Decizia civilă nr. 1743/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
D. CIVILĂ NR. 1743/2012
Ședința data de 23 aprilie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: S. D. GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S. F. împotriva sentinței civile nr. 2193 din 22 decembrie 2011, pronunțate de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. B. N., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 18 aprilie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta recurentă S. F. a depus la dosar note de ședință, prin care solicită admiterea recursului și pronunțarea unei hotărâri favorabile și corecte, atât din punct de vedere legal, cât și moral.
De asemenea se constată că prin motivele de recurs, reclamanta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 al. 2 Cod pr.civ.
Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2193 din (...) a T.ui B. N., pronunțată în dosar numărul (...), a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de contestatoarea S. F. în contradictoriu cu intimata C. T. DE P. B.-N. împotriva deciziei de pensionare nr. 1. din (...). Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 1. din (...) privind recalcularea pensiei de serviciu, tip invaliditate, s-a stabilit în favoarea contestatoarei S. F. o pensie de asigurări sociale de 870 lei, reținându-se în cuprinsul actului contestat (f.11) că „în conformitate cu prevederile art. 3 din L. 1., pensia de serviciu stabilită prin decizia nr. 1./(...) a devenit pensie în înțelesul L. nr. 1., în cuantumul recalculat prin prezenta decizie";. Anterior, în calitate de beneficiar al pensiei mai întâi de invaliditate acordată(f.39) și apoi de serviciu, tipul invaliditate (f.36) acordată conform L. nr. 5. privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, contestatoarea încasa o pensie de 828 lei(f.39) și apoi de 1750 lei (f.36. In prezent primește 870 lei contravaloare a pensiei de asigurări sociale, peste cuantumul inițial al pensiei acordate. Deși contestatoarea afirmă că în situația sa pensia de invaliditate a fost transformată în alt tip de pensie, estevădit că este vorba despre aplicarea dispozițiilor legii nr. 1. beneficiarului pensiei de serviciu acordată în temeiul L. nr. 5., beneficiar care anterior fusese pensionat pentru considerentul invalidității. Reținând incidența art. 1 și 3 din L. nr.1. prima instanță a reținut că pensiile de serviciu ale categoriilor profesionale înainte enumerate nu au fost anulate, ci doar cuantumul acestora a fost recalculat în funcție de principiul contributivității, astfel că, prin L. 1., pensia de serviciu stabilită anterior în favoarea contestatorului nu a fost eliminată, ci doar a fost transformată în pensie pentru limită de vârstă în înțelesul L. nr.1..
Că dispozițiile legale care reglementează pensia de serviciu nu au eliminate, reiese și din faptul că, prin L. nr.1., nu au fost abrogate prevederile din L. nr.94/1992 republicată, ale L. nr. 5., ale L. nr. 96/2006, ce reglementează pensiile de serviciu în favoarea acestei categorii profesionale, care prevăd nu numai modul de calculare a cuantumului pensiei de serviciu, ci și condițiile în care se acordă pensia de serviciu, condiții derogatorii față de dreptul comun(L. nr.1.), în ce privește stagiul de cotizare minim ce trebuie realizat în funcțiile de consilier de conturi și respectiv de auditor public extern și, prin urmare, aceste dispoziții legale nefiind abrogate și după intrarea în vigoare a L. nr.1., această categorie profesională se va putea pensiona în raport de aceste condiții mai favorabile, numai că, în privința cuantumului pensiei, acesta se va determina conform principiului contributivității, fiind pensii pentru limită de vârstă, conform înțelesului dat de L. nr.1., fiind înlăturată din cuantumul pensiei partea care se suporta din bugetul de stat.
Cuprinsul actului contestat atestă atât considerentele de fapt, cât și pe cele de drept pe care se întemeiază decizia emisă de intimată, indicând expres datele referitoare la vârsta beneficiarului , stagiul de cotizare realizat, numărul de puncte realizate , punctajul mediu anual și valoarea punctului de pensie, criterii obiective avute în vedere la recalculare.
Analizându-se jurisprudența C. E. a D. O. considerată relevantă, s-a apreciat că nu sunt întemeiate criticile formulate de contestatoare privind neconcordanța dintre legea internă și art. 14 din C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv art.1 din P. nr. 1 la C.
T. a observat că nu s-au formulat critici sub aspectul modului de determinare de către intimată a cuantumului punctajului stabilit, nu s-a probat faptul că intimata nu a avut în vedere toate sporurile și premiile realizate de contestatoare, tribunalul reținând că decizia a fost emisă cu respectarea prevederilor L. nr.1., la determinarea cuantumului pensiei contestatoarei fiind luate în calcul toate veniturile probate cu adeverințe, aflate la dosarul de pensie. În măsura în care contestatoarea a realizat și alte venituri dar pentru care nu a depus adeverințe la intimată, ci doar la instanță, poate solicita acesteia recalcularea pensiei pe baza actelor pe care va trebui să le depună anexate cererii de recalculare. P. L. nr. 2. este prohibit ca beneficiarul pensiei să se adreseze direct instanței de judecată pretinzând recalcularea drepturilor de asigurări sociale, atribuțiile instanței, instituite imperativ de legiuitor fiind acelea de cenzurare a deciziilor de recalculare, (ne)favorabil, emise de intimată în urma rezolvării cererii de recalculare adresată acesteia în prealabil.
Nu a fost considerată ca fiind întemeiată nici susținerea contestatoarei potrivit căreia măsura eliminării pensiei de serviciu de care a beneficiatanterior ar încălca dispoziția instituită de art.180 din L. nr.1. ori cea similarădin actul normativ de instituire a pensiei de serviciu, în sensul că s-ar impune menținerea în plată a cuantumului mai avantajos în situația recalculării pensiei, respectiv cel primit anterior de contestator, pentru că, pe de o parte, aceste dispoziții legale sunt aplicabile în ceea ce privește cuantumul pensiilor stabilite și calculate anterior pe baza stagiului de cotizare și punctajului realizat, calculat potrivit 76 din L. nr.1. or, în cauză, cuantumul pensiei de serviciu acordată contestatorului nu a fost calculat pe baza acestor criterii, ci în funcție de un procent anume prevăzut de legea specială, din veniturile realizate iar, pe de altă parte, prevederile art.180 sunt dispoziții tranzitorii și vizează situații specifice anume indicate în acest text legal ce nu-și găsește aplicare în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S. F., solicitândmodificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii formulate la instanțade fond.
În motivarea recursului reclamanta a arătat că instanța de fond a făcut o analiză eronată a stării de fapt întrucât în temeiul art. 682 din L. 5. a beneficiat de o pensie de invaliditate, care are un caracter special chiar față de pensia pentru limită de vârstă, stabilită prin același act normativ. S-a mai precizat că prin art. 1 din L. 1. s-a realizat abrogarea pensiilor de serviciu, nu numai în ceea ce privește cuantumul, dar și ca drept efectiv, pensia sa diminuându-se cu 50,29 %. Măsura anulării beneficiului dreptului la pensia de serviciu de invaliditate este nelegală în opinia recurentei întrucât încalcă dispozițiile art. 180 alin. 7 din L. 1.. De asemenea, anularea beneficiului dreptului la pensia de serviciu de invaliditate încalcă dreptul de proprietate recunoscut și ocrotit de art. 1 din P. adițional nr. 1 din C. S-au reiterat criticile de la fondul cauzei referitoare la nerespectarea principiilor drepturilor câștigate, protecției așteptărilor legitime și încălcarea principiului neretroactivității legii, invocându-se jurisprudența C. C., respectiv D. 57/(...). Recurenta a mai invocat că instanța de fond a apreciat în mod eronat că a nu este încălcat în cauză art. 14 din C. europeană, respectiv P. adițional nr. 12 la aceasta, instanțele naționale fiind obligate să facă aplicarea cu prioritate a reglementărilor internaționale, respectiv: art. 1 și 14 din CEDO, P. adițional nr. 12 și Pactul internațional ONU cu privire la drepturile civile și politice. Prin precizările scrise depuse de reclamantă în raport de D. nr.29/2011de către Înalta Curte de Casație și Justiție, reclamanta a arătat în esență că față de efectele concrete ale reducerii cuantumului pensiei sale de serviciu de invaliditate cu aproximativ 50 %, scopurile declarate ale L. 1. de restabilire a echilibrului bugetar și de reducere a discrepanțelor dintre categoriile de pensii nu au fost realizate nici după 2 ani. Mai mult, legea aceasta nu pare să aibă nici un rost în condițiile actuale în care există și sunt prezente diferențe, iar reducerile bugetare se fac numai în anumite domenii. Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de A. reține următoarele: Contrar celor invocate de recurentă, instanța de fond a reținut în mod expres faptul că a beneficiat de o pensie de serviciu de invaliditate în temeiul L. 5.. Întrucât conform art. 2 alin. 3 din L. 1. pensiile de invaliditate dintre cele prevăzute de art. 1 (deci inclusiv lit. c pensiile de serviciu alepersonalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea), analiza efectuată de instanța de fond este corectă. Referitor la al doilea motiv de recurs invocat, în plus față de considerentele expuse judicios de instanța de fond, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și Justiție și ale C. E. a D. O.: 1) Controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiulart.146 lit. a din Constituție. Prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată , art. 47alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții. Curtea Constituțională a pronunțat și D. nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din P. nr. 1 adițional la C. pentru apărarea dre pturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate. Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. (ex. D. nr.1579/(...)). Jurisprudența anterioară a C. C. în materie nu poate fi reținută de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de recurentă. 2) D. nr.29/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1., Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat , pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr.871 și nr.873/2010 cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare . „Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit. Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din P. nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Însă, în jurisprudența C. E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt actnormativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte,neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanț a constituțională fii nd unica autoritate de jurisdicție constituțională în R omânia, potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată. În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun nu puteau face reev aluări în temeiul art . 16 din Constituție , iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din P. nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale. În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din P. nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C.."; De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din P. nr.1, adițional la C. În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din P. nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C. Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 2. privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat. Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statutspecial, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C. Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1.. Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional. Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din P. nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din P. nr. 1 adițional la C.). În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din P. nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc. Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din P. nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40). Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din P. nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat. Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este l egală, întrucât este reg lementată de nr. 1., și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică , în deplinăconcordanță cu jurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale. Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporți onalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus lainițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din P. nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text). Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1.. Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență. În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensi onari (pr evăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identifi cate circumstanțele particulare ale cauzei. Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din P. nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertățilorfundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației). Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. E. a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din P. nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din P. nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din P. nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare). Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. (C. Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată. În raport cu jurisprudența C. E. a D. O. reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o che stiune de apreciere î n fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare. "; 3) D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O. în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma , E.a Tanko, M. M. și L. Ghețiu împotriva României. „Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din P. nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55). Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul ec onomic actual și co rectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii. De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor. În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru aechilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reț inut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroa ctiv și nu a adus ati ngere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu. În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari. În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantei referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 5.. Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantei în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit „pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din P. adițional . Contrar susținerilor reclamantei (din notele de ședință), analiza raportul de proporționalitate trebuie să se refere la situația sa particulară. În acest sens, Curtea E. a constatat că nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor in care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei din 8 decembrie 2009, paragraf 59 sau Mellacher c. Austriei din 19 decembrie 1989, paragraf 53). În mod similar, se apreciază că instanța de recurs nu ar putea decât cu depășirea atribuțiilor să constate că statul ar fi putut găsi sau identifica alte soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivelor de interes public urmărit, respectiv să analizeze în concret dacăscopul urmărit prin recalcularea pensiilor tuturor categoriilor de persoane prevăzute de art. 1 din L. 1. s-a realizat . În concret, reclamanta beneficiază de o pensie de asigurări sociale de 870 lei, superioară pensiei de invaliditate de gradul II în anul 2010 în cuantum de 561 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantei. Drept urmare, reținând și că în cauză reclamanta nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate (deși s-a pus în discuție D. nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în care se evidențiază că în raport de jurisprudența C. E. a D. O. este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant), Curtea de A. apreciază în raport de probele administrate în cauză că reclamanta nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit nu ar fi respectat. De asemenea, în mod corect a reținut instanța de fond că dispozițiile art. 68 din L. 5. nu au fost abrogate prin L. 1. (fiind abrogate expres numai prin art. 196 lit. f din L. 2.). Însă art. 12 din L. 1. prevede în mod expres că „persoanele ale căror drepturi la pensie sunt stabilite, în condițiile legii, ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi, vor fi supuse automat procesului de recalculare, astfel cum este reglementat de prezenta lege". Așa cum a reținut și Curtea Constituțională în D. nr. 871/2010, această reglementare are semnificația faptului că art. 68 din L. 5. trebuie interpretat coroborat cu L. 1., ceea ce înseamnă că rămân în vigoare condițiile de pensionare specifice personalului auxiliar de specialitate, acestea fiind mai favorabile decât cele prevăzute de nr. 1., iar noua lege reglementează numai cuantumul pensiei la care beneficiarii acesteia sunt îndrituiți. În ceea ce privește, nerespectarea Directivelor 86/378/CEE și 96/97/CE a Consiliului (care a modificat 86/378/CEE), Curtea reține că acestea se referă la regimurile profesionale de securitate socială definite în art. 2 alin. 1 ca fiind „. care nu sunt reglementate de D. 7. și al căror scop este de a asigura lucrătorilor, care desfășoară activități salariate sau independente, dintr-o întreprindere sau un grup de întreprinderi, dintr-un domeniu de activitate economică, sector profesional sau grup de sectoare, prestații menite să suplimenteze prestațiile prevăzute de regimurile legale de securitate socială sau să le înlocuiască, indiferent dacă apartenența la aceste regimuri este obligatorie sau opțională";. În mod evident, pensia de serviciu care a fost acordată reclamantei nu a fost constituită având la bază principiile menționate anterior, garantate de normele europene, respectiv o contribuție privată suplimentară a contestatorului ori o convenție între angajat și angajator cu privire la acordarea unei compensări pentru asumarea riscurilor unei anumite profesii. Acest tip de pensie consacrat prin L. 5. nu este garantat de niciun principiu de drept comunitar și nu se încadrează în niciunul dintre tipurile de pensie recunoscute de normele comunitare. Pentru aceste considerente, apreciind că niciunul dintre motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. F. împotriva sentinței civile numărul 2193 din (...) a T.ui B. N., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 23 aprilie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, L. D. D. G. S. D. GREFIER, A. B. Red.L.D./Dact.S.M. 2 ex./ (...) Jud.fond: C. N.
| ← Decizia civilă nr. 3746/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 997/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
