Decizia civilă nr. 1498/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1498/R/2012
Ședința publică din data de 27 martie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G.
JUDECĂTOR: G.-L. T.
JUDECĂTOR: I. T.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții M. A. N. și C. S. DE P. A M. A. N. împotriva sentinței civile nr. 5459 din 24 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanții intimați T. V., S. G. I., S. V., R. D., L. I., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că din eroare C. S. de P. a M. a fost trecută în citativ pârâtă intimată, aceasta având calitatea de recurentă, recursul fiind declarat de M. A. N. în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al Casei Sectoriale de P., sens în care instanța dispune îndreptarea acestei erori.
Se constată că la data de 22 martie 2012, recurentul M. A. N. a înregistrat la dosar note de ședință.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și având în vedere solicitarea recurenților de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5459 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...), a fost respinsă excepția lipsei de obiect, excepția lipsei de interes și a inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâta C. de P. S. a M. A. N., reprezentata prin M. A. N.
A fost respinsă excepția nulității absolute a deciziilor atacate, excepție invocata de reclamanți.
A fost admisă acțiunea formulata de reclamanți prin S. C. M. D. în R. și în R. în contradictoriu cu pârâta C. de P. S. a M. A. N., reprezentata prin M. A. N., și în consecința s-a dispus anularea deciziei de recalculare a pensiei nr. 92343 din (...), menținând decizia nr. 0118402/(...) pentru reclamanții S. G. I. anularea deciziei de recalculare a pensiei nr. 60151 din (...), menținând decizia nr.
0104746/(...) pentru reclamanții S. V. anularea deciziei de recalculare a pensiei nr. 92603 din (...), menținând decizia nr. 0118500/(...) pentru reclamanții R. D. anularea deciziei de recalculare a pensiei nr. 50409 din (...), menținând decizia nr.
095545/(...) pentru reclamanții L. I. anularea deciziei de recalculare a pensiei nr.
25245 din (...), menținând decizia nr. 085104/(...) pentru reclamanții T. V.
A fost respinsă ca nefondata cererea de obligare a pârâtei la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilita conform L. nr. 164/2001 și pensia recalculata cu dobânda legala aferenta și indicele de inflație.
A fost respinsă ca nefondata cererea reclamanților privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Prin deciziile de pensionare emise de D. F.-C. din cadrul M. A. N. s-a stabilit, în temeiul L. nr. 164/2001, dreptul reclamanților la o pensie.
În lunile decembrie 2010 și ianuarie 2011, pensiile de serviciu ale reclamanților au fost recalculate, în baza L. nr. 1., fiind emise decizii prin care s-a stabilit dreptul reclamanților la o pensie diminuată. Sunt evocate art. 1 și art. 3 alin. 1 și 2 din L. nr. 1., ca și metodologia de recalculare a pensiilor aprobată prin H. nr. 7..
Împotriva deciziilor de recalculare, reclamanții au formulat contestație la comisiile de contestații care funcționează în cadrul M. A. N., respectând astfel exigențele art. 14 din H. nr. 7..
Aliniatul 2 al acestui ultim articol prevede ca deciziile comisiilor de contestație pot fi atacate în instanța, potrivit L. nr. 1..
Prin decizia nr. 38/(...) pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a menținut sentința civila nr. 3. a C. de A. C. de suspendare a executării HG nr. 7., iar prin O. nr. 1., aceasta hotărâre de guvern a fost abrogata.
L. nr. 2. prevede o procedura similara de examinare a deciziilor de recalculare care presupune formularea unei contestații, în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisiile de contestații care funcționează în cadrul M. A. N.
Conform art. 149 alin.2 prevede ca procedura de examinare reprezintă o procedura administrativa prealabila, obligatorie, fără caracter jurisdicțional.
Termenul legal de soluționare a contestațiilor prevăzut de art. 150 alin. 4 este de 45 de zile de la data înregistrării, iar hotărârile de soluționare ale acestor comisii pot fi atacate la instanța, în termen de 30 de zile de la comunicare, conform art. 151.
T. are competenta de soluționare în prima instanța a acțiunilor formulate împotriva hotărârilor comisiilor de contestații care funcționează în cadrul M. A. N., dispoziție cuprinsa la art. 153 lit. d din L. nr. 2..
Întrucât reclamanții nu a primit răspuns la contestația sa în termenul legal, a învestit instanța cu soluționarea contestației sale, doar așa putându-se da eficiență accesului său la justiție, drept consacrat de art.21 din Constituție, precum și prin art.6 și art. 13 din C. E. a D. O..
Analizând deciziile contestate, instanță a constatat că recalcularea s-a făcut cu luarea în considerare a salariului mediu brut pe economie, conform art. 5 alin.4 din L. nr. 1., reclamanții neputând dovedi veniturile de natură salarială pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare.
Conform art. 1 din O. nr. 1., pensiile prevăzute la 1 lit. a) și b) din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de
31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.
Sunt citate art. 5, 6 și 7 din O. nr. 1..
Prin deciziile contestate, emise în temeiul L. nr. 1., neabrogată, pensia reclamanților a fost recalificată ca fiind pensie în sensul L. nr. 1., cu toate că inițial a fost calculată în baza L. nr. 164/2001. Ca urmare a acestei recalificări, reclamanții au beneficiat doar de partea contributivă a pensiei. O astfel de ingerință în dreptul lor deja câștigat doresc să sancționeze reclamanții.
Instanța a apreciat că acesta este interesul pe care reclamanții îl justifică în prezenta cauză. De asemenea, în ipoteza prevăzută de art. 5 din O. nr. 1., raportat la pensia trecută în deciziile contestate, urmează să se regularizeze sumele, după data emiterii deciziei de revizuire.
Totuși și în prezent reclamanții primesc pensia de serviciu nediminuată și datorită acestui considerent a fost respinsă ca nefondată cererea acestora privind obligarea pârâtelor la plata diferențelor de pensie cu dobânda legală aferentă și indicele de inflație.
În ce privește obiectul, acesta rămâne decizia de recalculare.
Pentru aceste motive, excepțiile lipsa de obiect și interes invocate prin întâmpinare au fost respinse.
L. 2. prevede că începând cu data de 23 decembrie 2010, se înființează în subordinea MAPN, MAI și SRI o nouă structură organizatorică responsabilă cu pensiile, respectivele case de pensii sectoriale, fiind succesoare de drept ale structurilor organizatorice responsabile cu pensiile din instituțiile menționate, însă nu stipulează și desființarea acestora din urmă.
Deși L. 2. prevede că atribuțiile, organizarea și funcționarea caselor de pensii sectoriale trebuiau stabilite prin hotărâre a G. adoptata în termen de 30 de zile de la data publicării L. (20 decembrie 2010), respectiva hotărâre de G. a fost adoptată doar pe data de 16 martie 2011, fiind publicată în Monitorul Oficial pe
24 martie 2011.
La art. 150 alin 2 din L. nr. 2. se arată că „Organizarea, funcționarea și structura Comisiei Centrale de C., respectiv a comisiilor de contestații care funcționează în cadrul M. A. N., M. Administrației și Internelor șl Serviciului
Român de I. se stabilesc prin ordin comun al ministrului muncii, familiei șl protecției sociale, ministrului apărării naționale, ministrului administrației și internelor și directorului Serviciului Român de I., în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi…";, după ce în prealabil, la alin, 1 s-a prevăzut că respectivele comisii de contestații „. organisme de verificare, care examinează și hotărăsc asupra deciziilor de pensie emise de casele teritoriale de pensii, respectiv de casele de pensii sectoriale și urmăresc aplicarea corectă a legislației referitoare la pensiile publice";.
Referitor la excepția nulității absolute a deciziilor de recalculare, excepție invocată de către reclamanți instanța a reținut că a fost nefondată având în vedere următoarele:
L. nr. 163/2010 prevede că începând cu data de 23 decembrie 2010 se înființează în subordinea M. A. N., nu în afara acestuia. Casa de pensii sectorială, succesoarea de drept a structurii organizatorice responsabilă cu pensiile, adică a Serviciului pensii militare și alte drepturi sociale din cadrul Direcției financiar- contabile, însă nu stipulează și desființarea acesteia din urmă.
Această structură a fost desființată abia prin art. 3 alin.(2) din Hotărârea G. nr. 233/2011 privind atribuțiile, organizarea și funcționarea caselor de pensii sectoriale, la data intrării în vigoare a acesteia, adică data de 24 martie 2011.
Cum nu se putea crea un vid în funcționarea structurii responsabile cu pensiile, este evident că vechea structură și-a îndeplinit atribuțiile legale până la desființarea sa, cu atât mai mult cu cât era obligată să respecte termenele impuse de L. nr. 1.. Motivele susținute de reclamanți în invocarea excepției, conform cărora, după data de 23 decembrie 2010, deciziile au fost emise de un organ necompetent sunt lipsite de orice suport, deoarece o structură cu personalitate juridică nu poate fi funcțională chiar la data apariției legii prin care a fost înființată și nu are capacitate de exercițiu decât după numirea organelor de conducere.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut, în esență, că prin decizia nr.
871/(...), Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile L. nr.1. sunt constituționale. Obiecția de neconstituționalitate se referea la dispozițiile art. 1-5
și art. 12 din actul normativ menționat.
O constatare anterioară a constituționalității L. nr.1., nu împiedică judecătorul național să verifice dacă aplicarea legii în concret sau nu produce efecte contrare C.i Europene a D. O., întrucât Curtea Constituțională verifică doar conformitatea legii cu Constituția, iar CEDO, în principiu, nu verifică compatibilitatea în abstract a unei legi cu C., ci se pronunță cu privire la efectele pe care le poate avea aplicarea unei legi la o anumită situație de fapt. Or, judecătorul român trebuie să determine dacă, într-un caz concret, aplicarea legii produce efecte contrare C.i.
Procedând la o amplă analiză a jurisprudenței CEDO în materie, cu referiri la cauza B. contra Cehiei, cauza Draon împotriva Franței , C. Stec și alții împotriva R.ui U., cauza Akdeejeva vesus Letonia, cauza Pressos Compania Naviera S.A. și alții contra Belgiei, speța Muller versus Austria, cauza Kjartan Âsmundsson c. Iceland, Application, hotărârea Abdulaziz Cabales și Balkandali c R.ui U., s-a reținut că a avut loc o încălcare a art. 1 din Primul protocol Adițional la C. și a art. 14 din C., cu motivarea că ingerința trebuia să fie prevăzută de lege, condiția satisfăcută în cauză întrucât desființarea pensiei de serviciu s-a realizat printr-un act normativ de forța legii, însă legea trebuie să fie suficient de clară și previzibilă.
Previzibilitatea poate avea însă și un sens mai extins, privind nu doar calitatea legii în vigoare, ci și posibilitatea de a modifica legile pentru viitor.
Persoanele au astfel un drept la continuitatea acțiunii statale.
Acest drept presupune că statul nu poate încălca încrederea legitimă a persoanelor în continuitatea acțiunii sale.
Reclamanții s-a pensionat în anul 2009, moment în care nu s-a pus problema schimbării legii.
Totuși, cea mai mare problemă nu este neapărat schimbarea legii în sine, ci a reglementarilor prin care se diminuează exagerat de mult veniturile din pensie, căci nu se poate admite ca scăderea acestora nu este una de substanță, esențială și imprevizibilă în anul 2010.
Condiția de a exista un scop legitim pentru luarea măsurii de a desființa pensia de serviciu este justificată de G. în expunerea de motive a L. 1. „se impune adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional, prin care să se continue eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare și în anul 2010" datorita evoluției crizei economice în anul 2009 și extinderea acesteia în cursul anului 2010 precum și acordurile de împrumut cu organismele financiare internaționale.
Or, faptul că documentele adresate creditorilor internaționali conțin promisiunea guvernului de a adopta prevederile legale în discuție nu înseamnă că acei creditori au stabilit unilateral aceste condiții, ei limitându-se la a indica obiectivele ce urmează a fi atinse
Dacă măsurile de recalculare a pensiilor de serviciu ale anumitor categorii de foști angajați din sectorul bugetar în sensul diminuării acestora sunt calificate ca având natura unor masuri cu caracter excepțional, atunci L. 1. nu s-ar putea întemeia pe art. 53 din Constituția revizuita deoarece lipsește una din cele două caracteristici esențiale, care ar permite evocarea sa, și anume caracterul temporar, limitat în timp, efectul recalculării pensiilor fiind unul definitiv și nu temporar.
În fine, ingerința trebuie să fie proporțională cu scopul legitim urmărit. Ingerința este proporțională cu scopul legitim urmărit dacă s-a menținut un justechilibru între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.
Curtea a decis că, și dacă Statul reduce temporar pensia în situații de recesiune economică rapidă, rămâne totuși un corp de principii de la care acestuia îi este interzis să deroge, și a considerat esențial să examineze dacă dreptul la securitate socială a fost atins în substanța sa
În speța de față micșorarea cuantumului pensiei are fără doar și poate o asemenea semnificație.
În speța de fata discriminarea se refera la împrejurarea că beneficiari ai pensiei de serviciu au avut o rezolvare diferită a situației lor deși legiuitorul a pretins că este identica, tocmai prin desființarea pensiei de serviciu.
Legiuitorul a înțeles că, pe parcursul desfășurării raporturilor juridice de munca, sa instituie în sarcina unor categorii profesionale interdicții și incompatibilități, în vreme ce pentru alte categorii profesionale acestea nu au fost prevăzute.
Aceste persoane nu mai puteau avea un al doilea raport juridic de munca și nu puteau desfășura activități economice, așa cum pot bunăoară medicii sau profesorii.
În momentul ieșirii la pensie statul a înțeles sa instituie în favoarea categoriilor de persoane în sarcina cărora instituise incompatibilități și interdicții, acordarea unei pensiei de serviciu, al cărei cuantum a fost diferit calculat.
Întrucât reclamanții nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată, instanța a respins cererea privind plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M. A. N., în nume propriu
și ca reprezentant legal al Casei de pensii sectoriale, solicitând modificarea însensul respingerii acțiunii.
În motivare s-a arătat, în esență, că se critică respingerea excepției lipsei de obiect a acțiunii, având în vedere lipsa de interes a reclamanților.
Reclamanții au avut ca scop, prin acțiune, numai menținerea cuantumului pensiei din decembrie 2010.
Or, începând cu luna februarie și în continuare, reclamanților li s-au achitat
și li se achită drepturile de pensie în cuantumul avut în decembrie 2010, potrivit dispozițiilor O. nr.1., până la revizuirea deciziei, ceea ce duce la concluzia că pretențiile contestatorilor au fost satisfăcute.
Începând cu luna februarie 2011, reclamanților li s-au achitat și li se achită în continuare toate drepturile solicitate prin acțiune, astfel că efectele deciziilor contestate au fost în totalitate anulate prin aplicarea dispozițiilor O. nr.1..
Pe fond, s-a subliniat că L. nr. 1. a fost suspus controlului anterior de constituționalitate, iar prin D. nr. 8., Curtea Constituțională a analizat criticile textelor din L. nr. 1. atât în raport cu dispozițiile art. 44 din Constituție cât și cu prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional la C. și a constatat că sunt constituționale.
Este de necontestat faptul că, în numeroase decizii, CEDO a reținut că dreptul la pensie intră sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1, ca drept de a primi o prestație sociala. CEDO a precizat în mod constant însă că art. I din Primul protocol adițional la C. nu garantează dreptul vreunei persoane la o pensie într-un anumit cuantum deoarece textul nu recunoaște dreptul de a deveni proprietarul unui bun (Wieczorek vs. Polonia; Rasmussen VS. Polonia, M. ș.a. vs. Italia,; Andrejeva vs. Lituania; Kjartan Asmundsson vs. Islanda; Stec ș.a. vs. R. U. al M. B. și I. de N. R. și W. vs. R. U. al M. B. și I. de N.
Pensia de serviciu reprezintă un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația unei exproprieri.
Dreptul solicitat de reclamant în baza dispozițiilor legii anterioare nu mai are fundament legal în dreptul intern deoarece dispozițiile L. nr. 164/2001 au fost expres abrogate prin L. nr. 2..
Și în privința celei de-a doua cerințe, instanța de contencios european a arătat încă din primele sale decizii în materie, că în ce privește noțiunea de „. publică";, legiuitorul național dispune de o mare marjă de apreciere în adoptarea legislației pentru implementarea politicilor sociale și economice și a afirmat că respectă modul în care statele membre concep imperativele de utilitate publică, afară numai dacă această apreciere se dovedește a fi în mod manifest lipsită de orice bază rațională.
În aceste condiții, Curtea a acceptat posibilitatea reducerii cuantumului beneficiilor de asigurări sociale în anumite circumstanțe, bazate pe modificări legislative care pot fi adoptate ca răspuns la schimbările din societate, de pildă, necesitatea asigurării sustenabilității fondului de pensii al statului care s-a confruntat cu dificultăți financiare.
În consecință, scopul reglementării cuprinse în L. nr. 1., răspunde criteriilor enunțate desprinse din jurisprudența CEDO.
Lipsa indemnizării beneficiarului pentru ingerința reclamată nu a constituit un criteriu determinant, de vreme ce o astfel de ingerință nu este de tipul „. de proprietate";, ci este analizată în contextul primei teze a art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. și a regulii generale consacrate, privind dreptul la respectarea bunurilor.
Așadar, textul de proporționalitate efectuat de instanța de contencios european nu a constat, în cauzele ce se încadrează în această tipologie, în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate, ci a constat într-o analiză în concret a măsurii în care persoana/persoanele vizate au fost lipsite în totalitate de drepturile de pensie și, deci de mijloacele de subzistență: primul element de referință ține de o analiză în concret a situației persoanei vizate; cel de- al doilea element de referință poate fi pus în legătură cu necesitatea de instituire a unei legislații unitare de pensii.
De altfel, și analiza efectuată de Curtea Constituțională asupra obiecțiilor de neconstituționalitate ridicate se plasează pe aceleași repere stabilite în jurisprudența C. Europene a D. O..
În ceea ce privește recalcularea pensiei, aceasta nu numai că nu a fost suprimată, dar este în acord și cu C. și protocoalele sale adiționale, Curte statuând că nu este exclus dreptul statului de a adopta, în domeniul civil, prevederi legale noi care să reglementeze drepturi care decurg din vechea legislație, cu condiția ca acea lege să nu aducă atingere principiilor convenționale.
În ceea ce privește încălcarea principiului neretroactivității legii, potrivit L. nr. 164/2001, întregul cuantum al pensiei militare de serviciu a fost plătit de la bugetul de stat, fiind instituit în regim special, compensatoriu pentru categoriile socio-profesionale supuse unui regim special.
Această compensație nu are ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale ci ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie ca element constitutiv al acestuia
(art. 47 alin.(2) din Constituție).
Având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de resursele financiare de care dispune,faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca fiind o obligație eternă a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii legi.
În acest sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin D. nr. 458/(...).
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor invocate, Curtea urmează aadmite recursul, cu consecința respingerii acțiunii, reținând următoarele:
Nu este întemeiată excepția lipsei de interes, cu consecința respingerii acțiunii ca rămasă fără obiect în raport de păstrarea temporară în plată a pensiei militare de stat în baza OUG nr. 1.. Este adevărat că prezentul litigiu este generat de nemulțumirea reclamanților privitor la noul cuantum al pensiei, însă acest cuantum este rezultatul procesului de recalculare efectuat în baza L. nr. 1.. Prin urmare, ceea ce contestă, în primul rând, reclamanții este „recalcularea"; drepturilor de pensie, respectiv trecerea de la pensia militară de stat, stabilită potrivit unor criterii care nu au în vedere principiul contributivității, la o pensie care se grefează pe un alt mod și bază de calcul.
Chiar și în măsura în care ulterior emiterii deciziei de recalculare s-a păstrat în plată pensia militară de stat, acest aspect nu este de natură să înlăture efectul esențial al noii legi, constând în trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militarilor pentru viitor. Mai mult, plata drepturilor de pensiei în cuantumul stabilit anterior recalculării este doar una temporară, fiind limitată în timp de procesul de revizuire impus prin prevederile OUG nr. 1..
În privința fondului, Curtea reține că prin art.1 lit. a din L. nr.1., pensiile militare de stat au devenit pensii în înțelesul L. nr.19/2010, calculate pe baza veniturilor efectiv realizate.
În aplicarea acestui act normativ, pârâtul M. A. N. - D. F.-C. a emis deciziile nr. 92343 din (...), nr. 60151 din (...), nr. 92603 din (...), nr. 50409 din (...), nr. 25245 din (...), prin care a stabilit în favoarea reclamanților, începând cu data de (...) o pensie de asigurări sociale de (...), 2043, respectiv 1180 lei, care înlocuia pensia militară de stat de (...), 723, respectiv 1905 lei, acordată prin deciziile nr. 0118402/(...), nr. 0104746/(...), nr. 0118500/(...), nr. 095545/(...), nr.
085104/(...) (filele 46-82 dosar conexat nr. (...)).
În analiza prezentului recurs, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și
Justiție și ale C. Europene a D. O.:
1) Controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art.146 lit. a din Constituție.
Prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. su nt constituționale, î n raport cu dispoziți ile
constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dr eptul de proprietate privată , art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și D. nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-
12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat
din nou legea critic ată pe temeiul nere troactivității, dar și în baza art. 20 di n
Constituție raportat la art. 1 din Protoc olul nr. 1 adițional l a C. pentru apărare a
drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea
"bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. (ex. D. nr.1579/(...)).
2) D. nr.29/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție
Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1., Înalta
Curte de Casație și Justiție a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către
Curtea Constituțională prin D. nr.871 și nr.873/2010 cu privire la
neretroactivitatea legii și la discriminare .
„Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost
stabilite inițial (conf orm statutelor profe sionale ale categoriil or de persoane vizat e)
a fost deja const atată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța
constituțională fiind unica autorit ate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discrimi nare instanțele de d rept comun nu
puteau face reevalu ări în temeiul art. 1 6 din Constituție , iar perspectiva analizeiîn baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.
„În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 2. privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic
și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un „interes patrimonial"; ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva R.ui U. al M. B. și I. de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o „. din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților,în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), C.
Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este leg ală, întrucât este reg lementată de nr. 1.,
și urmărește un „s cop legitim";, de util itate publică , în deplină concordanță cujurisprudența C. Europene a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența „raportului
rezonabil de proporționalitate"; a fost sursa practicii neunitare ce a condus lainițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici „. nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva „dreptului la respectarea bunurilor"; (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul „. de proprietate"; (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce
reprezintă o circum stanță importantă î n identificarea pre miselor de analiză a
raportului de proporționalitate, fii nd util a se observa proporția reducerii
beneficiului social î n discuție pentru r eclamanții cauzei, iar nu indicarea unei
marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamanților din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de „., în afara statutului de „. (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când
reclamanții este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au
fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru
pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în
vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor
trebui identificate circumstanțele p articulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost
depășit un anumit „. de dificultate"; pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. Europene a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de „. în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din
Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. (C. Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C.
Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva R.ui U. al M. B. și I. de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. Europene a D. O. reiese că stabilirea
raportului de propo rționalitate nu este decât o chestiune d e apreciere în fiecar e
cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.";
3) D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. Europene a D. O. în cauzeleconexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva
României.
„Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie
2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost
fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume
contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în nici un fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor
reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a
reținut că reforma si stemului de pensii n u a avut un efect ret roactiv și nu a adus
atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la
bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este un a
lipsită de justificare, iar Curtea Constitu țională a concluzion at că natura profesi ei
constituie motivul acordării anumitor privilegii .
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
Ca urmare, au fost declarate inadmisibile sesizăril e conexate cu privire la
invocata încălcare a dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adițional la C.
Prin aceeași decizia, a fost amânată analiza încălcării art. 6 și 14 din C.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, apreciind că, întrucât rațiunea este aceeași, în speță sunt aplicabile, mutatis mutandis, inclusiv considerentele CEDO din speța invocată mai sus, chiar dacă privesc situația unei alte categorii socio-profesionale, instanța de recurs va înlătura criticile reclamanților referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia militară în cuantumul stabilit în baza L. nr. 164/2001, ca și la raportul de proporționalitate privit în sens global, adică prin raportare la dispozițiile generice ale legii, iar nu cu privire la situația concretă, specială, a reclamanților.
Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamanților în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit „.ul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional .
În concret, reclamanții beneficiază de o pensie de asigurări sociale de de (...),
2043, respectiv 1180 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă cuvenită în anul 2010 în cuantum de 858 lei, conform datelor statistice ale Casei N. de P. și A. D. de A. S.
În speță, nu s-au formulat precizări cu privire la situația financiară, personală și familială, atrasă de diminuarea pensiei.
Prin raportare la cuantumul pensiei recalculate în comparație cu pensia medie pentru limită de vârstă, nu se poate constata că reclamanții ar suporta o sarcină individuală excesivă, ce ar putea să îl expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să îl lipsească de mijloacele de subzistență, de natură a încălca raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
Cu privire la previzibilitatea legii, instanța de recurs reține că această cerință este în mod constant atașată, în jurisprudența C. de la S., de condiția ca o anumită măsură dispusă de stat să fie prevăzută de lege, cum este și în cazul art. 1 din Primul Protocol adițional la C.
Se constată însă că tribunalul nu a indicat la care anume jurisprudență a C. se referă atunci când invocă necesitatea de a cerceta, pentru a se stabili dacă legea a fost previzibilă, în ce măsură putea fi anticipată adoptarea legii cu un anumit interval înainte de adoptarea ei (în perioada anterioară, în care reclamanții a ieșit la pensie).
Or, în lipsa unei spețe în care Curtea de la S. să fi făcut atari statuări, instanța națională nu se află în poziția de a statua pentru prima dată în sensul unei atari extinderi a modului de interpretare a acestui text al C.i. Aceasta, în condițiile în care textul C.i se impune instanțelor naționale doar în lumina dezlegărilor jurisprudențiale ale C., deci în sensul interpretărilor date de aceasta, acolo unde un anume sens al dispozițiilor C.i nu este suficient de clar pentru a fi aplicat fără o minimă interpretare.
În aprecierea instanței de recurs, chestiunea invocată de tribunal ca determinând imprevizibilitatea legii (faptul adoptării L. nr. 1. fără ca acesta să fi putut fi avut în vedere în anii anteriori, în care era în vigoare L. nr. 164/2001 care reglementa posibilitatea obținerii unei pensii militare de stat) ține mai degrabă de aprecierea proporționalității ingerinței, iar nu de calitatea legii. L. nr. 1. a fost previzibilă, prin aceea că i-a putut fi înțeles sensul de către destinatarii săi și totodată, aceștia și-au putut da seama că aplicarea legii îi privește. În acest mod este explicitat în jurisprudența sa sensul cerinței de previzibilitate de către C.
Eventual, s-ar putea susține că, prin caracterul intempestiv al măsurii recalculării pensiilor speciale, ingerința nu respectă raportul de proporționalitate între interesul general urmărit și cel particular al persoanelor vizate prin măsura respectivă, însă în raport de modul de soluționare de către Curtea de la S. a primelor cauze de acest gen cu care a fost sesizată, instanța de recurs nu poate aprecia ca certă o eventuală statuare a C. de la S. în sensul că pentru acest considerent, a avut loc o încălcare a garanțiilor date de art. 1 din Primul Protocol adițional la C., iar în lipsa unei jurisprudențe date asupra acestei chestiuni, având în vedere că prin cuantumul păstrat în urma recalculării, nu sunt afectate mijloacele de subzistență ale reclamanților, apreciază că nu există suficiente argumente pentru admiterea acțiunii din această perspectivă.
În temeiul art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâții M. A. N. și C. S. DE P. A M. A. N. împotriva sentinței civile nr. 5459 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în parte în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanții S. G. I., S. V., R. D., L. I., T. V., în contradictoriu cu pârâții M. A. N. și C. S. DE P. A M. A. N.
Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii. D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 27 martie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
G.-L. T. I. T. D. C. G.
N. N.
GREFIER,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...)
Jud.fond. C. N. C.
| ← Decizia civilă nr. 3219/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 790/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
