Decizia civilă nr. 5073/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 5073/R/2011

Ședința din 05 decembrie 2011

I. constituită din:

PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : D. G.

G. : C. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta V. R. împotriva sentinței civile nr. 1535 din 13 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții intimați MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, C. J. DE P. A M. A. ȘI I., având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost comunicat pârâților intimați și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 24 noiembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată C. de P. S. a M. A. și I. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită, în principal să se constate nulitatea recursului, iar în subsidiar, să fie respins recursul ca nefondat, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

De asemenea, se constată că la data de 29 noiembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat Ministerul Administrației și

Internelor a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin.

2 C.pr.civ.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 301 C.pr.civ. invocă excepția tardivității recursului formulat de reclamanta recurentă, având în vedere că sentința atacată i-a fost comunicată acesteia la data de 28 septembrie 2011, conform dovezii de primire și procesul verbal de predare aflat la fila 52 din dosarul tribunalului, iar recursul a fost înregistrat la data de 21 octombrie 2011, și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.

C U R T E A

Prin contestația înregistrată la data de (...), reclamanta V. R. a solicitat instanței în contradictoriu cu intimații M. A. și I. și C. de P. a M. A. și I., ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea deciziei de recalculare a pensiei nr. 131884/(...), emisă de C. de P. a M. A. și I. și menținerea Deciziei nr.

131884/(...) privind calcularea pensiei de serviciu, stabilită în temeiul dispozițiilor Legii 179/2004, obligarea intimatei la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 179/2004 și pensia recalculată conform

Legii nr. 1. și HG nr. 7., de la data de (...) și până la repunerea în plată a pensiei inițiale, cu dobânda legală aferentă sumelor datorate astfel, calculată până la data plății efective, suspendarea efectelor deciziei atacate și obligarea intimaților la suportarea cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea depusă, Ministerul Administrației și Internelor a apreciat că nu e justificată calitatea sa procesuală pasivă, raportat la faptul că potrivit prevederilor art. 139 din L. 2. stabilirea și plata drepturilor de pensie reprezintă atributul exclusiv al caselor de pensii sectoriale, iar pe fond au solicitat res- pingerea contestației ca rămasă fără obiect.

La data de (...), prin sentința civilă nr. 1., pronunțată de Tribunalul

Maramureș în dosar nr. (...), s-a respins contestația reclamantei.

Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității, instanța a reținut următoarele:

Decizia contestată a fost emisă la data de (...) în baza H.G. 735/ 2010 privind recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislației privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, conform Legii nr. 119/ 2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Potrivit art. 1 lit. a și b din L. nr. 1., pe data intrării în vigoare a acesteia

((...)) pensiile militare de stat, pensiile de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, stabilite pe baza legislației anterioare, au devenit pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, H.G. 735/ (...) cuprinzând metodologia de recalculare a acestor pensii.

Potrivit dispozițiilor art. 14 din H.G. 735/(...) „Împotriva deciziilor de pensie recalculate se poate introduce contestație în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului

Apărării Naționale, M. Administrației și I. și Serviciului Român de I.

(2) Deciziile comisiilor de contestații pot fi atacate în instanță, potrivit pre- vederilor Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.";

De menționat că H.G. 7. nu a instituit o procedură nouă de contestare a deciziilor de stabilire a pensiilor militarilor și polițiștilor, căci atât Legea nr.

164/2001 privind pensiile militare de stat, cât și L. nr. 179/2004 privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor, stabileau în art. 54 că aceste decizii trebuiau contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisiile de contestații pensii care funcționează în cadrul M. Apărării Naționale, M. de I. și S. Român de I. și doar deciziile acestor comisii de contestații puteau fi atacate în instanță potrivit Legii nr. 19/2000, cele necontestate în termen, precum și deciziile comisiilor de contestații, care nu au fost atacate la instanțele judecătorești, fiind definitive.

Conform susținerilor reclamantei contestatoare, prin sentința civilă nr. 3. a C. de A. C. rămasă definitivă în baza Deciziei nr. 38 din (...) a Înaltei Curți de

C. și Justiție s-a dispus suspendarea executării acestei hotărâri de guvern până la soluționarea in mod definitiv si irevocabil a cauzei - obiect al dosarului nr. (...) al CA C., in care s-a pronunțat sentința civilă nr. 443/(...).

Prin sentința civilă nr. 443/(...) pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...) s-a dispus anularea dispozițiilor articolului 2 alin. 2, 3, 4, 6, 7, articolului 6 alin. 1, 2, 4 și articolul 10 alin. 2 din Hotărârea de G. nr. 7., iar nu și a art. 14 din acest act normativ.

HG nr. 7. a fost abrogată cu începere de la data de (...) prin art. 10 din

O.U.G. nr. 1/2011.

La data de (...) a intrat în vigoare L. 2. privind sistemul unitar de pensii publice. Potrivit art. 171 al acestui act normativ, „la data intrării în vigoare a prezentei legi, pensiile din sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, inclusiv categoriile de pensii prevăzute la art. 1 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, devin pensii în înțelesul prezentei legi";.

Conform art. 149 din L. 2. „deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii și de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la C. C. de C., respectiv la comisiile de contestații care fun- cționează în cadrul M. Apărării Naționale, M. Administrației și I. și S. Român de I.

(2) Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă pro- cedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional.

(3) C. C. de C. funcționează în cadrul CNPP.

(4) Deciziile de pensie necontestate în termenul prevăzut la alin. (1) sunt definitive.";

Art. 150 al. 3 din același act normativ precizează că în soluționarea con- testațiilor, C. C. de C. și comisiile de contestații care funcționează în cadrul M. Apărării Naționale, M. A. și I. și S. Român de I. adoptă hotărâri care, potrivit art. 151 al. 2, pot fi atacate la instanța judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Art. 151 al. 3 din L. 2. stabilește că hotărârile prevăzute la art. 150 alin.

(3) care nu au fost atacate la instanțele judecătorești în termenul prevăzut la alin. (2) sunt definitive.

Însă, instanța reține că decizia de recalculare a pensiei a fost emisă la da- ta de (...) și i-a fost comunică reclamantei după data de (...), data intrării în vigoare a Legii 2..

Ca atare atât H.G. 7. care a stat la baza emiterii deciziei contestate, cât și L. 179/2004 act normativ în vigoare la momentul emiterii deciziei contestate și L. 2. care a abrogat L. specială 179/2004, prevăd în mod imperativ procedura administrativă prealabilă privind atacarea deciziei de recalculare a pensiei, procedură ce trebuia exercitată într-un termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei, contestația direct la instanța de judecată fiind admisibilă doar dacă era îndreptată împotriva hotărârii pronunțate de comisia de contestații din cadrul M. A. și I..

Pentru considerentele reținute, tribunalul a apreciat ca fiind întemeiată excepția inadmisibilității contestației formulate de reclamantă împotriva deciziei de recalculare a pensiei nr. 131884/(...) mai înainte de parcurgerea și finalizarea procedurii administrative prealabile și, în consecință, a respins contestația ca atare. I. a respins și celelalte capete ale contestației, accesorii capătului principal, urmare a respingerii acestuia. Fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta V. R., reprezentatlegal de S. C. M. D. în R. și în R. prin care a solicitat, în principal, casarea hotărârii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, modificarea hotărârii atacate in sensul respingerii excepțiilor invocate si admiterii acțiunii așa cum a fost ea formulata.

Recurenta invocă excepția nulității absolute a deciziei de recalculare a pensiei ca fiind emisă de o persoană necompetentă, în speță Ministerul

Administrației și Internelor, deși potrivit art. 105-107, art. 132 și art. 139 din L. nr. 2. competența aparținea Casei Sectoriale de P.

Învederează că a formulat contestație în termenul legal de la comunicarea deciziei de recalculare la comisia de contestații care funcționează în cadrul M. A.

și I. în temeiul dispozițiilor art. 149 alin. (1) din L. nr. 2., privind sistemul unitar de pensii.

Cum în termenul legal de 45 zile de la momentul înregistrării contestației, potrivit dispozițiilor art. 149 alin. (4) Din L. nr. 2. privind sistemul unitar de pensii C. nu a emis o hotărâre care să soluționeze contestația depusă, apreciază că lipsa acestui răspuns echivalează cu respingerea demersului.

Astfel, arată că, prin contestarea la C. de contestații din cadrul M. A. și I. aîndeplinit procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 149 alin. (2) din L. nr.

2. privind sistemul unitar de pensii, fapt ce îi dă dreptul să se adresezeinstanțelor de judecată.

Făcând trimiteri punctuale la statutul și situația cadrelor militare pe parcursul desfășurării activității, la drepturile, obligațiile și interdicțiile implicite,recurenta concluzionează că prin L. nr. 1. și normele de aplicare ale acesteia i seîncalcă dreptul de proprietate care derivă din dreptul la gradul avut, precum și din noțiunea de „." astfel cum a fost ea interpretată de Curtea E. a D. O. (CEDO).

Mai mult, acesta apreciază că lipsește temeiul juridic al emiterii deciziei de recalculare a pensiei militare, în contextul în care prin S. civilă nr. 3. pronunțată de către Curtea de A. C. în dosarul nr. (...) s-a dispus „suspendarea executării HG 735/21 iulie 2010, pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislației privind pensiile militare de stat, a pensiilor polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, conform Legii 1., privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, până la pronunțarea instanței de fond." S. menționată a rămasă definitivă în baza Deciziei nr. 38/(...) pronunțată de înalta Curte de C. și J.

Așadar, emiterea deciziilor de recalculare s-a făcut în baza unui act normativ lipsit de orice efect juridic în temeiul sentinței civile mai sus arătate. Având în vedere efectele „erga omnes" ale suspendării unui act administrativ prin decizii judecătorești rezultă că recalcularea pensiei s-a făcut în temeiul unui act normativ lipsit de orice efect.

Prin urmare, recalcularea pensiei în baza unui act a cărui aplicare este suspendată, reprezintă o gravă încălcare a legii, fapt ce este de natură să determine nelegalitatea deciziei contestate și a cuantumului pensiei astfel cum a fost stabilit.

De altfel, unele decizii de recalculare au fost emise în temeiul Legii nr. 1. și a H.G. nr. 7. după data de (...), când aceste acte normative au fost abrogate prin

L. nr. 2., legea unitară de pensii. E. deciziilor de pensionare în temeiul a doua acte normative lipsite de forță juridică atrage nulitatea deciziilor de recalculare a pensiilor.

Recurenta invocă încălcarea dreptului de proprietate cu privire la modalitatea de calcul prin recalcularea pensiei la salariul mediu brut, extrapolând motivele ce stau la baza acesteia susțineri prin raportare la L. nr. 1., art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la C. E. a D. O., C. R., D. U. a D. O., T.

De asemenea, face sublinieri cu privire la discriminare în raport de alte categorii socio-profesionale (magistrați), la principiul neretroactivității legii civile ca principiu constituțional, principiul drepturilor câștigate.

Prin întâmpinarea formulată (f. 26), pârâtul Ministerul Administrației și

Internelor a solicitat respingerea recursului.

Nu au fost administrate probe noi.

Analizând cu prioritate excepția tardivității invocată din oficiu, Curtea o găsește întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 301 Cod de procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Termenul legal menționat este instituit de către legiuitor ca un termen legal imperativ, nerespectarea acestuia având drept consecință decăderea din dreptul de a mai exercita calea de atac. C. de atac exercitată după împlinirea termenului este considerată ca fiind formulată tardiv.

Raportat la dispozițiile legale menționate, Curtea constată că sentința atacată a fost comunicată reclamantei la data de (...), potrivit dovezii de primire și procesului-verbal de predare din dosarul T.ui (f. 52), iar recursul a fost înregistrat la data de (...), cu depășirea termenului legal imperativ menționat, ultima zi de depunere a recursului fiind (...).

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. 1 coroborat cu art. 301 alin. 1 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâta V. R. împotriva sentinței civile numărul 1535 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI G. S. D. L. D. D. G. C. M.

Red./dact. DG

2 ex./(...) Jud.fond: B.G.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 5073/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale