Decizia civilă nr. 982/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 982/R/2011
Ședința publică din data de 15 martie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G.
JUDECĂTOR: C. M. JUDECĂTOR: I. T. G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta C. J. DE P. M. împotriva sentinței civile nr. 1473 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) privind și pe reclamantul intimat B. O. M., precum și pe chemata în garanție S. G. C. B. M., având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul intimat B. O. M., lipsind restul părților.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care reclamantul intimat depune la dosar întâmpinare și invocă excepția tardivității recursului declarat de pârâtă arătând că în conformitate cu art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea litigiilor de muncă termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii care se atacă. Hotărârea i-a fost comunicată pârâtei la data de 3 noiembrie 2010 iar recursul declarat împotriva acesteia a fost înregistrat la data de 17 noiembrie 2010, fiind depășit termenul de 10 zile, situație sancționată de art. 103 C. cu decăderea.
Curtea acordă cuvântul asupra recursului.
În subsidiar, reclamantul solicită respingerea recursului ca nefondat. Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A:
Asupra recursului civil de față.
Prin cererea înregistrată sub nr.6798/100/(...) pe rolul T. M., reclamantul B. O. M., a chemat în judecată pe pârâtele C. J. DE P. M. și E. I., solicitând instanței ca, pe baza probelor ce se vor administra în cauză, să pronunțe o hotărâre prin care C. J. DE P. M. să fie obligată la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite contestatorului, luând în considerare perioada lucrată în grupa I-a de muncă, conform adeverințelor depuse la dosar, precum și obligarea E. I. la plata către reclamant a drepturilor de pensie aferente perioadei 01.01-(...).
Prin acțiunea inițială, reclamantul a solicitat și luarea în considerare a adeverinței nr.988/(...) , din care rezultă că a urmat cursurile de zi ale Universității Babeș-Bolyai C.-Napoca.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, din culpa angajatorului, care nu a depus dosarul de pensionare la casa teritorială de pensii în termen de 90 de zile de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare, pensia i-a fost acordată abia începând cu data de (...), prin decizia nr.2./(...), deși ar fi îndreptățit la plata acesteia din (...).
S-a mai arătat că pârâta C. J. de P. M. nu a luat în considerare perioada lucrată în condiții speciale de muncă, conform adeverințelor depuse la dosar.
Prin concluziile depuse la dosar la data de (...), reclamantul a declarat că renunță la judecarea petitului privind luarea în considerare a adeverinței nr.988/(...).
În dovedirea acțiunii, s-au depus la dosar înscrisuri.
Pârâta E. I., prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, solicitând respingerea acțiunii, întrucât dosarul de pensie al reclamantului a fost predat acestuia, pentru a-l preda la casa teritorială de pensii, astfel încât nu se poate reține nicio culpă în sarcina intimatei pentru stabilirea drepturilor de pensie începând cu data de (...).
Prin întâmpinarea formulată, C. J. DE P. M. a solicitat respingerea acțiunii formulate, arătând că drepturile de pensie au fost acordate reclamantului începând cu data de (...), în conformitate cu prevederile art.84 alin.2 din legea nr.19/2000, cererea reclamantului fiind depusă cu depășirea termenului de 60 de zile de la data emiterii deciziei medicale.
În ceea ce privește valorificarea perioadei lucrate în grupa I-a de muncă, se arată că adeverința nr.205/(...) eliberată de S. G. nu a fost luată în considerare, întrucât nu este indicat temeiul de încadrare în grupa I-a de muncă.
La data de (...), reclamantul a formulat și o cerere de chemare în garanție a S. G. C. B. M., motivând că această societate are obligația să anexeze la adeverințele eliberate actele prevăzute de O. nr.5..
Prin acțiunea înregistrată sub nr.(...), la data de (...), reclamantul a chemat în judecată C. J. DE P. M., solicitând instanței ca, pe baza probelor ce se vor administra în cauză, să pronunțe o hotărâre prin care C. J. DE P. M. să fie obligată la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite contestatorului, luând în considerare perioada lucrată în grupa I-a de muncă, conform adeverinței nr.200/(...).
Pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca fiind nefondată.
În probațiune, s-au depus la dosar înscrisuri.
La termenul de judecată din data de (...), s-a dispus conexarea dosarului nr.(...) la dosarul nr.(...).
Prin sentința civilă nr. 1473 din (...) pronunțată de Tribunalul
Maramureș, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta E. I., respingându-se, în consecință, acțiunea formulată de reclamantul B. O. M. în contradictoriu cu aceasta, s-au admis acțiunile conexe formulate de către reclamant în contradictoriu cu C. J. de P. M., pârâta fiind obligată să recalculeze drepturile de pensie cuvenite reclamantului cu luarea în considere a adeverințelor nr.200/(...) și nr.120/(...) eliberate de S. G. C. B. M., începând cu data de (...).
Prin aceeași hotărâre, s-a respins cererea de chemare în garanție a S.
G. C. B. M.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În ceea ce privește data stabilirii și plății drepturilor de pensie de invaliditate, respectiv (...), prin decizia nr.2. din (...) s-a reținut că, în conformitate cu prevederile art.84 alin.2 din legea nr.19/2000, drepturile de pensie de invaliditate se plătesc de la data depunerii cererii, în situația în care cererea a fost depusă cu depășirea termenului de 60 de zile de la data emiterii deciziei medicale de încadrare în grad de invaliditate.
În speță, s-a reținut că cererea pentru acordarea pensiei de invaliditate a fost depusă la data de (...), cu depășirea termenului de 60 de zile de la data emiterii deciziei asupra capacității de muncă nr.7445 din (...), astfel încât în mod corect pensia de invaliditate a fost acordată începând cu data de (...).
S-a mai reținut că reclamantul nu a reușit să probeze în cauză faptul că pârâta E. I. s-a făcut vinovată de nedepunerea dosarului de pensie în termen la casa teritorială de pensii.
Prima instanță a mai reținut că, potrivit adeverinței nr.200 din (...) emise de S. G. C. B. M., în perioada (...)-(...), respectiv (...)-(...), reclamantul a lucrat în calitate de sticlar suflător țeavă, fiind încadrat în grupa I-a de muncă, conform nominalizării efectuate prin O. nr.59/1969, O. nr.105/1976 și O. nr.210/1977.
Temeiul încadrării îl constituie O. nr.5., anexa 1, punctul 14.
S-a mai reținut că, în aceeași perioadă, reclamantul a beneficiat de spor pentru munca prestată în timpul nopții.
Aceste aspecte sunt confirmate și prin adeverința nr.120/(...) eliberată de S. G. C. B. M.
În conformitate cu punctul 14 din anexa 1 la O. nr.5., se încadrează în grupa I-a de muncă activitatea de prelucrare industrială a topiturii de sticlă la țeavă, prin suflare cu gura (operații executate complet nemecanizat și preluând priza din cuptorul de topire).
Instanța a reținut că aceste adeverințe pot fi avute în vedere la stabilirea drepturilor de pensie cuvenite reclamantului, cu acordarea noilor drepturi începând cu data de (...), conform art.169 alin.3 din Legea nr.19/2000, având în vedere că cererea de recalculare înregistrată sub nr.1. a fost depusă la data de (...).
S-a mai reținut că, raportat la obiectul acțiunii, pârâta E. I. nu are calitate procesuală pasivă în cauză, obligația stabilirii și acordării drepturilor de pensie de invaliditate revenind Casei Județene de P. M..
Față de soluția dată acțiunii, în temeiul disp.art.60 alin.1 Cod. proc. civilă, s-a respins cererea de chemare în garanție formulată în cauză.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs C. J. DE P. M.,considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:
În mod greșit recurenta a fost obligată să ia în considerare adeverințele nr.200/(...) și nr.120/(...) eliberate de S. G. C. B. M. privind activitatea desfășurată de către reclamant în grupa I-a de muncă, deși aceste adeverințe nu întrunesc condițiile prevăzute de O. nr.590/2008 și nu prevăd actul administrativ în baza căruia reclamantul a fost nominalizat de către unitate.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul invocă tardivitatea introducerii recursului întrucât recurenta nu a indicat hotărârea care se atacă, iar în subsidiar, solicită respingerea recursului ca fiind nefondat.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Curtea a reținut că recursul a fost formulat în termen legal, întrucât în cererile de asigurări sociale, termenul de recurs este cel de drept comun, de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Analizând recursul formulat de C. J. de P. M., prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în speță, se reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a obligat recurenta să recalculeze drepturile de pensie cuvenite reclamantului prin luarea în considere a adeverințelor nr.200/(...) și nr.120/(...), prin care S. G. C. B. M. a certificat faptul că, în perioadele (...)-(...) și (...)-(...), reclamantul a lucrat, în calitate de sticlar suflător țeavă, loc de muncă ce se încadrează în grupa I de muncă, prevăzut la poziția 14, anexa 1 la O. nr. 5. a M..S..
Se mai reține că societatea și-a asumat răspunderea privind valabilitatea și corectitudinea mențiunilor înscrise în aceste acte, precizând că acestea s-au eliberat în baza documentelor verificabile aflate în arhiva societății.
Potrivit art. 1 din O. nr. 5., în grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1, iar potrivit art. 2, în grupa a II-a de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2.
Conform art. 6 din același act normativ, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă etc.).
Curtea mai reține că întrucât, astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, locul de muncă al reclamantului a fost încadrat, prin înscrierea la poziția 14, anexa 1 din O.ui nr. 5. a M..S., în grupa I-a de muncă, se reține că din cuprinsul adeverințelor nr.200/(...) și nr.120/(...) eliberate de S. G. C. B. M. nu lipsesc elemente esențiale prevăzute de O. nr.590/2008, care să justifice neluarea acestora în considerare la stabilirea drepturilor de pensie cuvenite reclamantului și, pe de altă parte, acestea nu ar fi imputabile pensionarului, care nu poate fi lipsit de drepturile ce i se cuvin pentru perioade lucrate în condiții deosebit de grele de muncă, pentru nerespectarea unor condiții pur formale.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 teza a 2-a din Codul de procedură civilă, urmează să se respingă ca fiind nefondat recursul formulat de C. J. de P. M. și să se mențină hotărârea pronunțată de prima instanță.
În temeiul disp.art.274 din Codul de procedură civilă, recurenta, aflată în culpă procesuală, va fi obligată să plătească intimatului B. O. M. suma de 150 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. de P. M. împotriva sentinței civile nr. 1473 din (...) a T. M. pronunțată în dosar nr.(...), pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatului B. O. M. suma de 150 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 15 martie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, D. C. GÂRBOVAN C. M. I. T.
Red./Tehnored.:C.M.; (...)-2 ex.
Jud.fond.: - Tribunalul Maramureș:-H. D. M.;
-C. M..
N. N.
G.,
← Decizia civilă nr. 243/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 2262/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|