Decizia civilă nr. 328/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 328/R/2011

Ședința din 31 ianuarie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G.

JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : S. D. GREFIER : C. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 2600 din 26 august 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată C. R., având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantei intimate C. R., avocat D. T., lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente și reclamanta intimată.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 21 ianuarie 2010, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus din partea reclamantei intimate întâmpinare.

Reprezentanta reclamantei intimate arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat,

Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, pentru motivele arătate în scris prin întâmpinarea depusă la dosar. S. obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată și depune la dosar chitanța care atestă plata onorariului avocațial.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

În urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 2. pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta C. R., împotriva pârâtei C. J. de P. C. și în consecință, a fost anulată decizia de pensionare privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă cu nr. 214914/(...) emisă de pârâtă.

A fost obligată pârâta C. J. de P. C. să emită o nouă decizie privind pensia pentru limită de vârstă si muncă depusă pentru reclamanta cu luarea în considerare a perioadei (...)-(...) cât a lucrat în grupa I-a de muncă, conform Adeverințelor nr. 637 si 638 din (...) emise de S. M. I. S. începând cu data de (...).

A fost obligată pârâta să ia în calcul la calculul punctajului mediu anual si a cuantumului pensiei a tuturor sporurilor si veniturilor suplimentare menționate în Adeverința nr. 7150/(...) si anexa la aceasta emisă de S. M. I. SA C.-N. începând cu data de (...).

A fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 500 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut că, potrivit Adeverințelor nr.637/(...) și nr. 638/(...), emise de S. M. S. C.-N., rezultă că în perioada (...)-(...) reclamanta a desfășurat activitate în grupa I de muncă conform prevederilor O. nr. 5. al M.M.P.S. anexa l pct.3 cu 50% din timp, perioadă care nu este cuprinsă în decizia de pensionare nr. 2..

În această situație, decizia de pensionare nr. 2. este nelegală, fiind anulată în temeiul art. 155 lit. d din Legea nr. 19/2000, cu consecința obligării pârâtei să emită o nouă decizie de pensionare pentru limită de vârstă si muncă depusă pentru reclamantă cu luarea în considerare a perioadei (...)-(...) cât a lucrat în grupa I de muncă.

Conform Adeverinței nr. 7150/(...), eliberată de S. M. S. C.-N., în perioada (...)-(...), reclamanta a realizat venituri suplimentare la salariul de bază care au fost incluse in baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale conform art. 1 din Decretul nr. 389/1972, pentru această perioadă s- a aplicat forma de retribuire in acord global, conform Legii nr. 57/1974 si s- au achitat lunar cotele de CAS, inclusiv contribuția la pensia suplimentară.

Această contribuție a reclamantei la fondul de pensii nu a fost luată în considerare de către pârâtă la calculul punctajului si al pensiei.

Potrivit prevederilor art. 78 alin.4 din Legea nr. 19/2000 modificată, punctajul asiguratului se calculează la nivelul salariilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.

În lumina acestor prevederi legale, cererea reclamantei este fondată, fiind admisă și, în consecință, pârâta a fost obligată să emită o nouă decizie de pensionare pentru reclamantă cu data de (...) cu luarea în considerare a

Adeverinței nr. 7150/(...), emisă de S. M. S. C.-N.

În termen legal, a declarat recurs pârâta C. J. de P. C., solicitândadmiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii.

Raportându-se la O. nr. 5., recurenta arată că profesia pe care a avut- o reclamanta intimată nu se regăsește în anexele acestui ordin.

De asemenea, învederează că la determinarea punctajelor anuale pot fi avute în vedere numai sporurile permanente.

Reclamanta C. R. s-a opus admiterii recursului, subliniind, în esență,prin întâmpinarea depusă (f. 7-9) că veniturile evidențiate prin adeverințele depuse la dosar trebuie luate în considerare la stabilirea punctajului mediu anual și implicit al pensiei, indiferent de caracterul lor permanent sau nepermanent, actualele reglementări necuprinzând o astfel de condiționare.

Recursul nu este fondat.

Reclamanta este beneficiara unei pensii pentru limită de vârstă, conform deciziei nr. 214914/(...) (f. 7 dosar fond), emisă de CJP în baza Legii nr. 19/2000.

Din adeverința nr. 7150/(...) (f. 12 dosar fond) eliberată de SC M. I. C. N., rezultă că aceasta a obținut, alături de salariu și alte venituri pentru care s-au reținut și virat contribuțiile de asigurări sociale, inclusiv contribuția la pensia suplimentară.

Probațiunea confirmă că adeverința nr. 7150/(...) a fost depusă la C. J. de P. C. la data de (...).

Curtea reține că prin O. nr. 6. august 2007 înțelesul sintagmei „venit brut realizat lunar"; a fost modificat, cuprinzând toate veniturile de care persoana asigurată beneficiază, fără a se pretinde caracterul de permanență a venitului respectiv, așa cum anterior se stabilise prin O. nr. 4..

Având în vedere acest act normativ, Curtea apreciază că reclamanta este îndreptățită să-i fie stabilit - din nou - punctajul mediu anual și implicit cuantumul pensiei, cu luarea în considerare a tuturor veniturilor dovedite prin adeverința nr. 7150/(...), eliberată de SC M. I. C. N., care intră în baza de calcul a contribuției la asigurările sociale.

Referitor la incidența O. nr. 5., Curtea constată că reclamanta a fost angajată la S. M. S. C.-N., iar în perioada (...)-(...) a desfășurat activitate în grupa I de muncă, conform prevederilor O. nr. 5. al M.M.P.S. anexa l pct.3 cu 50% din timp, aspect confirmat de mențiunile cuprinse în carnetul de muncă și adeverințelor nr.637 și nr. 638, ambele datate (...)(f. 9,10 dosar fond).

Cu toate că datele dovedite prin adeverințele depuse de reclamantă și înscrierile din carnetul de muncă constituie elemente pentru stabilirea vechimii în muncă, respectiv a stagiului de cotizare realizat în grupa I de muncă, Curtea observă că, în mod nejustificat, recurenta a refuzat să le aibă în vedere la soluționarea cererii de pensionare.

Este adevărat că recurenta a criticat acordarea grupei de muncă pentru reclamanta, făcând referire la dispozițiile O. nr. 5., însă aceste critici nu pot fi primite, întrucât legiuitorul nu recunoaște recurentei atribuții privitoare la stabilirea grupei de muncă, ci doar competența de a stabili pensia în baza documentației depuse de asigurați.

De asemenea, reține că recurenta nu este în măsură nici să cenzureze conținutul adeverințelor eliberate de foștii angajatori, aceasta cu atât mai mult cu cât adeverințele menționate se bucură de prezumția de legalitate.

Este real că pot exista situații în care adeverințele să nu corespundă realității, însă, în acest context, legiuitorul instituie o procedură specială ce trebuie urmată și care să fie de natură să răstoarne prezumția de legalitate.

Or, în cauza dedusă judecății, simpla susținere a recurentei privind nelegalitatea adeverinței, nu este suficientă să răstoarne prezumția de legalitate de care aceasta se bucură.

Pentru considerentele ce preced, în baza art. 312 alin 1 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 2600 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr.

(...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

D. G. L. D. S. D.

C. M.

Red.DG/dact.MS

2 ex./(...)

Jud.fond: P.U./M.F.B.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 328/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale