Decizia civilă nr. 7/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr.7/RC/2011
Ședința publică din data de 11 ianuarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: S. D. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea C. J. DE P. S. împotriva Deciziei civile Nr. 1. din 5 mai 2010 a Curții de A. C. pronunțată în dosar nr. (...) privind și pe intimații M. A. și A. N. - D. J. S. A A. N., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că intimatul M. A. a înregistrat întâmpinare la data de 13 decembrie 2010 iar intimata A. N. - D. J. S. a A. N. a solicitat prin cererile înregistrate la data de 14 septembrie 2010, respectiv 6 ianuarie 2011 comunicarea copiei de pe cererea și motivele contestației în anulare.
Curtea, din oficiu, invocă excepția tardivității contestației în anulare formulate și reține cauza în pronunțare pe excepție.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 23 din 11 ianuarie 2010, pronunțată în dosarul nr.(...) a T.ui S., au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive a paratului C. J. DE P. S., a prematurității introducerii acțiunii și a autorității de lucru judecat, excepții invocate de parata C. J. de P. S.
A fost admisă acțiunea reclamantului M. A. formulata împotriva paratei
C. J. de P. S., și în consecință a fost obligată pârâta să preia arhiva SC A. SA, care se găsește la SC S. SA, și sa emită o adeverința tip care sa cuprindă sporurile de noapte, de conducere, de toxicitate, de zgomot, de vechime și orele suplimentare lucrate sâmbăta și duminica la SC A. SA.
A fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantului fata de A. N.-D. J. S.
A fost obligată pârâta C. J. de P. la plata către reclamant a sumei de 150 lei, reprezentând cheltuieli de judecata.
Prin decizia civilă nr. 1. din 5 mai 2010 a Curții de A. C. pronunțată în dosar nr. (...), a fost respins ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. DE P. S. împotriva sentinței civile nr. 23 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...), care a fost menținută.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că în ședința publică din data de
4 mai 2010, s-a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a instanțeide fond raportat la primul petit al acțiunii și cea a prematurității acțiunii în ce privește cel de-al doilea petit.
În opinia majoritară, s-a apreciat că nu sunt operante cele două excepții.
În vederea verificării competenței materiale a primei instanțe, trebuie să se stabilească, dintre cele două petite, care este cel cu valoare de petit principal și care accesoriu, față de dispozițiile art. 17 Cod proc.civ.
S-a apreciat, în opinia majoritară, că petitul care impune competența materială în soluționarea cauzei îl constituie al doilea petit, care indică interesul principal ce l-a determinat pe reclamant să iasă din pasivitate și să sesizeze instanțele de judecată cu litigiul prezent. Dorința reclamantului este de a obține adeverința cu sporurile de care a beneficiat.
Mijlocul pe care îl utilizează pentru a asigura premisele reușitei în demersul său judiciar îl reprezintă cererea de a fi obligată C. J. de P. S. la preluarea arhivei fostului angajator.
Or, are caracter principal petitul ce indică scopul acțiunii, iar nu cel care întruchipează mijlocul folosit în vederea apropierii scopului.
Este neîndoios că fără admiterea primului petit, admiterea celui de al doilea ar fi iluzorie, însă nu poate fi contestat că motorul oricărei acțiuni umane îl reprezintă motivația ce stă la baza acesteia, astfel încât Curtea consideră că petitul ce dă glas acestei motivații își impune natura asupra întregului litigiu, iar restul petitelor ajutătoare, prin care se asigură premisele reușitei, terenul pentru aceasta, nu sunt decât accesorii.
Caracterul principal sau accesoriu nu este dat de consecutivitatea acțiunilor (fiind evident că preluarea arhivei trebuie să premeargă emiterii adeverinței), ci de importanța acestora în planul derulării operațiunii generale pe care o compun.
În plus, s-a constatat că reclamantul justifică interes în a solicita preluarea arhivei S. A. S. doar în ceea ce privește documentele din această arhivă care îl privesc, astfel încât și din această perspectivă, accentul cade pe interesul final al litigiului, nefiind semnificativ pentru reclamant dacă arhiva se preia efectiv și integral de către recurentă sau nu, ci doar ca acele documente ce reliefează drepturile de care a beneficiat să fie cercetate pentru a i se elibera adeverința necesară la recalcularea pensiei.
Ca atare, Curtea a apreciat, în opinia majoritară, că petitul al doilea are caracter principal, or în raport de acesta, competența este bine stabilită în favoarea T.ui S., completul specializat în conflicte de muncă.
C. J. de P. este obligată la emiterea adeverinței cu sporurile de care a beneficiat reclamantul în calitatea sa de deținătoare a arhivelor fostului angajator, deci preluând astfel o obligație pe care angajatorul nu o mai poate îndeplini, dată fiind desființarea acestei entități juridice. Prin urmare, îndeplinind o obligație pe care angajatorul trebuia să o complinească, recurenta pârâtă se comportă ca un succesor, în această materie, a angajatorului, situație în care litigiul este unul de dreptul muncii, prin asimilare.
Nu se verifică nici caracterul prematur al celui de al doilea petit (de obligare la eliberarea adeverinței), având în vedere că prin modalitatea de stabilire a competenței de primă instanță în soluționarea litigiului privit în ansamblu, s-a salvat unitatea cauzei, asigurându-se posibilitatea punerii în executare în mod succesiv și coerent a celor două obligații ale recurentei pârâte, fără a se impune decalajul temporal pe care scindarea litigiului l-ar fi adus.
În soluționarea celor două excepții, Curtea a avut în vedere și imperativele aduse de dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărareadrepturilor omului și a libertăților fundamentale relative la judecarea în cadrul unui termen rezonabil a cauzelor, ținând cont de faptul că reclamantul (ca și ceilalți reclamanți din cauzele similare aflate pe rolul acelorași instanțe) a mai declanșat un litigiu în încercarea de …..
Pe fondul cauzei, Curtea, cu majoritate de voturi, a reținut că reclamantul este îndreptățit conform art.40 alin.2 lit. h Codul muncii să obțină de la fostul angajator „toate documentele care atestă calitatea de salariat"; a sa.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art.12 din L. nr.16/1996 a
A. N., persoanei juridice angajatoare îi revine obligația de a păstra documentele create sau deținute, în categoria cărora intră statele de plată la care se referă acțiunea reclamantului.
Această obligație îi revenea fostului angajator al reclamantei, respectiv S. A. S.A, însă ca urmare a încetării existenței sale ca persoană juridică în anul
2003 (f.170 fond), obligația păstrării documentelor create cu valoare practică s-a transmis în temeiul art.18 din L. nr.16/1996 C. J. de P. S.
Deși norma juridică menționată anterior a fost modificată prin instituirea obligației de păstrare a documentelor cu valoare practică în sarcina Direcției J.
S. a A. N., Curtea a constatat că nu a operat în concret transmisiunea acestei obligații deoarece este condiționată de „. în cadrul… direcțiilor județene ale A.
N. a unor structuri specializate cu asigurarea, în condițiile legii, a resurselor umane și logistico - financiare necesare";.
Or, în speță, s-a dovedit că pârâtul S. J. S. al A. N. (actuala denumire) nu dispune de resursele umane și logistico - financiare necesare pentru păstrarea documentelor (f.43-110 fond), aspect de altfel necontestat de către recurentă.
Prin urmare, obligația S.ui J. S. al A. N. de a prelua documentele deținute de C. J. de P. S. este supusă condiției suspensive menționate de a cărei îndeplinire depinde transmiterea efectivă a obligației și executarea sa, astfel încât în prezent, C. J. de P. S. are obligația eliberării actelor solicitate de reclamant în calitate de succesor legal al fostului angajator în obligația de păstrare a documentelor cu valoare practică.
În raport de aceste considerente, este irelevantă inexistența unor raporturi juridice între reclamant și recurentă astfel încât apărarea privind excepția lipsei calității procesuale nu este întemeiată.
Curtea a observat totodată că prin sentința atacată nu s-a dispus plata de către recurenta pârâtă a sporurilor care nu i-ar fi fost acordate de către S. A. S., așa cum se critică în cererea de recurs, ci se dispune eliberarea unei adeverințe care să cuprindă anumite sporuri și orele suplimentare lucrate. Or, față de această situație, apare ca lipsită de legătură cu sentința critica formulată, raportat la faptul că reclamantul nu a formulat recurs pentru a critica modul în care prima instanță a formulat dispozitivul în raport de cuprinsul acțiunii introductive de instanță.
De asemenea, invocarea introducerii premature a acțiunii motivată pe lipsa competenței materiale a recurentei de a valorifica un act inexistent se bazează pe o confuzie cu privire la obiectul cererii, care nu vizează recalcularea pensiei.
În fine, apărarea conform căreia S. S. Jibou este deținătoarea arhivei fostului angajator ilustrează principiul care enunță interdicția că nimeni nu se poate prevala de propria culpă pentru a obține recunoașterea unui drept (nemo propriam turpitudinem allegans).
Astfel, deoarece în anul 2003 avea obligația preluării arhivei fostului angajator, pârâta nu poate opune ca un motiv exonerator de răspundere neîndeplinirea acestei obligații legale.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul dispozițiilor art.312 C.pr.civ., a respins ca nefondat recursul pârâtei.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare pârâta C. J. DE
P. S. solicitând anularea sentinței atacate.
În dezvoltarea motivelor pârâta a arătat, în esență, că hotărârea a fost pronunțată de Tribunalul Sălaj cu încălcarea competenței materiale absolute a primei instanțe de a soluționa acțiunea formulată de către reclamant în jurisdicția de muncă și asigurări sociale și principiul neultraactivității în timp a normei juridice.
Consideră, astfel, că acțiunea principală, având ca obiect obligația de a face, respectiv obligația de a prelua arhiva, intră în sfera de competență a instanțelor civile de drept comun, respectiv a judecătoriilor, potrivit dispozițiilor art.1 din Codul de procedură civilă.
Deși cauza acțiunii o constituie obținerea unei adeverințe care să prevadă toate drepturile salariale de care reclamantul a beneficiat la societatea desființată, în scopul stabilirii drepturilor de pensie, capătul de cerere având acest obiect nu poate avea decât un caracter accesoriu, dezlegarea acestuia depinzând de existența dreptului ce face obiectul judecății capătului de cerere principal, care nu este cu certitudine de competența litigiilor de asigurări sociale.
Această cerere, chiar dacă s-ar aprecia ca fiind de jurisdicția asigurărilor sociale, deși nu se încadrează în categoria litigiilor prevăzute de art.155 din L. nr.19/2000, întrucât temeiul acesteia îl constituie de fapt prevederile art.18 și
21 din L. nr.16/1996, astfel cum au fost modificate prin L. nr.358/2002 și nu dispozițiile Legii pensiilor, aceasta nu ar fi admisibilă, fiind prematur introdusă, întrucât recurenta-pârâtă nu deține arhiva societății la care intimata a avut calitatea de salariat
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 13 decembrie 2010, reclamanta
M. A. a solicitat respingerea contestației în anulare și să fie obligatăcontestatoarea să-i plătească cheltuielile de judecată.
Analizând prioritar conform art. 137 raportat la art. 316 și 298 Codprocedură civilă excepția tardivității contestației în anulare invocată din oficiu, Curtea reține că decizia contestată a fost comunicată C. J. de P. S. în data de (...) (fila 35 dosar fond), iar contestația a fost înregistrat în data de (...).
Potrivit art. 319 alin. 2 C.proc.civ. termenul de formulare a contestației în anulare împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
Termenul legal menționat este instituit de către legiuitor ca un termen legal imperativ, nerespectarea acestuia având drept consecință decăderea din dreptul de a mai exercita calea de atac, potrivit prevederilor art. 103 alin. 1
C.proc.civ. Calea de atac exercitată după împlinirea termenului este considerată ca fiind formulată tardiv.
Pentru aceste considerente, constatând că contestația în anulare a fost declarată cu depășirea termenului legal imperativ menționat, ultima zi de depunere a contestației în anulare fiind data de 02 iulie 2010, prin aplicarea prevederilor art. 101 alin. 1 și 5 C.proc.civ., se va respinge ca tardivă contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca tardiv introdusă contestația în anulare formulată de C. J. de P. S. împotriva deciziei civile nr. 1. din 05 mai 2010 a Curții de A. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 11 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C. M. I. T. S. D.
GREFIER, N. N.
Red.I.T./S.M./2 ex./(...) Jud.recurs.I.T., D.G. și C.Mănăstirean
| ← Decizia civilă nr. 3223/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 1168/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
