Decizia civilă nr. 639/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 639/R/2011
Ședința februarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : S. D.
JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : D. G.
GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. S. împotriva sentinței civile nr. 2857 din 07 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat R. I., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 18 februarie 2011, reclamantul intimat a trimis prin fax întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
De asemenea, se constată că prin motivele de recurs pârâta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242
C.pr.civ.
Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 2., pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), s-a admis contestația formulată de contestatorul R. I., împotriva deciziei de pensionare nr.
131011/(...), emisă de intimata C. J. de P. S., și în consecință, a fost anulată această decizie, fiind obligată intimata să emită o nouă decizie de pensionare în care să valorifice perioada (...)-(...) ca fiind lucrată în grupa II de muncă.
S-a reținut că petentul R. I. a fost angajat la S. I. S. în calitate de zidar.
Încadrarea în grupe de muncă se efectuează, în final de unitatea în care își desfășoară activitatea angajatul, în temeiul unor criterii general stabilite prin acte normative.
Pârâta nu are căderea de a cenzura, sub aspectul drepturilor stabilite de angajator, actele emise de acesta modul de concretizare sau adoptare a criteriilor general valabile pentru încadrarea în grupe de muncă, în cadrul societății respective.
În adevăr H.G. nr. 1223/1990 se referă la locuri de muncă sau activități din construcții-montaj, dar acesta nu trebuie interpretat că se referă exclusiv la societățile (întreprinderile) specializate în construcții- montaj, ci și la acele societăți în cadrul cărora se desfășoară activități specifice de construcții montaj.
S-a constatat, așadar că S. I. S. Z. a dat o interpretare corectă actului normativ mai sus citat și în mod corect și legal a făcut înscrierea de la poziția nr. 68 din carnetul de muncă al petentului, T. obligând pârâta să valorifice această înscriere și să emită o nouă decizie de pensionare.
În termen legal, a declarat recurs pârâta C. J. de P. S., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate în totalitate cu consecința respingerii acțiunii reclamantului.
Învederează că perioada (...)-(...)nu a putut fi luată în considerarea ca perioadă lucrată în grupa a II a de muncă întrucât fostul angajator S. I. Z. nu avea profil de construcții - montaj.
Conform H.G. nr. 1223/1990, privind încadrarea in grupa a II- a de munca, in vederea pensionarii, a unor locuri de munca sau activități din construcții - montaj, "personalul care este în activitate și care a lucrat la locurile de munca sau activitățile cu condiții de munca nocive, grele sau periculoase de pe șantierele de construcții-montaj, grupurile de șantiere și întreprinderile-șantier, inclusiv unitățile de deservire ale acestora: bazele de producție, depozitele, laboratoarele, unitățile de mecanizare se încadrează în grupa a II-a de munca în vederea pensionării, pentru întreaga perioada efectiv lucrata după 18 martie 1969 ».
La data de (...), reclamantul intimat R. I. a depus la dosarul cauzei întâmpinare (f. 7-8), prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat.
I. arată că fostul angajator S. I. S. a avut o secție de construcții montaj in cadrul căreia acesta a lucrat o perioada de 18 ani si 10 luni.
Nu au fost administrate probe noi. Recursul este nefondat.
Potrivit art. 2 din Decretul-lege nr. 68/1990: „Personalul de la locurile de munca și activitățile care, potrivit reglementărilor existente până în anul
1969 și după aceea, erau prevăzute sa fie încadrate în grupele I sau II de munca beneficiază de acest drept pe întreaga perioada cât au lucrat la locurile de munca și activitățile respective. L. de muncă și activitățile care se încadrează în grupele I și II de muncă, potrivit prevederilor prezentului articol, vor fi precizate, la propunerea ministerelor, de M. M. și O. S., Ministerul Sănătății și C. N. pentru Protecția M., în termen de 30 de zile de la data emiterii prezentului decret-lege";.
Conform prevederilor art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 „Beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.";
Pe de altă parte, în conformitate cu art. 6 din Ordinul MMPS nr.
50/1990: „Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de munca se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.)";.
Reclamantul a făcut dovada cu că a lucrat în grupa a II a de muncă în procent de 1. în perioada (...)-(...), potrivit mențiunilor din carnetul de muncă, poziția 68 (f. 8 dosar fond).
Criticile recurentei vizând acordarea grupei de muncă pentru reclamantul intimat nu pot fi primite, întrucât legiuitorul nu a stabilit în competența instituției recurente atribuții privitoare la stabilirea grupei de muncă din care a făcut parte activitatea desfășurată de un angajat și nici de a cenzura încadrarea în grupa de muncă a locurilor de muncă sau meseriilor în care își desfășoară activitatea angajații, ci doar competența de a stabili pensia în baza documentației depuse de asigurați.
Competența nominalizării persoanelor privind încadrarea în grupa a II a de muncă fiind a conducerii unităților angajatoare împreună cu sindicatele libere, conform textului legal mai sus citat, pârâta avea obligația să rețină datele dovedite prin înscrierile în carnetul de muncă ca elemente pentru stabilirea vechimii în muncă, respectiv a stagiului de cotizare realizat în grupa a II-a de muncă.
Din această perspectivă, Curtea apreciază că recurenta pârâtă a dat o interpretare eronată dispozițiilor HG nr. 1223/1990. Dincolo de argumentele deja expuse, se impune a se preciza și faptul că intenția legiuitorului materializată prin hotărârea de guvern 1. a fost aceea de a acorda beneficiul grupei a II a de muncă atât lucrătorilor din unitățile care aveau profil de construcții montaj, cât și celor care și-au desfășurat activitatea în secții de construcții montaj din unități care aveau un alt profil, esențial fiind ca aceștia, indiferent de încadrarea efectivă a unității, să-și fi desfășurat activitatea în condițiile stabilite de către legiuitor.
Concluzionând că datele dovedite prin înscrierile din carnetul de muncă constituie elemente pentru stabilirea vechimii în muncă, respectiv a stagiului de cotizare realizat în grupa a II-a de muncă, Curtea notează că în mod corect prima instanță a obligat pârâta la emiterea unei noi decizii de pensionare pentru reclamant cu luarea în calcul a perioadei lucrate în grupa a II a de muncă menționate în carnetul de muncă al acestuia.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin 1 C.proc.civ., recursul formulat de pârâtă va fi respins ca nefondat.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. DE P. S. împotriva sentinței civile nr. 2857 din (...) a T.ui S. pronunțate în dosar nr.
(...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
S. D. L. D. D. G. C. M.
Red. /dact./ DG
2 ex./(...)
Jud.fond: A.Balzs/M.K.
← Decizia civilă nr. 219/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 7/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|