Decizia civilă nr. 1660/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr.1660/R/2012
Ședința publică din data de 10 aprilie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : I. T.
JUDECĂTOR : D. C. G.
JUDECĂTOR : G.-L.T. GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta recurentă J. M. împotriva sentinței civile nr. 2. din 22 decembrie 2011 pronunțate de T. B.-N. în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. B. N., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și având în vedere și solicitarea recurentei de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2. din 22 decembrie 2011 pronunțate de T. B.- N. în dosarul nr. (...) s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de contestatoarea J. M., în contradictoriu cu intimata C. T. DE P. B.-N., împotriva deciziei de pensionare nr.84327/17 august 2010.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin decizia nr. 84327 din (...) privind recalcularea pensiei de serviciu s-a stabilit în favoarea contestatoarei J. M. o pensie de asigurări sociale de 842 lei, reținându-se în cuprinsul actului contestat că „în conformitate cu prevederile art. 3 din L. 1., pensia de serviciu stabilită prin decizia nr.
70331/(...) a devenit pensie în înțelesul L. nr. 1., în cuantumul recalculat prin prezenta decizie";. Anterior, în calitate de beneficiar al pensiei de serviciu acordată conform L. nr. 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, contestatoarea încasa o pensie de serviciu de 824 lei, actualizată consecutiv, cel mai recent anterior emiterii deciziei contestate în anul 2009 la suma de 2.045 lei. In prezent primește 842 lei contravaloare a pensiei de asigurări sociale, puțin peste cuantumul inițial al pensiei de serviciu acordate.
P. art. 1 din L. nr.1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, la data intrării in vigoare a acestei legi, categoriile de pensii, stabilite pe baza legislației anterioare, respectiv, pensiile militare de stat, pensiile de stat ale polițiștilor ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pensiile de serviciu ale personalului diplomatic și consular, pensiile de serviciu ale funcționarilor publici parlamentari, pensiile de serviciu ale deputaților și senatorilor, pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă și pensiile de serviciu ale personalului C. de conturi devin pensii înînțelesul L. nr.1. privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale. P. art.3 din lege, pensiile prevăzute de art.1 stabilite potrivit prevederi legilor cu caracter special cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii utilizând algoritmul de calcul prevăzut de legea nr.1., iar recalcularea pensiilor de serviciu prin determinarea punctajului mediu anual în sistemul public se face pe baza documentelor existente în dosarele de pensii.
În acest context intimata C. J. de P. B.-N. nu a făcut altceva decât să aplice prevederile L. nr. 1..
Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale enunțate rezultă că pensiile de serviciu ale categoriilor profesionale înainte enumerate nu au fost anulate, ci doar cuantumul acestora a fost recalculat în funcție de principiul contributivității, astfel că, prin L. 1., pensia de serviciu stabilită anterior în favoarea contestatorului nu a fost eliminată, ci doar a fost transformată în pensie pentru limită de vârstă în înțelesul L. nr.1..
Că dispozițiile legale care reglementează pensia de serviciu nu au eliminate, reiese și din faptul că, prin L. nr.1., nu au fost abrogate prevederile din L. nr.94/1992 republicată, ale L. nr. 567/2004, ale L. nr.
96/2006, ce reglementează pensiile de serviciu în favoarea acestei categorii profesionale, care prevăd nu numai modul de calculare a cuantumului pensiei de serviciu, ci și condițiile în care se acordă pensia de serviciu, condiții derogatorii față de dreptul comun(L. nr.1.), în ce privește stagiul de cotizare minim ce trebuie realizat în funcțiile de consilier de conturi și respectiv de auditor public extern și, prin urmare, aceste dispoziții legale nefiind abrogate și după intrarea în vigoare a L. nr.1., această categorie profesională se va putea pensiona în raport de aceste condiții mai favorabile, numai că, în privința cuantumului pensiei, acesta se va determina conform principiului contributivității, fiind pensii pentru limită de vârstă, conform înțelesului dat de L. nr.1., fiind înlăturată din cuantumul pensiei partea care se suporta din bugetul de stat.
Așa fiind, aserțiunea referitoare la anularea pensiei de serviciu nu este întemeiată.
Cuprinsul actului contestat atestă atât considerentele de fapt, cât și pe cele de drept pe care se întemeiază decizia emisă de intimată, indicând expres datele referitoare la vârsta beneficiarului, stagiul de cotizare realizat, numărul de puncte realizate, punctajul mediu anual și valoarea punctului de pensie, criterii obiective avute în vedere la recalculare.
Nu pot fi împărtășite nici criticile formulate de contestatoare privind neconcordanța dintre legea internă și C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Chiar dacă aceste critici au fost examinate de Curtea constituțională a R. cu ocazia soluționării obiecțiilor de neconstituționalitate a L. nr.1.(anterior promulgării ei) instanța de judecată este competentă să analizeze aceleași critici din perspectiva articolelor 11 și 20 din Constituție.
În consecință, constatarea anterioară a constituționalității L. 1. nu împiedică judecătorul cauzei, să verifice dacă aplicarea legii în concret nuproduce efecte contrare C.i, verificare care trebuie făcută în funcție de jurisprudența CEDO în materie.
Critica potrivit căreia, prin L. nr.1. care dispune că pensiile de serviciu devin pensii în înțelesul L. nr.1., se încalcă principiul neretroactivității legii civile și se nesocotește dreptul câștigat, astfel că nu poate fi considerată lege în sensul C.i, nu este întemeiată și nici nu mai poate face obiect de cercetare dat fiind efectul obligatoriu al deciziilor C. C., precum și al considerentelor acestora,și din perspectiva stabilită în caest sens în cuprinsul D. nr.29/2011 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit căreia, tranșând defavorabil recursul în interesul legii promovat de P. G. în rezolvarea problemei de drept a pensiilor speciale de felul celei în discuție, .
T. a reținut că pensia de serviciu a unei categorii profesionale, reglementată printr-o lege specială, are două componente, și anume pensia contributivă și un supliment din partea statului. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat. A. acestui supliment ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, astfel cum este reglementat în art.47 alin.(2) din Constituție. Chiar dacă pensiile speciale, au fost instituite de către legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective, ele pot fi totuși eliminate dacă există o rațiune suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul de față, Curtea constituțională a R., prin D. nr.8., a reținut că o atare rațiune este dată și că aceasta reiese din expunerea de motive a legii, atât grava situație de criză economică și financiară cu care se confruntă statul
(bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale de stat), cât și necesitatea reformării sistemului de pensii, prin eliminarea inechităților din acest sistem. Așa cum a reținut și Curtea constituțională, prin D. nr.871/2010, tribunalul a constatat că, în conceptul de „. câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări. Prin urmare, numai dacă legiuitorul ar fi intervenit asupra acestor prestații deja încasate sau prestații care deși au fost încasate ulterior apariției legii, au fost datorate pentru perioada anterioară intrării ei în vigoare, s-ar fi încălcat dispozițiile art. 15 alin.(2) din Constituție. Textele de lege respectă art.15 alin.2 din Constituție pentru că afectează pensiile speciale doarpentru viitor și numai în ce privește cuantumul acestora, iar celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate și că legea nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării legii în vigoare. „O lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare";, cum s-a statuat prin D. nr.
458/(...) a C. C..
În ce privește noțiunea de bun, prin prisma art.1 din P. nr. 1 la C.,
Curtea constituțională, soluționând obiecțiile de neconstituționalitate, a examinat legea și din această perspectivă și a statuat că partea necontributivă a pensiei se include în această noțiune și reprezintă un drept câștigat, însă numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizatepână la intrarea în vigoare a legii și că suprimarea acestora pe viitor nu are semnificația unei exproprieri. De asemenea, în D. nr.8., referitor la noțiunea de bun, analizată prin prisma art.1 din P. nr. 1 la C., Curtea constituțională a reținut că CEDO, în cauza Muller contra Austriei a arătat: convenția garantează drepturile patrimoniale ale unei persoane ce a contribuit la sistemul de asigurări sociale, dar că acesta nu poate fi interpretat în sensul că acea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anume cuantum.
T. a reținut că, în speță, nu s-a încălcat dreptul la respectarea bunului recunoscut și ocrotit de art.1 din Primul Protocol adițional la C. deși acesta acoperă și drepturile patrimoniale sub forma prestațiilor succesive, în cazul de față, însă, așa cum s-a arătat mai sus, constituie bun doar dreptul la pensie conferit prin lege iar nu și întinderea concretă a cuantumului acesteia, care poate evolua în funcție de formula de calcul prevăzută de lege, pentru că admițând o interpretare contrară, ar însemna că cuantumul pensiei odată stabilit, acesta nu mai poate fi modificat, nici redus, dar nici majorat, interpretare care nu este în spiritul jurisprudenței constante a CEDO. Contestatorul, în calitate de pensionar în baza legii speciale și beneficiar al unei pensii de serviciu, a beneficiat de un bun în sensul jurisprudenței CEDO, dar această noțiune convențională nu acoperă și cuantumul pensiei avute la un moment dat. Așa fiind, în condițiile în care pensia acordată prin decizia contestată, calculată potrivit algoritmului prevăzut de L. nr.1., respectă principiul contributivității, nu se poate considera că, prin aceasta, contestatorul ar mai fi în continuare îndreptățit la un supliment asigurat din bugetul de stat, în condițiile în care legiuitorul a înțeles să reglementeze unitar pensiile reglementate prin legi speciale și să fie plătită cu titlu de pensie doar suma corespunzătoare contribuțiilor de asigurări sociale plătite de fiecare asigurat.
S-a constatat că prin recalculare a fost redus cuantumul pensiei doar cu privire la partea plătită din bugetul statului și nu și cu privire la pensia cuvenită contestatorului din bugetul asigurărilor sociale, potrivit contribuției sale din perioada activă și cum legea în baza căreia i-a fost acordată contestatorului pensia de serviciu prevedea, la data acordării, că partea ce depășește pensia contributivă se suportă din bugetul de stat, posibilitatea ca statul să reducă sau să înlăture acest supliment era cunoscută contestatorului încă de la pensionare, cât timp acordarea acestui supliment nu are la bază contribuția sa la fondul de pensii, ci este lăsată la latitudinea statului, în funcție de posibilitățile acestuia de acordare.
Prin urmare o „speranță legitimă"; a contestatoarei cu privire la dreptul de a încasa un anumit cuantum al pensiei s-a putut naște cert doar cu privire la partea din pensie corespunzătoare contribuției sale din perioada de activitate.
T. a reținut că, deși Curtea a statuat în cauza Muler contra Austriei, că art.1 din Primul Protocol adițional nu garantează dreptul de a primi o pensie într-un anumit cuantum, în spețe concrete s-ar putea ajunge, în anumite situații la concluzia încălcării C.i atunci când, în circumstanțele concrete ale unui caz dat persoana ar urma să suporte o sarcină disproporționată și excesivă (de exemplu, prin reducerea pensiei situația financiară a familiei ar fi grav afectată, nemaiputând să fie plătite ratele, întreținerea pensionarul fiind astfel lipsit de mijloace de subzistență). Totuși
și, în aceste situații, CEDO a reținut că, reducerea pensiilor nu trebuie analizată ca fiind o ingerință sub forma „. de proprietate"; ci din perspectiva regulii generale privind dreptul la respectarea bunurilor (Hotărârea - Aizupurua O. c. Spaniei, 2 februarie 2010).
În acest sens, tribunalul reține că, în concret, deși cuantumul pensiei contestatoarei a fost redus, acest cuantum redus al pensiei este unul considerabil și nu este derizoriu, fiind superior atât celui al salariul minim brut pe economie de 700 lei, al pensiei minime de 350 lei, dar și celui al pensiei medii lunare, care este de 749 lei. În fapt s-a revenit la un cuantum apropiat celui inițial al pensiei speciale de la data acordării, cel redus fiind superior și acestuia. Astfel se conchide că prin reducerea cuantumului pensiei, contestatoarea nu a suportat o sarcină disproporționată și excesivă.
Raportul de proporționalitate nu este pe cale de consecință compromis, contestatoarea nesuportând o sarcină individuală excesivă, exorbitantă și care să exceadă marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială, fiind exclusă ipoteza lipsirii totale de beneficiu social ori suprimare integrală a mijloacelor de subzistență. În acest sens s-a pronunțat și instanța europeană în cauzele Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie
2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului
Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei.
P.le speciale fiind instituite si reglementate de legiuitor prin legi speciale, în funcție de anumite considerente legate de statutul anumitor categorii profesionale, tot prin lege, pe baza principiului simetriei juridice, pot să fie modificate ori transformate în pensii de drept comun pentru limită de vârstă potrivit legii cadru, fiind un atribut exclusiv al legiuitorului.
La momentul încadrării contestatoarei în categoria profesională a grefierilor o atare pensie specială nu era instituită, beneficiul acordării derivând din instituirea în anul 2004 a acesteia, astfel încât aserțiunile contestatoarei referitoare la predictibilitatea acordării pensiei de serviciu pentru aceste considerent nu pot fi primite.
In cauza Stec și alții împotriva Regatului Unit, în anul 2006 Curtea E. a D. O. a stabilit că art. 1 din P. adițional la C. nu vizează un drept de a dobândi proprietatea în sistemul regimului de securitate socială. Este la „ libera apreciere a statului de a decide cu privire la aplicarea oricărui regim de securitate socială sau de a alege tipul sau cuantumul beneficiilor pe care le acordă în oricare dintre aceste regimuri";, unica cerință impusă fiind aceea de a se respecta art. 14 din C. privind nediscriminarea.
In contextul interdependenței acordării celei de-a doua componente a pensiei de serviciu ( suplimentul din partea statului) de existența resurselor financiare necesare, suprimarea pentru viitor a acestei componente, fără afectarea celei dintâi - partea contributivă -, nu poate echivala cu o expropriere, cum sugerează contestatoarea, întrucât beneficiul suplimentar acordat de stat poate fi retras ori redus în circumstanțele inexistenței ori insuficienței resurselor financiare, pentru a se evita riscul destabilizării, prin nesustenabilitate, a întregului sistem de asigurări sociale cu consecința afectării și prejudicierii tuturor pensionarilor.
Doar dreptul patrimoniale sub forma prestațiilor succesive, cum este pensia, constituie bun, nu și întinderea sa concretă, cuantumul său. per a contrario, cuantumul pensiei nu ar putea fi nici diminuat, dar nici majorat niciodată, ceea ce nu este în spiritul jurisprudenței constante a CEDO.
Intrucât pensia acordată prin decizia contestată, calculată potrivit algoritmului prevăzut de L. nr. 1., respectă principiul contributivității, și având în vedere că legiuitorul a ales să reglementeze unitar pensiile,inclusiv pe acelea speciale, instituind regula acordării și cuantificării pensiei în funcție de suma corespunzătoare contribuțiilor de asigurări sociale plătite de fiecare asigurat, nu se poate afirma cu succes îndreptățea contestatoarea la beneficiul vreunui supliment asigurat din bugetul de stat, fiind exclusiv atributul statului de a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în această materie. Nu este în sarcina instanțelor de judecată de a verifica în ce măsură existau alternative legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în acre măsurile stabilite de autorități ar fi vădit lipsite de orice temei, cum a decis Cedo în anul 2009 în cauza Wieczorek c. Polonia.Cât timp nu-i lipsește pe beneficiari de dreptul la pensie și nu le pune în pericol bugetul și situația personală, dând eficiență exclusiv principiului contributivității, statul poate suprima acordarea pensiilor de serviciu, fără a se putea reclama încălcarea CEDO.
Din această perspectivă, tribunalul a observat că deși nu s-au formulat critici sub aspectul modului de determinare de către intimată a cuantumului punctajului stabilit, nu s-aprobat faptul că intimata nu a avut în vedere toate sporurile și premiile realizate de contestatoare, tribunalul reținând că decizia a fost emisă cu respectarea prevederilor L. nr.1., la determinarea cuantumului pensiei contestatoarei fiind luate în calcul toate veniturile probate cu adeverințe, aflate la dosarul de pensie. În măsura în care contestatoarea a realizat și alte venituri dar pentru care nu a depus adeverințe la intimată, ci doar la instanță, poate solicita acesteia recalcularea pensiei pe baza actelor pe care va trebui să le depună anexate cererii de recalculare. P. L. nr. 2. este prohibit ca beneficiarul pensiei să se adreseze direct instanței de judecată pretinzând recalcularea drepturilor de asigurări sociale, atribuțiile instanței, instituite imperativ de legiuitor fiind acelea de cenzurare a deciziilor de recalculare, (ne)favorabil, emise de intimată în urma rezolvării cererii de recalculare adresată acesteia în prealabil.
T. a apreciat că nu se poate reține nici încălcarea principiuluinediscriminării prevăzut de art.14 din CEDO pentru că, deși prin decizia C. constituționale nr.8., s-a constatat că măsura de înlăturare a pensiei de serviciu a magistratului este neconstituțională, pentru că se încalcă principiul constituțional al independenței justiției și ca o consecință a acesteia pensia de serviciu a magistraților a fost menținută în continuare, deoarece, pe de o parte, principiul constituțional al independenței justiției nu se referă și la categoria profesională din care a făcut parte contestatorul iar, pe de altă parte, între aceste categorii profesionale nu poate fi reținută existența unor situații analoge sau comparabile, întrucât statutul profesional reglementat prin legile speciale de organizare și funcționare este deosebit, fiecare având atribuții și un rol specific bine definit în cadrul celorlalte autorități șiinstituții publice, chiar dacă anumite incompatibilități și interdicții sunt aplicabile în cazul ambelor categorii profesionale. În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din P. nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză .
Așa fiind, înseamnă că există o justificare obiectivă și rezonabilă pentru a se face un tratament diferențiat, iar această justificare a fostargumentată de către instanța de contencios constituțional prin D. nr.8., prin care s-a constatat neconstituționalitatea disp.art.1 lit.c din lege, referitoare la transformarea pensiei de serviciu a magistratului în pensie de drept comun în înțelesul L. nr.1..
Nu este întemeiată nici susținerea contestatoarei potrivit căreia măsura eliminării pensiei de serviciu de care a beneficiat anterior ar încălca dispozițiainstituită de art.180 din L. nr.1., or cea similară din actul normativ deinstituire a pensiei de serviciu,în sensul că s-ar impune menținerea în plată a cuantumului mai avantajos în situația recalculării pensiei, respectiv cel primit anterior de contestator, pentru că, pe de o parte, aceste dispoziții legale sunt aplicabile în ceea ce privește cuantumul pensiilor stabilite și calculate anterior pe baza stagiului de cotizare și punctajului realizat, calculat potrivit 76 din L. nr.1. or, în cauză, cuantumul pensiei de serviciu acordată contestatorului nu a fost calculat pe baza acestor criterii, ci în funcție de un procent anume prevăzut de legea specială, din veniturile realizate iar, pe de altă parte, prevederile art.180 sunt dispoziții tranzitorii și vizează situații specifice anume indicate în acest text legal ce nu-și găsește aplicare în cauză.
Având în vedere toate aceste considerente de fapt și de drept contestația a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta J. M. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului arată că soluția instanței de fond este nelegală.
Contrar statuării instanței de fond, conform căreia pensia de serviciu stabilită în favoarea reclamantei nu a fost eliminată, prin sintagma folosită în art. 1 din L. nr. 1. "pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislației anterioare, devin pensii în înțelesul L. nr. 1.", s-a realizat în fapt o abrogare tacită a prevederilor privitoare la pensia de serviciu, abrogarea fiind confirmată astfel însăși de către legiuitor prin abrogarea expresă din conținutul art. 196 din L. 2., act normativ pe care instanța a omis a-l avea în vedere.
Eliminarea în totalitate a pensiei de serviciu, în cuantumul acordat, și acordarea doar a beneficiului pensiei pentru limită de vârstă nu reprezintă în fapt o transformare, ci o anulare. Ca atare, dispozițiile privitoare la pensia de serviciu au fost abrogate, inițial tacit, chiar dacă legiuitorul s-a ferit să folosească sintagma "se abrogă", iar ulterior chiar expres, prin actul normativ menționat.
Prin art. 1 și art. 2 alin. 4 din L. nr. 1. s-a stabilit că pensiile de serviciu devin pensii pentru limită de vârstă în înțelesul L. nr. 1912000.
Totodată, prin art. 3 alin. 1 din L. nr. 1. s-a prevăzut recalcularea pensiilor de serviciu aflate în plată, prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii în baza algoritmului de calcul reglementat de L. nr. 1..
În baza acestei legi s-a emis HG nr. 737/2010, ulterior abrogată prin
OUG 5., care la art. 3 alin. 1 prevede atribuirea punctajului mediu anual și stabilirea cuantumului pensiei din sistemul public corespunzător acestuia pentru persoanele aflate în situația reclamantei, cărora la data stabilirii pensiei de serviciu li s-a determinat și punctajul mediu anual în sistemul public de pensii.
Așadar, contrar motivării instanței, pe care aceasta își fundamentează soluția adoptată, pensiile de serviciu au fost abrogate, nu numai în ceea ceprivește cuantumul lor, respectiv componența și modalitatea de calcul, dar
și ca drept efectiv.
Ori, o asemenea măsură de înlăturare a pensiei de serviciu recunoscută și acordată printr-o lege cu caracter special, înlătură practic, nejustificat, un principiu unanim recunoscut în legislația civilă, cel al drepturilor câștigate și încalcă flagrant drepturi fundamentale precum dreptul de proprietate recunoscut de art.l din P. nr.l adițional la C. E. pentru drepturile omului și libertățile fundamentale (numită în continuare C.) precum și de C. R. în conținutul art.44 și, totodată, dreptul la nediscriminare prev.de art.14 al C.i E. și, respectiv de P. nr.12 adițional la C., precum și de P. I. ONU privitor la drepturile civile și politice.
Totodată, se încalcă, în același mod, principiul neretroactivității legii, cât și principiul egalității în drepturi între persoane aflate în situații comparabile sau analoage, consacrate de D. U. a D. O. și, respectiv de P. I. ONU, privitor la drepturile civile și politice.
Măsura anulării beneficiului dreptului la pensia de serviciu, menținută ca atare de către instanța de judecată prin sentința recurată este nelegală, nelegalitate extinsă astfel și asupra soluției instanței, pentru că nesocotește dispozițiile art.e 180 alin. 7 din L. nr. 1. .
Norma menționată prevede că: "În situația în care cuantumul pensiilor, stabilit conform alin.(6) este mai mic decât cel stabilit în baza legislației anterioare, se păstrează în plată cuantumul avantajos".
Textul instituie un principiu general, acela al păstrării cuantumului pensiei aflată în plată, ori de câte ori intervin modificări ale cuantumului pensiei.
Acest principiu este aplicat de casele teritoriale de pensii ori de câte ori intervin modificări în modul de calcul al pensiei (spre exemplu, trecerea de la pensia de boală la cea pentru limită de vârstă, chiar dacă ambele categorii de pensii s-au stabilit sub L. nr. 1.).
Principiul cuantumului mai avantajos s-a reținut și de judecătorul constituțional în decizia nr. 120/2007, în care s-a statuat că în cazurile în care din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei, se va plăti acesta, iar dacă noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită și aflată în plată, fără a se aduce vreo atingere drepturilor legal câștigate anterior.
Măsura anulării beneficiului dreptului la pensia de serviciu, menținută ca atare de către instanța de judecată prin sentința recurată, este nelegală, nelegalitate extinsă astfel și soluției instanței, pentru că încalcă dreptul de proprietate recunoscut și ocrotit de arte 1 din Primul protocol adițional la C., dar și prevederile arte 44 din C. R.
Art. 44 din C. R., republicată, prevede că dreptul de proprietate precum și creanțele asupra statului sunt garantate, iar proprietatea este garantată și ocrotită în mod egal de către lege, indiferent de titular.
Așadar pensia, atât ca drept în sine cât și ca element al proprietății private, reprezintă o creanță asupra statului pe care acesta este obligat să o plătească și să o ocrotească.
Prin diminuarea brutală și retroactivă a cuantumului pensiei legal stabilită proprietatea nu este ocrotita ci este pur și simplu expropriată de S. Român chemat să o garanteze și care refuză în mod fraudulos și nejustificat să își achite creanțele.
Aplicarea măsurii de reducere echivalează cu o naționalizare, interzisă de C. R. și de P. nr.I adițional la C. Că ,,D. la pensie astfel cum a fost stabilit constituie un drept patrimonial în sensul art.l din protocolulnr.l al C.i și se constată o discriminare în sensul art. 14 dacă lipsește o justificare obiectivă rezonabilă pentru diminuarea patrimoniului reclamantului" a decis Curtea în cauza Gaygusuz vsAustria (1996).
În speța Muller vs Austria, cauza nr. 5849/1972, Curtea a reținut că" o reducere substanțială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate și chiar a dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurare de bătrânețe ".
Însă, Instanța, în mod cu totul curios a dat o interpretare bazată pe decizia C. E. nu numai defectuoasă dar întru totul în contradicție cu aceasta, excluzând din cadrul noțiunii de bun însuși valoarea acestuia, componentă intrinsecă și esențială a oricărui bun.
Cum altfel poate fi interpretată aserțiunea Instanței conform căreia: "constituie bun doar dreptul la pensie conferit prin lege iar nu și întinderea concretă a cuantumului acestuia, care poate evolua în funcție de formula de calcul prevăzută de lege, pentru ca admițând o interpretare contrară, ar însemna că cuantumul pensie odată stabilit, acesta nu mai poate fi modificat, nici redus, dar nici majorat, interpretare care nu este în spiritul jurisprudenței constante a CEDO".
Instanța a interpretat soluția C. E. într-un sens care să fie favorabil motivării soluției adoptate, fără însă a ține cont de circumstanțierea la care, de altfel, face trimitere. Atunci când, în circumstanțele concrete ale unui caz dat persoana ar urma să suporte o sarcină disproporționată și excesivă
... ".
La respectivele circumstanțe face trimitere, de altfel și D. în interesul legii nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a respins recursul în interesul legii promovat de P. G. al R.
În același context apare mai mult decât surprinzătoare motivația instanței referitoare la caracterul pretins nesemnificativ al reducerii cuantumului lunar al pensiei reclamantei. Ele exced, și îndrumărilor cu caracter obligatoriu date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin hotărârea dată în recursul interesul legii, menționată anterior.
În același context se impune a fi înlăturată și motivarea instanței în sensul că "Raportul de proporționalitate nu este pe cale de consecință compromis, contestatoarea nesuportând o sarcină individuală excesivă, exorbitantă și care să exceadă marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială, fiind exclusă ipoteza lipsirii totale de beneficiu social ori suprimarea integrală a mijloacelor de subexistență".
Ori, a accepta, conform motivării instanței, că pensia pe care a dobândit-o legal, în aprecierea unei anumite munci prestate, importanței sociale a acesteia și privațiunilor aferente, poate fi redusă de către S. Român, justificat, până la nivelul .pensiei minime de 350 lei", ori la nivelul celei avute "la data acordării" (fără a avea în vedere indexările succesive impuse de diminuarea nivelului de trai și devalorizarea monedei), respectiv fără a se avea în vedere că marja de apreciere a S. nu s-a dus dincolo de un procent de 25%, cu care au fost reduse salariile bugetarilor( dar și această măsură fiind cu caracter temporar), ne obligă să ne abținem de la alte comentarii ori interpretări.
Apreciază ca nesusținută și motivarea instanței referitoare la interdependența acordării celei de a 2-a componente a pensiei de serviciu
(suplimentul din partea statului), de existența resurselor financiare necesare ", cel puțin în ceea ce privește cazul desființării pensiei speciale, oatare interpretare nefiind conformă cu principiul dreptului câștigat reliefat în cadrul practicii C. E..
În cauza Akdeejeva vs Letonia (2007) CEDO a obligat S. Leton la despăgubiri, stabilind că a fost încălcat art.6 din C. și art.l din P. nr. 1, în cazul în care se procedează la recalcularea în minus a pensiei, dat fiind că este vorba despre un drept câștigat.
Tot astfel, în cauzele Stran Greek Refineries contra Greciei și Andrejeva contra Letoniei, Curtea a reținut că o cerere cu privire la pensie poate constitui un bun în sensul art. 1 din P. nr. 1 dacă este suficient de bine stabilită pentru a fi aplicată.
Or, dreptul reclamantei la pensia de serviciu a fost stabilit printr-o lege clară, previzibilă.
In alți termeni, în optica instanței de contencios european umanitar, noțiune a de "bun" are un înțeles extrem de larg și încorporează orice interes al unei persoane de drept privat, care are o valoare economică.
În cauza Buchen contra Cehiei Curtea a statuat că limitarea nejustificată a unui drept recunoscut, cum ar fi o pensie specială, drept nesocotit ulterior, fără a exista o justificare obiectivă și rezonabilă pentru o asemenea îngrădire, constituie o privare de proprietate în sensul articolului
1, din P. 1 al CEDO, dar și o discriminare în sensul articolului 1 din P. 12".
În fața cerințelor normative și a jurisprudenței C. europene nu se poate aduce atingere pensiilor aflate în plată, fără respectarea dispozițiilor art. 15 paragrafele 1 și 3 din C. E. a D. O.. Cum s-a mai arătat, simpla invocare a nevoii restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, cu raportare la "criza economică" sau "un prea ridicat cuantum al cheltuielilor publice" ori "dezechilibrul bugetar" nu se poate constitui într- un veritabil temei pentru a legitima reducere a pensiilor, plătibile doar parțial din resurse ale bugetului public, atâta vreme cât restrângerea drepturilor nu se subscrie situațiilor prev. de dispozițiile menționate anterior, dar nici circumstanțelor anume prevăzute în cuprinsul art. 53 din C. R. și nu pot fi asimilate cu situațiile excepționale menționate în cuprinsul acestui text fundamental.
S. nu poate, în baza articolului 15, să anuleze drepturile și libertățile garantate decât în măsura în care exercitarea acestora ar fi de natură să-l împiedice să facă față pericolului public: trebuie să existe o legătură concretă între măsura derogatorie și amenințarea care planează asupra vieții națiunii. Din această perspectivă, măsura Guvernului de eliminare a pensiilor de serviciu nu își găsește nici o justificare.
Astfel, cum a mai arătat, reclamanta, ca persoană pensionată sunt titulara a unui drept de creanță împotriva S., iar acesta din urmă - în calitate de debitor - s-a dezis parțial de obligațiile de plată ce-i incumbau.
Ori, din această perspectivă, S. Român ar fi avut doar posibilitatea amânării/suspendării (pentru un interval de timp rezonabil) plata pensiilor exigibile din fonduri publice, dar este Întrutotul lipsit de posibilitatea de a refuza, chiar și în parte, plata unor astfel de drepturi, cu atât mai mult cu cât măsura este definitivă.
În acest sens a statuat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 4., arătând că "în cazul în care condițiile economice, financiare sau sociale o impun, legiuitorul poate suspenda temporar aplicarea unor dispoziții legale, printr-un act normativ de același nivel" .
Eliminarea pensiei de serviciu cu consecința reducerii cuantumului pensiei acordate în favoarea mea echivalează cu o expropriere parțială asupra pensiei, fără însă o justă despăgubire, practic cu o naționalizare.
Întrucât prin art.47 al.2 din C. R. s-a stabilit ca dreptul la pensie este un drept fundamental, in speța sunt incidente si disp. art. 17 din C., în sensul ca nici o dispoziție a acesteia nu poate fi interpretata ca limitând sau aducând atingere dreptului fundamental. Art. 18 din C., prevede ca restrângerea dreptului fundamental in cazurile prevăzute de art. 15 nu se poate aplica decât in scopul pentru care a fost prevăzut.
Restrângerea dreptului patrimonial prevăzut de art. 1 din primul Protocol la C. si art.44 din C. R. au un caracter definitiv, pe când restrângerea vreunui drept fundamental pe motivul cauzelor prevăzute de art. 15 din C., și art.53 din C. R., poate să aibă numai un caracter temporar, anume numai cât timp dăinuie problemele sociale grave.
Politica actuala de austeritate dusa de guvern, se circumscrie in contextul unei crize economice a cărei gravitate poate fi diminuata sau stopata in timp mai scurt sau mai lung, în funcție de capacitatea guvernului de a gestiona aceasta problemă.
Recunoscând marja de apreciere a statelor in materia legislației sociale, Curtea europeana a subliniat obligația autorităților publice de a menține un just echilibru intre interesul general si imperativele protecției drepturilor fundamentale. In situația in care persoana trebuie sa suporte o sarcina excesiva si disproporționata, exista o încălcare a art. 1 din P. nr. 1 la C., determinat de încălcarea caracterului rezonabil si proporțional al diminuării drepturilor patrimoniale (cauza Kjartan contra Islandei-2004, cauza Moskal contra Poloniei-2009).
Din perspectiva art. 1 din primul Protocol adițional la C. si a jurisprudenței C. E., drepturile care decurg din contribuțiile in cadrul regimurilor de securitate sociala, cum este dreptul la pensie, constituie drepturi patrimoniale care intra sub incidența art. 1 din acest protocol.
Diminuarea dreptului patrimonial prevăzut de L. nr. 1., cu consecința pierderii definitive a dreptului la pensia de serviciu, este o sarcina excesiva
și disproporționata, cu încălcarea justului echilibru între interesul general
și imperativul protecției dreptului patrimonial.
Doar în acest sens poate fi apreciată reducerea pensiei cu un procent de 58,83 %.
Referitor la înlăturarea în motivarea sentinței a considerentelor reclamantei din C. privind decizia atacată, constând în: nesocotirea unui drept câștigat; inaplicarea principiului protecției așteptărilor legitime și încălcarea principiului neretroactivității legii :
Prin L. nr. 567/2004, prin care i s-a recunoscut dreptul la pensia de serviciu a câștigat și acest fapt nu se poate nega, pe lângă pensia din sistemul public și dreptul la pensia de serviciu. Ca atare, acest drept nu poate fi eliminat, luat.
Prin urmare, odată cu intrarea în vigoare a L. nr. 567/2004 avea recunoscute 2 drepturi și anume: dreptul la pensia pentru limită de vârstă în sistemul public de asigurări sociale (calculată pe principiul contributivității) și dreptul la pensia de serviciu, legislația incidentă prevăzând posibilitatea de a alege între un sistem și altul, evident cel mai favorabil, cum de altfel am și ales.
Totodată, măsura anulării beneficiului dreptului la pensia de serviciu este nelegală pentru că încalcă principiul neretroactivității legii.
Așa cum a statuat Curtea Constituțională prin decizia nr. 5., condițiile de exercitare a dreptului la pensie și la alte forme de asistență socială se stabilesc prin lege și, prin urmare, este dreptul exclusiv al legiuitorului de a modifica sau completa legislația în materie și de a stabilidata de la care operează recalcularea, însă orice prevedere nouă poate fi aplicată numai de la data intrării sale în vigoare, pentru a respecta principiul neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție.
Ca atare, pentru a nu se încălca principiul neretroactivității legii, dispozițiile L. nr. 1. trebuiau să fie incidente numai persoanelor pensionate după momentul intrării acesteia în vigoare.
Astfel, prin eliminarea pensiei de serviciu stabilită potrivit legii speciale și reca1cularea pensiei în conformitate cu prevederile L. nr.1., ca urmare a dispozițiilor L. nr.1., i se încalcă pe lângă dreptul fundamental la respectarea proprietății, în integralitatea dreptului la pensie definitiv stabilit, și se aduce, în același timp, o atingere majoră referitor la principiul protecției așteptărilor legitime, principiul indisolubil legat de statul de drept și previzibilitatea normelor de drept, încălcându-se, astfel și regula dreptului câștigat.
Pensia de care beneficiază a fost stabilită în baza legii organice, emisă de S. Român, în vigoare atât la momentul stabilirii ei precum și în momentul de față, nefiind de jure abrogată.
Recalcularea pensiei mele în baza L. nr. 1. este nelegală deoarece instrumentul recalculării ei trebuie să își aibă izvorul în însăși L. nr.
567/2004 cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data pronunțării D. contestate, care a prevăzut atât posibilitatea pensionării speciale precum și modificarea ulterioară a pensiei stabilite, prin actualizare.
Astfel, art.68 (12) statuează că "P.le de serviciu ale personalului se actualizează ori de câte ori se majorează salariul de bază brut lunar al personalului auxiliar de specialitate în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și nivel al instanței ori parchetului, cu menținerea numai a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu. D. în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, personalul auxiliar de specialitate își poate păstra pensia de serviciu aflată în plată".
Art. 68 (15) "Personalul auxiliar de specialitate poate opta între pensia de serviciu și pensia din sistemul public".
Această lege a fost oferta făcută de S. Român pe care a avut-o în vedere și pe care a ales-o și a acceptat-o în momentul în care a decis să se pensioneze și față de care acesta este obligat să fie consecvent
Jurisprudența C. C. a R. este relativ constată în constatarea imposibilității aplicării unei recalculări pe baza unei legi noi a pensiilor aflate deja în plată, cu afectarea în sens negativa acestora și implicit cu efectul pierderii unor drepturi deja câștigate.
În acest sens s-a pronunțat CCR care, în D. nr. 5., publicată în M.OF. al R. nr. 164/2006, reiterează în mod hotărât principiul neretroactivității legii în materie astfel: "P. art.47 al. (2) din Constituție, condițiile de exercitare a dreptului la pensie și la alte forme de asistență socială se stabilesc prin lege și, prin urmare, este dreptul exclusiv al legiuitorului de a modifica sau completa legislația în materie și de a stabili data de la care operează recalcularea, însă orice prevedere nouă poate fi aplicată numai de ia data intrării sale în vigoare, pentru a respecta principiul neretroactivității consacrat de art.15 al. (2) din Constituție ".
Rezultă fără dubii că pentru pensiile aflate în plată, CCR are o practică constantă în a le considera drepturi câștigate, ce nu pot fi recalculate in baza noii legi, fără a se încălca prin aceasta art.I5 al. (2) din Constituție.
Într-o altă decizie, CCR face referire expresă la intangibilitatea drepturilor câștigate: "în cazurile în care din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei, se va plăti acesta, iar dacă noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită și aflată în plată, fără a se duce vreo atingere drepturilor legal câștigate anterior"(D. CCR nr. 120/2007).
Prin D. nr. 375/2005 publicată în M.OF. 50112005 se reține că: "Noile reglementari nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, respectiv, în privința cuantumului pensiilor anterior stabilite ci numai pentru viitor, începând cu data intrării în vigoare".
Din coroborarea tuturor celor arătate mai sus, rezultă concluzia evidentă că decizia Casei de pensii, contestată, de încălcare a unui drept este nelegală de natură să încalce în mod grosolan norme de drept intern dar și internațional public, care a devenit legislație internă cu caracter de obligativitate pentru S. Român prin aderare la U. E., prioritate care se regăsește în art.20 (2) și art.148 (2) din C. revizuită.
De asemenea se aduce atingere principiului protecției așteptărilor legitime, principiu indisolubil legal de statul de drept si previzibilitatea normelor de drept.
De altfel, și Curtea Constituțională a R., pentru argumentare a dispoziției de declarare a art.9 din L. privind unele masuri necesare in vederea stabilirii echilibrului bugetar, ca fiind neconstituțional, (D. nr.874/(...)), susține că dreptul la cuantumul pensiei stabilite in baza dispozițiilor legale in vigoare la data pensionarii, este un drept câștigat. Încălcarea acestui drept duce la încălcarea principiului protecției așteptărilor legitime, a speranței legitime a asiguratului, întemeiata pe prevederile legale in vigoare la obținerea și încasarea unui anumit cuantum al pensiei.
Tot în considerentele acestei decizii, Curtea mai precizează ca
"dificultățile bugetului asigurărilor sociale de stat nu pot fi opuse dreptului la pensie, în sensul diminuării, chiar temporar, a cuantumului pensiei, dreptul constituțional la pensie neputând fi afectat de proasta gestionare a bugetului respectiv de către stat".
Chiar dacă Curtea Constituțională nuanțează referitor la pensiile prevăzute de L. nr.1., apreciază că aplicarea principiului se impune cu caracter general, prin prisma altor principii constituționale, precum cele ale: nediscriminării, egalității de tratament, etc.
Referitor la motivele de nelegalitate ale sentinței recurate în raport de considerentele noastre din C., privind punerea într-o situație discriminatorie, în raport de alți beneficiari de pensie, în sensul prevăzut de art.14 din C. europeană, P. adițional nr.12 la C., ratificat de R. prin L. 1.
În motivarea soluției sale T. a apreciat, fără o motivație exhaustivă, în raport de motivele invocate de reclamantă în C. și normele de drept intern și comunitare, că în cauză nu se poate reține vreo încălcare a principiului nediscriminării prev. de art, 14 din CEDO.
Instanța analizează situația discriminării pe care a invocat-o, făcând o trimitere limitativă și oarecum justificatorie"" doar la D. C. C. 8., fără însă a face o analiză a acesteia în raport de motivele pe care le-a susținut în C. și fără a face o analiză exhaustivă asupra chestiunii ridicate în raport și de conținutul D. nr. 874/(...), dar și a D. C. C. nr. 871, dată în aceeași zi, aceasta în contextul în care Curtea Constituțională nu a analizat aspectele de discriminare, strict în funcție de legăturile, respectiv raportul existent între cele 2 categorii profesionale la care a făcut trimitere, pe de o partemagistrații iar pe de altă parte grefierii, cu trimitere la existența "condiției de situație analoagă( nu identică ) și comparabilă/din punct de vedere al incompatibilităților și interdicțiilor)".
Aspecte pe care Curtea Constituțională nu le-a analizat și verificat în cadrul deciziilor de constituționalitate menționate, fapt pentru care, de altfel, a apreciat în cadrul contestației că se impune astfel "invocarea și ridicarea excepției de neconstituționalitate a prev. art. 1 lit. c din L. 1., dar (în consecință) și a dispozițiilor art. 3, respectiv ale art. 4 alin. (1) și art. 5 din Lege" , excepție asupra căruia instanța n-a luat în discuție admisibilitatea ei și eventuala trimitere la Curtea Constituțională pentru ca aceasta să analizeze și să se pronunțe.
A dezvoltat pe larg în conținutul C.i asupra aspectelor care atrag starea de discriminare a persoanei mele în raport de celelalte categorii de pensionari, discriminarea realizată pe criterii pur subiective.
Dar și despre condițiile "analoage și comparabile" dintre cele 2 categorii profesionale la care a făcut trimitere, stabilite prin conținutul art. 68 din L. 567/2004, în vigoare la data emiterii D. contestate, respectiv art. 81, art.83 din L. 303/2004 în forma inițială, ambele legi intrând în vigoare la un interval relativ redus de timp, făcând trimitere totodată și la practica
C. C. dar și a C. E., la care însă Instanța, apreciez că, nu s-a pronunțat în sensul înlăturării justificate a argumentelor emise.
P. art. 20 din Constituție, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu D. U. a D. O., cu pactele și cu celelalte tratate la care R. este parte.
D. există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care C. sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Constatarea C. C. a R., menționate, nu împiedică instanțele de judecată să facă aplicarea dispozițiilor art. 20 din legea fundamentala și să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care R. este parte.
Așa cum reglementările internaționale au întâietate în fața celor interne, inclusiv în fața Constituției R., statuările C. E. a D. O. de la S., de exemplu, au prioritate față de cele ale C. C. a R., fiind obligatorii pentru instanțele de judecată.
De altfel, D. nr. 29/2011 în interesul legii, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a respins Recursul în interesul legii promovat de P. G. al R., nu conține în motivarea sa elemente care să ducă la o altă interpretare decât cea dezvoltată anterior.
Judecătorul român trebuie să determine dacă, într-un caz concret, aplicarea legii produce efecte contrare C.i. Chiar dacă Curtea Constituțională s-a pronunțat deja cu privire la constituționalitatea unei legi, acest lucru nu împiedică instanța de judecată să ajungă la concluzia că aplicarea acelei legi la o situație determinată este de natură să producă efecte contrare C.i.
În art. 1 din P. nr. 12 la C. europeană se stipulează că "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație".
Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publică pe baza oricăruia dintre motivele menționate la paragraful 1".
Concluzionând, apreciază că instanța trebuia ca în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 2 din C. R. să facă aplicarea cu prioritate a reglementărilor internaționale și anume: arte 14 din C. europeană, art. 1 din Primul protocol adițional la C., P. nr. 12 la C., P. internațional ONU cu privire la drepturile civile și politice.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate,
Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
În analiza prezentului recurs, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și
Justiție și ale C. E. a D. O.:
1) Controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art.146 lit. a din Constituție.
Prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu
dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16
- egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată , art. 47 alin.
(1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și D. nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i)
și art. 2-12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor;s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza
art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din P. nr. 1 adițional la C. pentru
apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi),critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. (ex. D. nr.1579/(...)).
2) D. nr.29/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție
Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1., Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr.871 și nr.8. cu privire la
neretroactivitatea legii și la discriminare .
„Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din P. nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din
31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât încursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au
fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale c ategoriilor de
persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior
menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție
constituțională în R., potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun
nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție , iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din P. nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe caleaobiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din P. nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de
compatibilitate cu art.1 din P. nr.1, adițional la C.
„În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din P. nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 2. privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pelângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din P. nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din P. nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un „interes patrimonial"; ce intră în sfera de protecție a art. 1 din P. nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii
Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o „. din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din P. nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. E. a D.
O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din P. nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de
nr. 1., și urmărește un „scop legitim";, de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența „raportului
rezonabil de proporți onalitate"; a fost sursa practicii neunitare ce a condus lainițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici „. nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva „dreptului la respectarea bunurilor"; (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din P. nr. 1), ci precum o încălcare de tipul „. de proprietate"; (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au
stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în ide ntificarea premiselor de analiză a raportului de
proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii b eneficiului social
în discuție pentru re clamantul cauzei, ia r nu indicarea unei marje generale a
diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de „., în afara statutului de „. (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația
socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele
măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrulu i bugetar) ori pensia medie
lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a
fost depășit un anu mit „. de dificultate"; pentru ca instanța europeană însășisă constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din P. nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. E. a D.
O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din P. nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de „. în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din P. nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din P. nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. (C. Hasani împotriva
Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și
Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. E. a D. O. reiese că stabilirea raportului
de proporționalitate nu este decât o ches tiune de apreciere în fiecare cauză în
parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.";
3) D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O. în cauzeleconexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, E.a Tanko, M. M. și L. Ghețiu împotriva
R.
„Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din P. nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr.
39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c.
Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie
2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și
56001/08, par. 55).
Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. R., decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost
fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume
contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în nici un fel afectată dereformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor
reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibrabugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea,
Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv
și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul
contribuțiilor la bugetul asigură rilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea
Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul
acordării anumitor privilegii . Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
Ca urmare, au fost declarate inadmisibile sesizările conexate cu privire
la invocata încălcare a dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adițional la C.
Prin aceeași decizia, a fost amânată analiza încălcării art. 6 și 14 din C.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantei referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr.
567/2004, ca și la raportul de proporționalitate privit în sens global, adică prin raportare la dispozițiile generice ale legii, iar nu cu privire la situația concretă, specială, a reclamantei.
Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantei în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit „.ul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din P. adițional .
În concret, reclamanta beneficiază de o pensie de asigurări sociale de
842 lei, apropiata pensiei medii pentru limită de vârstă cuvenită în anul 2010 în cuantum de 858 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantei.
Curtea mai reține că, raportat la dovezile depuse, nu se conturează o situație excepțională ce ar putea să îl expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să îl lipsească prin urmare de mijloacele de subzistență, având în vedere situația comună a pensionarilor din țară și la cheltuielile curente pe care fiecare dintre aceștia trebuie să le suporte lunar. Curtea de A. apreciază în raport de probele administrate în cauză că reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a încălca raportul deproporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit, în ciuda diminuării considerabile a pensiei reclamantei.
Cât privește motivul invocat prin precizarea depusă, sub aspectul creării unei practici neunitare la nivelul diferitelor curți de apel, în dreptul român, jurisprudența nu este izvor de drept decât în forma recursului în interesul legii, acesta fiind de altfel instrumentul creat de legiuitor pentru unificarea practicii neunitare de la nivel național pe o anumită problemă de drept. Or, prin decizia în interesul legii pronunțată în problema pensiilor speciale, nr. 29/2011, s-au dat îndrumările arătate în cele ce preced în scopul unificării practicii în acest gen de litigii, îndrumări avute în vedere prin prezenta decizie.
De altfel, în cauza Ștefănică și alții împotriva R. din 2 noiembrie 2010, CEDO a statuat în sensul că „anumite divergențe în interpretare pot fi acceptate ca fiind caracteristici inerente oricărui sistem judiciar care, asemenea celui din Românie, se bazează pe o rețea de instanțe de fond și de recurs competente în domeniul lor de jurisdicție teritorială"; (paragraf 30).
Nu poate fi sarcina instanței naționale să aplice precedentul judiciar creat prin soluții pronunțate de alte curți de apel în spețe similare, cu atât mai mult cu cât sunt obligatorii pentru instanțe inclusiv din perspectiva reglementărilor L. nr. 24/2012 deciziile C. C. a R. și ale Înaltei Curți de C. și
Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii, din care cele relevante problemei juridice supuse judecății au fost menționate mai sus.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta J. M. împotriva sentinței civile nr. 2. din (...) a T.ui B. - N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 10 aprilie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I. T. D. C. G. G. L. T.
N. N.
GREFIER
Red.DCG/(...) Dact.SzM/2ex.
| ← Decizia civilă nr. 214/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 826/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
