Decizia civilă nr. 1186/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 1186/R/2012
Ședința publică din data de 6 martie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G.
JUDECĂTOR: G.-L. T.
JUDECĂTOR: I. T.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta P. S. I. împotriva sentinței civile nr. 3. din 2 martie 2011 pronunțate de T. B.-N. în dosar nr. (...) privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. B.-N., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.
La apelul nominal, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea, având în vedere că recurenta a solicitat judecata în lipsă, constată că prezenta cauză se află în stare de judecată
și o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin contestația înregistrată sub nr. (...), astfel cum a fost precizată, contestatoarea P. S.-I. a chemat în judecată intimata C. J. de P. B.-N., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța: să dispună anularea Deciziei nr.
69183/(...) privind recalcularea pensiei de serviciu a contestatoarei; să oblige intimata să mențină în plată decizia nr. 69183/(...) și să oblige intima la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită prin decizia nr. 69183/(...), de 1879 lei lunar și cea recalculată în (...)0, de 864 lei lunar, începând cu 1 septembrie
2010 și până la repunerea în plată a deciziei nr. 69183/(...).
Intimata, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației
și a atașat întâmpinării actele în baza cărora a fost emisă decizia contestată.
Prin sentința civilă nr. 3./(...), pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud îndosar nr. (...), s-a respins ca neîntemeiată, contestația formulată decontestatoarea P. S.-I., împotriva Deciziei nr. 69183/(...) de recalculare a pensiei de serviciu, emisă de intimata C. J. de P. B.-N.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin decizia nr. 69183/(...) contestatoarei i s-a acordat o pensie de serviciu de 1404 lei lunar, în baza L. nr.5., pensie actualizată anual astfel că, potrivit deciziei din (...), cuantumul pensiei de serviciu a fost de 1879 lei, iar, prin decizia nr. 69183/(...), privind recalcularea pensiei de serviciu, emisă de intimată, contestată în această cauză, s-a stabilit în favoarea contestatoarei o pensie de asigurări sociale de 864 lei.
Reținând prevederile art. 1 și art. 3 din L. nr.1. T. a apreciat criticile formulate de contestatoare privind neconcordanța dintre legea internă și C.pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ca fiind neîntemeiate.
Critica potrivit căreia, prin L. nr.1. care dispune că pensiile de serviciu devinpensii în înțelesul L. nr.1., se nesocotește dreptul câștigat s-a apreciat că nu este întemeiată, reținându-se că pensia de serviciu a unei categorii profesionale, reglementată printr-o lege specială, are două componente, și anume pensia contributivă și un supliment din partea statului. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat. A. acestui supliment ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, astfel cum este reglementat în art.47 alin.(2) din Constituție. Chiar dacă pensiile speciale, au fost instituite de către legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective, ele pot fi totuși eliminate dacă există o rațiune suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul de față, Curtea constituțională a României, prin D. nr.8., a reținut că o atare rațiune este dată și că aceasta reiese din expunerea de motive a legii, atât grava situație de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale de stat), cât și necesitatea reformării sistemului de pensii, prin eliminarea inechităților din acest sistem.
Așa cum a reținut și Curtea constituțională, prin D. nr.871/2010, tribunalul a constatat că, în conceptul de „. câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări. Textele de lege respectă art.15 alin.2 din Constituție pentru că afectează pensiile speciale doar pentru viitor și numai în ce privește cuantumul acestora, iar celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate și că legea nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării legii în vigoare. O lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.
În ce privește noțiunea de bun, prin prisma art.1 din Protocolul nr. 1 la C.,
Curtea constituțională a examinat legea și din această perspectivă și a statuat că partea necontributivă a pensiei se include în această noțiune și reprezintă un drept câștigat, însă numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la intrarea în vigoare a legii și că suprimarea acestora pe viitor nu are semnificația unei exproprieri. De asemenea, în D. nr.8., referitor la noțiunea de bun, analizată prin prisma art.1 din Protocolul nr. 1 la C., Curtea constituțională a reținut că CEDO, în cauza Muller contra Austriei a arătat: convenția garantează drepturile patrimoniale ale unei persoane ce a contribuit la sistemul de asigurări sociale, dar că acesta nu poate fi interpretat în sensul că acea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anume cuantum.
În speță, nu s-a încălcat dreptul la respectarea bunului recunoscut și ocrotit de art.1 din Primul Protocol adițional la C. deși acesta acoperă și drepturile patrimoniale sub forma prestațiilor succesive, în cazul de față, însă, constituie bun doar dreptul la pensie conferit prin lege iar nu și întinderea concretă a cuantumului acesteia, care poate evolua în funcție de formula de calcul prevăzută de lege, pentru că admițând o interpretare contrară, ar însemna că cuantumul pensiei odată stabilit, acesta nu mai poate fi modificat, nici redus, dar nici majorat, interpretare care nu este în spiritul jurisprudenței constante a CEDO. Contestatorul, în calitate de pensionar în baza legii speciale și beneficiaral unei pensii de serviciu, a beneficiat de un bun în sensul jurisprudenței CEDO, dar această noțiune convențională nu acoperă și cuantumul pensiei avute la un moment dat. Așa fiind, în condițiile în care pensia acordată prin decizia contestată, calculată potrivit algoritmului prevăzut de L. nr.1., respectă principiul contributivității, nu se poate considera că, prin aceasta, contestatorul ar mai fi în continuare îndreptățit la un supliment asigurat din bugetul de stat, în condițiile în care legiuitorul a înțeles să reglementeze unitar pensiile reglementate prin legi speciale și să fie plătită cu titlu de pensie doar suma corespunzătoare contribuțiilor de asigurări sociale plătite de fiecare asigurat.
S-a constatat că prin recalculare a fost redus cuantumul pensiei doar cuprivire la partea plătită din bugetul statului și nu și cu privire la pensia cuvenită contestatorului din bugetul asigurărilor sociale, potrivit contribuției sale din perioada activă și cum legea în baza căreia a fost acordată pensia de serviciu prevedea, la data acordării, că partea ce depășește pensia contributivă se suportă din bugetul de stat, posibilitatea ca statul să reducă sau să înlăture acest supliment era cunoscută contestatorului încă de la pensionare, cât timp acordarea acestui supliment nu are la bază contribuția sa la fondul de pensii, ci este lăsată la latitudinea statului, în funcție de posibilitățile acestuia de acordare.
Prin urmare, o „speranță legitimă"; a contestatoarei cu privire la dreptul de a încasa un anumit cuantum al pensiei s-a putut naște cert doar cu privire lapartea din pensie corespunzătoare contribuției sale din perioada de activitate.
Deși Curtea a statuat în cauza Muler contra Austriei, că art.1 din Primul Protocol adițional nu garantează dreptul de a primi o pensie într-un anumit cuantum, în spețe concrete s-ar putea ajunge, în anumite situații la concluzia încălcării C.i atunci când, în circumstanțele concrete ale unui caz dat persoana ar urma să suporte o sarcină disproporționată și excesivă (de exemplu, prin reducerea pensiei situația financiară a familiei ar fi grav afectată, nemaiputând să fie plătită întreținerea, pensionarul fiind astfel lipsit de mijloace de subzistență). Totuși și, în aceste situații, CEDO a reținut că, reducerea pensiilor nu trebuie analizată ca fiind o ingerință sub forma „privării de proprietate"; ci din perspectiva regulii generale privind dreptul la respectarea bunurilor (Hotărârea - Aizupurua O. c. Spaniei, 2 februarie 2010).
În acest sens, tribunalul a reținut că, în concret, deși cuantumul pensiei contestatoarei a fost redus, acest cuantum redus al pensiei este unul considerabil și nu este derizoriu, în condițiile în care, la data recalculării pensiei, salariul minim brut pe economie era doar de 600 lei iar pensia minimă doar de
350 lei astfel că, prin reducerea cuantumului pensiei, contestatoarea nu a suportat o sarcină disproporționată și excesivă.
De asemenea, tribunalul a apreciat că nu se poate reține nici încălcarea principiului nediscriminării prevăzut de art.14 din CEDO pentru că, deși prin decizia C. constituționale nr.8., s-a constatat că măsura de înlăturare a pensiei de serviciu a magistratului este neconstituțională, pentru că se încalcă principiul constituțional al independenței justiției și ca o consecință a acesteia pensia de serviciu a magistraților a fost menținută în continuare, deoarece, pe de o parte, principiul constituțional al independenței justiției nu se referă și la categoria profesională din care a făcut parte contestatoarea iar, pe de altă parte, între aceste categorii profesionale nu poate fi reținută existența unor situații analoge sau comparabile, întrucât statutul profesional reglementat prin legile speciale de organizare și funcționare este deosebit, fiecare având atribuții și un rol specific bine definit în cadrul celorlalte autorități și instituții publice, chiar dacă anumite incompatibilități și interdicții sunt aplicabile în cazul ambelor categorii profesionale.
Așa fiind, înseamnă că există o justificare obiectivă și rezonabilă pentru a se face un tratament diferențiat, iar această justificare a fost argumentată de către instanța de contencios constituțional prin D. nr.8., prin care s-a constatat neconstituționalitatea disp. art.1 lit. c din lege, referitoare la transformarea pensiei de serviciu a magistratului în pensie de drept comun în înțelesul L. nr.1..
P.le speciale fiind instituite si reglementate de legiuitor prin legi speciale, în funcție de anumite considerente legate de statutul anumitor categorii profesionale, tot prin lege, pe baza principiului simetriei juridice, pot să fie modificate ori transformate în pensii de drept comun pentru limită de vârstă potrivit legii cadru, fiind un atribut exclusiv al legiuitorului.
Nu este întemeiată nici susținerea contestatoarei potrivit căreia măsuraeliminării pensiei de serviciu de care a beneficiat anterior ar încălca dispoziția instituită de art.180 din L. nr.1., pentru că, pe de o parte, aceste dispoziții legale sunt aplicabile în ceea ce privește cuantumul pensiilor stabilite și calculate anterior pe baza stagiului de cotizare și punctajului realizat, calculat potrivit 76 din L. nr.1. or, în cauză, cuantumul pensiei de serviciu acordată contestatorului nu a fost calculat pe baza acestor criterii, ci în funcție de un procent anume prevăzut de legea specială, din veniturile realizate iar, pe de altă parte, prevederile art.180 sunt dispoziții tranzitorii și vizează situații specifice anume indicate în acest text legal ce nu-și găsește aplicare în cauză.
Referitor la menținerea dispozițiilor art. 68 din L. nr.5. și după aprobarea L. nr.1., tribunalul a reținut că din conținutul acestei legi rezultă că deși nu au fost anulată pensia de serviciu, cuantumul acesteia se calculează în funcție de principiul contributivității, prin L. 1., pensia de serviciu stabilită anterior în favoarea contestatoarei fiind transformată în pensie pentru limită de vârstă înînțelesul L. nr.1..
Dispozițiile din legea nr.5., ce reglementează pensiile de serviciu în favoarea acestei categorii profesionale, prevăd nu numai modul de calculare a cuantumului pensiei de serviciu, ci și condițiile în care se acordă pensia de serviciu, condiții derogatorii față de dreptul comun (L. nr.1.), în ce privește stagiul de cotizare minim ce trebuie realizat și, prin urmare, aceste dispoziții legale nefiind abrogate și după intrarea în vigoare a L. nr.1., această categorie profesională se va putea pensiona în raport de aceste condiții mai favorabile, numai că, în privința cuantumului pensiei, acesta se va determina conform principiului contributivității, fiind pensii pentru limită de vârstă, conform înțelesului dat de L. nr.1..
T. a observat că deși contestatoarea a formulat critici sub aspectul modului de determinare de către intimată a cuantumului punctajului stabilit, nu a indicat în concret care sporuri și venituri nu au fost luate în calcul și nici nu a probat faptul că intimata nu a avut în vedere toate sporurile și premiile realizate de aceasta. S-a mai reținut că în măsura în care contestatoarea a realizat și alte venituri, dar pentru care nu a depus adeverințe la intimată, poate solicita acesteia recalcularea pensiei pe baza actelor pe care va trebui să le depună anexate cererii de recalculare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta P. S. I., solicitândmodificarea sentinței recurate, în sensul admiterii contestației.
În motivarea recursului recurenta a criticat sentința prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 din Codul de procedură civilă, arătând următoarele:
- Motivarea sentinței de respingere a contestației este contradictorie, cu aserțiuni lipsite de temei legal, fără o analiză temeinic fundamentată în sensul dacă L. nr. 1. este sau nu în concordanță cu prevederile din Conveția europeană de drepturilor omului și cu jurisprudența C. Europene a D. O..
Deși instanța de fond a arătat că față de dispozițiile art. 11 și 20 din Constituția României, prevederile C.i Europene la care a aderat România au aplicabilitate directă în speță și că instanța poate să analizeze problema indiferent de cele statuate de Curtea Constituțională, totuși își întemeiază soluția exclusiv prin prisma D. nr. 871 și 8. date de Curtea Constituțională.
Consideră recurenta că instanța de fond a răstălmăcit concluziile la care a ajuns instanța europeană în cauza Muller contra Austriei, concluzionând în mod greșit că la instanța europeană nu se poate discuta cuantumul pensiei, ci numai dreptul la pensie ca drept fundamental.
Apreciază recurenta că instanța de fond, neargumentând soluția sa prin prisma art. 14, art. 15 și art. 17 din C. E., art. 1 din Primul Protocol Adițional, cu referire la art. 44 alin. 3, art. 47 alin. 2 și art. 53 din Constituția României, precum și prin prisma jurisprudenței C. Europene în acest domeniu, a dat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Menționează recurenta că în ceea ce privește pensiile speciale, jurisprudența C. Europene în aplicarea art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la C., recunoaște și ocrotește pensia stabilită pentru anumite profesii și nu permite ca acest drept să fie diminuat decât în cazuri excepționale, cu respectarea principiului proporționalității (cauza Bonfield contra Regatului Unit 2005).
Noțiunea juridică de pensie de serviciu (specială) nu se confundă și nici nu se suprapune cu cea de pensie de drept comun. A., dispozițiile art.68, art.68 ind.2 și art.68 ind.4 din L. nr.5., în forma în vigoare la data pensionării reclamantei, au instituit în favoarea acesteia un regim profesional (o schemă profesională) publică de securitate socială, în baza căreia s-a născut și a fost exercitat dreptul la pensia de serviciu.
Această calificare juridică a schemei profesionale publice de securitate socială a fost realizată expres și prin dispozițiile imperative ale art.9 din OUG nr.67/2007.
Dreptul la pensie de serviciu, fondat pe un regim profesional public special de securitate socială, nu reprezintă un privilegiu și nu este discriminatoriu la adresa persoanelor din sistemul public general. Așa cum s-a reținut și prin D. nr.20/2000 a C. C., pensiile de serviciu, ca noțiune distinctă, au o justificare obiectivă și rațională, fiind o compensație pentru inconvenientele majore ce rezultă din rigoarea și riscurile deosebite al statutelor profesionale speciale.
Curtea E. a statuat că, odată ce o persoană a fost admisă într-o funcție publică, acea persoană a dobândit un drept de a primi pensia corespunzătoare prevăzută de lege pentru îndeplinirea serviciului public, care constituie un „bun"; în sensul art.1 al Protocolului nr.1.
Curtea a statuat expres că, dacă statul reduce total sau parțial pensia ocupațională publică sau pensia de serviciu necontributivă, este inevitabilă concluzia că acea reducere a operat ca o ingerință asupra dreptului la respectarea bunurilor, care trebuie analizată în lumina art.1 al Protocolului nr.1.
Recunoscând marja de apreciere a statelor în materia legislației sociale, Curtea E. a subliniat obligația autorităților publice de a menține un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale.
Diminuarea dreptului patrimonial prevăzută de L. nr. 1., cu consecința pierderii definitive a dreptului la pensia de serviciu este o sarcină excesivă și disproporționată, cu încălcarea justului echilibru între interesul general și imperativele protecției dreptului patrimonial și încalcă dreptul fundamental de proprietate, precum și regula dreptului câștigat. De asemenea, se aduce atingere principiului protecției așteptărilor legitime, principiu indisolubil legat de statul de drept și previzibilitatea normelor de drept.
Pentru ca ingerința statului în dreptul de proprietate al persoanei să fie în concordanță cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și cu jurisprudența C. Europene ea trebuie să urmărească un scop legitim în concordanță cu interesul general și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit, echilibrul echitabil între imperativul protecției dreptului de proprietate și cerințele interesului general, nediscriminarea, toate cu respectarea principiilor generale ale dreptului internațional.
În raport de cerința legalității arată recurenta că principiul legalității presupune ca norma aplicată din dreptul intern să fie accesibilă, precisă și predictibilă, susținând că L. nr. 1. nu este în concordanță cu legislația internă incidentă la data pensionării sale, anume L. nr. 5. și L. nr. 1., care nu prevăd printre cazurile legale de încetare a plății pensiilor de serviciu, dificultățile financiare ale bugetului de pensii.
Dimpotrivă, art. 180 alin. 7 din L. nr. 1. instituia regula menținerii în plată a cuantumului pensiei stabilit potrivit reglementărilor anterioare, dacă acesta este mai avantajos. Această regulă se desprinde și din D. C. C. nr. 46/(...),
375/2005.
Mai mult, coerența și stabilitatea plății pensiilor este garantată de către stat, care și-a asumat obligația finanțării deficitului de pensii (art. 16 din L. nr.
1., art. 26 din L. nr. 2.).
Condiția legalității implică și imperativul ca legea să nu fie aplicată vădit eronat sau arbitrar. Având în vedere că o aplicare retroactivă a legii înfrânge flagrant principiul securității juridice aplicarea retroactivă a L. nr.1. reprezintă o aplicare vădit eronată și arbitrară.
L. nr.1. încalcă regula dreptului câștigat, regulă care este consacrată și constituțional prin dispozițiile art. 53 alin. 2 fraza a II a și care reiese și din dispozițiile art. 67 din L. nr. 24/2000.
Cuantumul pensiei speciale, stabilit potrivit principiului mutualității, se constituie într-un drept câștigat, iar abrogarea acestuia afectează însuși substanța dreptului existent, în mod retroactiv. Orice reașezare legală a sistemului de calcul a pensiilor poate avea loc numai pentru viitor, fără a se lipsi de efecte stagiul complex special impus de legea veche și consolidat în trecut.
Consideră că aserțiunea instanței de fond în sensul că prin conceptul de „. câștigate"; se pot înțelege numai drepturile încasate până în momentul intrării în vigoare a noii reglementări este total greșită, cu nesocotirea dispozițiilor internaționale și constituționale menționate, precum și a jurisprudenței C.
Europene a D. O..
Curtea E. a mai statuat că dacă cerința legalității nu este respectată este inutil a se mai analiza legitimitatea scopului urmărit sau proporționalitatea ingerinței (cauza Iatridis contra Greciei 1999).
Față de scopul legitim urmărit ingerința nu trebuie să fie discreționară.
L. nr. 1. nu îndeplinește nici cerința privind proporționalitatea ingerinței,
Curtea statuând că fără plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunului, privarea de proprietate constituie o atingere excesivă.
Dacă atât L. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cât și legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor au fost luate pe considerentul apărării securității naționale, motivat de consecințele crizei economice, în temeiul art. 53 din Constituție, atunci și măsurile luate prin L. nr. 1. trebuiau să aibă un caracter temporar, pentru a nu afecta substanța dreptului constituțional protejat.
Este eronată susținerea că pensia de serviciu, derogatorie de la cea de drept comun, s-ar compune dintr-o pensie de drept comun și una suplimentarăde la stat; o asemenea susținere nu se regăsește în nici un text legal, făcându-se confuzie între două noțiuni distincte.
În raport de situația socială care a determinat luarea măsurii de austeritate, consideră că diminuarea pensiei sale cu mai bine de 70% nu este justificată, mai ales că este o măsură definitivă și nu temporară.
- Dacă scopul L. nr. 1. este acela de a restabili egalitatea în drepturi pentru toate categoriile de pensionari, consideră că este evident că legiuitorul, făcând abstracție de magistrați, a săvârșit o discriminare în sensul art. 14 din C. E. și art. 16 alin. 1 din Constituția României, ambele categorii profesionale fiind supuse acelorași privațiuni în îndeplinirea sarcinilor de serviciu.
- Consideră greșită concluzia instanței de fond, care, analizând dacă prevederile art. 68 din L. nr. 5. sunt sau nu abrogate expres, a reținut că acestea nu au fost abrogate de L. nr. 1., dar din acest text rămân în vigoare numai prevederile privind condițiile în care se acordă pensia de serviciu, nu și modul de calcul al cuantumului acestei pensii.
Susține recurenta că este lipsit de relevanță faptul că art. 68 din L. nr. 5. au fost abrogate expres de L. nr. 2., întrucât aceste dispoziții trebuiau să fie abrogate expres la data recalculării pensiei, apoi să se ia în considerare dacă efectele legii speciale mai au sau nu aplicabilitate.
Pârâta C. J. de P. B.-N. nu a depus întâmpinare și nu și-a expus poziția procesuală față de recursul declarat.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. constată următoarele:
Prin art.1 lit. c din L. nr.118/2010, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea au devenit pensii în înțelesul L. nr.19/2010, calculate pe baza principiului contributivității.
În aplicarea acestui act normativ, pârâta C. J. de P. B. N. a emis decizia nr.61183/(...) prin care a stabilit în favoarea reclamantei, începând cu data de
(...) o pensie de asigurări sociale de 864 lei care înlocuia pensia de serviciu de
1879 lei, acordată prin decizia nr. 61183/(...).
În analiza prezentului recurs, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și
Justiție și ale C. Europene a D. O.:
1) Controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art.146 lit. a din Constituție.
Prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituți onale, în raport c u
dispozițiile constituționale ale art. 15 ali n. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 -egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată , art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și D. nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-
12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat
din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din
Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea
"bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. (ex. D. nr.1579/(...)).
2) D. nr.29/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție
Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1., Înalta
Curte de Casație și Justiție a concluzionat , pe baza aspectelor analizate de către
Curtea Constituțională prin D. nr.871 și nr.8. cu privire la neretroactivitatea legii
și la discriminare .
„Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost
stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate)
a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța
constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție co nstituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de dr ept comun nu
puteau face reevaluări în temeiul art. 1 6 din Constituție , iar perspectiva analizeiîn baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.
În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 2. privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din
12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie
2010 (§ 48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§
39 și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de nr.
1., și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică , în deplină concordanță cujurisprudența C. Europene a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului
rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus lainițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
A., prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cucaracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere cri terii precum indemn izația socială pentru
pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 11 8/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lu nară, după cum vor
trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost
depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși săconstate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. Europene a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. (C. Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din
18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. Europene a D. O. reiese că stabilirea
raportului de propo rționalitate nu este decât o chestiune d e apreciere în fiecare
cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.";
3) D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. Europene a D. O. încauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, E.a Tanko, M. M. și L. Ghețiuîmpotriva României.
„Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiindcunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost
fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume
contextul economic actual și corectar ea inegalităților exi stente între diferitelesisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor
reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reț inut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale , dobândite în tem eiul contribuțiilor la
bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, contrar afirmațiilor reclamantei care a apreciat că instanța de judecată trebuie să efectueze integral propriul control asupra acestor aspecte, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantei referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 5..
Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantei în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit „pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional .
În concret, reclamanta beneficiază de o pensie de asigurări sociale de 864 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă cuvenită femeilor în anul
2010 în cuantum de 767 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P.
și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantei.
În speță, cum reclamanta nu a dovedit și nici nu a invocat existența unei situații excepționale ce ar putea să o expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să o lipsească prin urmare, de mijloacele de subzistență, Curtea de A. constată că nu a fost depășit „pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.
De asemenea, recalcularea pensiei reclamantei în baza L. nr. 1. nu contravine art. 15 și 17 din C. europeană, deoarece aceste dispoziții din C. nu pot fi considerate ca încălcate din moment ce nu s-a constatat o violare a convenției sau o limitare mai drastică decât cea permisă de convenție, ceea ce exclude atât examinarea situațiilor derogatorii care permit limitarea unor drepturi, cât și premisa abuzului de drept.
Referitor la nerespectarea art. 180 alin. 7 din L. nr. 1., se reține că art. 7 alin. 1 din L. nr. 1. prevede că procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de L. 1., cu modificările și completările ulterioare.
Art. 180 din L. nr. 1. este inclus în Capitolul IX „Dispoziții tranzitorii"; și se referă la procesul de recorelare a pensiilor stabilite anterior intrării în vigoare a L. nr. 1., astfel încât prin dispozițiile art. 7 alin. 1 din L. nr. 1. nu se face trimitere la acest articol.
În consecință, nu se poate reține nelegalitatea deciziei de recalculare în raport de art. 180 alin. 7 din L. nr. 1., întrucât acesta nu este aplicabil în cauză.
De altfel, recalcularea pensiilor s-a realizat în baza altui act normativ, care nu numai că nu a consacrat soluția legislativă invocată de reclamantă, dar este și incompatibil cu păstrarea în plată a unor pensii necontributive, ceea ce contravine scopului legiuitorului de eliminare a acestor pensii.
În ce privește jurisprudența anterioară a C. C. în materie invocată de reclamantă se reține că aceasta nu poate fi avută în vedere de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat prin D. nr. 871 și 873 din 2010 în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de recurentă.
Apoi, în mod corect a reținut instanța de fond că dispozițiile art. 68 din L.
5. nu au fost abrogate prin L. 1. (fiind abrogate expres numai prin art. 196 lit. f din L. 2.). Însă art. 12 din L. 1. prevede în mod expres că „persoanele ale căror drepturi la pensie sunt stabilite, în condițiile legii, ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi, vor fi supuse automat procesului de recalculare, astfel cum este reglementat de prezenta lege". Așa cum a reținut și Curtea Constituțională în D. nr. 871/2010, această reglementare are semnificația faptului că art. 68 din L. 5. trebuie interpretat coroborat cu L. 1., ceea ce înseamnă că rămân în vigoare condițiile de pensionare specifice personalului auxiliar de specialitate, acestea fiind mai favorabile decât cele prevăzute de nr. 1., iar noua lege reglementează numai cuantumul pensiei la care beneficiarii acesteia sunt îndrituiți.
Este superfluu a se analiza motivul de recurs privitor la caracterul contradictoriu al motivării sentinței, raportat la analiza de convenționalitate făcută, față de dezlegările obligatorii cu privire la convenționalitatea măsurii recalculării pensiei de serviciu din cuprinsul deciziei în interesul legii și a deciziei pronunțate de Curtea E. a D. O. în materie.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE L. D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P. S. I. împotriva sentinței civile nr. 3. din 2 martie 2011 a T.ui B. N., pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 6 martie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. G.-L. T. I. T.
GREFIER
N. N.
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...)
Jud.fond: R.I.B.
| ← Decizia civilă nr. 4190/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 5077/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
