Decizia civilă nr. 5048/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 5048/R/2012
Ședința publică din data de 5 decembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
C. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul T. S. I. împotriva sentinței civile nr. 5461 din 1 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și CASA DE PENSII S. A M. A. ȘI I., având ca obiect contestație decizie de pensionare - de revizuire a pensiei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 29 noiembrie
2012, prin fax și la data de 3 decembrie 2012 prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea pârâtului intimat Ministerul Administrației și Internelor întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică și judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că și prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 5461 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), a fost respinsă acțiunea formulata de reclamantul T. S. I. împotriva paraților C. de P. S. a M. A. și I. B. și Ministerul Administrației și Internelor B., având ca obiect drepturi de asigurări sociale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin D. nr. 1.(...) reclamantului i s-a stabilit pensia de serviciu în cuantum de 2.263 lei. Ulterior, prin D. nr. 1. (...) reclamantului i s-a revizuit pensia în baza OUG nr. 1., stabilindu-i-se, pe baza salariului mediu brut/net pe economie, un cuantum al pensiei de 2.096 lei, decizie care a fost contestată acesta primind răspuns la această contestație în sensul respingerii acesteia.
Potrivit art. 6 alin. l și 2 din OUG nr. 1. pensiile recalculate ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 și până la data emiterii deciziei de revizuire iar diferențele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie 2011.
Pensia reclamantului a fost revizuită din oficiu iar până la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei se menține în plată pensia în cuantumul avutîn luna decembrie 2010. De asemenea, acestuia i s-a plătit diferența dintre pensia avută anterior recalculării și cea stabilită prin operațiunea de recalculare.
În consecință, reclamantului nu i s-a produs nici un prejudiciu prin recalcularea pensiei.
Conform prevederilor art. 11 din H.G. nr. 737/2010 pensiile care au făcut obiectul unor cauze soluționate prin hotărâri definitive și irevocabile ale instanțelor de judecată vor avea regimul juridic stabilit de L. nr.1..
De altfel Curtea Constituțională, prin D. nr. 873/(...), referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor L. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a arătat că acordarea pensiei suplimentare nu se subsumează dreptului constituțional la pensie,astfel cum acesta este reglementat de art.47 alin.2 din Constituția R.. Pe de altă parte a arătat că în conceptul de „. câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări.
Având în vedere faptul că, pensia suplimentară se acordă numai în măsura în care există resurse financiare alocate în acest scop prin bugetul de stat sau cel al asigurărilor sociale de stat, neacordarea acesteia în continuare nu poate fi interpretată nici ca o încălcare a prevederilor art.20 din Constituție raportat la art.1 din Protocolul nr.1 al C.i pentru apărarea drepturilor omului și libertățile fundamentale referitoare la respectarea bunurilor persoanei fizice sau juridice.
În sensul celor arătate mai sus s-a pronunțat și Curtea E. a D. O. în anul
1972 ,în hotărârea pronunțată în cauza Muller vs. Austria, arătând că textul art.1 din Protocolul nr.1 din C. nu poate fi interpretat în sensul că aceea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum.
În ceea ce privește suspendarea HG nr. 7., prin sentința civilă nr. 3. a C. de A. C., aceasta are efecte numai între părți, iar prin D. nr. 8., Curtea Constituțională a R. a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale L. nr. 1., potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează devenind pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al.
2 din Constituție.
Dreptul la plata unei pensii, fără a se garanta și un cuantum determinat al acesteia, este guvernat de art. 1 din Protocolul 1 la C.
Curtea E. a D. O. a tratat drepturile de asigurări sociale ca fiind un bun însă numai în anumite condiții și reținând că trăsăturile esențiale ale acestuia sunt sensibil diferite de cele atribuie în sistemul C.i E. a D. O. drepturilor reale și drepturilor de creanță cu caracter civil stricto sensu (drepturi născute în cadrul raporturilor juridice de drept civil). Astfel, specific drepturilor de creanță cu caracter economico-social (în speță, drepturi născute în cadrul raporturilor de asigurări sociale) este împrejurarea că plata contribuțiilor la anumite fonduri de asigurări sociale poate crea, în anumite condiții, un drept de proprietate, drept care, spre deosebire de dreptul de proprietate tratat în sfera raporturilor de drept civil, poate fi afectat de modul în care banii din aceste fonduri sunt distribuiți. În cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, Curtea EDO a arătat că art. 1 din Protocolul 1 la C. garantează dreptul persoanei la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, însă această împrejurarea nu poate fi interpretată ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum.
În ceea ce privește salariile, C. a reținut, în cauza Eskelinen c. Finlandei că în C. nu este consacrat dreptul de a continua plata unui salariu într-un anumit cuantum.
Prin urmare, dacă s-a statuat că dreptul la o prestație de asigurări sociale nu este garantat de C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de protocoalele sale adiționale într-un anumit cuantum atunci când beneficiarul dreptului a contribuit la această prestație, cu atât mai multdreptul la un anumit cuantum al prestației de asigurări sociale nu este garantat de C. în ipoteza în care titularul său nu a contribuit în sistemul de asigurări sociale, aceasta fiind și ipoteza în discuție, pensia sa de serviciu fiind acordată în considerarea calității titularului, fără să se fi executat anumite prestații de asigurări sociale care să fundamenteze cuantumul acesteia.
Curtea C. a arătat în cauza Hasani c. Croației că în cazul în care are loc o limitare a proprietății în cazul drepturilor de asigurări sociale, aceasta trebuie să fie justificată de un interes public, să aibă un scop legitim și să se facă prin mijloace proporționale cu scopul respectiv. C. a mai subliniat larga marjă de apreciere a statului în domeniul schemelor de securitate socială (cauza Kjartan).
Din jurisprudența C. trebuie reținut și că instanța europeană nu a validat argumentul statului referitor la lipsa fondurilor bugetare, însă această abordare a avut loc în cadrul unui litigiu în care legea care instituia dreptul salarial (spor pentru vechime în specialitate) era încă în vigoare, iar de facto, dreptul salarial nu se plătea (cauza Kechko c. Ucrainei). Or, în speță, situația este diferită deoarece dispozițiile referitoare la pensia de serviciu au fost abrogate. În acest context (cauza Kechko c. Ucrainei), Curtea a arătat că este la libera apreciere a statului să stabilească ce beneficii sunt plătite persoanelor din bugetul de stat, acestea putând fi instituite de stat, suspendate sau statul poate înceta să le plătească. În cauza Lelas c. Croației, Curtea a statuat că pentru a fi în prezența noțiunii de „. este necesar un fundament legal (normativ) sau o jurisprudență constantă care să permită conturarea unei speranțe legitime, însă, totodată, a arătat că nu este consacrat de C. dreptul de a fi plătit în continuare cu un anumit cuantum al salariului, ci numai ceea ce s-a obținut, s-a câștigat, reprezintă un „. în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
L. nr. 1., procedând la reducerea cuantumului pensiei și transformând pensia de serviciu într-o pensie de asigurări sociale, a urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public al diminuării dezechilibrelor bugetare și al menținerii deficitului bugetar în limite sustenabile, pentru a se crea premisele relansării economice, legiuitorul reținând că se impune adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional prin care să fie continuate eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare începute în anul 2009 și în anul 2010. În expunerea de motive a L. nr. 1., s-a mai arătat că neadoptarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare ar conduce la pierderea acordurilor cu instituțiile financiare internaționale, cu consecința creării unor dezechilibre macroeconomice de natură să ducă la imposibilitatea relansării economice și la creșterea excesivă a deficitului bugetar. S-a mai menționat că, potrivit unei recente estimări a Băncii Mondiale, în cazul în care în R. s-ar menține pensiile avute anterior promovării proiectului L. nr. 1., în anul 2050 deficitul creat de cheltuielile afectate pensiilor din produsul intern brut ar ajunge la 12 %.
Prin D. nr. 8., Curtea Constituțională a R. a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale L. nr. 1., potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează și se transformă în pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție, arătând următoarele.
Față de cele ce preced, instanța în baza art.6 din OUG nr. 1., coroborat cu prevederile art. 153 lit. f și g și art. 156 din L. nr. 2. a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul T. S. I., solicitând în principal, casarea sentinței atacate cu trimiterea spre rejudecare instanței competente; iar în subsidiar, modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.
În motivare reclamantul a arătat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 312 alin.3 care prevăd: „… casarea pentru motivele prevăzute de art.304 pct. 1, 2,
3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului…";. Astfel, instanța de fond nu a analizat toate motivele de nelegalitate descrise în cererea de chemare în judecată și nici nu s-a pronunțat asupra cererii prin care a contestat cuantumul pensiei rezultat din revizuirea acesteia. Așa cum a arătat și prin cererea inițiala, recurentul nu a contestat doar faptul ca i s-a încălcat statutul de cadru militar ci și cuantumul pensiei stabilite prin decizia de revizuire.
Instanța a cărei hotărâre înțelege să o atace nu s-a pronunțat asupra cererii subsidiare prin care a contestat modalitatea de calcul a pensiei stabilite prin decizia atacată. În acest sens, a solicitat în probațiune ca intimatele să depună la dosarul cauzei toate actele care au stat la baza calculării cuantumului pensiei în urma revizuirii. A solicitat această probă întrucât în cazul revizuirii pensiei nu au fost luate în calcul toate veniturile. Această solicitare a fost însă respinsă de către instanța de fond.
Cu privire la motivele de modificare arată că în mod netemeinic și nelegal instanța de fond a respins acțiune a promovată.
În ceea ce privește conformitatea legislației naționale care a stat la baza emiterii deciziei contestate cu reglementările C., în mod greșit instanța de fond a statuat că autoritățile naționale nu au încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.i.
Astfel, C. europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede, ca principiu general, că dispozițiile acesteia au forță constituțională și supralegislativă.
Este de observat că normele juridice internaționale privitoare la protecția drepturilor omului au aplicabilitate directă în dreptul intern - self executing - obligația interpretării și aplicării dispozițiilor constituționale în materia drepturilor omului în conformitate cu tratatele internaționale ratificate de R., deci și în conformitate cu dispozițiile C.i, se impun tuturor autorităților publice române deoarece prevederile Constituției au aplicabilitate directă.
C. E. a D. O. nu prescrie pentru state obligativitatea încorporării dispozițiilor sale în dreptul lor intern însă, acest lucru rezultă din principiile generale ale dreptului internațional coroborate cu spiritul C.i și cu acela al lucrărilor ei preparatorii. Art. 1 al C.i prevede că părțile contractante "recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicția lor drepturile și libertățile" pe care aceasta le definește, fapt ce implică, indirect, ideea aplicării obligatorii a dispozițiilor C.i în dreptul intern al statelor contractante.
Spre exemplificare, Curtea de Justiție a U. E. (în continuare "CJUE") a impus pentru prima dată acest principiu în hotărârea Van Gend en Loos, rămasă de referință. În speță, se punea problema aplicabilității directe a art. 12 (devenit art.25) al Tratatului.
În aceeași jurisprudență constantă a CJUE s-a dispus: „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional".
Cât privește constatarea de către Curtea Constituțională a R., în cuprinsul
Deciziei nr. 871/(...), că L. nr.1. nu încalcă dispozițiile Constituției R., nu împiedică instanțele de judecată să facă aplicarea dispozițiilor art. 20 din legea fundamentală și să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care R. este parte
Chiar Curtea Constituțională, prin D. nr. 1.344 din 9 decembrie 2008, a reținut faptul că nu are atribuția de rezolva conflictul unui act normativ intern cu legislația supranațională, aceasta revenind instanțelor judecătorești, arătând că:
"De altfel, instanțelor judecătorești le revine sarcina de aplicare directă a legislației comunitare atunci când legislația națională este în contradicție cu aceasta."
Dacă deciziile pronunțate de Curtea Constituțională sunt în contradicție cu cele ale forurilor internaționale competente să interpreteze aceste prevederi, acestea nu pot fi reținute de instanțele judecătorești sesizate cu soluționarea unui litigiu în care își găsesc aplicarea, atât timp cât instanțele judecătorești sunt obligate să ignore legile interne și interpretările C. Constituționale a R. care contravin reglementărilor internaționale și interpretărilor date acestora de organele abilitate, astfel încât nu se poate reține depășirea atribuțiilor de către instanța de judecată prin aplicarea cu prioritate a reglementărilor internaționale.
Potrivit art. 1 - Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O. "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional". A.. 2 al acestui articol arată că "dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor."
Noțiunea juridică de pensie de serviciu (specială) nu se confundă și nici nu se suprapune cu cea de pensie de drept comun.
Dreptul la pensia de serviciu s-a născut în baza unui regim profesional public de securitate socială instituit prin legea internă (nr. 164/2001), distinct de dreptul la pensie din sistemul general. Ca atare, este eronată amestecarea acestor noțiuni și susținerea vădit greșită, că pensia de serviciu, derogatorie de la cea de drept comun, s-ar compune totuși, în mod forțat, dintr-o pensie de drept comun și o pensie suplimentară de la stat. P. art. 1 al primului Protocol adițional se aplică indiferent de modul de organizare a schemelor de securitate socială si a felului în care este finanțat fondul de pensii respectiv (Cauza Wieczorek v.
Polonia).
În materie de pensii, Curtea E. a observat că, odată ce o persoană a fost admisă într-o funcție publică, acea persoană a dobândit un drept (de a primi pensia corespunzătoare prevăzută de lege pentru îndeplinirea serviciului public), care constituie un "bun" în sensul art.1 al Protocolului nr.l (cauzele Azinas v. Cipru, Apostolakis v. Grecia). Dreptul la alocația de pensie constituie un drept patrimonial, în sensul art.1 al primului Protocol adițional, fiind suficient stabilit de autoritățile naționale în baza legislației in vigoare (cauzele Gauygusuz v. Austria și Bunchen v. Republica Cehă).
Rezultă că și pensia de serviciu, stabilită de autoritățile române (serviciul public de pensii) printr-o decizie administrativă de pensionare, în baza legii (L. nr.l64 /2001), reprezintă un "bun".
Curtea a statuat expres că, dacă statul reduce total sau parțial pensia ocupațională publică sau pensia de serviciu necontributivă (prin lege sau ca măsură disciplinară), este inevitabilă concluzia că acea reducere a operat ca o ingerință asupra dreptului la respectarea bunurilor, care trebuie analizată în lumina art.l al Protocolului nr. 1 (cauzele Azinas v. Cipru, Banfield v. Regatul Unit, Apostolakis v. Grecia).
Reducerea cuantumului perrsrer sau întreruperea plății acesteia reprezintă o ingerință ce trebuie justificată (cauzele Kjartan Asmudsson v. Islanda, Rasmussen v. Polonia, Wieczorek v. Polonia).
În acest context, prevederile abrogative ale art. 1-3 din L. nr. 1. au avut ca efect eliminarea totală și intempestivă a pensiei de serviciu, reprezintă o incontestabilă ingerință asupra proprietății din partea statului. Aceasta chiar dacă acest "bun" (pensia de serviciu) a fost înlocuit cu alt bun, dreptul la pensia de drept comun (cu un cuantum diferit față de cuantumul dreptului inițial).
Având în vedere că pensia de serviciu a fost total suprimată, fiind abrogată însăși această instituție juridică în integralitatea ei, această situație echivalează cu o veritabilă privare de proprietate.
Mai mult, diminuarea pensiei ca urmare a revizuirii pensiei și imposibilitatea de a-și mai recupera vreodată sumele de bani pierdute prin această reducere duc la ruperea justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general, supunându-se la o sarcină exorbitantă.
Prin reducerea pensiei într-un cuantum semnificativ și prin înlăturarea totală și imprevizibilă a dreptului la pensia specială, recurentul este pus în situația de a nu mai face față propriilor cheltuieli și de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată.
Aceasta în contextul în care, pe toată durata exercitării activității sale de cadru militar, nu a avut șansa de a-și suplimenta veniturile, având de suportat incompatibilități și interdicții totale în vreme ce alte categorii profesionale au beneficiat de șansa suplimentării veniturilor lor în lipsa oricăror incompatibilități și interdicții.
Încălcarea principiului neretroactivității legii civile prin adoptarea L. nr. 1. rezultă chiar din motivarea unor decizii anterioare ale C. Constituționale, Astfel, prin D. nr. 3. referitoare la sesizările de neconstituționalitate a L. privind reforma în domeniile proprietății și justiției, Curtea Constituțională a stabilit că: noile reglementări, privind criteriile și condițiile concrete ale exercitării dreptului la pensie, inclusiv modul de calcul și de actualizare a cuantumului pensiei nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, respectiv în privința cuantumului pensiilor anterior stabilite, ci numai pentru viitor, începând cu data intrării lor în vigoare.
În concluzie, ținând seama de toate motivele expuse mai sus, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 29 noiembrie 2012 (f.11-15) pârâta Ministerul Administrației și Internelor B. a solicitat respingerea recursului formulat de recurent și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține, cu opinie majoritară, că recursul estenefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Contestația dedusă judecății vizează legalitatea Deciziei nr. 1.(...) emisă de
C. de P. S. din cadrul MAI, în temeiul OUG nr. 1., prin care a fost revizuită pensia reclamantului stabilită în temeiul L. nr. 1. coroborat cu prevederile HG nr. 7..
Cum decizia de recalculare a pensiei emisă în temeiul L. nr. 1. și HG nr. 7., prin care pensia de serviciu a reclamantului a fost transformată în pensie stabilită pe principiul contributivității, nu a fost contestată de reclamant, nefiind supusă astfel controlului jurisdicțional, Curtea apreciază că aceasta a devenit definitivă, nemaiputând fi puse în discuție în prezenta contestație, ce vizează legalitatea deciziei de revizuire a deciziei de recalculare emisă în temeiul L. nr. 1., aspecte care țin de legalitatea trecerii de la sistemul pensiilor de serviciu la cel de drept comun, stabilit pe baza principiului contributivității și care tind la revenirea pensiei de serviciu stabilită inițial în temeiul L. nr. 164/2001.
Cu toate acestea, instanța de fond a analizat contestația reclamantului prin prisma tuturor motivelor invocate de acesta în susținerea contestației, arătând argumentat, prin raportare la jurisprudența C. E. a D. O. și la D. nr. 8. prin care
Curtea Constituțională a statuat în sensul că prevederile art. 1-5 din L. nr. 1. nu încalcă principiul retroactivității, că în privința reclamantului nu a fost depășit
„pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din
Protocolul Adițional nr. 1 al C.i E. a D. O..
Mai mult decât atât, , prin D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C.
E. a D. O. în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva R., relevantă în cauza dedusă judecății datorită similitudinii situației analizate, s-a stabilit că „…deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55).
S.ele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. R., decizia din 6 decembrie 2011, nr.
44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilorreclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată
și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
De asemenea, în cauza Abaluță și alții c/a R., Curtea a respins ca inadmisibilă cererea reclamanților, pensionari militari, prin care aceștia s-au plâns de faptul că măsurile legislative adoptate prin L. nr. 1., HG nr. 7. și ulterior prin OUG nr. 1., ce au avut ca efect diminuarea pensiilor lor, încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. și art. 14 din C..
Astfel, Curtea a reținut faptul că S.ele părți la C. se bucură de o mare marjă de apreciere în ceea ce privește reglementarea politicilor sociale iar reducerea pensiilor reclamanților a constituit o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 2., pentru a echilibra bugetul de S. și a corecta diferențele existente între diferitele sisteme de pensie. Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate și, de asemenea, că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv iar durata în care reclamanții au prestat serviciul militar a fost asimilată perioadelor de cotizație în sensul legii.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În cauza dedusă judecății, Curtea reține că transformarea pensiei de serviciu a reclamantului în pensie de asigurări sociale s-a realizat în temeiul art. 1 lit. b din L. nr. 1., act normativ în baza căruia s-a emis decizia de recalculare a pensiei, necontestată de reclamant.
Prin D. nr. 1.(...), contestată în prezenta cauză, a fost revizuită în temeiul
OUG nr. 1. pensia reclamantului stabilită în temeiul L. nr. 1. și nu pensia de serviciu pe care acesta a avut-o anterior datei de (...) în temeiul L. nr. 164/2011. Rațiunea emiterii OUG nr. 1., astfel cum rezultă și din expunerea de motive a actului normativ, a fost de a da deplină eficiență principiului contributivității prin luarea în considerare a veniturilor realizate de asigurat pe parcursul întregii activități profesionale și nu de a transforma pensia de serviciu în pensie în sistemul public de asigurări sociale.
Având în vedere aceste considerente și reținând că motivele pentru care s-a solicitat de către reclamant anularea deciziei de revizuire, se referă la faptul că prin decizia de revizuire a pensiei contestată în prezenta cauză s-a modificat pensia de serviciu avută anterior de reclamant, Curtea apreciază că nu pot fi primite susținerile recurentului privind greșita apreciere de către instanță a apărărilor formulate privind depășirea pragului de dificultate.
De altfel, o analiză a legalității deciziei de revizuire în raport de dispozițiile art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 al C.i E. a D. O. trebuie justificată de elemente de fapt diferite de cele ca ar viza decizia de recalculare emisă în baza L. nr. 1..
În ceea ce privește motivul subsidiar de recurs, potrivit căruia instanța nu s-ar fi pronunțat asupra cererii prin care a contestat modalitatea de calcul a pensiei stabilite prin decizia atacată, se constată că prin contestația dedusă judecății, reclamantul recurent nu a investit instanța cu o cerere prin care să conteste efectiv punctajul stabilit prin decizia de revizuire a pensiei, susținereagenerică în motivarea contestației potrivit căreia determinarea cuantumul pensieirevizuite s-a realizat pe baza mai multor erori, ajungându-se la diminuarea drastică a cuantumului pensiei din cauză că din adeverințele de venituri lipsesc soldele pe mai multe luni sau ani, nu echivalează cu formularea unui capăt de cerere care să investească instanța, în condițiile în care reclamantul nu precizează în concret în ce constau pretinsele erori și care ar fi fost cuantumulcorect al venitului ce ar fi trebuit să fie luat în considerare la calcularea punctajului mediu anual precum și la ce perioadă se referă acesta.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge, cu opinie majoritară, ca nefondat recursul declarat, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge, cu opinie majoritară, ca nefondat recursul declarat de reclamantul T. S. I. împotriva Sentinței civile nr. 5461 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 5 decembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECATORI
S.-C. B. I.-R. M. C. M.cu opinie separată, în sensul admiterii recursului, casării sentinței și trimiteriicauzei spre rejudecare
G. C.
GREFIER
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond: E. B.
Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M.
Consider că în cauză se impunea admiterea recursului formulat de reclamantul T. S. I., casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Prin motivele de recurs, pct.1, s-a invocat și faptul că prima instanță nu s- ar fi pronunțat asupra cererii subsidiare privind modalitatea de calcul a pensiei revizuite. În acest sens, recurentul a arătat în recurs că a solicitat în probațiune ca intimatele să depună la dosarul cauzei toate actele care au stat la baza calculării cuantumului pensiei revizuite, însă instanța de fond nu a dat curs acestei cereri.
Astfel, pe lângă aspectele privind îndreptățirea la plata în continuare a pensiei de serviciu, reclamantul a invocat, în subsidiar, prin punctul 162 din acțiune faptul că este în imposibilitate de a verifica chiar legalitatea și temeinicia cuantumului pensiei sale recalculate prin decizia de revizuire, conform principiilor/algoritmului L. nr.1., întrucât nu i-au fost comunicate documentele pe baza cărora s-a stabilit pensia revizuită .
În consecință, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a arătat că din buletinele de calcul ce au stat la baza stabilirii pensiei sale lipsesc soldele pemai multe luni din motive care nu-i sunt imputabile, sau există mențiuni eronate.
Reclamantul a arătat astfel că se impune verificarea modului în care s-au transmis veniturile sale de către unitățile la care a lucrat, către Direcția management și resurse umane a MAI și apoi, la C. de P., conform dispozițiilor Ordinului M. nr.74/(...).
Prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat, în probațiune, obligarea casei de pensii sectoriale la depunerea documentației care a stat la baza emiterii deciziei de revizuire contestate.
Consider că prima instanță nu a cercetat în nici un mod motivele invocate în acest sens de către reclamant, ceea ce este de natură a cauza acestuia o serioasă vătămare întrucât toate elementele menționate în această decizie, ce servesc la calculul pensiei sale, chiar și în continuare, rămân astfel în mod definitiv stabilite, doar pe cale administrativă, fără a fi de fapt analizate niciodată de către o instanță de asigurări sociale, deși aceasta a fost investită în acest sens.
Reclamantul a invocat înaintea instanței competente un aspect specific recalculării/revizuirii pensiilor militarilor/polițiștilor, lesne de înțeles, care a făcut însă practic imposibilă apărarea acestuia în cauză, cu respectarea dreptului său la informare.
Această problemă o constituie faptul că pensionarii militari/polițiști, astfel cum au reținut instanțele de contencios administrativ, dar și de asigurări sociale din întreaga țară, nu au avut, la data recalculării drepturilor lor de pensie, potrivit dispozițiilor L. nr.1.-practic de trecere la o categorie de pensie la alta- posibilitatea de a prezenta caselor de pensii documente privind veniturile, condițiile de muncă ș.a., întrucât majoritatea dintre aceștia nu au avut nici cărți de muncă, au activat în unități militare diferite, iar legislația R. din ultimii zeci de ani a prevăzut dreptul acestora la pensii de serviciu care se calculau din soldele realizate în ultimele luni de activitate.
Astfel cum rezultă cu claritate din dispozițiile art.12 ale O. nr.1/2010, adoptate cu doar câteva luni înainte de intrarea în vigoare a L. nr. 1., în aceeași perioadă de criză economică, după adoptarea Legilor nr. 329/2009 și nr.
330/2009, nici la începutul anului 2010 nu era previzibilă o asemenea măsură de eliminare a pensiilor de serviciu ale militarilor/polițiștilor, astfel încât recurentul nu avea niciun motiv să păstreze, într-o arhivă proprie, documente privind soldele obținute în perioada de aproape 16 de ani, cât acesta a avut calitatea de militar, în cadrul unor unități militare diferite, deci nu i se poate imputa nicio lipsă de diligență în acest sens, acesta muncind și trăind cu convingerea că acestea nu vor conta niciodată la stabilirea drepturilor sale de pensie.
Tocmai din acest motiv, prin sentința civilă nr.338/(...) a C. de A. C. -Secția
comercială, de contencios administrativ și fiscal -, s-a dispus suspendarea
executării H.G. nr.7 35/(...) , până la pronunțarea instanței de fond, constatându-se întrunite în cauză condițiile art.14 din L. nr.554/2004 și avându-se în vedere Recomandarea nr.R (89)8 din (...) a Comitetului de M. din cadrul Consiliului Europei.
S-a reținut în esență că în cauză este îndeplinită condiția "cazului bine justificat";, întrucât dispozițiile actului administrativ normativ contestat fac pentru prima dată referiri la situația în care beneficiarii acestora nu depun cereri de recalculare și documente doveditoare, caz în care se va proceda în mod discriminatoriu la determinarea punctajului mediu anual pe baza salariului mediu brut pe economie din perioadele respective.
Instanța de contencios a mai constatat că această stare de fapt este de natură a crea un dezechilibru între interesul general și imperativele protecțieidrepturilor fundamentale ale persoanei, care există, ori de câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționată.
Mai mult, la data de (...), prin sentința civilă nr.443 a C. de A. C.-Secția
comercială, de contencios administrativ și fiscal -, s-a dispus anularea
dispozițiilor art.2 alin.2, 3, 4, 6 și 7, art.6 alin.1,2,4 și a art.10 alin.2 din H.G. nr.735/(...).
Pentru a pronun ța această hotărâre, jurisdicția de contencios
administrativ a reținut, în esență, următoarele:
L. nr.1. precizează în art.4 alin.1 "că r ecalcularea pensiilor prevăzute la
art.1 se realizează de către instituțiile în evidența cărora se află persoanele
beneficiare….";, în art.5 alin.4 că: "în cazul pensiilor prevăzute la alin.1 pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare pentru care nu pot fi dovedite
venituri de natură salarială, la dete rminarea punctajului mediu anual s e utilizează salariul mediu brut pe economie din perioada respectivă";.
Din interpretarea lo gică a acestor dispo ziții legale rezultă că prin hotărârea
de guvern atacată s e adaugă la lege, înt rucât L. nr.1. nu co nține nicio dispoziți e
care să prevadă în sarcina r eclamanților obligația de depunere a cererilor de
recalculare a pensie i și a documentelor doveditoare a venit urilor pe care le -aurealizat, iar raportarea la salariul mediu brut pe economie, pentru calculul cuantumului pensiei, se face doar în ipoteza în care nu pot fi dovedite veniturile
de natură salarială, nu și în ipoteza pre văzută de hotărârea de guvern și anum e
"în cazul în care n u au fost depuse d ocumentele doveditoare în termenul de
recalculare prevăzut de lege";.
S-a constatat astfel că, potrivit art.4 alin.1 și 3 din L. nr.24/2000, art.108 din Constituție, hotărârea de guvern contestată, care adaugă la lege, se impune a fi anulată.
S-a mai reținut că, prin prevederea referitoare la obligația reclamanților de a depune cereri de recalculare a pensiilor și documentele doveditoare ale veniturilor pe care le-au realizat în decursul carierei, se realizează o ingerință în dreptul lor la respectarea bunurilor, inclusiv în dreptul de a beneficia de un bun.
Cu privire la cerința proporționalității, s-a reținut că reclamanții au fost puși în situația de a suporta o consecință excesivă și disproporționată, în sensul că o categorie de persoane a fost obligată prin actul atacat să depună într-un interval de timp insuficient eforturi considerabile pentru a procura documentele doveditoare pentru recalcularea pensiei în termenul prevăzut și să depună o cerere în acest sens.
S-a mai constatat că, prin prevederile cuprinse în hotărârea de guvern atacată, care impun în sarcina reclamanților obligația de a depune cereri pentru recalcularea pensiilor, de a depune documentele doveditoare ale veniturilor, stabilind și sancțiunile în caz de neîndeplinire a acestor obligații, au fost încălcate și prevederile art.14 din C., articol privitor la interzicerea discriminării.
De altfel, prin preambulul O. nr.1.-actul normativ în baza căruia a fost
emisă decizia de revizuire a pensiei reclamantului, contestată în cauză -S.ul a
recunoscut că în termenul stabilit d e L. nr.1., "nu au fost identificate documentele necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare pentru aproximativ 1. de persoane, lucru care a avut un impact
negativ asupra valorificării dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi, în
sensul că, pentru cei care nu au prezentat acte care să dovedească veniturile
obținute, în funcție de care s -a recalculat pensia de serviciu, s-a utilizat salariul
mediu brut pe economie";.
Guvernul a mai justificat adoptarea acestui act normativ, prin necesitatea
". unor măsuri legislative pe baza cărora instituțiile implicate să identifice și să
transmită caselor de pensii sectoriale toate elementele necesare pentru stabilirea drepturilor de pensie într-un mod obiectiv și justificat ,";
Conform art.1 din O. nr.1., pensiile prevăzute la 1 lit. a) și b) din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de
31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.
(2) Obligația identificării și transmiterii la casele de pensii sectoriale a
veniturilor realizate lunar de către fiec are beneficiar, în vederea efectuării
revizuirii prevăzute la alin. (1), revine instituțiilor din sistemul de apărare,
ordine publică și siguranță națională în cadrul căr ora beneficiarul și -a
desfășurat activitatea.
(3) Instituțiile prevăzute la al in.2 transmit datele necesare revizuirii la
casele de pensii sectoriale, cel mai târziu până la data de 31 octombrie
2011.
Datorită acestor realități legislative menționate anterior, constatate și de
către instanțele de judecată, reclamantul, la data la care trebuia să își ex ercite
dreptul de a conte sta, în termenul d e 30 de zile prevă zut de art.22 alin. 1,
decizia de revizuire emisă în temeiul O. nr.1., nu se afla în posesia
documentelor ce trebuiau luate în considerare în vederea recalculării pensiei sale militare conform principiilor L. nr.1., respe ctiv a adeverințelor
privind soldele și alte drepturi obținute în întreaga per ioadă de activitate,
privind condițiile de muncă ș.a..
Având în vedere faptul că O. nr.1. a dat în sarcina instituțiilor statului competența de a colecta și transmite caselor de pensii asemenea documente în vederea realizării recalculării pensiilor militare, adeverințe esențiale pentru stabilirea drepturilor de pensie ale reclamantului, se impunea ca, cel mai târziu la data la care a fost comunicată decizia de revizuire a drepturilor de pensie în temeiul acestui act normativ, să fie transmisă acestuia, pe lângă acest act și a buletinului de calcul aferent, și această documentație avută în vedere la calculul pensiei.
Ori, se constată că, în cauză, C. de P. S. a M. A. și I. nu a comunicat recurentului toate actele care erau de natură a motiva propriu-zis recalcularea pensiei acestuia.
Prin urmare, reclamantul nu a avut la dispoziție aceste documente, pe care intimata și-a întemeiat decizia, stabilind un nou cuantum al pensiei, nici în termenul de contestare/exercitare a dreptului de formula plângere prealabilă, prevăzut de art.22 alin.1 din O. nr.1., nici la data la care, conform alin.3 din același articol, acesta se putea adresa instanței specializate.
Pentru aceste motive, consider că pri ma instanță trebuia să constate
că aspectul invocat de către reclamant prin acțiune, privind imposibilitatea
verificării corectitudinii stabilirii punctajului său mediu anual, implicit a cuantumului pensiei, datorită faptului că îi lipseau chiar datele luate în
considerare de către casele de pensii î n vederea stabilirii punctajelor anuale,
este fondat și, avâ nd în vedere culp a S.ului în cauză î n ceea ce privește necomunicarea acestor documente, se impunea, pentru respectarea
dreptului recurentului la informare, precum și a dreptu lui său la apărare ș i
la un proces echitabil și a asigurării unei căi de atac eficace împotriva
actului administrativ, obligarea pârâtei la depunerea documentației complete ce a stat la baza acestuia, cu acordarea unui termen de judecată
pentru ca particularul să -și poată preciza ex pres care au fost elementele
care nu au fost l uate în calcul sa u care au fost gr eșite în stabilirea drepturilor sale.
Din acest punct de vedere, trebuie constatat că, deși legislația ce a avut ca punct de pornire L. nr.1. a dorit, pentru principii de echitate și nediscriminare în sistemul public de pensii, aducerea reclamantului într-o situație comparabilă cu cea a celorlalți pensionari care, începând cu data de (...), au beneficiat de drepturi stabilite potrivit L. nr.1., modul în care au acționat autoritățile statului în procesul recalculării pensiei sale militare nu au asigurat nediscriminarea acestuia în raport cu ceilalți pensionari care, în principal, au fost în posesia cărților de muncă, ce sintetizau practic datele din întreaga perioadă activă, fiind necesare doar în anumite cazuri, în care aceștia constatau că elementele menționate nu corespundeau realității, sau mai precis se impuneau a fi completate, depunerea unor adeverințe obținute de la foștii angajatori.
Oricum, toate aceste documente erau cunoscute de către acești din urmă pensionari, fiind depuse chiar de către ei la casele de pensii, astfel încât aveau posibilitatea de a urmări modul în care a fost stabilită pensia lor în temeiul L. nr.1. și a indica instanțelor de asigurări sociale competente elementele de calcul eronate sau neluate în considerare.
Cu toate acestea, chiar și pentru unii dintre acești pensionari, stabilirea corectă a drepturilor lor de pensie, cu luarea în considerare a tuturor elementelor prevăzute de L. nr.1., a constituit un proces anevoios, ce a presupus uneori și repetate litigii, ceea ce demonstrează cu prisosință că, în lipsa aducerii la cunoștința recurentului a datelor ce au fost avute în vedere de către casele de pensii la stabilirea drepturilor sale de pensie în temeiul L. nr.1., dreptul său la o instanță în sensul art.6 din C. EDO, pentru cercetarea corectitudinii cuantumului pensiei sale revizuite, rămâne unul iluzoriu.
Î n acest sens, doctrina și jurisprudența de contencios administrativ, au
statuat, în privința actelor administrative, mai ales a celor prin care se suprimă
drepturi sau situații juridice individuale, că asemenea acte unilaterale trebuie
să îmbrace forma scrisă, să cuprindă în chiar conținutul lor motivarea în
fapt și în drept a măsurii luate și să fie comunicate, aduse la cunoștința persoanelor interesate în mod legal.
Art.31 alin.1 și 2 din Constituție garantează dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public. Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal.
Potrivit art.19 din Declarația U niversală a D. O., orice om are libertateade a căuta și de a primi informații.
Art.10 din C. E. a D. O. garantează dreptul persoanei la libera exprimare,ce include și dreptul de a primi sau comunica informații.
De asemenea, art.2 4 alin.1 din Const ituția R. garantează dreptul la apărare.
Potrivit doctrinei și jurisprudenței instanței supreme, motivarea actului administrativ trebuie să fie suficient de precisă astfel încât motivul actului să
transpară clar și trebuie să fie intrinsecă actului, adică trebuie conținută nu
neapărat în înscrisul ce cuprinde manifestarea de voință în sine, ci de
oricare dintre în scrisurile ce for mează actul și care se comunic ă
particularului odată cu acesta.
Ori, în speță, parte dintre înscrisurile ce motivau practic modul de calcul al pensiei revizuite, nu au fost niciodată comunicate reclamantului.
Doar printr-o motivare concretă a actului decizional se asigura atât informarea corectă a părții cu privire la problema de interes personal, anteriorformulării contestației, cât și exercitarea de către subiectul de drept căruia i se adresează a dreptului la apărare și a celui la un proces echitabil.
De asemenea, în lipsa motivării actului decizional, instanța nu poate aprecia asupra legalității acestui act. Pentru a-și putea exercita atribuția de control a legalității actelor decizionale ale instituțiilor publice, instanța de judecată trebuie să cunoască rațiunile pentru care emitentul actului, în îndeplinirea puterii sale discreționare, a ales soluția criticată de cel vătămat, iar această motivare trebuie să fie intrinsecă actului administrativ, neputând fi complinită în cursul cercetării judecătorești.
Din perspectiva instanței de judecată, motivarea este decisivă pentru a face demarcația dintre actul adoptat în cadrul marjei de apreciere conferită de lege autorității publice și cel adoptat prin exces de putere, astfel cum este definit acest termen prin art.2 alin.1 lit.n) din L. nr.554/2004.
Mai mult, conform art.1326 alin.1 Cod civil, actul unilateral este supus
comunicării atunci când constituie, modifică sau stinge un drept al
destinatarului și o ri de câte ori inf ormarea destinata rului este necesar ă potrivit naturii actului.
Consider că, în speță, având în vedere specificul situației recalculării pensiei recurentului, comunicarea ce trebuia făcută destinatarului, având în vedere natura actului, nu privește doar strict decizia de pensie, ci și toate actele care au stat la baza emiterii acesteia, întrucât doar în acest mod se putea realiza în mod real scopul informării acestuia.
În speță, se constată nu numai faptul că reclamantului nu i -a fost
comunicată, odată cu decizia de revizuire și documentația avută în vedere
de către casa de p ensii în vederea ap licării metodologiei de calcul a pensie i
sale, prevăzute de O. nr.1., pentru ca acesta să -și poată concretiza
contestația pe care avea dreptul de a o formula într -un anumit termen
ex pres stabilit de c ătre legiuitor, dar, mai mult, prima in stanță a soluționat
practic contestația sa împotriva deciziei de revizuire a pensiei sale emis e în
temeiul acestui act normativ, fără a solicita e mitentului actului
documentația avută în vedere, care nu era accesibilă recurentului.
De altfel, conform art.13 din L. nr.554/2004, la primirea cererii,instanța dispune citarea părților și poate cere autorității al cărei act este atacat să îi comunice de urgență acel act, împreună cu întreaga documentație care a stat la baza emiterii lui, precum și orice alte lucrări necesare pentru soluționarea cauzei.
Chiar dacă, prin decizia de revizuire a pensiei recurentului, cuantumul pensiei sale s-a apropiat de cel al fostei pensii de serviciu pe care acesta o obținea, aceasta nu exclude o reală verificare a legalității și temeiniciei drepturilor astfel stabilite, având în vedere că ceea ce legiuitorul și-a propus, prin L. nr.1., a fost o recalculare corectă a acestor pensii potrivit algoritmului L. nr.1., cu luarea în considerare a soldelor obținute în întreaga perioadă de activitate și a celorlalte elemente specifice de calcul.
În speță, decizia d e revizuire nr .1.(...) a fost comunicată recurentului la data de (...), în timp ce documentația ce a stat la baza acesteia nu a fost
comunicată reclamantului nici în cursul judecării prezentului recurs.
Pentru toate aceste considerente, apreciez că se impunea admiterea recursului formulat de reclamantul T. S. I., casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru cercetarea fondului cererii privind stabilirea cuantumului pensiei revizuite a acestuia conform Metodologiei de calcul a pensiei prevăzute de O. nr.1..
C. M.
Judecător,
Red./Tehnored.:C.M.:
2 ex.-(...).
| ← Decizia civilă nr. 249/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 214/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
