Decizia civilă nr. 3437/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I-a CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 3437/R/2011

Ședința publică din data de 5 octombrie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B. JUDECĂTORI: G.-L. T.

G. D. GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 2243 din 2 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată C. A. D. prin reprezentant legal B. R., având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantei intimate B. R., lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în cauză a formulat cerere de abținere domnișoara judecător I.-R. M., cerere care s-a soluționat în sensul admiterii acesteia, astfel că din componența completului de judecată face parte d-na judecător G. D., de pe planificarea de permanență.

Se mai constată că la data de (...), prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată a depus la dosarul cauzei întâmpinare la care a anexat un set de acte.

Nefiind formulate cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul cu privire la recursul formulat.

R.a reclamantei intimate solicită respingerea recursului formulat de pârâta recurentă C. J. de P. C. ca neîntemeiat în baza motivelor arătate în scris prin întâmpinare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 2243 din 2 mai 2011 pronunțată de T. C. în dosar nr. (...) s-a admis acțiunea formulată de reclamanta C. A. D. prin B. R. împotriva pârâtei C. J. DE P. C.

S-a anulat decizia de respingere nr. R64344/(...) emisă de pârâtă, aceasta fiind obligată să acorde reclamantei pensia de invaliditate stabilită în baza prevederilor Legii nr. 19/2000, începând cu data de (...).

Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că prin decizia emisă de pârâtă s-a respins cererea de înscriere la pensia de invaliditate, pentru neîndeplinirea prevederilor art. 57 al. 1 și 2 din Legea nr. 19/2000, deoarece reclamanta nu a realizat cel puțin jumătate din stagiul de cotizare necesar în raport cu vârsta avută la data ivirii invalidității.

Reclamanta se încadra pentru acordarea pensiei de invaliditate în prevederile art.58 din Legea nr. 19/2000, care prevede că această pensie se acordă persoanelor a căror invaliditate s-a ivit ca urmare a unei boli, cum ar fi schizofrenia.

Din analiza dosarului privind acordarea pensiei de invaliditate s-a constatat că prin deciziile asupra capacității de muncă nr. 240/(...) și nr. 2173/(...) reclamanta a fost diagnosticată cu schizofrenie nediferențiată.

Având în vedere cele de mai sus, tribunalul în baza art. 58 din Legea nr.

19/2000, a admis acțiunea.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. J. DE P. C. solicitândmodificarea sentinței și respingerea acțiunii.

În motivarea recursului s-a arătat că soluția instanței de fond a fost dată cu încălcarea legii, deoarece Legea nr.19/2000 la art. 58 prevede expres cazurile în care asiguratul poate beneficia de pensie de invaliditate, indiferent de stagiul de cotizare, în cazul în care invaliditatea a survenit din cauza unei boli profesionale, a tuberculozei, neoplaziilor, SIDA precum și în situația în care invaliditatea s-a ivit în timpul și din cauza îndeplinirii obligațiilor militare prevăzute la art. 38 alin. 1 lit. c, iar nu și asigurații diagnosticați cu scrizofrenie nediferențiată, care nu se încadrează în nici unul din cazurile de mai sus.

Potrivit art. 57 din Legea 19/2000, asigurații care și-au pierdut capacitatea de muncă datorită unei boli obișnuite sau unor accidente care nu au legătura cu munca beneficiază de pensie de invaliditate, dacă îndeplinesc stagiul de cotizare necesar în raport cu vârsta, conform tabelului nr.3, respectiv minim 2,5 ani corespunzător vârstei de 24 ani avută de reclamantă la data ivirii invalidității (...), aceasta având un stagiu total de 0 ani.

Reclamanta C. A. D. prin reprezentant legal a formulat întâmpinare (f.8-10)prin care a solicitat respingerea recursului.

Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate încererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea constată următoarele:

Prin Decizia nr. R 64344 emisă la data de (...) de către recurenta C. J. de P.

C. (fila 5 dosar fond) s-a respins cererea formulată de intimata reclamantă C. A. D. privind acordarea pensiei de invaliditate.

Potrivit motivației din decizia contestată, recurenta a respins cererea reclamantei privind acordarea pensei de invaliditate, întrucât nu sunt întrunite prevederile art. 57 alin. l și 2 din Legea 19/2000, în sensul nu a fost realizat cel puțin jumătate din stagiul de cotizare necesar de 5 ani.

Potrivit dispozițiilor art. 57 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, asigurații care si- au pierdut capacitatea de munca datorita unei boli obișnuite sau unor accidente care nu au legătură cu munca beneficiază de pensie de invaliditate, dacă îndeplinesc stagiul de cotizare necesar în raport cu vârsta, conform tabelului nr.

3.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 57 alin. 2 din același act normativ, beneficiază de pensie de invaliditate și asigurații care, până la data ivirii invalidității, au realizat cel puțin jumătate din stagiul de cotizare necesar, prevăzut în tabelul nr. 3.

Curtea constată că în cazul reclamantei în vârstă de 18 ani 8 luni la data ivirii invalidității - (...) - era necesară îndeplinirea acestei condiții imperative prevăzută de textele legale mai sus indicate, respectiv realizarea a cel puțin jumătate din stagiul de cotizare de 5 ani prevăzut de tabelul nr. 3, însă așa cum a reținut și recurenta, reclamanta nu a realizat acest stagiu de cotizare.

Deși în hotărârea recurată s-a reținut că reclamanta întrunește condițiile pentru acordarea pensiei de invaliditate, întrucât invaliditatea s-a ivit ca urmare a unei boli, respectiv schizofrenie nediferențiată, Curtea reține că aceste considerente nu au nici un temei legal.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 58 din Legea nr. 19/2000, în cazul în care invaliditatea s-a ivit ca urmare a unui accident de muncă, a unei boli profesionale, a tuberculozei, neoplaziilor, SIDA, precum și în situația în care invaliditatea s-a ivit în timpul și din cauza îndeplinirii obligațiilor militare prevăzute la art. 38 alin. (1) lit. c), asiguratul poate beneficia de pensie de invaliditate, indiferent de stagiul de cotizare.

Însă, reclamanta nu se află în nici una dintre aceste situații, care să facă posibilă acordarea pensiei de invaliditate în lipsa realizării stagiului de cotizare, aceasta deoarece reclamanta și-a pierdut capacitatea de muncă în urma unei boli obișnuite și nu ca urmare a unei boli profesionale.

Pe cale de consecință, se constată că în mod greșit s-a apreciat de către prima instanță ca nefiind necesară îndeplinirea condiției privitoare la realizarea stagiului de cotizare la momentul la care a fost formulată cererea de pensionare.

Cum la data emiterii deciziei de respingere a cererii de pensionare, reclamanta nu îndeplinea condițiile prevăzute de art. 57 din Legea nr. 19/2000, Curtea apreciază că decizia emisă de recurentă este corectă, iar hotărârea prin care a fost anulată această decizie a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.

Ținând seama de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 și 3

C.proc.civ. și art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea va admite recursul declarat de C.

J. de P. C. împotriva sentinței tribunalului, pe care o va modifica în tot în sensul că va respinge ca fiind neîntemeiată contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de respingere nr. R..

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 2243 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în tot în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta C. A. D. prin B. R. în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. C. având ca obiect anularea Deciziei nr. R. emisă de pârâtă.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 5 octombrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

S.-C. B. G.-L. T. D. G.

Red.SCB Dact.SzM/3ex. (...)

Jud.fond: A.M.C.

G. C.

GREFIER

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3437/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale