Decizia civilă nr. 640/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 640/R/2012
Ședința publică din data de 14 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. C. G. JUDECĂTOR : G.-L. T.
JUDECĂTOR : I. T. GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta C. R. împotriva sentinței civile nr. 114 din 11 ianuarie 2011 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe pârâții intimați C. J. DE P. C., C. N. DE P. ȘI A. D. DE A. S., MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. C. și M. M., F. ȘI P. S., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantei recurente - avocat C. A. din cadrul Baroului C., lipsind reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 8 februarie 2012 reclamanta a înregistrat la dosar precizări și înscrisuri cu privire la situația sa financiară, personală și familială atrasă de diminuarea pensiei.
Reprezentantul recurentei arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, modificarea hotărârii pronunțate de prima instanță în sensul admiterii contestației. Arată în esență că diminuarea pensiei reclamantei este de 65,62 %, aceasta nu are familie iar în anul în care s-a pensionat nu exista criteriul proporționalității consacrat de C. și la care face referire decizia Înaltei Curți de C. și Justiție considerând că nimeni nu poate determina acest prag de dificultate.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. nr. 114 din 11 ianuarie 2011 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtele C. N. De P. și alte D. de A. S., M. M., F. și P. S. și Ministerul Finanțelor Publice și s-a respins cererea reclamantei față de acestea.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanta C. R., împotriva pârâtei
C. J. de P. C., având ca obiect drepturi de asigurări sociale.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut referitor la excepția lipsei calități procesuale pasive invocată de către cei trei pârâți că decizia contestată este emisă de către pârâta de rd.1 care are calitate procesuală pasivă, deoarece ea stabilește pensiile și emite deciziile de pensionare în conformitate cu legile în vigoare în speță L., cu consecința respingerii cererii reclamantei față de acești pârâți.
S-a reținut că reclamanta a fost beneficiara unei pensii de serviciu stabilită în condițiile L. 567/2004. Prin decizia contestată, emisă de către pârâtă în baza dispozițiilor L., această pensie a fost recalculată stabilindu-i- se o pensie de asigurări sociale.
Conform prevederilor art. 1 din Protocolul nr.1 la C. E. a D. O., orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Partea a -II-a a acestui articol înscrie trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate, a titularului asupra acestui bun și anume: privarea să fie prevăzută de lege, adică de norme interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică și să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
Reducerea pensiei reclamantei pentru viitor și lipsirea acesteia de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente, reprezintă indiscutabil o ingerință ce a avut ca efect privarea reclamantei de bunul său, adică de pensia de serviciu stabilită în baza Lg.567/2004.
Privarea reclamantei de pensia de serviciu este stabilită prin L. nr.1. privind stabilire a unor măsuri în domeniul pensiilor și H.G. nr.737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensiei de serviciu prevăzute la art. 1 literele „c-h"; din L., acte normative accesibile precise și previzibile în sensul jurisprudenței C..
L. 1. a fost adoptată în vederea respectării angajamentelor asumate de R. prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale, acorduri absolut necesare pentru stabilitatea economică a țării, ca o măsură cu caracter excepțional prin care să se continue eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare în anul 2010, apreciindu-se că diminuarea dezechilibrelor existente și menținerea deficitului bugetar în limite sustenabile creează premisele relansării economice, măsura fiind necesară și pentru menținerea acordurilor cu organismele financiare internaționale.
În aceeași expunere de motive la L. nr.1. s-a arătat că apariția unor sisteme speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii și tratamente favorabile unor categorii profesionale, a condus la crearea unui decalaj uriaș între cea mai mare și cea mai mică pensie plătită de stat, iar existența unor acte normative care reglementează organizarea șu funcționarea diferitelor sisteme de pensii de tip public în prezent, îngreunează în mod evident funcționarea sistemului de pensii.
Așadar, transformarea pensiei reclamantei stabilită pe baza legislației anterioară în pensie în înțelesul Lg.19/200 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale au fost determinate de menținerea deficitului bugetar și relansarea economică, de asigurare a sustenabilității financiare a sistemului de pensii publice, de eliminarea discrepanțelor privind contribuția la bugetul asigurărilor sociale și inegalitățile de alocare a resurselor pentru finanțarea pensiilor publice, precum și de eliminarea legilor speciale de pensionare care prevăd criterii diferite mai avantajoase în favoarea anumitor categorii profesionale.
Stabilitatea economică a țării este noțiune care se circumscrie celei de cauză de utilitate publică prevăzute de art. 1 din Protocolul nr.1 la C.
Având în vedere că privarea de pensia de serviciu este prevăzută prin L., o lege clară, accesibilă, precisă și previzibilă și că transformarea pensiei stabilite în baza legislației anterioare este determinată de menținerea stabilității economice a țării, noțiune care se circumscrie cauzei de utilitate publică, instanța apreciază că cererea reclamantei cu privire la încălcarea prevederilor art. 1 din Protocolul nr.1 la C. este neîntemeiată și urmează să fie respinsă.
P.le de serviciu care s-au bucurat de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public de pensii sunt compuse din două elemente și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care adunat cu pensia contributivă reflectă cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, iar partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat.
Acest supliment din partea statului a urmărit instituirea unui regim special compensatoriu pentru categoria socio-profesională din care a făcut parte reclamanta și nu are temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie ca element constitutiv al acestuia.
Având în vedere aceste din urmă drepturi de asigurări sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune în funcție de politica socială și fondurile disponibile asupra acordărilor, asupra cuantumului și asupra condițiilor de acordare.
Deoarece, acordarea pensiilor speciale cu cele două elemente este condiționată de resursele financiare de care dispune statul, de faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă, de caracterul succesiv al prestațiilor, dreptul câștigat reprezintă doar prestațiile realizate până la intrarea în vigoare a L., asupra cărora legiuitorul a intervenit cu respectarea dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituție.
În D. nr.458/(...) Curtea Constituțională a statuat că „ o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituie sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare";.
Având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale și decizia C. C. cu privire la retroactivitatea legii, instanța apreciază că cererea reclamantei cu privire la anularea deciziei de pensionare, cu motivarea încălcării dreptului câștigat și a principiului neretroactivității legii este nefondată și urmează să fie respinsă.
Conform prevederilor art. 14 din C., există discriminare atunci când persoane aflate în situații identice sau comparabile se bucură de un tratament preferențial unele față de altele, alin.1 și principiul discriminării presupune aplicarea unui tratament egal tuturor indivizilor care sunt egali în drepturi.
Pentru a se reține încălcarea acestui principiu trebuie întrunite cumulativ următoarele elemente: persoanele plasate în situații analoge sau comparabile în materie beneficiază de un tratament preferențial și această distincție să nu -și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Reclamanta nu se află într-o situație identică sau comparabilă cu cea a unui magistrat pentru a i se aplica un tratament egal cu a acestuia, deoarece magistrații se bucură de un anumit statut conferit de L. 3. statut pe care personalul auxiliar de specialitate nu îl are, astfel încât aprecierea reclamantei cu privire la existența unei asemenea discriminări este nefondată și urmează să fie respinsă.
Pensia stabilită la data acordării a fost calculată conform prevederilor Lg.1. pentru partea contributivă și conform legii speciale pentru partea necontributivă reprezentând suplimentul acordat de stat, ambele aspecte fiind cunoscute de către reclamantă la data comunicării deciziei de pensionare.
Pensia recalculată prin decizia contestată este conformă cu prevederile art.180 alin. 7 din Lg.1. al cărui cuantum este rezultat din înmulțirea punctajului mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare cu valoarea punctului de pensie, astfel încât aprecierea reclamantei că decizia contestată nu respectă principiul stabilit în acest articol este nefondată și a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta C. R. solicitândadmiterea recursului.
În motivarea recursului a arătat referitor la încălcarea dreptului de proprietate că într-adevăr, în considerentele hotărârii, instanța de fond identifică în mod corect condițiile privării de proprietate prevăzute în art.l al primului Protocol adițional la C. însă în mod surprinzător în motivarea efectivă se limitează la a observa că privarea este prevăzută de lege (L. 1.) și că necesitatea adoptării acesteia o reprezintă "stabilitatea economică a țării".
Sub acest aspect hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală.
Potrivit art.l din Protocolul nr.I la C. E. a D. O. "O. persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor"
În jurisprudența C. s-a statuat că noțiunea de bun are o semnificație autonomă și nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale: anumite alte drepturi și interese ce constituie active pot să fie considerate "drepturi de proprietate", deci bunuri. Mai precis de atât în cauza Buchen contra Cehiei din 2002 se arată că noțiunea de "bun" înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economică, astfel încât dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar pensia unui bun proprietate privată.
Partea a doua a art.l din Protocolui nr.l la C. stabilește trei condiții legale în prezența cărora privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului titularului asupra acelui bun: a) Privarea de proprietate să fie prevăzută de lege
Instanța de fond constată legalitatea privării de proprietate amintind
L. 1. și H.G. (...) apreciind aceste două acte normative ca fiind accesibile precise și previzibile.
Totuși simpla existență a L. 1. și a H.G. 737/2010 nu este suficientă pentru a justifica privarea de proprietate, acestea trebuie să fie accesibile, precise și mai ales previzibile.
D. de pensionare nr. 2. din (...) a fost emisă în baza legilor aflate atunci în vigoare iar pensia stabilită în cuantum de 5041 lei (brut) beneficia de calificativul "definitiv" și nimic nu părea să prevestească relativitatea noțiunii și cu atât mai puțin apariția unei legi care reușind să treacă limita temporală a intrării ei în vigoare tinde să retroactiveze în pofida oricăror principii juridice, de stabilitate socială sau pur și simplu de bun simț.
Așadar efectele produse odată cu emiterea primei decizii de pensionare păreau a fi stabilite pentru totdeauna și ca o consecință firească planificarea acțiunilor (cheltuielilor) reclamantei pe termen mediu și lung a fost determinată de resursele financiare de care știa că poate dispune din moment ce i-au fost acordate printr-o decizie definitivă. b) Privarea de proprietate să fie impusă de o cauză de utilitate publică
Prima instanță observă că "menținerea stabilității economice a țării" este o noțiune care se circumscrie cauzei de utilitate publică și își motivează hotărâre a arătând că "transformarea pensiei reclamantei" (în sensul diminuării ei cu 66,93%) a fost determinată de "menținerea deficitului bugetar și relansarea economică, de asigurare a sustenabilității financiare a sistemului de pensii publice, de eliminarea discrepanțelor privind contribuția la bugetul asigurărilor sociale și inegalitățile de alocare a resurselor pentru finanțarea pensiilor publice, precum și de eliminarea legilor speciale de pensionare care prevăd criterii diferite mai avantajoase în favoarea anumitor categorii profesionale".
A. motive invocate de instanță sunt: necesitatea menținerii acordurilor de împrumut semnate de R. cu organismele financiare internaționale și relansarea economică, deziderate se pare greu de atins în prezent tocmai datorită pensiei reclamantei.
Faptul că noțiunea de "ordine publică" nu este cea mai precisă cu putință nu necesită o demonstrație specială; că ea este legată de o altă noțiune la fel de imprecisă, anume aceea de "interes general" iarăși este o evidență. În aceste condiții, Curtea recunoaște în una din deciziile pronunțate în materiei că noțiune a de utilitate publică este amplă chiar prin natura ei însă tocmai din acest motiv adoptarea unei legi care să conducă la privarea de proprietate trebuie să implice o atentă examinare, de către autoritățile statale, a tuturor problemelor de ordin politic, economic și social justificând extrem de precis măsurile pe care le consideră oportune.
În speța de față instanța "uită" că este investită să soluționeze un caz cât se poate de concret și generalizează fără măcar a-și baza generalizări le pe un minim probatoriu. D. utilitate a publică se reflectă în stabilitatea economică ne întrebăm ce înseamnă stabilitate economică, dacă diferența de 3374 lei (brut) din pensia acordată lunar poate genera relansare economică în R. ne punem întrebarea care sunt problemele reale ale economiei naționale și în ultimul rând dacă pentru atingerea acestor scopuri sunt necesare reduceri ale cheltuielilor bugetare nu putem să nu ne întrebăm care a fost algoritmul ce a generat soluția reducerii pensiei reclamantei (și a anumitor categorii profesionale limitativ prevăzute de lege) ca fiind unica necesară și suficientă.
Așadar hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele pe care se sprijină. D. există sau nu un dezechilibru economic cauzat tocmai de decalajul între cea mai mare și cea mai mică pensie plătită de stat (iarreducerea cuantumului pensiei reclamantei ar contribui la refacerea echilibrului) apreciem just ca un astfel de argument să fie susținut de date concrete de natură a demonstra revigorarea economiei și înlăturarea pericolului destrămării acordurilor cu organismele financiare internaționale (pe care instanța nici măcar nu le identifică dovedind încă o dată superficialitate în judecarea cererii subsemnatei).
Pe de altă parte, în urma judecării prezentei cereri se vor pronunța hotărâri opozabile doar părților litigante, prin urmare sunt inacceptabile referiri și argumente care privesc întregi categorii socio-profesionale. Instanța are datoria să analizeze fiecare cauză în parte și să o judece separat, în niciun caz nu poate pronunța hotărâri sintetice (cum este cea recurată) pentru că în acest fel (dincolo de lipsa de profunzime a judecății pe care o asemenea practică o trădează) s-ar putea spune că se antepronunță vis-a-vis de cererile similare formulate de oricare alți membrii ai categoriilor socio-profesionale la care a făcut referire.
În concluzie interesul de utilitate publică, dacă există, nu este dovedit
și cu siguranță nu este determinată legătura cauzală între diminuarea pensiei și satisfacerea acestui interes. c) Privarea de proprietate să fie conformă normelor de drept internațional
În mod evident instanța de fond consideră și această condiție satisfăcută în pofida numeroaselor inadvertențe pe care le semnalez în motivarea prezentului recurs.
Jurisprudența organelor C.i Europene a D. O. a mai adăugat acestor prime trei alte două condiții jurisprudențiale, creații care s-au impus ca fiind absolut necesare în cazul unei privări legale de proprietate: d) Indemnizarea titularului pentru privarea dreptului său
Deși condiția indemnizării proprietarului privat de dreptul său nu este prevăzută în textul art.I din Protocolul nr.I la C. jurisprudența CED0 a impus-o astfel începând cu speța Sporrong et Lonnroth c/Suede a decis în mod constant că ,,0 privare de proprietate pentru cauză de utilitate publică nu se justifică fără plata unei indemnizări".
În concluzie fiind mai mult decât evidentă lipsa oricărei intenții a legiuitorului de a stabili o oarecare indemnizare corespunzătoare principiilor C. consider privarea de proprietate abuzivă fiind săvârșită cu încălcarea flagrantă a art.l din Protocolul nr.l. e) Privarea de proprietate să fie proporțională cu scopul avut în vedere prin instituirea ei fără a atinge însăși substanța dreptului de proprietate
Raportând diminuarea pensiei recurentei cu procentul considerabil de 66,93% la criteriul proporționalității consacrat de C., - proporționalitate care trebuie să existe între scopul urmărit și mijloacele lui de realizare - nu se identifică acel just echilibru" care ar trebui să se verifice în urma examenului global al intereselor naționale (ale României) și individuale care probabil era de datoria instanței de fond.
După cum a constatat Curtea, în aceeași cauză, Sporrong et
Lonnroth c/Suede (...), limitările aduse dreptului de proprietate al reclamanților de către autoritățile statale au făcut ca acesta să devină precar, cu consecințe asupra valorii bunurilor care formează obiectul acelui drept.
Se pune problema dacă în cauza de față a fost sau nu afectată substanța dreptului de proprietate. D. ne raportăm la un interval de o lună căruia inițial îi corespundea o pensie în cuantum de 5041 lei (brut) iarulterior privării de proprietate îi corespunde o pensie în cuantum de doar
1667 lei (brut) se observă o diferență de 3374 lei adică o diminuare cu
66,93%. Aproximând, în urma privării de proprietate dreptul reclamantei a fost diminuat de trei ori.
B) Referitor la încălcarea principiului neretroactivității legii
Principiul neretroactivității legii este consacrat expres în art. 15 alin.
2 din Constituția României, unde se prevede: "L. dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile". Acest principiu exprimă deci regula juridică după care o lege se aplică numai situațiilor care se ivesc în practică de la data intrării în vigoare a legii, iar nu situațiilor anterioare, trecutul scapă legii.
Conflictul însă se va soluționa avându-se în vedere un principiu general recunoscut unanim de statele de drept, este vorba despre principiul respectării drepturilor câștigate. În susținerea recursului opunem interpretării date de T. o altă decizie a C. C., D. nr.120/2007, precum și o a treia decizie a C. C., D. nr.57/2006 unde se statuează că "orice prevedere nouă poate fi aplicată numai de la data intrării ei în vigoare, pentru a respecta principiul neretroactivității legii, consacrat de art.15 alin.(2) din Constituție".
Concluzionând, pensiile aflate în plată constituie drepturi legal câștigate si nu pot fi afectate prin recalculare, care prin efectele ei, ar constitui implicit o aplicare retroactivă a legii, orice nouă reglementare aplicându-se numai pentru viitor, adică pensiilor care urmează a fi stabilite prin decizii emise după data intrării în vigoare a legii 119 din 2010.
C) Referitor la interzicerea discriminării
Potrivit art.14 al C.i Europene a D. O. Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație" .
În prezenta speță discriminarea apare datorită faptului că titularilor dreptului de proprietate (pensionarilor) le-au fost aplicate tratamente distincte în funcție de categoria socio-profesională căreia i-au aparținut anterior pensionării. Spre exemplu recalcularea pensiilor militare de stat se realizează după un algoritm cu totul diferit de cel aplicat în cazul grefierilor. Desigur problema nu este una de fond însă este în măsură să scoată încă odată în evidență modalitatea neglijentă în care legiuitorul a înțeles să abordeze o problemă atât de delicată.
Mai arată că prin numeroase hotărâri instanțele judecătorești naționale s-au pronunțat favorabil în spețe perfect identice cu cea supusă atenției în prezentul dosar. (diferențele privesc doar cuantumul pensiei). O parte din acestea sunt pendinte, Curțile de A. competente urmând să judece recursurile formulate de C. județene de pensii, însă în alte cazuri recursul a fost deja soluționat fiind pronunțate hotărâri irevocabile.
În final solicită a reține și practica C.E.J. cu privire la drepturile câștigate, aceasta statuând că dacă „prestațiile acordate în temeiul regulamentului vechi sunt mai favorabile decât cele plătite în conformitate cu regulamentul nou acestea nu trebuie să fie reduse";.
Pârâții intimați M. M., F. SI P. S. și C. J. de P. C. prin întâmpinare ausolicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței catemeinică și legală.
Prin notele de ședință (f. 56), depuse de reclamantă ulteriorpronunțării Deciziei nr.29/2011 de către Înalta Curte de Casație și Justițies-a arătat că aceasta locuiește și se gospodărește singură și că ulterior recalculării pensiei , în sensul diminuării cu peste 60% a fost pusă în situația de a-și reduce drastic cheltuielile.
Recursul este nefondat.
Nu pot fi primite criticile potrivit cărora L. 1. încalcă flagrant
pr inc ip iul nere tro ac tiv ităț ii leg ii , consacrat în art. 15 alin (2) din Constituție,prin prisma faptului că actul normativ menționat a făcut obiectul controlului de constituționalitate a priori, exercitat în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție, Curtea Constituțională pronunțând deciziile nr. 871 din 25 iunie 2010 și, respectiv, nr. 873 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010.
Astfel, prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010 Curtea Constituțională a statuat faptul că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții. De asemenea, prin D. nr. 873 din 25 iunie 2010 s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)-i) și art. 2-12 din L. nr.
1., privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, fiind analizată din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Totodată, s-a constatat că dispozițiile art. 1 lit. c) din aceeași lege (la data formulării obiecției de neconstituționalitate) sunt neconstituționale, din perspectiva prevederilor art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție (referitoare la statutul judecătorilor și procurorilor).
În raport cu dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și față de jurisprudența C. C. (D. nr. 1 din 4 ianuarie 1995 a Plenului C. C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 11 aprilie
1995), atât dispozitivul, cât și considerentele deciziilor C. C. sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept, deopotrivă, în cazul deciziilor prin care se constată neconstituționalitatea unor norme, dar și în ipoteza celor prin care se resping obiecții sau excepții de neconstituționalitate. O lege care este contrară Constituției nu poate subzista în ordinea juridică internă.
Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziilor C. C., precum și al considerentelor acestora, în limitele controlului de constituționalitate, instanța de judecată nu este în drept să facă aprecieri asupra unor criticide neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii din perspectiva C.i europene a drepturilor omului impunându-se în mod distinct, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza L. nr. 1., nueste îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestei plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului.
Pe de altă parte, neretroactivitatea L. nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în R., potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată.
Referitor la discriminare, s-a statuat prin considerentele deciziei nr.
29 din (...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.
29/2011, că instanța de drept comun nu poate face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..
Analizând cauza din perspectiva dispozițiilor art. 1 din Protocolul
ad iț ion al nr. 1 l a C. e urope an ă a drep tur il or o mulu i , Curtea de A. constată căpensia de serviciu a reclamantei, stabilită conform L. nr. 567/2004, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și alibertăților fundamentale, în acest sens materializându-se și jurisprudența
C. Europene a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii
Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva
Poloniei din 28 aprilie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din
12 octombrie 2004).
Întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor L. nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, acest act normativ reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamantului, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. (C. Rasmussen împotriva Poloniei din
28 aprilie 2009, C. Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie
2010, C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C., ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Curtea constată că ingerința este legală, întrucât este reglementată de L. nr. 1. și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența C. Europene a D. O. (C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
De asemenea, în jurisprudența C. Europene a D. O. se statuează faptul că statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea mai constată, că nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în C.
Wieczorek contra Poloniei, paragraful 59; Hotărârea din 19 decembrie 1989, pronunțată în C. Mellacher și alții contra Austriei, paragraful 53).
Mai mult, prin D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. Europene a D. O. în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României a stabilit că „…deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
În raport de aspectele evocate, controlul judiciar realizat de instanțade recurs va urmări analizarea situației reclamantei în raport decircumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit
„pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din
Protocolul adițional .
În concret, reclamanta beneficiază de o pensie de asigurări sociale de
1667 lei, mult superioară pensiei medii pentru limită de vârstă stabilită pentru luna septembrie 2010 la un cuantum de 861 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantei.
Or, doar în asemenea situații excepționale s-ar putea aprecia că pensionarul suportă o sarcina excesivă, ceea ce ar impune o protecție din partea sistemului de securitate socială, care în cele din urmă, este expresia solidarității societății în raport cu membrii săi vulnerabili (M. și alții împotriva Italiei, paragraful 61).
Simpla scădere a nivelului de trai - deși semnificativă a reclamantei recurente - nu este prin ea însăși un criteriu suficient pentru a conchide în sensul încălcării art.1 protocolul 1 din C., după cum însăși Curtea E. a D. O. a subliniat în decizia de inadmisibiliate pronunțaă în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României evocată mai sus.
Prin urmare, cum reclamanta nu a invocat existența unei situații excepționale ce ar putea să o expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să o lipsească prin urmare, de mijloacele de subzistență, Curtea de A. constată, în raport de cuantumul venitului său lunar (1351 lei) că prin aplicarea L. nr. 1. nu a fost depășit „pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul Adițional.
Nu pot fi primite nici criticile recurentei privitoare la practica altor instanțe, în contextul în care în actuala reglementare hotărârile instanțelor nu constituie izvor de drept. Mai mult, așa cum s-a arătat anterior, în vederea unificării practicii Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat recursul în interesul legii, respectiv decizia nr. 29/(...), prin care a statuat că fiecare cerere se impune a fi analizată în funcție de particularitățile acesteia. Ca atare, discriminarea la care face trimitere recurenta în raport de alți colegi cărora li s-au menținut pensiile prin hotărâri judecătorești nu ar putea fi primită.
Ținând seama de considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1 Cod de procedură civilă va respinge recursul reclamantei.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C. R. împotriva sentinței civile nr. 114 din (...) a T.ui Maramureș pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 februarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. G. L. T. I. T.
N. N.
GREFIER
Red.DCG/(...) Dact.SzM/2ex.
| ← Decizia civilă nr. 659/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 4216/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
