Decizia civilă nr. 61/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 61/RR/2012
Ședința publică din data de 3 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B. JUDECĂTORI: I.-R. M.
C. M. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuientul M. L. împotriva deciziei civile nr. 3. din 2 iulie 2012 pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...), privind și pe intimata C. J. DE P. C., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă revizuienta, lipsă fiind reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța pune în vedere revizuientei să precizeze care este temeiul de drept pe care își întemeiază cererea de revizuire.
Revizuienta precizează că își întemeiază cererea de revizuire pe prevederile art. 322 pct. 2 C.pr.civ., și renunță la motivele de revizuire prevăzute de pct. 7, arătând că nu cunoaște alte hotărâri potrivnice.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra cererii de revizuire.
Revizuienta solicită admiterea cererii formulate în temeiul art. 322 pct. 2 C.pr.civ., așa cum a fost formulată fără cheltuieli de judecată.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A,
Asupra cererii de revizuire de față.
Prin cererea de revizuire înregistrată sub nr. (...), pe rolul acestei instanțe, revizuienta M. L. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. J. DE P. C., retractarea deciziei civile nr. 3. din 2 iulie 2012 pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...), în temeiul disp.art.322 pct.2 și pct.7 din Codul de procedură civilă.
În motivarea cererii, revizuienta a arătat că, prin decizia civilă nr. 3. din 2 iulie 2012, instanța de control judiciar a omis să se pronunțe asupra tuturor prevederilor invocate în cauză, respectiv cele ale Legii nr.250/2007, Legii nr.721/2007, ale art.164, 165 și 166 din legea nr.263/2010 și că în țară s-au pronunțat hotărâri judecătorești prin care s-au admis acțiunile reclamanților privind recalcularea drepturilor de pensie în baza adeverințelor obținute de la foștii angajatori ai acestora, înscrisuri ce atestau realizarea unor venituri suplimentare față de cele înscrise în carnetul de muncă.
La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr. (...)al Curții de A. C.
Intimata nu a formulat în cauză întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 3 octombrie 2012, revizuienta a arătat că renunță la motivele de revizuire prevăzute de pct. 7 al art.322 Cod. proc. civilă.
Analizând cererea de revizuire formulată de se reține că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare, care se poate exercita numai în cazurile și condițiile expres și limitativ stabilite de lege.
În cadrul acestei căi de atac nu se pune problema realizării unui control judiciar, ci a unei noi judecăți, pe temeiul unor împrejurări noi, care, de regulă, s-au ivit ulterior pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere.
Revizuienta a invocat în speță dispozițiile art.322 pct. 2 din Codul de procedură civilă, arătând că instanța de control judiciar nu a analizat în cauză toate aspectele invocate prin acțiunea sa, respectiv prevederile Legii nr.250/2007, Legii nr.721/2007, ale art.164, 165 și 166 din legea nr.263/2010.
Curtea reține că, prin motivele invocate în prezenta cauză, revizuienta invocă de fapt greșeli privind interpretarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză, ce nu pot fi analizate în acest cadru procesual, întrucât art.322 pct.2 are în vedere nesoluționarea de către instanță a tuturor cererilor formulate de către părți în termenele procedurale, ori Curtea constată că, prin decizia a cărei revizuire s-a cerut, instanța s-a pronunțat în limitele cadrului procesual stabilit în cauză.
Pentru toate aceste considerente, se va respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta M. L.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta M. L. împotriva deciziei civile nr.3. din 2 iulie 2012 pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S.-C. B. I.-R. M. C. M.
GREFIER
G. C.
Red. /Tehnored.: C.M.;
2 ex./(...).
← Decizia civilă nr. 17/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 1399/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|