Decizia civilă nr. 17/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 17/RC/2012

Ședința publică din data de 8 februarie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B.

JUDECĂTORI: I.-R. M.

C. M.

GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea C. J. DE P. M. împotriva deciziei civile nr. 4. din 23 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...), privind și pe intimata C. F., având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în cauză au formulat cereri de abținere domnii judecători S.-C. B., I.-R. M. și G.-L. T., cereri care s-au soluționat în sensul respingerii acestora.

Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă de către contestatoare.

C U R T E A

Prin Decizia civilă nr. 4./(...) a Curții de A. C. pronunțată în dosarul nr. (...), a fost respins ca tardiv recursul declarat de pârâta C. J. de P. M. împotriva Sentinței civile nr. 1396 din 2 septembrie 2011 a T.ui M. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care a menținut-o.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că sentința atacată a fost pronunțatăîn procedura ordonanței președințiale. Or, raportat la art. 582 alin. 1 C.proc.civ., termenul de recurs în acest caz este de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, ceea ce este cazul în speța de față.

S-a constatat astfel, din chiar practicaua sentinței atacate, efectuarea procedurii de citare pentru termenul de judecată din data de (...) în fața T.ui Sălaj, termen la care cauza a fost soluționată, situație în care, raportat la data pronunțarea sentinței, înregistrarea recursului la data de (...) apare ca tardivă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 137 alin. 1 raportat la art. 582 C., Curtea a respins recursul ca tardiv formulat.

Împotriva acestei decizii pârâta C. J. de P. C. a formulat contestație înanulare, prin care a solicitat anularea deciziei atacată și în rejudecare, admiterearecursului formulat de aceasta așa cum a fost formulat.

În motivarea contestației pârâta arată că a luat la cunoștință de soluția instanței de recurs din informațiile existente pe portalul instanțelor de judecată și consideră că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 318 alin.1 C., în sensul că dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Prin sentința civilă nr.1396 din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), a fost admisă cererea de ordonanță președințială formulată dereclamanta C. F., dispunându-se suspendarea deciziei de revizuire a pensiei nr.

2. din (...) până la soluționarea irevocabilă a contestației împotriva acestei decizii și reluarea în plată a pensiei de serviciu.

Este important de subliniat că soluționarea cauzei la Tribunalul Maramureș s-a făcut fără citarea părților. A. aspect rezultă din dovezile de primire a citației existente la dosar și este consemnat ca atare în hotărârea instanței de fond, atât în expozitivul hotărârii, cât și în considerentele acesteia.

Sentința civilă nr.1396 din (...) i-a fost comunicată la data de (...), iar recursul a fost înregistrat la Tribunalul Maramureș la data de (...), deci anterior comunicării hotărârii. Consideră că soluția de respingere a recursului ca tardiv, este rezultatul unei greșeli materiale.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 18 ianuarie 2012 reclamanta C. F. (f.16) a solicitat respingerea contestației în anulare și menținerea deciziei ca fiind temeinică și legală.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

Recurenta contestatoare invocă ca temei de drept în contestația formulată prevederile art. 318 teza I C., potrivit cărora „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale…";.

Greșeala materială în sensul textului prevăzut de lege are în vedere un aspect procedural, o greșeală evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecății, pentru a cărei verificare nu este necesară o reexaminare a fondului cauzei și care nu a fost observată de instanța de recurs, nu a fost avută în vedere de aceasta la pronunțarea hotărârii, caracterul esențial fiind determinat de faptul că, în lipsa unei astfel de greșeli, soluția ar fi fost cu totul alta.

Contestatoarea susține că instanța de recurs a săvârșit o „eroare materială„ ce constă în aceea că a apreciat recursul ca fiind tardiv calculând termenul de exercitare a acestuia de la pronunțarea hotărârii și nu de la comunicare în condițiile în care ordonanța președințială s-a dat fără citarea părților astfel cum reiese din practicaua și considerentele acesteia.

A.e argumente nu pot fi primite întrucât, astfel cum reiese din considerentele Deciziei civile nr. 4., atacată prin prezenta contestație, instanța de recurs și-a fundamentat soluția pe incidența în cauză a prevederilor art. 582 alin.

1 teza I C., potrivit cărora ordonanța este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare dacă s-a dat cu citarea părților, argumentând faptul că o astfel de procedură a fost urmată în fața primei instanțe, aceasta dispunând citarea părților pentru termenul din data de (...) când a fost soluționată cererea de ordonanță președințială.

Este adevărat că în considerentele Sentinței civile nr. 1. apare mențiunea soluționării cauzei fără citarea părților, însă, potrivit mențiunilor din practicaua acesteia procedura de citare a fost legal îndeplinită în cauză, reclamanta a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, fiind consemnată doar mențiunea privind constatarea instanței că s-a cerut soluționarea cauzei fără citarea părților. De asemenea au fost atașate dovezile privind îndeplinirea procedurii de citare pentru termenul de judecată din data de (...).

Se constată astfel că, în prezentul cadru procesual contestatoarea recurentă a înțeles să critice aprecierile instanței de recurs cu privire la procedura urmată în fața instanței privind soluționarea ordonanței cu citarea părților, critici cărora nu se poate da eficiență, întrucât aceasta ar echivala cu transformarea contestației în anulare, care este o cale de atac extraordinară, de retractare, limitată la motivele expres prevăzute la art. 317 și 318 C., într-un recurs la recurs, ceea ce nu este posibil.

Pretinsele erori ale instanței de recurs, invocate pe calea contestației în anulare, și care ar putea reprezenta o „greșeală materială"; în sensul vizat de textul legal, trebuie să se refere la aspecte formale ale judecății pentru care există suficiente elemente de apreciere rezultate din actele depuse la dosarul cauzei, și care nu au fost observate de instanță, nefiind posibil a se aduce critici cu privire la modul în care instanța de recurs a înțeles să interpreteze unele aspecte de procedură ale cauzei de care depindeau soluționarea excepției tardivității recursului.

Raportat la considerentele arătate, apreciind că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 318 teza I c.pr.civ., Curtea urmează a respinge contestația în anulare formulată, cu consecința menținerii în întregime a deciziei atacate.

PENTRU A.E MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestația în anulare declarată de contestatoarea C. J. DE P. M. împotriva Deciziei civile nr. 4./(...) a Curții de A. C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 8 februarie 2012.

PREȘEDINTE JUDECATORI

S.-C. B. I.-R. M. C. M.

GREFIER

G. C.

Red.I.R.M/Dact.S.M

2 ex./(...)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 17/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale