Decizia civilă nr. 1318/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr.1318/R/2012
Ședința publică din data de 13 martie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. P. împotriva sentinței civile nr. 2130 din (...) pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) privind și pe pârâții intimați MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și CASA DE PENSII S. A M. A. ȘI I., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 9 februarie
2012, respectiv la data de 1 martie 2012, la dosar au fost înregistrate întâmpinările formulate de intimații C. de P. S. a M. A. și I. și Ministerul
Administrației și Internelor.
Curtea din oficiu dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în citativ sub aspectul denumirii „. J. de P. a M. A. și I., denumirea corectă a acesteia fiind
C. de P. S. a M. A. și I.
Având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin contestația înregistrată la data de (...) pe rolul T. M. reclamantul M. P. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimații Ministerul Administrației și Internelor și C. de P. a M. A. și I., ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea deciziei de recalculare a pensiei nr. 1./(...), emisă de C. de P. a M. A. și I. și menținerea Deciziei nr. 1./(...) privind calcularea pensiei de serviciu, stabilită în temeiul dispozițiilor L. 164/2001, obligarea intimatei la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform L. nr. 164/2001 și pensia recalculată conform L. nr. 1. și HG nr. 7., de la data de (...) și până la repunerea în plată a pensiei inițiale, cu dobânda legală aferentă sumelor datorate astfel, calculată până la data plății efective, suspendarea efectelor deciziei atacate și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinarea depusă, Ministerul Administrației și Internelor a susținut că nu e justificată calitatea sa procesuală pasivă, raportat la faptul că potrivit prevederilor art. 139 din L. 2. stabilirea și plata drepturilor de pensiereprezintă atributul exclusiv al caselor de pensii sectoriale, iar pe fond a solicitat respingerea contestației ca rămasă fără obiect, în raport de prevederile art. 1 și art. 6 din O.U.G. nr.1/2011.
Pârâta C. de P. S. a M. A. și I., prin întâmpinare, a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de suspendare a plății pensiei recalculate și respingerea contestației împotriva deciziei de recalculare ca neîntemeiată sau ca lipsită de obiect.
Prin sentința civilă nr. 2130/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș îndosar nr. (...), s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate depârâtul Ministerul Administrației și Internelor.
S-a respins contestația formulată de către reclamantul M. P., reprezentat de S. C. M. D. în R. și în R., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și C. de P. S. a M. A. și I., ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul
Administrației și Internelor instanța a reținut că potrivit art. 4 al. 1 din L. 1.recalcularea pensiilor prevăzute la art. 1 se realizează de către instituțiile în evidența cărora se află persoanele beneficiare. Ca atare, D. de recalculare a pensiei nr. 1./(...) a fost emisă de Casa de pensii a M. A. si I., structură lipsită de personalitate juridică, aflată în subordinea acestui pârât, împrejurare ce legitimează participarea sa procesuală.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că potrivit Deciziei nr. 1. din (...), reclamantul a fost beneficiar al unei pensii militare de stat stabilite în baza Decretului 214/1977, în luna decembrie 2010 cuantumul brut al acesteia fiind de 2087 lei.
Prin D. nr. 1./(...) pensia militară de stat de care beneficia reclamantul a fost recalculată în baza art. 1 din L. 1., rezultând un cuantum de 1327 lei RON.
S-a reținut că această lege a fost supusă controlului de constituționalitate înainte de promulgare, iar prin D. nr. 8. și nr. 8. Curtea Constituțională a decis că L. 1. nu încalcă prevederile art.15 al. 2 din Constituție, care instituie principiul constituțional al neretroactivității legii și nici principiul doctrinar al drepturilor câștigate.
Astfel, în considerentele general obligatorii ale Deciziei nr. 873/(...), Curtea a reținut că, în principiu, pensia de serviciu a unei categorii profesionale, reglementată printr-o lege specială, are două componente, și anume pensia contributivă și un supliment din partea statului. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat. A. acestui supliment ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, astfel cum este reglementat în art. 47 alin. (2) din Constituție.
P.le speciale, nefiind un privilegiu, ci fiind instituite de către legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective, pot fi eliminate doar dacă există o rațiune suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Curtea a considerat că o atare rațiune este atât grava situație de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale de stat), cât și necesitatea reformării sistemului de pensii, prin eliminarea inechităților din acest sistem.
Având în vedere acestea, Curtea a constatat că în conceptul de "drepturi câștigate" pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și doar dacă legiuitorul ar fi intervenit asupra acestor prestații deja încasate s-ar fi încălcat dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție.
A reamintit Curtea că în D. nr. 4588/2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, a statuat că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare".
Cele statuate de Curtea Constituțională prin deciziile pronunțate se impun cu caracter obligatoriu instanței de judecată.
În speță, s-a invocat contrarietatea dintre dispozițiile L. 1. și dispozițiile C.i, respectiv ale art. 1 Protocolul 1 adițional la aceasta, instanței revenindu-i obligația de verifica existența unui asemenea conflict, iar în caz afirmativ, de a-l soluționa în modul indicat de art. 20 al. 2 din Constituție, adică de a înlătura aplicabilitatea L. 1. în prezentul raportul juridic dedus judecății.
Noțiunea de „. în sensul art. 1 Protocolul nr. 1 este înțeleasă în sens extins, iar una dintre cele mai remarcabile extinderi ale noțiunii de bunuri privește prestațiile sociale, Curtea statuând că acestea intră în sfera de aplicarea a art. 1 din Protocolul 1 dat fiind caracterul lor patrimonial (Gayguzus c.Austria, Willis c. Regatul Unit, Buchen c. Cehia, Stec și alții c. Regatul unit).
Astfel, raportat la jurisprudența C. E. a D. O., instanța consideră că pensia este un bun care intră sub protecția art. 1 din Protocolul 1 la C.
Însă, simpla lectură a dispozițiilor cuprinse în art. 1 Protocolul nr. 1 evidențiază faptul că protecția pe care el o instituie nu este una absolută, căci nu conține numai principiul protecției dreptului de proprietate, ci și două limite ale exercițiului acestui drept: posibilitatea privării de proprietate pentru cauză de utilitate publică și reglementarea exercitării acestui drept în conformitate cu interesul general. Curtea E. a D. O. a consacrat și o limită jurisprudențială dată de „. substanței"; dreptului, respectiv cerința existenței unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere.
În urma recalculării în baza L. 1., pensia reclamantului s-a diminuat de la
2087 lei la 1327 lei, acesta suportând o restrângere semnificativă a dreptului de proprietate.
Ingerința statului în exercitarea dreptului este, în întregime, posibilă dacă se sprijină pe o bază legală, urmărește un scop legitim și este necesară într-o societate democratică și aceasta deoarece dreptul de proprietate, ca aproape toate drepturile ocrotite de C., nu are un caracter absolut.
Așa cum a indicat Curtea E., statele contractante beneficiază de o marjă de apreciere pentru a hotărî necesitatea unei ingerințe, acest aspect impunându- se în contextul în care autoritățile naționale dispun de o cunoaștere aprofundată și concretă a situației sociale locale și, de aceea, sunt mai bine plasate decât judecătorul internațional pentru a determina ce măsuri apar ca imperative de interes general al comunității.
Întinderea marjei de apreciere de care se bucură statele semnatare variază ca întindere în raport de domeniul și dreptul garantat, vizate de măsura politică legislativă analizată.
În primul rând apanajul aprecierii revine legiuitorului căci acesta este chemat să analizeze oportunitatea luării unei măsuri de ordin legislativ și apoi, în funcție de datele complexe de care dispune, să aplice acea măsură legislativă menită să soluționeze problematica socio-economică astfel încât să corespundă cel mai bine dezideratului avut în vedere.
Aceasta este, practic, urmarea directă în sistemul de drept român a principiului separației și echilibrului puterilor în stat, reglementat prin art. 1 al. 4 din C. revizuită.
Chiar Curtea E. a D. O. a cărei jurisprudență a avut adesea drept consecință modificări legislative semnificative în dreptul intern al statelor, a manifestat reticență în a interveni în marja de apreciere a statelor, în special în ce privește chestiuni de natură fiscală, ce țin de politicile socio-economice.
În speță, ingerința a fost prevăzută de lege, iar scopul legitim al măsurilor luate este evidențiat ca atare în expunerea de motive a L. 1. și recunoscut de Curtea Constituțională în D. nr. 871 și 873 din (...) când a analizat constituționalitatea acestei legi în raport de încălcarea art. 53 din Constituție, respectiv necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel al asigurărilor sociale de stat.
Având în vedere că nu este vorba despre o privare de proprietate, testul de proporționalitate nu va consta în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate, ci trebuie analizat în concret dacă s-a păstrat un just echilibru între exigențele intereselor generale ale comunității și imperativele de apărare a drepturilor fundamentale ale individului.
În examinarea acestei cerințe, instanța a reținut, pe de o parte, că în urma recalculării, reclamantului i s-a stabilit o pensie în cuantum de 1327 lei, mai mare decât pensia medie lunară pentru limită de vârstă din sistemul asigurărilor sociale de stat pe anul 2010 - de 858 lei, iar pe de altă parte, că măsura recalculării pensiilor de serviciu nu a fost nici arbitrară și nici discriminatorie, fiind conjugată și cu alte măsuri legislative luate în vederea restabilirii echilibrului bugetar: L. 118/2010 care prevede reducerea cu 25% a drepturilor de natură salarială de care beneficiază personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice, diminuarea cu 15% a cuantumului indemnizației de șomaj, a drepturilor bănești acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, reducerea cu 25% a altor categorii de drepturi bănești acordate de stat, diminuarea cuantumului indemnizației pentru creșterea copilului cu 15%, etc.
Având în vedere aceste considerente, instanța a apreciat că în speță nu s-a produs o încălcare a prevederilor art. 1 Protocolul nr. 1, măsura recalculării pensiei de serviciu a reclamantului în temeiul art. 1 din L. 1. intrând în marja de apreciere a statului cu privire la reglementarea politicilor sociale și economice.
În ce privește lipsa temeiului juridic al recalculării pensiei, instanța a reținut că, potrivit art. 1 lit. a și b din L. 1., pe data intrării în vigoare a acestei legi, pensiile militare de stat, pensiile de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, stabilite pe baza legislației anterioare, au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1. .
Art. 3 al acestei legi statua, în al. 1, că pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, recalcularea urmând a fi realizată, conform art. 4 lit. a de către instituțiile în evidența cărora se află persoanele beneficiare, într-o perioadă de 5 luni de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului cuprinzând metodologia de recalculare a pensiilor.
Conform art. 4 al. 2 din L. 1. cuantumul pensiilor recalculate se stabilea în baza punctajului mediu anual, determinat potrivit prevederilor L. nr. 1., cumodificările și completările ulterioare și urma a se plăti de la data de întâi a lunii următoare expirării perioadei de recalculare.
Aceste dispoziții se aplicau în mod corespunzător și pensiilor stabilite potrivit prevederilor L. nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat și ale L. nr.
179/2004 privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor, însă, în cazul acestora, punctajul mediu anual realizat urma a se determina prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale persoanelor la 20 de ani reprezentând stagiul complet de cotizare, iar pentru perioadele care constituiau stagiu de cotizare și pentru care nu puteau fi dovedite venituri de natură salarială, la determinarea punctajului mediu anual urma a se utiliza salariul mediu brut pe economie din perioadele respective
(art. 5 al. 2 și 4 din L. 1.).
D. contestată a respectat toate aceste prevederi ale L. 1., precum și prevederile L. 1. privind calculul pensiilor.
Mai mult, L. 1. cuprinde prevederi mai favorabile pentru pensionarii militari și polițiști, căci, potrivit art. 161 al. (2) din L. 1., în condițiile în care, pentru o anumită perioadă, în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale, iar asiguratul nu prezintă acte doveditoare de certificare, drepturile salariale luate în calcul se consideră egale cu salariul minim brut pe economie, în vigoare în perioada respectivă, or, în cazul pensionarilor militari și polițiști se ia în considerare salariul mediu brut pe economie din perioada respectivă.
Pe de altă parte, pentru a veni în sprijinul persoanelor care nu au reușit în intervalul inițial pus la dispoziție de legiuitor prin L. nr. 1. să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere, legiuitorul a emis O.U.G. nr. 1/ 2011, în vigoare de la data de 31 ianuarie 2011, prin care a stabilit termene de revizuire a pensiilor militare recalculate pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, instituind de această dată în sarcina instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul cărora beneficiarul și-a desfășurat activitatea sarcina de a identifica și transmite la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de către fiecare beneficiar, cel mai târziu până la data de 31 octombrie 2011.
În art. 6 din O.U.G. 1/2011 s-a stabilit că pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile realizate și a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010, cum este și cazul reclamantului, se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 până la data emiterii deciziei de revizuire, iar diferențele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie
2011, contestatorul beneficiind de aceste prevederi legale.
Față de considerentele expuse, constatând că decizia contestată a fost emisă cu respectarea prevederilor L. 1. și ale L. 1. în vigoare la data emiterii ei, instanța a respins contestația formulată împotriva acesteia, ca neîntemeiată, respingând și celelalte capete ale contestației, accesorii capătului principal, urmare a respingerii acestuia.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul M. P., reprezentat legal de S. C. M. D. în R. și în R., prin care a solicitat, în principal, casarea hotărârii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, modificarea hotărârii atacate in sensul respingerii excepțiilor invocate si admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului recurentul invocă excepția nulității absolute a deciziei de recalculare a pensiei ca fiind emisă de o persoană necompetentă, înspeță Ministerul Administrației și Internelor, deși potrivit art. 105-107, art. 132 și art. 139 din L. nr. 2. competența aparținea Casei Sectoriale de P.
Recurentul învederează că a formulat contestație în termenul legal de la comunicarea deciziei de recalculare la comisia de contestații care funcționează în cadrul M. A. și I. în temeiul dispozițiilor art. 149 alin. (1) din L. nr. 2., privind sistemul unitar de pensii.
Cum în termenul legal de 45 zile de la momentul înregistrării contestației, potrivit dispozițiilor art. 149 alin. (4) din L. nr. 2. privind sistemul unitar de pensii, C. nu a emis o hotărâre care să soluționeze contestația depusă, apreciază că lipsa acestui răspuns echivalează cu respingerea demersului său, astfel că după expirarea termenului menționat este îndreptățit să se adreseze instanțelor de judecată.
Consideră că prin contestarea la C. de contestații din cadrul M. A. și I. a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 149 alin. (2) din L. nr. 2. privind sistemul unitar de pensii, astfel că soluția instanței de fond de admitere a excepției inadmisibilității contestației este neîntemeiată.
Făcând trimiteri punctuale la statutul și situația polițiștilor pe parcursul desfășurării activității, la drepturile, obligațiile și interdicțiile implicite, recurentul concluzionează că prin L. nr. 1. și normele de aplicare ale acesteia i se încalcă dreptul de proprietate care derivă din dreptul la gradul avut, precum și din noțiunea de „. astfel cum a fost ea interpretată de Curtea E. a D. O. (C.).
Mai mult, acesta apreciază că lipsește temeiul juridic al emiterii deciziei de recalculare a pensiei militare, în contextul în care prin S. civilă nr. 3. pronunțată de către Curtea de A. C. în dosarul nr. (...) s-a dispus „suspendarea executării HG
735/21 iulie 2010, pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislației privind pensiile militare de stat, a pensiilor polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, conform L. 1., privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, până la pronunțarea instanței de fond." S. menționată a rămasă definitivă în baza Deciziei nr. 38/(...) pronunțată de înalta Curte de C. și J.
Așadar, emiterea deciziilor de recalculare s-a făcut în baza unui act normativ lipsit de orice efect juridic în temeiul sentinței civile mai sus arătate.
Având în vedere efectele „erga omnes" ale suspendării unui act administrativ prin decizii judecătorești rezultă că recalcularea pensiei s-a făcut în temeiul unui act normativ lipsit de orice efect.
Prin urmare, recalcularea pensiei în baza unui act a cărui aplicare este suspendată, reprezintă o gravă încălcare a legii, fapt ce este de natură să determine nelegalitatea deciziei contestate și a cuantumului pensiei astfel cum a fost stabilit.
De altfel, unele decizii de recalculare au fost emise în temeiul L. nr. 1. și a
H.G. nr. 7. după data de (...), când aceste acte normative au fost abrogate prin L. nr. 2., legea unitară de pensii. E. deciziilor de pensionare în temeiul a doua acte normative lipsite de forță juridică atrage nulitatea deciziilor de recalculare a pensiilor.
Recurentul invocă încălcarea dreptului de proprietate cu privire la modalitatea de calcul prin luarea în considerare a salariului mediu brut pe economie pentru perioadele în care nu au putut fi dovedite veniturile realizate lunar, extrapolând motivele ce stau la baza acesteia susțineri prin raportare la L. nr. 1., art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la C. E. a D. O., C. R., D. U. a D. O., T.
De asemenea, recurentul a invocat faptul că prin recalcularea pensiilor se creează o discriminare pe de o parte, între persoanele care au lucrat la o singură unitate și au putut prezenta adeverințele cu veniturile realizate și ceilalțipensionari care nu mai pot prezenta astfel de adeverințe, între polițiști și personalul civil, care își poate valorifica toate veniturile ca urmare a existenței carnetului de muncă, precum și în raport cu magistrații, care beneficiază prin lege de un mod de calcul al pensiei mult mai favorabil.
Totodată, recurentul a susținut că măsura privind recalcularea pensiilor stabilite prin legi speciale aflate în plată la data introducerii sistemului unitar de pensii publice încălcă principiului neretroactivității legii și principiul drepturilor câștigate, deoarece pe durata activității s-au suspus tuturor rigorilor specifice vieții militare, câștigând astfel dreptul de a beneficia de pensie în cuantumul stabilit la data pensionării.
Astfel, consideră că pensiile aflate în plată constituie drepturi legal câștigate și nu pot fi afectate prin recalculare, care, prin efectele ei, ar constitui implicit o aplicare retroactivă a legii, orice nouă reglementare aplicându-se numai pe viitor, adică pensiilor stabilite după date intrării în vigoare a acesteia.
Prin întâmpinările formulate pârâții intimați Ministerul Administrației și
Internelor și C. de P. S. a M. A. și I. au solicitat respingerea recursului.
Nu au fost administrate probe noi.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs invocate, Curtea de A.constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.1 lit. a din L. nr. 1., privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pensiile militare de stat au devenit pensii în înțelesul L. nr.1., calculate pe baza veniturilor realizate
În aplicarea acestui act normativ, Ministerul Administrației și Internelor - C. de P. a emis în luna decembrie 2010 decizia contestată prin care, începând cu data de 1 ianuarie 2011, s-a stabilit în favoarea reclamantului pensia de asigurări sociale, care înlocuia pensia de serviciu stabilită în temeiul Decretului nr. 214/1977.
În analiza pe fond a prezentului recurs, Curtea de A. va reține, în plus față de considerentele expuse de instanța de fond, următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și Justiție și ale
C. E. a D. O.:
În ceea ce privește controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art.146 lit. a din Constituție, prin nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. - ex. D. nr.1579/(...).
În ceea ce privește recursul în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1.,
Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. nr. 29/(...) (aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă înmod expres din considerentele deciziei) a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr. 871 și nr. 8. cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare, reținând următoarele: „(…)Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..(…)";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.
„(…)În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 2. privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această legereprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§
48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și
40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de nr.
1., și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acestdomeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. E. a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din
Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. (C. Hasani împotriva
Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și
Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie
2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. E. a D. O. reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.(…)";
Prin D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O. în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva R. s-a reținut că:.
„Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. R., deciziadin 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor deserviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, apreciind că, întrucât rațiunea este aceeași, în speță sunt aplicabile, mutatis mutandis, inclusiv considerentele C. din speța invocată mai sus, chiar dacă privesc situația unei alte categorii socio-profesionale, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantului.
În cazul concret dedus judecății, pentru a se putea analiza raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, se impune o analiză a pensiei reclamantului.
În concret, Curtea de A. reține că reclamantul a avut o pensie de serviciu în cuantum brut de 2087 lei brut, iar în urma recalculării i s-a stabilit o pensie în cuantum de 1327 lei brut, cuantum care este superior față de pensia medie pentru limită de vârstă în luna ianuarie 2011 în România, care este de 860 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului.
Drept urmare, reținând și că în cauză recurentul nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate, având în vedere și D. nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în care se evidențiază că în raport de jurisprudența C. E. a D. O. este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant, Curtea de A. apreciază, în raport de probele administrate, că reclamantul nu suportă o sarcină individualăexcesivă, de natură a considera că nu ar fi respectat raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
Curtea constată neîntemeiată critica formulată în recurs vizând nulitatea deciziei de recalculare în raport de emiterea deciziei de recalculare de către
Ministerul Administrației și Internelor și nu de către C. de P. S. a M. A. și I.
Astfel, decizia de recalculare contestată a fost emisă la data de (...), astfel că legalitatea emiterii acesteia, inclusiv sub aspectul obligativității parcurgerii unei proceduri prealabile nu trebuie analizată în raport de un act normativ care nu era în vigoare la data emiterii acesteia, respectiv L. nr. 2..
Astfel, se constată că L. nr. 263/1020 a fost publicată în Monitorul Oficial al R. la data de (...) și a intrat în vigoare la data de (...), cu excepția dispozițiilor art. 70 al. 1, art. 132, 135 și art. 194, care au intrat în vigoare la 3 zile de la data publicării.
În condițiile în care L. nr. 1. face trimitere expresă doar la L. nr. 1., nu pot fi incidente dispozițiile art. 132 și art. 194 din L. nr. 2. privind înființarea caselor de pensii sectoriale.
De asemenea, Curtea constată neîntemeiată și critica formulată în recurs în raport de suspendarea HG nr. 7.. Astfel, se reține că într-adevăr prin sentința civilă nr. 3. a C. de A. C. s-a dispus suspendarea executării HG nr. 735/21 iulie
2010, însă prin acest motiv nu se aduc critici punctuale în ce privește modul de calcul al pensiei, pentru a se putea susține imposibilitatea verificării legalității modului de calculul al pensiei. Ceea ce contestă în cauză recurentul este în fapt trecerea de la un sistem de pensie la altul, de la pensia militară la pensia publică bazată pe L. nr. 1., or această trecere a fost reglementată de L. nr. 1., măsura fiind constituțională, legală și justificată, așa cum au arătat Curtea Constituțională a R., Înalta Curte de Casație și Justiție și C. în soluțiile menționate mai sus, iar principiile modului de calcul al pensiei se regăsesc în L. nr. 1..
Procesul de recalculare a pensiei s-a realizat în temeiul L. nr. 1., astfel că nu prezintă relevanță faptul că prin hotărâre judecătorească au fost suspendate și, ulterior, anulate dispoziții ale HG nr. 7., act normativ care reglementează doar metodologia efectivă de calcul al pensiei și nu pune în discuție trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militare.
În raport de aceste considerente, Curtea constată că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu interpretarea corectă a probelor administrate în cauză și cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale.
Față de cele reținute, neexistând motive de modificare sau casare a hotărârii, conform art. 304 pct. 9 sau art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. P. împotriva sentinței civile nr. 2130 din 29 noiembrie 2011 a T. M., pronunțate în dosar nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 13 martie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI G.-L. T. I. T. D. C. G. G. N. N. Red.GLT/dact.MS 2 ex./(...) Jud.fond: B.G.
| ← Decizia civilă nr. 718/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 771/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
