Decizia civilă nr. 3212/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 3212/R/2011

Ședința 26 septembrie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE : D. G.

JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 1909 din 14 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat C. G., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâta recurentă C. J. de P. C. a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

C U R T E A

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1909 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), a fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamantul, C. G. împotriva pârâtei C. J. DE P. C. și, în consecință, a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie de pensionare pentru reclamant începând cu data de (...), cu luarea în calcul la stabilirea drepturilor cu titlu de pensie, a sporului de acord, regie, toxicitate și a premiilor pe perioada (...)-(...), așa cum sunt prevăzute în Adeverința nr. (...) emisă de S. R. „16 F. S.

Au fost respinse celelalte petite.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin D. nr.237/371/(...) reclamantului i s-a acordat pensia pentru limită de vârstă din sistemul public, stabilindu-i-se un cuantum al pensiei de 730 lei, punctajul anual determinat fiind stabilit la 1,25434 puncte în conformitate cu prevederile L. nr. 19/2000.

Reclamantul a depus la dosarul cauzei copia Adeverinței nr. (...) emisă de către S. R. „16 F. S., pentru perioada (...)-(...), din care rezultă că aceasta a beneficiat de venituri suplimentare reprezentând acord global, prime si adaosuri.

Instanța a solicitat de la pârâtă comunicarea dosarului de pensie privindu- l pe reclamant, acesta fiind depus la dosarul cauzei la primul termen de judecată. Din acesta rezultă că nu au fost luate în considerare o parte dindrepturile salariale arătate în adeverință, respectiv sporul pentru munca în acord si regie, sporul de toxicitate si premiile.

Conform reglementărilor în materie, calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurați prevăzuți la art.5 alin. l, pct. I, II și V din L. nr. 19/2000 republicată, și de către angajatorii acestora, se face lunar de către aceștia din urmă.

Baza lunară de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraților prevăzuți la art. 5 alin. l pct. I, au veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asigurații prev. la art. 5 alin. I pct. II și V.

Se iau așadar în calcul sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariul de bază sau sumele fixe indiferent dacă au caracter permanent sau nu.

Potrivit dispozițiilor art.10 și art.23 din L. nr.3/1977, în baza de calcul a pensiilor,înainte de apariția L. nr.19/2000, nu se lua în considerare câștigul brut ci media retribuțiilor tarifare de încadrare stabilită pe baza retribuției tarifare de încadrare pentru cei retribuiți cu luna și retribuția tarifară de încadrare corespunzătoare pentru 204 ore, pentru cei retribuiți cu ora,inclusiv pentru cei care lucrează în acord.

Prin L. nr.250/2007 s-au modificat prevederile art.78 alin.4 din L. nr.19/2000 în sensul că, s-a eliminat plafonarea bazei de calcul a contribuției de asigurări sociale. Astfel conform art.I, pct.10 din Ordinul M.M.F.E.S. nr.680/2007, începând cu data de (...) punctajul anual al asiguratului se determină pe baza venitului brut realizat lunar prevăzut la punctul 19.

Salariile sunt înscrise în carnetul de muncă iar în situația în care acest lucru nu s-a întâmplat ele pot fi dovedite cu adeverințe. Dacă nu se pot dovedi cu înscrisuri la stabilirea drepturilor se va lua în calcul salariul minim pe economie. La fel pot fi dovedite și sporurile cu caracter permanent sau nu ca și majorările de salarii.

Vor fi luate în considerare și indemnizațiile care potrivit legislației anterioare datei de l.04.2001 au făcut parte din baza de calcul al pensiilor si care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, potrivit art. 4 pct.2 si 3 din OUG 4/2005.

Față de cele ce preced, având în vedere faptul că reclamantul a dovedit pretențiile sale, prin adeverința anterior menționată, instanța în temeiul art. 87 coroborat cu prevederile art. 155 și urm. din L. nr. 19/2000 a admis acțiunea acestuia așa cum a fost formulată.

Drept consecință, a obligat pârâtă să emită o nouă decizie de pensionare în favoarea reclamantului, cu luarea în calcul a datelor cuprinse în Adeverința nr. (...) emisă de S. R. „16 F. S. începând cu data de (...).

Împotriva acestei hotărâri pârâta C. J. de P. C. a declarat recurs prin care asolicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea recursului pârâta a susținut că L. nr.250/2007 se aplică numai veniturilor brute realizate după data de (...) când a intrat în vigoare acest act normativ, precum și că veniturile din adeverința depusă de reclamant nu au caracter permanent în sensul art.3 din L. nr.49/1992, iar asupra lor nu se datora contribuția pentru pensia suplimentară în baza art. 4 și 44 din L. nr.

27/1966 și art. 3 din L. nr. 3/1977.

În fine se invocă că art. 164 din L. nr. 19/2000 impune la determinare punctajelor anuale a salariilor brute din carnetul de muncă, nu a veniturilor brute.

Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de A. va respinge recursul pentru următoarele considerente:

Veniturile obținute suplimentar la retribuția tarifară de încadrare au avut caracter permanent în perioada arătată fiind cumulate cu salariul individual brut și incluse alături de celelalte sporuri în baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, achitându-se lunar atât cotele CAS cât și contribuția la fondul pentru pensia suplimentară. Introducerea acestor sporuri în baza de calcul a contribuției pentru asigurări sociale se încadrează în dispozițiile art. 23 din L. nr. 19/2000 și aceste sporuri sunt prevăzute de art. 78 din aceeași lege.

Din mențiunile arătate în adeverința depusă la dosar rezultă că reclamantul a realizat venituri care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale și pensie pensia suplimentară. Pe toată această perioadă s-au achitat lunar cotele de CAS inclusiv contribuția la pensia suplimentară conform cu legislația în vigoare iar sporurile trecute în coloana acord au avut caracter de venit în înțelesul L. nr. 49/1982.

Potrivit art. 1 din Decretul nr. 389/1972 angajatorii au vărsat contribuția de 15% asupra câștigului brut realizat de personal, indiferent de forma în care s- au realizat aceste venituri.

În conformitate cu art. 164 din L. nr. 19/2000, la determinarea punctajelor se utilizează salariile brute sau nete în baza înregistrărilor din carnetele de muncă iar la alin. 2 se stipulează că se au în vedere și sporurile înregistrate în carnetele de muncă. Aceasta nu înseamnă că sporurile neînregistrate în carnetele de muncă și care au intrat în bazele de calcul a contribuției de asigurări sociale nu ar putea fi luate în considerare atâta vreme cât se face dovada existenței acestora prin adeverințe, întrucât ar atrage încălcarea unuia din principiile ce guvernează sistemul public de asigurări sociale.

În baza art. 2 lit. e din L. nr. 19/2000 drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite iar veniturile la care a făcut referire au fost avute în vedere la calcularea și aplicarea contribuțiilor.

Nu se poate admite că baza de calcul a contribuției de asigurări sociale să fie constituită și din aceste sume iar la stabilirea pensiei cu prestație de asigurări sociale să nu se ia în considerare deoarece ne-am afla în situația în care această prestație nu ar fi proporțională cu prețul plătit, creându-se o inechitate.

În concretizarea acestui principiu art. 78 alin. 4 din L. nr. 19/2000 prevede că punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) și (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.

În privința efectelor L. nr.250/2007, Curtea reține că modifică L. nr.19/2000, stabilind că baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale o constituie venitul brut realizat lunar. Această dispoziție reflectă principiul contributivității care nu poate fi aplicat doar asupra veniturilor realizate după intrarea în vigoare a L. nr.250/2007, deoarece face corp comun cu L. nr.19/2000 care, de asemenea reglementează situații născute înainte de intrarea sa în vigoare.

Având în vedere incidența L. nr.250/2007, Curtea observă că este lipsit de relevanță motivul de recurs referitor la caracterul nepermanent al veniturilor din adeverință și la compunerea bazei de calcul exclusiv din salariile brute evidențiate în carnetul de muncă (art. 164), determinate conform recurentei de incidența art. 4 și 44 din L. nr. 27/1966 și art. 3 din L. nr. 3/1977, din momentce prevalează principiul contributivității, concretizat în dispozițiile art.23 alin.3

și art.78 alin.4 din L. nr.19/2000.

În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm., art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile numărul 1909 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

D. G. S. D. L. D.

GREFIER C. M.

Red.S.D./S.M.D.

2 ex./(...) Jud.fond. E. B.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3212/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale