N.

S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta P. M. împotriva sentinței civile nr. 2165 din (...) a T. M. pronunțată în dosar nr. (...) privind și pe intimata C. J. DE P. M., având ca obiect ordonanță președințială.

Mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea ședinței publice din data de 25 ianuarie 2011, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 2165 din 17 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta G. P. M., în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. M..

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin decizia nr. 2. din data de (...) privind recalcularea pensiei de serviciu, emisă de C. J. de P. M., în temeiul prevederilor Legii nr. 1., ale H.G. nr. 737/2010, coroborate cu cele ale Legii nr. 1., au fost recalculate drepturile de pensie cuvenite reclamantei G. P. M., prin diminuarea acestora de la suma de 2.900 lei lunar la suma de 1.278 lei lunar, începând cu data de (...).

Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestația înregistrată pe rolul T. M. sub dosar nr. (...).

Art. 1 din L. nr. 1. reglementează categoriile de pensii de serviciu, stabilite pe baza legislației anterioare, care devin pensii în înțelesul Legii nr. 1., urmând a fi recalculate prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei, prin utilizarea algoritmului de calcul prevăzut de L. nr.

1., cu modificările și completările ulterioare.

Reclamanta își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 581 Cod procedură civilă, în conformitate cu care instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

T. a apreciat că nu sunt întrunite în cauză cerințele prevăzute de lege pentru admisibilitatea ordonanței președințiale.

Astfel, există urgență atunci când dreptul părții care reclamă ar fi amenințat a se pierde cu totul, dacă această parte ar recurge la procedura obișnuită de judecată, sau cel puțin ar suferi un prejudiciu imediat, atât de grav încât să apară foarte greu de reparat în viitor.

În speță, reclamanta nu a dovedit caracterul urgent al măsurii ce solicită a fi luată, respectiv prejudiciile ireparabile cauzate de diminuarea drepturilor de pensie până la soluționarea dosarului cu nr. (...).

Legalitatea deciziei de recalculare a pensiei nr. 2. din (...) urmează a fi verificată în cadrul contestației formulate, potrivit art. 87 din L. nr. 1..

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta G. P. M. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și pe cale de consecință admiterea cererii de ordonanță președințială formulată.

În motivare a arătat că prin acțiunea formulată a solicitat suspendarea executării deciziei nr. 2./30.VIII.2010 prin care i s-a recalculat pensia de serviciu și menținerea în plată a deciziei din 2008.

Arată că are o vechime în muncă și un stagiu total de cotizare de 43 ani, iar în baza Legii nr. 567/2004 i s-a stabilit pensie de serviciu în cuantum de

2900 lei, însă prin decizia nr. 2. s-a procedat la recalcularea pensiei conform prevederilor Legii nr. 1. și HG 737/2010 fiindu-i diminuată pensia la 1234 lei.

Arată că L. nr. 567/2004 este în vigoare, fiind constituțională, comunitară și europeană, deoarece nu conține dispoziții contradictorii în raport cu prevederile din art.151 și 155 din T. de la L. art.1 din Protocolul nr.1 adițional la C. pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale și art.6, 14 și 17 din aceeași convenție, aplicându-se astfel cu prioritate în raport de prevederile din L. nr. 1..

Consideră că în speță sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, referitoare la urgență, paguba iminentă, vremelnicia soluției și neabordarea fondului cauzei, astfel cum sunt reglementate de art.581 C.

Potrivit dispozițiilor art.581 alin.1 C. instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Consideră că aceste condiții sunt îndeplinite. Urgența se datorează reducerii excesive a cuantumului pensiei de care a beneficiat, recalculare și diminuarea acesteia de la 2900 lei la 1234 lei, o pune într-o situație patrimonială de a nu mai avea mijloacele necesare traiului, achitarea cheltuielilor lunare.

Prin menținerea deciziei emise în baza legii nr.1. există riscul de ai se produce o pagubă iminentă și care nu ar putea fi reparată decât mult mai târziu, iar prejudiciul ar putea fi realmente ireparabil.

În ceea ce privește vremelnicia arată că suspendarea deciziei de recalculare operează numai până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației promovate împotriva acesteia.

Invederează că s-a procedat la punerea în executare a deciziei de recalculare, deși reclamanta a contestat aceasta în termen de 45 zile de la comunicare.

Cu privire la capătul de cerere privind repunerea în plată a deciziei privind pensia de serviciu acordată în baza Legii nr. 567/2004 arată că dispozițiile acestei legi nu au fost abrogate prin L. nr. 1..

Prin transpunerea în dreptul intern a Directivelor 86/378/CEE și

96/97/CE, România ca stat membru al UE a recunoscut implementarea însistemul național de pensii a pensiilor de serviciu ca drepturi conferite cetățenilor săi, cetățeni comunitari, de dreptul comunitar.

Astfel pensia reclamantei, acordată în baza Legii nr.567/2004 se află sub protecția prevederilor din T. Uniunii Europene, fiind aferentă celor 4 libertăți fundamentale consacrate prin T. de la R. din 1950 privind instituirea Comunității Europene.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate,

Curtea reține următoarele:

Criticile din recurs vizează modalitatea în care, în soluționarea cererii de ordonanță președințială formulată de reclamantă, s-a analizat întrunirea în cauză a condițiilor de admisibilitate privitoare la această cerere.

Curtea constată că sunt întemeiate considerentele reținute de prima instanță raportat la măsura în care se verifică în speță o urgență de natură a determina admisibilitatea cererii de ordonanță președințială, astfel încât, având în vedere că cele trei condiții de admisibilitate prevăzute de lege pentru acest act procedural de excepție trebuie întrunite cumulativ pentru a se admite cererea, recursul este nefondat.

Pentru rigoarea demersului, se impune precizarea că neprejudecarea fondului nu este impusă ca o condiție de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, ci ca o limită a judecății în cadrul procesual oferit de o atare cerere, cea de-a treia condiție de admisibilitate a cererii, alături de urgență și vremelnicie, fiind cea a aparenței dreptului.

Sub acest aspect, Curtea observă, cu majoritate de voturi, că urgența pe care o indică codul de procedură civilă ca o condiție de admisibilitate a ordonanței președințiale, prin sintagma „. grabnice";, nu este una oarecare, ci o anumită urgență, circumscrisă la situațiile enumerate limitativ în cod, anume,

„. păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări";.

Fiind exclusă ultima ipoteză din textul citat, raportat la situația de fapt expusă de reclamantă prin cererea introductivă de instanță, rămân a fi analizate primele două ipoteze ale textului legal incident.

Se constată, astfel, că nu se poate invoca pierderea dreptului pe care îl protejează de către reclamantă, având în vedere că se invocă de către aceasta apărarea dreptului său de proprietate asupra pensiei de serviciu prin acțiunea de drept comun inițiată în fața T. M..

În opinia instanței, ordonanța președințială nu va putea fi admisă ori de câte ori este litigios și contestat un drept, atâta timp cât temporizarea pe care o presupune judecarea litigiului de drept comun asupra fondului dreptului nu ar putea atrage o pierdere definitivă a dreptului. Cu alte cuvinte, doar ca o excepție se va putea da ordonanță președințială, acolo unde este pericol ca dreptul în esența sa să se piardă (să se păgubească, după formula folosită de legiuitor) până la soluționarea pe calea acțiunii de drept comun a pretenției asupra dreptului.

Raportat la cea de-a doua ipoteză propusă de textul legal citat, sunt aplicabile aceleași considerente, anume, în speța de față, nu poate fi vorba despre o pagubă iminentă și care nu s-ar putea repara, dat fiind că prin tranșarea pe calea litigiului de drept comun a dreptului reclamantei asupra pensiei de serviciu, paguba pe care aceasta o suportă prin diminuarea drepturilor de pensie va putea fi reparată.

Se invocă de către recurentă faptul că o reparare târzie a pagubei reclamante ar fi iluzorie, în condițiile în care diminuarea pensiei nu îi permitesă își acopere cheltuielile lunare de întreținere, medicamente, practic nu îi permite să își ducă traiul.

Curtea constată sub acest aspect că reclamanta invocă dreptul de a-i fi menținut cuantumul pensiei, astfel cum a fost aceasta acordată în baza Legii nr. 567/2004, arătând că veniturile ce îi sunt în prezent asigurate nu îi permit subzistența.

Actele depuse la dosar probează o situație de excepție care concretizează urgența afirmată. Astfel, s-au depus facturi pentru utilități (curent și telefonie, internet și televiziune), precum și acte medicale, ca și un contract de credit ce atrage obligativitatea achitării unei rate lunare semnificative, Curtea reține că probele cu privire la cuantumul plăților lunare pe care reclamanta le are de efectuat dovedesc insuficiența veniturilor actuale ale acesteia.

Curtea, apreciază că, în aceste condiții se poate considera situația creată prin „. pensiei de serviciu"; (practic, prin anularea ei și înlocuirea cu una pentru limită de vârstă suis generis) ca implicând o atare urgență, întrucât, după cum s-a arătat mai sus, situația ipotetic nelegală la a cărei corectare vremelnică se tinde prin inițierea unei cereri de ordonanță președințială se circumscrie unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara. Altfel spus, gravitatea consecințelor situației create face ca acestea să nu poată fi reparate, în condițiile în care reducerea drastică a veniturilor pe care reclamanta le considera stabile, o pun pe acesta într-o situație atât de precară încât să se considere că îi provoacă, raportat la probațiunea produsă, o pagubă ireparabilă.

Raportat la aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 312 alin.1 raportat la art. 304 pct. 9, art. 304 ind. 1 și art. 582 Cod proc.civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de reclamanta G. P. M. împotriva ordonanței președințiale nr. 2165 din 17 dec. 2010 a T. M. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în sensul că admite cererea de ordonanță președințială și în consecință ordonă suspendarea executării deciziei nr. 2. din (...) privind recalcularea pensiei de serviciu limită de vârstă până la soluționarea irevocabilă a contestației împotriva acestei decizii, înreg. sub nr. (...).

Menține în plată decizia privind pensia de serviciu nr. 2. din 2008 emisă de pârâtă.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședință publică din 26 ianuarie 201.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

I. T. D. C. G. C. M.cu opinie concordantădoar în ceea ce priveștedispozitivul deciziei

G. N. N.

Motivarea opiniei judecătorului C. M.

Consider că, în mod corect s-a reținut că în cauză se impunea suspendarea executării deciziei nr.2. din (...) emisă de către intimată, însă pentru considerentele următoare, exprimate în toate celelalte pricini asemănătoare și nu prin luarea în considerare a situației particulare a recurentei:

În acest sens, în primul rând, opinez că în mod greșit prima instanță a calificat prezenta cerere de suspendare a executării ca fiind o cerere obișnuită formulată pe calea procedurii ordonanței președințiale, întemeiată doar pe disp.art.581 din Codul de procedură civilă, fără a pune în discuția părților, potrivit disp.art.129 din același cod, natura reală a acestei cereri și cauza acesteia.

Astfel, prin cererea ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta G. P. M. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. M., fără citarea părților, să dispună suspendarea executării deciziei nr.2. din (...) privind recalcularea pensiei de serviciu, până la soluționarea irevocabilă a contestației care face obiectul dosarului nr. (...) aflat pe rolul T. M., având ca obiect anularea acestei decizii.

Decizia nr. 2. din (...) emisă de către intimată, ce reduce substanțial pensia recurentei, față de cuantumul stabilit prin ultima decizie de pensie de care acesta beneficiase începând cu data de (...), constituie un titlu executoriu a cărui legalitate și temeinicie a fost contestată, invocându-se că, prin suprimarea pensiei de serviciu, recurentul a fost lipsit de un „..

Practic, reținerea în baza acestei decizii, a unei sume însemnate din pensia recurentei stabilite prin decizia nr. 2. din (...) constituie o măsură de executare silită, dispusă în temeiul acestui titlu executoriu, nefiind verosimil că reclamanta ar fi renunțat de bunăvoie la pensia de serviciu, în privința căreia avea speranța legitimă, în temeiul disp.art.90 din L. nr.1., că îi va fi plătită lunar, în cuantumul stabilit potrivit Legii nr.567/2004, astfel cum îi fusese achitată începând cu data de (...).

Din acest motiv, consider că, analizând cauza acțiunii, respectiv scopul spre care se îndreaptă voința reclamantei prin promovarea acestei cereri, respectiv suspendarea reținerii unei sume însemnate din pensia de care beneficia până la verificarea motivelor de nelegalitate și netemeinicie a titlului executoriu de către instanța specializată în litigii de asigurări sociale, sau cel puțin până la soluționarea de către aceasta a unei cereri de suspendare a executării, și având în vedere faptul că ne găsim în situația unei decizii de recalculare a pensiei sui generis, față de toate celelalte cazuri în care legiuitorul a prevăzut că, în urma procesului recalculării, se păstrează în plată cuantumulcel mai avantajos, cererea se impunea a fi calificată juridic de către instanță ca fiind întemeiată pe disp.art.403 alin.1 și 3 din Codul de procedură civilă și soluționată, în consecință.

În acest sens, judecătorul nu era ținut de temeiul juridic invocat de către reclamant, dar, desigur, pentru respectarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, schimbarea temeiului juridic trebuia pusă în discuția părților.

Consider că, în sprijinul acestei opinii, este și argumentul că împrejurările și motivele speciale care au determinat reclamanta să acționeze în prezenta cerere, de suspendare provizorie a executării, îl constituie desigur perioada de câteva luni în care acesta urma să fie lipsit de pensia de care beneficia, până la momentul când avea posibilitatea de a solicita completului investit cu soluționarea cauzei suspendarea propriu-zisă a titlului executoriu pe perioada soluționării contestației.

Însă, consider că și în situația în care am analiza cererea formulată de către recurent doar în temeiul disp.art.581 din Codul de procedură civilă, în mod greșit prima instanță a constatat că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Măsura care se solicită a fi dispusă, respectiv suspendarea provizorie a executării titlului executoriu, are caracter vremelnic.

De asemenea, consider că cererea formulată de către reclamantă nu prejudecă fondul cauzei, are caracter urgent și cuprinde motive bine justificate pentru suspendarea executării pentru următoarele considerente:

Pensia de serviciu de care recurenta beneficia în baza deciziei nr. 2. din

(...) era un drep t men it s ă as igure secur itate a soc ial ă a aces tu ia .

Deși L. nr.1. era în vigoare la data la care reclamanta a solicitatînscrierea la pensie de serviciu, aceasta nu a solicitat pensie în baza acestei

legi, ce prevede, la art.82, că pensia se acordă la cerere, ci singura cerereformulată a fost cea pentru obținerea pensiei de serviciu.

Opțiunea sa pentru pensia de serviciu a fost cu certitudine determinată de condițiile prevăzute de legislația în vigoare încă din anul 2005, respectiv art.68 alin.3 din L. nr.567/2004, care recunoștea personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor, la cerere,dreptul la pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de salariul de bază brut lunar și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării, dacă avea o vechime de cel puțin 25 de ani numai în aceste funcții.

Această drept a fost calificat de către Curtea Constituțională prin decizia nr. 20/(...), "o compensație parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale";.

Practic, deși noua decizie emisă, care constituie titlul executoriu a cărei suspendare a executării se cere, poartă titulatura de decizie de recalculare a pensiei de serviciu, acesta apare ca fiind o decizie de stabilire a pensiei reclamantului în temeiul Legii nr.1., fără opțiunea acestuia în acest sens și de sistare a plății pensiei de serviciu.

Această opțiune a re curente i formulată l a data înscrierii la p ensie, faptul

că începând din an ul 2005 aceste ia i-au fost plătite drepturile de pensie de serviciu în cuantumul stabilit potrivit art.68 din L. nr.567/2004, așteptările

sale firești fiind în sensul menținerii acestora, face ca, în opinia mea, aparența

dreptului să fie de partea acestuia.

Astfel, având în vedere aceste implicații ale aplicării Legii nr. 1., asupra cuantumului pensiei recurentului, precum și faptul că dreptul recurentei lapensie de serviciu prezintă aparența unui drept câștigat, consider că măsura de sistare a plății acesteia și de acordare a unui alt tip de pensie, ce de altfel nu a fost niciodată solicitat de către acesta, pare a fi o atingere a dreptului acestuia la respectarea unui „. în sensul art.1 din Protocolul 1 la C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Având în vedere că „bunul"; de care aparent ar trebui să se bucure recurenta este un drept de securitate socială, că măsura luată pare să fi afectat chiar substanța bunului, aducând atingere mijloacelor de trai pe care pensionarul avea speranța să le obțină în continuare, consider că este justificată urgența suspendării executării deciziei, până la verificarea de către instanță a legalității și temeiniciei deciziei contestate.

De altfel, chiar Curtea Constituțională a statuat că, potrivit art.581 din Codul de procedură civilă, ordonanța președințială constituie o procedură specială, potrivit căreia instanța de judecată poate dispune luarea unor măsuri cu caracter vremelnic, a căror urgență este justificată de necesitatea evitării prejudicierii unor drepturi sau interese legitime.

Judecător ,

C. M.

Red./Tehnored: C.M..

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 298/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale