Decizia civilă nr. 632/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

DOSAR NR. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 632/R/2011

Ședința publică din data de 15 februarie 2011

PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. GREFIER: N. N.

S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, declarat de pârâta recurentă C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 3076 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al T. C. privind și pe reclamanta intimată A. L., având ca obiect asigurări sociale - contestație la executare.

Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de (...), când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 3076 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatoarea C. J. DE P. C. împotriva intimatei A. L.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin titlurile executorii sentința civilă nr.477/(...) a T. C., decizia civilă nr.1. a C. de A. C., decizia civilă nr.2. a C. de A. C. și încheierile civile nr.2. și 2. ale T. C. și cea din (...) a C. de A. C. a fost admisă cererea reclamantei A. L. cu consecința anulării deciziei privind acordarea pensiei anticipate parțiale din (...) și obligarea Casei

Județene de P. C. să emită o nouă decizie de pensionare începând cu data de

(...), cu luarea în considerare a perioadei (...)6 - (...) și a perioadei (...) - (...), cât a lucrat în grupa I de muncă în procent de 50% conform adeverinței nr.5378/(...) emisă de S. M. S. C., să ia în considerare la calculul punctajului mediu anual și perioada (...) - (...) cât a lucrat conform adeverinței nr.2 din (...) emisă de S. T. C. S. și la plata cheltuielilor de judecată.

Aceste hotărâri judecătorești au fost investite cu formulă executorie și apoi au fost depuse la C. J. de P. C. prin două cereri de executare înregistrate sub numerele 43543/(...) și nr.24238/ (...).

Contestatoarea a pus în executare numai în parte respectivele hotărâri judecătorești, în sensul că nu a emis o nouă decizie de pensie în baza respectivelor titluri executorii, motiv pentru care contestația a fost respinsă ca nefondată, fiind avute în vedere și prevederile art. 274 Cod procedură civilă.

Prin încheierea civilă nr. 224 din 19 octombrie 2010 a T. C., a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivulsentinței, în sensul că după aliniatul 1 se va trece „obligarea contestatoarei la plata sumei de 838 lei cheltuieli de judecată către intimata A. L..

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C. J. de P. C. solicitând întemeiul art.312 pct.3 C.pr.civ. modificarea sentinței atacate, iar pe fond respingerea contestației ca nefondată.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta a arătat că în mod eronat instanța de fond a respins contestația ca nefondată, invocând că s-a pus în executare doar în parte hotărârile judecătorești, concluzie întemeiată exclusiv pe motivul că instituția nu a emis o nouă decizie de pensie după cererile de executare 43.543/(...) și 24.238/(...). Este lipsită de fundament și nereală susținerea tribunalului și dovedește că instanța de fond nu a studiat actele depuse de către C. C. la dosarul cauzei, pronunțând o hotărâre arbitrară și care nu poate fi pusă în executare.

S-a dovedit cu actele depuse la dosar că în urma primei cereri (nr.

43.543/(...)) de punere în executare a sentinței civile nr. 4. și a deciziei civile nr. 1. C. J. de P. C. a emis decizia de pensie nr. 240.897/(...), revizuită sub aspectul veniturilor pe perioada (...) - (...) prin decizia 240.897/(...). Prin aceste decizii a fost luată în calcul perioada (...) - (...) și (...) - (...) în grupa I de muncă în procent de 50%, adică 1 an 9 luni și 26 zile, conform celor hotărâte de instanță. Urmare a cererii nr. 52.508/(...) prin care s-a depus adeverința

537/(...), care rectifică adeverința nr. 5378/(...), pe baza cărora s-a pronunțat instanța în dosarul nr. (...), C. J. de P. C. a emis deciziile de revizuire 240.897 (1) și (2) din (...) prin care s-a luat în calcul perioadele (...)-(...) și (...) - (...) ca fiind lucrate în grupa I de muncă în procent de 50%, adică 2 ani 2 luni și 11 zile. Astfel încheierile de îndreptare a erorilor materiale stabileau:

- 275/CC/(...) corectează data de început din (...) în (...), dar eronat se referă la grupa I, căci prin sentința civilă nr. 4. a T. C., rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului C. C. conform deciziei civile nr. 1. a C. de A. C., se stabilise grupa I de muncă;

- 2. corectează în grupa I în loc de grupa a II-a;

- încheierea C. de A. C. din data de (...) stabilește că perioada lucrată în grupa I este (...) - (...) și nu (...) - (...).

Din cele de mai sus se poate observa că toate aceste erori fiind sesizate de C. C. fuseseră deja rezolvate prin deciziile de revizuire emise în data de (...), așa cum se poate observa din desfășurătoarele „date privitoare la activitatea în muncă"; și buletinele de calcul.

La momentul cererii nr. 24.238/(...) perioadele lucrate în grupa I de muncă erau deja luate corect în calcul de către C. C., înainte de îndreptările de erori materiale pronunțate de către instanță, acestea fiind motivele pentru care C. C. nu a mai emis nici o decizie de pensie, aspectul esențial ignorat este că pentru punerea în executare a sentinței civile nr. 4. și a deciziei civile nr. 1., au fost emise următoarele decizii de pensie: nr. 240.897/(...), revizuită sub aspectul veniturilor pe perioada (...) - (...) prin decizia 240.897/(...), deciziile de revizuire 240.897(1) și (2) din (...).

În concluzie Tribunalul Cluj în mod eronat a respins contestația la executare pe motivul că C. C. nu a emis o nouă decizie de pensie, ignorând deciziile de pensii emise, precum și faptul că la data de (...) când a fost făcută cea de-a doua cerere nu exista nici o sentință nepusă în aplicare.

În drept se invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 din C.pr.civ.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 13 ianuarie 2011, intimata asolicita respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, se arată că prin hotărârile pronunțate de instanțele de fond

și recurs în litigiul purtat anterior între părți, contestatoarea a fost obligatăpractic să recunoască o perioadă de 2 ani 2 luni și 11 zile ca fiind lucrată în condițiile grupei I de muncă.

Deși prin decizia de revizuire nr. 2. contestatoarea înscrie perioada de 2 ani 2 luni și 11 zile lucrată în grupa I de muncă, refuză să î i acorde reducerea vârstei standard de pensioare corespu nzător perioadei lu crate în grupa I , conform art. 167 ind. 1 i tabelului 4 din Legea nr. 19/2000, prin aplicarea unei reduceri a vârstei standard de pensionare de 14 luni.

Fiind pensionată inițial începând cu data de (...), în baza deciziei nr.

240897/(...), i-a fost aplicată o diminuare a pensiei cu un număr de 60 de luni.

Legal se impunea reducerea vârstei standard de pensionare pentru perioada lucrată în grupa I de muncă cu 14 luni, rezultând o diminuare cu doar 46 de luni (60 luni -14 luni) aferentă pensiei anticipată parțială de care beneficiază reclamanta.

Sunt citate prevederile art. 50 alin. 1 și 2, art. 51 alin. 1 și 2 din Legea nr. 19/2000, ca și pct. 8 și 10 din Ordinul nr. 340/2001 referitoare la pensia anticipată parțială.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

Recursul este fondat și urmează a fi admis ca atare, cu consecința modificării sentinței atacate în sensul admiterii contestației la executare formulată și al anulării formelor de executare din dosarul cu nr. 398/2010 al

Biroului Executorului Judecătoresc M. Boloș.

Se reține, în acest sens, că la momentul formulării cererii de executare silită, titlurile executorii erau deja puse în executare, fiind ca urmare lipsită de obiect cererea de executare silită.

Astfel, prin încheierea civilă din 2 iunie 2010 a Judecătoriei C.-N., pronunțată în dosar nr. (...), a fost încuviințată executarea silită a titlurilor executorii:

1. sentința civilă nr. 4. a T. C.,

2. decizia civilă nr. 1. a C. de A. C.,

3. decizia civilă nr. 2. a C. de A. C., prin care pârâta C. J. de P. C. a fost obligată, în favoarea reclamantei A. L., la:

1. emiterea unei noi decizii de pensionare începând cu data de (...), cu luarea în considerare a perioadei (...)-(...) și a perioadei (...)-(...), cât a lucrat în grupa I de muncă în procent de 50% conform adeverinței nr. 5378/(...) emisă de S. M. S. luarea în calculul punctajului mediu anual și a perioadei (...)-(...), cât a lucrat conform adeverinței nr. 2/(...) emisă de S. T. CUG S. plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată;

2. plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată (odată cu respingerea recursului împotriva sentinței civile nr. 4.);

3. plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată (odată cu respingerea recursului împotriva încheierilor civile nr.284/(...) și nr. 275/(...));

și respectiv executarea silită și a titlurilor executorii:

4. încheierea civilă nr. 2. a T. C.,

5. încheierea civilă nr. 2. a T. C.,

6. încheierea civilă din (...) a C. de A. C., prin care s-au îndreptat erorile materiale, astfel:

4. eroarea din minuta sentinței civile nr. 4. a T. C., în sensul că se va trece perioada cât a lucrat la S. M. S. în grupa a II-a este (...)-(...) și nu 1 octombrie 1980;

5. eroarea din minuta încheierii civile nr. 2. civil/. a T. C., în sensul că se va trece că perioada lucrată la S. M. S. se încadrează în grupa I de muncă și nu în grupa a II-a;

6. eroarea din dispozitivul deciziei civile nr. 1671/R/(...) a C. de A. C., în sensul că se va trece perioada cât a lucrat la S. M. S. în grupa I este (...)-(...) și nu (...)-(...).

Din toate aceste dispoziții se observă că instanțele de judecată nu au tranșat chestiunea pe care intimata susține că în mod greșit contestatoarea refuză a i-o recunoaște, anume, cea a reducerii vârstei standard de pensionare și în consecință, a numărului lunilor de anticipație stabilite prin decizia din anul 2007.

Atât din somația trimisă contestatoarei de către intimata A. L. (filele 13-

15 dosar fond) cât și din cea adresată acesteia prin intermediul executorului judecătoresc (fila 6 dosar fond) se remarcă faptul că nu cheltuielile de judecată au făcut obiectul executării silite, ci tocmai această pretenție a reclamantei ca în executarea menționatelor hotărâri judecătorești, să se procedeze la reducerea cu 14 a celor 60 de luni de anticipație calculate acesteia la momentul acordării pensiei anticipate parțiale.

Or, așa cum corect susține contestatoarea, acest beneficiu pe care intimata îl pretinde în baza hotărârilor în raport de care s-a încuviințat executarea silită nu a fost stabilit de instanțele de judecată.

În aceste condiții, împrejurarea că anterior cererii de punere în executare a hotărârilor judecătorești, acestea fuseseră deja puse în executare prin emiterea deciziilor consecutive din (...), (...), (...) (la care face referire contestatoarea în cuprinsul contestației la executare, necontestate) se verifică. Aceste decizii cuprind, fapt necontestat, menționarea stagiilor efectuate în grupa de muncă, astfel încât nu se poate afirma că nu s-ar fi pus în practică dispozițiile instanțelor de judecată.

Chestiunea pe care o reclamă intimata, anume reducerea lunilor de anticipație ca urmare a luării în considerare a reducerii vârstei standard de pensionare în considerarea muncii în grupa I, reclamă o judecată separată, așa cum se observă din schimbul de corespondență între părți și între C. J. de P. C. și C. N. de P., existând opinii divergente între părți cu privire la legalitatea acestei cereri, derivate din interpretarea diferită a dispozițiilor legale incidente. Practic, C. J. de P., în acord cu poziția exprimată de C. N. de P., consideră că efectul concret al luării în considerare a perioadei de 2 ani 2 luni și 11 zile ca fiind lucrată în condițiile grupei I de muncă va consta din majorarea cu 50% a punctajelor anuale realizate în perioada valorificată ca și grupa I de muncă, începând cu (...), conform prevederilor art. 165 ind. 1 din Legea nr. 19/2000, astfel cum a fost modificată prin O. nr. 2., nelăsând deci fără vreo finalitate practică hotărârile judecătorești pronunțate în cauză.

Nu se poate considera că prin statuările de ordin general ale instanțelor, care practic au obligat pârâta C. J. de P. C. să ia în considerare perioada lucrată în grupa I de muncă relevată de cele două adeverințe, s-ar fi tranșat chestiunea delicată a consecințelor acestui fapt, practic fiind vorba despre o defectuozitate a cererii inițiale de chemare în judecată care nu poate fi complinită pe calea executării silite, ci tot pe cale de judecată, prin formularea separată a pretențiilor care au fost omise a se preciza în acțiunea inițială.

Așa fiind, Curtea urmează a admite recursul în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., cu consecința modificării sentinței pronunțate în sensul admiterii contestației la executare, cu anularea formelor de executare din dosarul cu nr. 398/2010 al Biroului Executorului

Judecătoresc M. Boloș, avându-se în vedere și prevederile art. 399 și următoarele C.proc.civ., art. 155 din Legea nr. 19/2000.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Admite recursul declarat de C. J. de P. C., prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr. 3076 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în tot în sensul că :

Admite contestația la executare formulată de contestatoarea C. J. de P.

C. în contradictoriu cu intimata A. L.

Dispune anularea formelor de executare din dosarul cu nr. 398/2010 al

Biroului Executorului Judecătoresc M. Boloș.

Irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședință publică din 17 februarie 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

I. T. D. C. G. C. M.

GREFIER, N. N.

Red.I.T./S.M.

2 ex./(...)

Jud.fond. P.U. și C.C.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 632/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale