Decizia civilă nr. 6/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 6/RR/2011
Ședința 07 februarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : D. G. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuientul POP I. împotriva deciziei civile nr. 1. din 22 septembrie 2010, pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...), privind și pe intimata C. J. DE P. S., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea de revizuire a fost comunicată intimatei și este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 15 decembrie 2010, prin serviciul de registratură al instanței, revizuientul Pop I. a depus la dosar o precizare a cererii de revizuire prin care a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, invocă excepția tardivității precizării cererii de revizuire formulată de revizuient, pe care o respinge ca tardiv formulată având în vedere că decizia care face obiectul revizuirii a fost comunicată revizuientului în data de (...), iar cererea de revizuire a fost formulată după împlinirea termenului de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) C.pr.civ,.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 322 C.pr.civ, invocă excepția inadmisibilității cererii de revizuire, întrucât hotărârea instanței de recurs împotriva căreia s-a formulat revizuirea nu evocă fondul și reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin D. civilă nr. 1898 din (...) a Curții de A. C. pronunțată în dosar nr.
(...), a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul POP I. împotriva sentinței civile nr. 913 din (...) a T. S., pronunțată în dosar nr. (...), care a fost menținută.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că prin cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. (...) al T. S. recurentul Pop I. a contestat decizia de recalculare a pensiei nr. 39815/(...), solicitând obligarea pârâtei C. județeană de pensii S. să emită o nouă decizie în care punctajul mediu anual să fie calculat corect prin luarea în calcul a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani. R. a arătat în motivarea acelei acțiuni că a lucrat în subteran (grupa I - condiții speciale) timp de 19 ani 7 luni și 17 zile, însă cu ocazia recalculării pensiei C. J. de P. S. afolosit la calculul punctajului mediu anual un stagiu de cotizare de 30 de ani, în loc de 20 de ani.
Prin decizia civilă nr. 2272 din (...) pronunțată de Curtea de A. C. a fost admis recursul declarat de pârâta C. J. de P. S. împotriva sentinței civile nr.
1550 din 1 septembrie 2008 a T. S. pronunțată în dosar nr. (...), care a fost modificată în tot în sensul că acțiunea formulată de reclamantul Pop I. a fost respinsă.
Curtea de A. a reținut în considerentele deciziei menționate că în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin.1 din HG. nr.1550/2004 ";Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare.";, iar potrivit alin. 3 „ Pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 -
31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de L. nr. 3..";
De asemenea, având în vedere dispozițiile art. 14 din L. nr. 3., Curtea a reținut că pentru a beneficia la recalcularea pensiei de dispozițiile legale menționate anterior, este necesară realizarea unui stagiu de cotizare în condiții speciale de minim 20 de ani.
Cum însă reclamantul și-a desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupa I-a de muncă o perioadă mai mică decât cea prevăzută de lege, respectiv 19 ani, 7 luni și 17 zile, conform deciziei de pensionare nr.39815/(...) (f.14 fond), Curtea a constatat că în mod corect la recalcularea pensiei pârâta nu a utilizat un stagiu de cotizare de 20 de ani.
S-a mai reținut că în cazul reclamantului Pop I. nu se aplică dispozițiile art.48 alin.3 din L. nr. 3., potrivit cărora „în cazul în care din însumarea perioadelor de vechime rezultă fracțiuni mai mari de 6 luni, acestea se întregesc la un an, iar cele mai mici se neglijează";, întrucât art. 14 din L. nr. 3. impune în mod expres condiția lucrului efectiv în condițiile grupei I de muncă, nepermițând întregirea sa fictivă.
S-a avut în vedere, de asemenea, că prin D. nr. 4. pronunțată de Înalta
Curte de Casație și Justiție, admițându-se un recurs în interesul legii s-a stabilit că „Dispozițiile art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (1) și alin. (2) din L. nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din L. nr. 3. privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.";
S-a reținut astfel că această decizie obligatorie, conform art.329 alin.3
C.pr.civ., face trimitere la art. 14 din L. nr. 3., nereferindu-se la art. 48 alin.3 din L. nr.3., reținut de prima instanță.
În cauza de față Curtea de A. constată că prin cererea înregistrată la data de (...) sub nr. (...) pe rolul T. S. reclamantul Pop I. a solicitat în contradictoriu cu aceeași intimată recalcularea pensiei sale cu luarea în calcul la stabilirea punctajului mediu anual a unui stagiu complet de cotizare redus conform disp. art. 14 alin. 4 din L. nr. 3. în raport de faptul că a lucrat în subteran 19 ani 7 luni și 17 zile.
Recurentul a susținut în cererea sa că se încadrează la art. 14 alin. 4 din
L. nr. 3., că HG nr. 1550/2004, art. 160 din L. nr. 19/2000, L. nr. 226/2006 și alte reglementări echivalează stagiul de pensionare din L. nr. 3. ca stagiul decotizare, astfel că în cazul său rezultă un stagiu complet de cotizare de 20,5 ani, conform celor stabilite prin D. nr. 4. a I.
Curtea de A. a constatat astfel că în mod corect a reținut instanța de fond că în cauză operează autoritatea de lucru judecat, întrucât cea de-a doua cerere de chemare în judecată are același obiect cu cea care a făcut obiectul dosarului nr. (...), este între aceleași părți și este întemeiată pe aceeași cauză, respectiv reclamantul recurent dorește obligarea intimatei C. J. de P. la emiterea unei noi decizii prin care să se ia în considerare la determinarea punctajului mediu anual un stagiu de cotizare de 20 ani, iar nu de 30 ani, dorind să se facă aplicarea art. 14 din L. nr. 3..
Faptul că la data pronunțării deciziei civile nr. 2272 din (...) nu fusese încă publicată în Monitorul Oficial D. nr. 4. pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție nu este de natură a conduce la ideea că în cauză nu sunt întrunite cele trei condiții impuse de art. 1201 cod civil, întrucât la pronunțarea deciziei civile nr. 2. instanța a avut în vedere dispozitivul deciziei pronunțate de
Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul
Pop I.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul POP I. a formulat cerere de revizuire solicitând admiterea acesteia.
În motivare, revizuientul a arătat că instanța de recurs a încălcat dispozițiile art.322 pct.2 din C.pr.civ.. Curtea nu a respectat prevederile art.322 pct.7 privind prezentarea în dosar a 11 hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în aceeași pricină a recalculării pensiilor.
S-a încălcat D. obligatorie nr.4. dată de Înalta Curte de Casație și Justiție a R.
Întrucât până în prezent nu a primit decizia civilă de la instanța de recurs, solicită instanței să fie de acord cu argumentele celor două motive expuse succint mai sus.
Analizând cauza prin prisma excepției inadmisibilității invocate din oficiu de instanță, Curtea reține următoarele:
Prin D. civilă nr. 1898 din (...) a Curții de A. C. pronunțată în dosar nr.
(...), a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul POP I. împotriva sentinței civile nr. 913 din (...) a T. S., pronunțată în dosar nr. (...), care a fost menținută.
Art. 322 Cod procedură civilă prevede pentru hotărârile judecătorești pronunțate de instanțe de recurs o condiție specială, în sensul că aceste hotărâri pot forma obiect al unei cereri de revizuire numai dacă prin ele se evocă fondul cauzei.
O instanță de recurs evocă fondul atunci când ea reapreciază dovezile administrate în cauză de instanțele ierarhic inferioare, precum și temeiurile de drept incidente, schimbând deci situația de fapt stabilită de instanțele ale căror hotărâri au fost casate, pronunțând o soluție proprie și diferită de cele date anterior în aceeași cauză.
În categoria hotărârilor care evoca fondul intră toate hotărârile prin care tribunalele și curțile de apel rejudeca fondul după casare. Prin urmare, nu au acest caracter și nu pot fi atacate pe calea extraordinară de atac a revizuirii hotărârile prin care s-a respins recursul.
Cum, în speță, prin D. civilă nr. 1898 din (...) a Curții de A. C. pronunțată în dosar nr. (...) a respins recursul reclamantului și a menținut sentința T. C., nepronunțând deci o soluție proprie, ci confirmând, în temeiuldreptului de control judiciar, doar hotărârea primei instanțe, ea nu face parte din categoria hotărârilor care evoca fondul, nefiind susceptibilă de retractare pe calea revizuirii.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior instanța urmează să respingă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca inadmisibilă revizuirea declarată de revizuientul POP I. împotriva deciziei civile nr. 1898 din (...) a Curții de A. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 07 februarie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
L. D. S. D. D. G.
GREFIER, C. M.
Red.L.D./Dact.S.M./2 ex./(...) Jud.recurs: G.L.T., S.C.B. și I.R.M.
← Decizia civilă nr. 457/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 923/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|