Decizia civilă nr. 2999/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 2999/R/2011

Ședința publică din 13 septembrie 2011

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : D. G.

GREFIER : C. M.

S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de reclamantul A. T. împotriva sentinței civile nr. 3137 din 23 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtele intimate CASA DE PENSII A M. B. și C. J. DE P. C., având ca obiect ordonanță președințială.

Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 12 septembrie 2011, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 3137 din (...) a T. C. pronunțată în dosar numărul (...), a fost respinsă cererea privind Ordonanța președințială formulată de către reclamantul A. T. în contradictoriu cu pârâta CASA DE PENSII A M. B.

S-a luat act că reclamantul a renunțat la judecarea acțiunii în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin D. nr.172383/(...) emisă de pârâta C. de P. a J. C. s-a stabilit în favoarea reclamantului A. T. pensia pentru limită de vârstă în cuantum de 1948 lei în temeiul art. 3 din L. nr. 119/2010 (f.17).

Împotriva acestei ultime decizii reclamantul a formulat contestație întemeiată pe dispozițiile art. 87 din L. nr. 1., înregistrată pe rolul T. B. - Secția a V.-a C. de M. și A. S. sub nr.(...), iar prin prezenta cerere solicită suspendarea executării Deciziei nr.172383/(...) până la soluționarea irevocabilă a contestației (f.8, dosar nr.(...)).

În primul rând, s-a constatat că dreptul asigurărilor sociale nu reglementează nici o procedură specială de suspendare a executării deciziilor de pensionare, sens în care reclamantul și-a și întemeiat cererea de suspendare pe dispozițiile dreptului comun, incidente conform art. 159 din L. privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

Reținându-se că potrivit art. 581 alin. 1 din C. de procedură civilă, condițiile speciale de admisibilitate ale cererii de emitere a unei ordonanțe președințiale sunt urgența, caracterul vremelnic al măsurii solicitate și neprejudecarea fondului, instanța de fond a apreciat că cererea de pronunțarea unei ordonanțe nu este admisibilă și a respins-o pentru următoarele considerente:

Conform definiției dată de legiuitor, există caracter urgent atunci când măsura solicitată este necesară pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere sau pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.

În cauză, reclamantul A. T. susține că reducerea drastică a mijloacelor sale de întreținere produce consecințe vădit prejudiciabile. Reclamantul nu a făcut însă în nici un fel dovada acestor susțineri, cu toate că, potrivit art. 1169

Cod civil și art. 129 alin. 1 teza finală din C. de procedură civilă, sarcina probei îi incumba.

Apoi, prejudiciul cauzat reclamantului prin reducerea cuantumului pensiei este unul patrimonial, cuantificabil și se poate, deci, repara, obținerea unei soluții favorabile în contestația împotriva deciziei de recalculare implicând și obligarea pârâtei la calcularea și la plata retroactivă a prejudiciului produs, reprezentând diferența dintre pensia inițială și cea recalculată.

Pe de altă parte, cerința neprejudecării fondului impune ca în cadrul procedurii ordonanței președințiale să se efectueze doar un examen sumar al cauzei, cu verificarea aparenței dreptului dar fără a se antama problema existenței sau inexistenței dreptului subiectiv care poate să facă doar obiectul unei judecăți pe fond.

În speță, reclamantul însăși pretinde ca instanța să ia în considerare natura și seriozitatea argumentelor de fond invocate, prezentând pe larg criticile la adresa legalității deciziei a cărei suspendare o solicită.

Or, tocmai legalitatea măsurii de anulare a beneficiului dreptului la pensia de serviciu face obiectul dosarului de fond iar în cadrul ordonanței președințiale nu s-ar putea aprecia cu privire la valabilitatea acesteia, care vizează în mod exclusiv fondul raporturilor dintre părți.

Pentru toate aceste considerente, s-a impus respingerea ca inadmisibilă a prezentei cereri de chemare în judecată.

Văzând dispozițiile art. 274 alin. 1 din C. de procedură civilă, s-a luat act că pârâta nu a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A. T. solicitândmodificarea sentinței instanței de fiind și, pe cale de consecință, admiterea cererii de ordonanță președințială formulată și să s e dispună ca prin hotărârea ce se va pronunța, irevocabilă, executorie deîndată și fără somație:

- Suspendarea executării deciziei emise în baza art.1 lit.g din L. nr.119 din 2010 și H.G. nr.737 din 2010, pe perioada (...)-(...), contestație prin care a solicitat anularea irevocabilă a acestei decizii fiind înregistrată sub nr.(...) la

Tribunalul București , Secția a V. a C. de M. și A. S.

- Repunerea în plată a deciziei privind pensia de serviciu acordată în baza prevederilor art.48-51 din L. nr.223 din 2007, pe perioada (...)-(...).

În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul a arătat că soluția primei instanțe este nelegală fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, pentru următoarele considerente:

1. Cu privire la cadrul juridic aplicabil în materie:

A.) Deși L. ordinară nr.119 din 2010 a fost declarată constituțională, aceasta nu este nici comunitară și nici europeană, deoarece conține prevederi ce contravin dispozițiilor din Tratatul de la L., din Protocolul nr. 1 adițional la

C. pentru Apărarea D. O. și a Libertăților Fundamentale Și din C. pentru

Apărarea D. O. și a Libertăților Fundamentale, potrivit art. 11 - care consacră principiul ca aceste norme fac parte din dreptul intern - art. 20 alin. 2 - care stabilește principiul priorității reglementărilor internaționale ratificate de R. referitoare la drepturile fundamentale ale omului - și art. 148 alin. 2 din Constituție - care statuează principiul priorității dreptului comunitar - în cauză se aplică cu prioritate dispozițiile art.151 si 155 din Tratatul de la L., art.1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru Apărarea D. O. și a Libertăților Fundamentale si art. 6, 14 și 17 din C. pentru Apărarea D. O. și a Libertăților

Fundamentale, precum si prevederile art. 155 lit. d și f, art. 159, art. 87 și respectiv, art. 180 alin. 7 din L. nr. 19 din 2000 privind sistemul public de pensii si art.403 alin.1-3 din C. de procedură civilă.

B.) Prevederile art. 48-51 din L. 223/2007 în baza căreia s-a acordat pensia de serviciu, în vigoare până în (...).

C.) În speța sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, referitoare la urgenta, paguba iminentă, vremelnicia soluției și neabordarea fondului cauzei, astfel cum sunt acestea reglementate de art. 581

C. de procedură civilă.

D.) Potrivit art.180 alin.(7) din L. nr.1. privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr.140 din 1 aprilie 2000, ca, dacă prin schimbarea sistemului de calcul al pensiei rezultă un cuantum mai mic al acesteia, „se păstrează în plată cuantumul avantajos";.

E.) De asemenea, prin arte 7 din L. nr. 119 din 2010 s-a statuat ca „. de stabilire, plata, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzuta de L. nr. 1., cu modificările si completările ulterioare"; .

F.) Curtea de Justiție a C. E. a decis că instanțele naționale sesizate cu un potențial conflict între norme din dreptul intern și norme din dreptul comunitar au obligația de a înlătura de la aplicare pe cele din dreptul intern și de a da sistematic prioritate celor izvorâte din dreptul comunitar.

Astfel, chiar dacă norma internă ar fi conformă prevederilor

Constituționale, ea este inaplicabilă pe plan intern din punctul de vedere al reglementărilor comunitare.

G.)Conform A. 6 din C., reclamantul are dreptul la un proces echitabil în vederea protejării drepturilor si libertăților acesteia:

„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public

și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil...";.

H.) De asemenea, prin A. 14 din aceeași C. este interzisă discriminarea, în sensul că „Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație";.

I.) Astfel, potrivit prevederilor A. 17 din C. privind - Interzicerea abuzului de drept - „. o dispoziție din prezenta convenție nu poate fi interpretată ca implicând, pentru un Stat, un grup, sau un individ, un drept oarecare de a desfășura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmărește distrugerea drepturilor sau a libertăților recunoscute de prezenta convenție sau de a aducelimitări mai ample acestor drepturi și libertăți decât acelea prevăzute de această convenție".

J.) În mai multe cauze, dintre care s-au menționat: Gaygusuz contra Austriei - 1996, Stubbings ș.a. contra Marii Britanii - 1996, Andrejeva contra Letoniei- 2009 și Muller contra Austriei - 1974, Curtea E. a D. O. cu privire la pensii de serviciu - a statuat că pensia constituie un drept patrimonial în sensul art.1 din Protocolul adițional la C., iar recalcularea acesteia în minus constituie o încălcare a acestui drept câștigat. De asemenea, prin aceleași decizii, s-a arătat că „o reducere substanțială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate și chiar însuși a dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurări la bătrânețe";.

K.) Pensia de serviciu obținută de contestator reprezintă proprietatea sa, acest drept fiindu-i protejat prin A. 1 din Protocolul adițional nr.1 la C., care stipulează că „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale";.

Cu privire la fondul cauzei s-a precizat că, în opinia recurentului, condițiile stipulate în art. 581 din C. de procedură civilă sunt pe deplin îndeplinite:

Urgența, se datorează în special reducerii excesive a cuantumului pensiei de care a beneficiat inițial, în medie cu 90 %, fapt care îl pune într-o situație patrimonială insurmontabilă, să-i fie pusă în pericol sănătatea psihică și fizică de a nu mai avea mijloacele necesare traiului și de a se întreține, de a achita cheltuielile strict necesare lunare privind tratamentul medical, achiziționarea medicamentelor, plata facturilor pentru utilități (gaze, apă, lumină, telefon ș.a.).

Prin menținerea deciziei emise în baza Legii nr.119 din 2010 există riscul de a i se produce o paguba iminentă și care nu ar putea fi reparată decât mult mai târziu, iar prejudiciu ar putea fi realmente ireparabil.

În ceea ce privește vremelnicia, se arată că suspendarea deciziei de recalculare operează numai pentru perioada (...)-(...).

Cu privire la neprejudecarea fondului cauzei, precizează că în speța de față se impune numai un examen sumar pentru a se stabili dacă există aparență de drept și dacă se justifică un interes legitim pentru a se menține o anumită stare de fapt sau de drept.

Prin urmare este mai mult decât evident că rezolvarea acestei situații complexe reclamă deplină urgență, neexistând posibilitatea vreunei amânări cât timp plățile lunare de efectuat au caracter succesiv și nu pot fi în vreun fel evitate sau măcar întrerupte.

S-a mai arătat că deși s-a dispus de către C. de A., prin mai multe sentințe suspendarea și anularea HG 737/2010, aceste hotărâri nu au fost puse în executare, respectiv că Î. prin D. nr. 38 din 7 ianuarie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) a arătat că din punct de vedere legal, este echitabil ca actul administrativ suspendat să nu producă efecte asupra celor vizați.

Recurentul a mai precizat că prin OUG 5. s-a abrogat HG 737/2010, în scopul asigurării egalității de tratament pentru toți beneficiarii sistemului public de pensii, avându-se în vedere exigențele subliniate de puterea judecătorească, așa cum s-a arătat în expunerea de motive a actului normativ de abrogare.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 299 raportat la art. 312 alin. (3) și următoarele, art. 581 din C. de procedură civilă, art. 119 și 267 din Tratatul dela L., art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO, art. 6, 14 și 17 CEDO, art. 155 lit. d și f, art. 159, art. 87 și 180 alin. (7) din L. 1., art. 7 din L. 119/2010.

Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea reține următoarele:

Prin demersul juridic dedus judecății, recurentul a solicitat să se dispună suspendarea executării Deciziei nr. 172383/(...), privind recalcularea pensiei de serviciu, pentru perioada (...)-(...).

În vederea valorificării cererii, recurentul a recurs la procedura specială a ordonanței președințiale, procedură reglementată de dispozițiile art.581 - 582

C.pr.civ., cu privire la care legiuitorul a instituit trei condiții de admisibilitate - urgența, caracterul vremelnic al măsurii care se cere a se lua pe această cale, respectiv neprejudecarea fondului cauzei - condiții ce trebuie întrunite cumulativ.

Raportat la textele legale menționate, Curtea constată că prima instanță a soluționat în mod legal și temeinic cauza dedusă judecății, făcând o aplicare corectă a normelor legale menționate.

Referitor la condiția urgenței, Curtea reține că aceasta subzistă atunci când luarea măsurii este justificată pentru păstrarea unui drept, care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Atât doctrina, cât și jurisprudența au precizat că instanța trebuie să arate împrejurările din care se deduce existența urgenței, respectiv ce anume s-ar periclita, dacă s-ar refuza părții dreptul de a recurge la această procedură specială. De asemenea, aceasta trebuie să persiste pe tot parcursul judecății.

În cauză, reclamantul apreciază că este justificată condiția urgenței, susținând cea de-a doua teză a textului legal menționat referitor la „. unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara";, subliniind în acest sens că reducerea drastică a mijloacelor de întreținere îi produce consecințe vădit prejudiciabile.

Sunt lipsite de fundament susținerile potrivit cărora urgența rezultă în mod implicit din circumstanțele cauzei, respectiv, aceasta „nu trebuie în mod obligatoriu probată";.

Este adevărat că sunt situații în care urgența se presupune până la dovada contrară, însă în acele situații „urgența"; este apreciată chiar de către legiuitor (art. 280 Cod de procedură civilă, privind cererea pentru suspendarea executării vremelnice).

Or, în cauza dedusă judecății nu este incidentă nici o normă legală care să justifice o astfel de concluzie.

Curtea apreciază că depunerea în probațiune a deciziei prin care s-a diminuat pensia de serviciu nu este de natură să se circumscrie condiției urgenței, în lipsa coroborării cu alte mijloace de probă.

În plus, Curtea reține că în cauză nu s-a dovedit faptul că recurentul și familia acesteia nu obțin alte venituri, în condițiile în care față de caracterul special al acestei proceduri și de măsura excepțională solicitată era necesar să se administreze un probatoriu care să dovedească și acest aspect.

Mai mult, la fel ca și prima instanță, Curtea observă că și în măsura în care s-ar admite ipoteza producerii unei pagube iminente, o astfel de pagubă ar putea fi reparată prin pronunțarea unei soluții favorabile în cauza privitoare la contestarea deciziei de recalculare.

Referitor la neprejudecarea fondului cauzei, așa cum corect a reținut și prima instanță, Curtea apreciază că nici aparența dreptului nu este în favoarea recurentei întrucât pârâta a emis decizia de recalculare a pensiei în temeiul și în aplicarea Legii nr. 119/2010, care a fost declarată constituțională, în cadrul controlului a priori, de Curtea Constituțională prin D. nr. 8.. Or, eventuala neconformitate a legii cu normele comunitare sau cu C. E. a D. O. invocate de recurentă nu poate fi analizată în cadrul acestei proceduri sumare întrucât ar implica examinarea fondului cauzei.

Reținând că legiuitorul condiționează admisibilitatea ordonanței președințiale de îndeplinirea cumulativă a celor trei cerințe mai sus menționate

și constatând că în circumstanțele cauzei cerința urgenței și a neprejudecării fondului cauzei nu sunt îndeplinite, Curtea apreciază că nu se mai impune să analizeze cauza și din perspectiva celeilalte condiții.

Potrivit considerentelor deja expuse, în conformitate cu art. 312 al.1 Cod de procedură civilă coroborat cu art. 582 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. T. împotriva sentinței civile numărul 3137 din (...) a T. C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 13 septembrie 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

S. D. L. D. D. G.

GREFIER, C. M.

Red.L.D./Dact.S.M.

2 ex./ (...) Jud.fond:Emil Belean

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2999/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale