Decizia civilă nr. 81/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

DOSAR NR. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 81/R/2011

Ședința publică din data de 12 ianuarie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M. JUDECĂTORI: G.-L. T.

S.-C. B.

G.: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta L. F. E. împotriva sentinței civile nr. 1785 din 1 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. M., având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate

și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța din oficiu, în temeiul art. 137 alin. 1, raportat la art. 306 alin. 1 C.pr.civ., art. 582 alin. 1 C.pr.civ., invocă excepția nulității recursului pentru nemotivarea acestuia în termen.

Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării asupra excepției invocate.

C U R T E A

Prin Sentința civilă nr. 1785 din 1 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), a fost respinsă cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta L. F. E. în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. M..

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia nr. 2. din (...)privind recalcularea pensiei de serviciu, emisă de C. J. de P. M., au fost recalculate drepturile de pensie cuvenite reclamantei în conformitate cu prevederile Legii nr. 119/2010, ale H.G. nr. 737/2010, coroborate cu cele ale Legii nr. 1., rezultând o pensie de asigurări sociale de 1263 lei începând cu data de (...).

Reclamanta a susținut că împotriva acestei decizii a formulat contestațiaînregistrată pe rolul T. M., dar nu a dovedit acest aspect.

Art. 1 din L. nr. 119/2010 reglementează categoriile de pensii de serviciu, stabilite pe baza legislației anterioare, care devin pensii în înțelesul Legii nr. 1., urmând a fi recalculate prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei, prin utilizarea algoritmului de calcul prevăzut de L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare.

Reclamanta și-a fundamentat cererea pe dispozițiile art. 581 Cod procedură civilă, potrivit cărora instanța va putea să ordone măsuri vremelnice încazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Aceste condiții de admisibilitate nu au fost întrunite în cauză.

Astfel, exista urgență atunci când dreptul părții care reclamă ar fi amenințat a se pierde cu totul în cazul în care partea ar recurge la procedura obișnuită de judecată sau când prejudiciul ce i s-ar cauza acesteia în situația neluării măsurii solicitate ar fi imposibil de reparat.

În speță, reclamanta nu a dovedit caracterul urgent al măsurii ce solicită a fi luată, respectiv prejudiciile ireparabile cauzate de diminuarea drepturilor de pensie până la soluționarea dosarului cu nr. (...).

Mai mult, suspendarea deciziei nr. 2./(...) ar conduce la suspendarea efectelor sale, adică a plății pensiei, lipsind-o pe reclamantă, până la soluționarea dosarului menționat, de singura sursă de venit, căci din cuprinsul prevederilor art. 1 din legea 119/2010 rezultă că pensia de serviciu a devenit pensie în înțelesul Legii 19/ 2000, deci cele două pensii nu coexistă, astfel încât suspendarea uneia să reactiveze plata celeilalte.

Legalitatea deciziei de recalculare a pensiei nr. 2./(...) urmează a fi verificată în cadrul contestației formulate, potrivit art. 87 din L. nr. 1..

Raportat la considerentele mai sus-expuse, în baza art. 581 Cod procedură civilă, tribunalul a respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta L. F. E. solicitândmodificarea sentinței instanței de fond și, pe cale de consecință să se dispună admiterea cererii de ordonanță președințială formulată de aceasta.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a arătat că prin decizia depensionare nr. 2. din (...) emisă de C. J. de P. M. i-a fost recalculată pensia, prin reducerea acesteia de la suma de 4467 lei la suma de 1263 lei lunar.

Instanța de judecată a reținut în cauză faptul că art.1 din L. nr.119/2010 reglementează categoriile de pensii de serviciu stabilite în baza legislației anterioare, care devin pensii în înțelesul legii și care urmează a fi recalculate, dar nu are în vedere faptul că art. 68 din L. nr. 567/2004 în baza căruia s-a acordat această pensie este și astăzi în vigoare nefiind abrogat.

Mau mult, Curtea de A. B. prin sentința civilă nr. 381/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) a suspendat executarea Legii nr.119/2010 și a H.G. nr. 737/2010 cu privire la recalcularea acestor pensii.

Cât privește caracterul urgent al acțiunii acesta derivă din faptul că prin reducerea cuantumului pensiei cu peste 71% exista riscul ca să nu mai poată onora obligațiile de plata față de terțe persoane cu privire la întreținere, asigurarea medicamentelor și a traiului zilnic.

Intimata C. J. de P. M., prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitatrespingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate.

La termenul de judecată din data de (...) Curtea, din oficiu, în temeiul art.

137 alin. 1, raportat la art. 306 alin. 1 C.pr.civ., art. 582 alin. 1 C.pr.civ., a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivarea acestuia în termenul legal, excepție ce va fi admisă pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 306 alin. alin. 1 c.pr.civ., „recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. 2"; iar potrivit dispozițiilor art. 582 alin. 1 c.pr.civ. „ordonanța este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.";

În cauza dedusă judecății termenul de recurs curge de la data pronunțării hotărârii instanței de fond, respectiv (...), astfel că recursul înregistrat la data de (...) a fost declarat în termenul legal, însă cererea de recurs înregistrată inițial nu cuprinde și motivele de recurs.

În ceea ce privește motivarea recursului, termenul de 5 zile curge de la data comunicării hotărârii instanței de fond atacate cu recurs, iar potrivit dovezii de comunicare aflată la fila 19 din dosarul de fond, aceasta a fost comunicată reclamantei recurente la data de (...), astfel că termenul pentru motivarea recursului, calculat în conformitate cu prevederile art. 101 c.pr.civ., s-a împlinit la data de (...).

Întrucât recurenta a înregistrat la serviciul poștal motivele de recurs la data de (...), cu depășirea termenului legal menționat anterior, devin incidente prevederile art. 306 alin. 1 c.pr.civ., astfel că se va constata nulitatea recursului declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de reclamanta L. F. E. împotriva Sentinței civile nr. 1785 din (...) a T. M., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 12 ianuarie 2011.

PREȘEDINTE JUDECATORI

I.-R. M. G.-L. T. S.-C. B.

G.

G. C.

Red.I.R.M/Dact.S.M

2 ex./(...)

Jud. fond: B. G. și V. C.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 81/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale