Decizia civilă nr. 1169/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1169/R/2012
Ședința 05 martie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : S. D.
GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul C. I., decedat în timpul procesului, continuat de moștenitorii acestuia C. F., Ș. A. L., M. I. F. împotriva sentinței civile nr. 3. din 09 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. B.-N., având ca obiect contestație decizie de pensionare L. 1..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 pct. 2 C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de (...), reclamantul C. I. a chemat înjudecată pârâta C. J. de P. B.-N., solicitând anularea deciziei nr.93604/(...) privind recalcularea pensiei de serviciu, menținerea în plată a deciziei nr.93604/(...) și obligarea pârâtei la plata diferențelor pensiei stabilite prin cele două decizii, invocând în esență că reducerea pensiei de serviciu este nelegală deoarece:
- pensia de serviciu constituie un drept câștigat, fiind stabilită printr-o lege previzibilă, clară;
- prin măsura eliminării sale s-a adus atingere unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C., fără să existe o justificare rezonabilă, fără să existe un raport de proporționalitate între măsura luată și mijloacele folosite;
- măsura nesocotește principiul neretroactivității legii, care impune aplicarea prevederilor legii noi, privitoare la eliminarea pensiilor de serviciu numai pentru viitor, adică pensiilor care se stabilesc după intrarea în vigoare a legii noi;
Prin sentința civilă nr.389 din (...), pronunțată de Tribunalul Bistrița
Năsăud în dosarul nr.(...) a fost respinsă acțiunea reclamantului C. I. în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. B.-N.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin L. nr.1. au fost recalculate pensiile de serviciu, nicidecum anulate, precum și că măsura legală nu încalcă principiul neretroactivității, afectând pe viitor doar partea necontributivă a pensiei de serviciu, conform Deciziei nr.871/2010 a C. C..
Doar drepturile la pensie reprezintă un „bun"; în înțelesul art.1 din
Protocolul adițional nr.1 la C. europeană, nu și cuantumul acestui drept, care poate fi determinat până la concurența părții contributive, nefiind garantat dreptul de a beneficia de un anumit cuantum al pensiei.
În concret recalcularea pensiei reclamantului nu a determinat o diminuare sub nivelul salariului minim brut pe economie (600 lei) sau o pensiei minimă de 350 lei, astfel încât reclamantul nu a suportat o sarcină disproporționată și excesivă.
În fine, s-a constatat inaplicabilitatea art.180 din L. nr.1. deoarece aceste dispoziții legale cu caracter tranzitoriu implică o comparație între două pensii publice, stabilite în baza unor metodologii de calcul diferite.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul C. I. a declarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului, reclamantul a invocat că a beneficiat în sistemul de asigurări sociale de o pensie de invaliditate, având gradul II de invaliditate nerevizuibil, iar în urma aplicării L. nr. 96/2006 i s-a acordat o pensie specială de invaliditate de 2964 lei, care nu face obiectul recalculării impuse de L. nr. 1. deoarece numai pensiile de serviciu reglementate de art. 49 din L. nr. 96/2006 sunt recalculate.
Se invocă încălcarea principiului neretroactivității și al drepturilor câștigate.
Pârâta C. J. de P. B.-N. nu a depus întâmpinare și nu și-a expus poziția procesuală față de recursul declarat.
În cursul soluționării recursului, a intervenit decesul reclamantului la data de 8 august 2011 (fila 18), fiind introduși în cauză moștenitorii săi, conform certificatului de moștenitor de calitate nr. 133/(...) emis de BNP Ani M. I., respectiv C. F. (soție), Ș. A. L. și M. I. F. (fiice).
Moștenitorii reclamantului nu și-au expus poziția procesuală față deaspectele dezlegate prin D. nr.29/2011 a Î. C. de C. și Justiție, deși au fost citați în acest sens.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A.constată următoarele:
Prin art.1 lit. f din L. nr.118/2010, pensiile de serviciu ale deputaților
și senatorilor au devenit pensii în înțelesul L. nr.19/2010, calculate pe baza principiului contributivității.
De asemenea, conform 2 alin. 3 din același act normativ, „pensiile de invaliditate… dintre cele prevăzute la art. 1 devin pensii de invaliditate în înțelesul L. nr. 1. ";, din această dispoziție legală rezultând în mod expres că
L. nr. 1. se aplică și cu privire la pensiile de invaliditate cu caracter special, contrar criticilor reclamantului.
În aplicarea acestui act normativ, pârâta C. J. de P. B. N. a emis decizia nr.93604/(...) prin care a stabilit în favoarea reclamantului, începând cu data de (...) o pensie de asigurări sociale de invaliditate de 1449 lei care înlocuia pensia de serviciu de invaliditate de 4476 lei, acordată prin decizia nr. 93604/(...).
În analiza prezentului recurs, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Î. C. de C. și
Justiție și ale C. Europene a D. O.:
1) Controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art.146 lit. a din Constituție.
Prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu
dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art.
16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată , art. 47alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și D. nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea cri ticată pe temeiul n eretroactivității,
dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1
adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăți lor fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. (ex. D. nr.1579/(...)).
2) D. nr.29/(...) a Î. C. de C. și Justiție
Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1.,
Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat , pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr.871 și nr.873/2010 cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare .
„Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile princare aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor
profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin
deciziile C. C. anterior menționate, instanța constituțională fiind unica
autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2)
din L. nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de dre pt comun
nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție , iar perspectivaanalizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză
de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.
În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie
2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din
28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§
48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39
și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este l egală, întrucât este reglementată de
nr. 1., și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică , în deplină concordanță cu jurisprudența C. Europene a D. O. (de exemplu, C.
Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "r aportului
rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus lainițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți
- de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precu m indemnizația
socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele
măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie
lunară, după cum vor tre bui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a
fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeanăînsăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. Europene a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă
(încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. (C. Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C.
Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. Europene a D. O. reiese că stabilirea
raportului de propo rționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în
fiecare cauză în parte , în funcție de circumstanțele sale particulare.";
3) D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. Europene a D. O.în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, E.a Tanko, M. M. și L. Ghețiuîmpotriva României.
„Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la
C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr.
39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c.
Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie
2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și
56001/08, par. 55).
Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și
44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost
fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume
contextul economic actual și corect area inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor
reclamantelor, deși sub stanțială, constituia o modalitate de a integra aceste
pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. Deasemenea, Curtea a reț inut că reforma sistemului de pensii nu a avut un
efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, contrar afirmațiilor reclamantei care a apreciat că instanța de judecată trebuie să efectueze integral propriul control asupra acestor aspecte, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantului referitoare la încălcarea principiului neretroactivității și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 96/2006.
Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantului în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit „pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional .
În concret, reclamantul a beneficiat de o pensie de invaliditate de asigurări sociale de 1449 lei, superioară pensiei medii de invaliditate grad II în anul 2010 în cuantum de 561 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului.
În speță, cum nici reclamantul, nici moștenitorii acestuia nu au invocat existența unei situații excepționale ce l-ar fi expus unor dificultăți materiale insurmontabile și l-ar fi lipsit prin urmare, de mijloacele de subzistență pentru perioada anterioară decesului, Curtea de A. constată că nu a fost depășit „pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional.
În egală măsură, Curtea reține și că prin decesul reclamantului intervenit la data de (...), s-a stins dreptul acestuia la pensie conform art. 113 alin. 1 lit. a din L. nr. 263/2010, datorită caracterului personal al acestui drept.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C. I. și continuat de moștenitorii C. F., Ș. A. L. și M. I. F. împotriva sentinței civile nr. 389 din (...) a T.ui B. N., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
L. D. D. G. S. D.
GREFIER C. M.
Red.S.D.
2 ex./(...)
Jud.fond.B. R.
| ← Decizia civilă nr. 1180/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 1215/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
