Decizia civilă nr. 3746/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 3746/R/2012
Ședința publică din data de 25 septembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. B.-N. împotriva sentinței civile nr. 925 din 30 mai 2012 pronunțate de T. B.-N. în dosar nr. (...) privind și pe reclamantul intimat S. I., având ca obiect plată asigurări sociale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea constată că reclamantul intimat a formulat întâmpinare înregistrată în cauză la data de 13 septembrie
2012. Totodată se constată înregistrată dosar la data de 20 septembrie 2012 o dezvoltare a motivelor de recurs și un set de acte depuse de recurentă.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea părților de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 925 din (...) a T. B. N. pronunțată în dosar nr.(...), a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul S. I. împotriva pârâtei C. J. de P. B.-N. și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 25.641 lei brut echivalentul pensiei de care reclamantul a fost lipsit pe perioada (...) - (...), precum și suma de 5.000 lei cu titlu de daune morale. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 10 martie 2010 reclamantul a înregistrat în evidențele pârâtei sub nr. 22053/2010 cererea sa de pensionare.
Prin decizia nr. 6531/(...) pârâta a respins cererea motivat de faptul că reclamantul nu îndeplinește vârsta necesară.
Împotriva deciziei de respingere a cererii sale de pensionare reclamantul a formulat contestație înregistrată inițial sub nr. (...) pe rolul T. B.-N. și ulterior sub nr. (...) pe rolul T. G., instanță în favoarea căreia s-a strămutat cauza.
Prin sentința civilă nr. 1. iunie 2011 s-a dispus anularea deciziei nr.
6531/2010 emisă de pârâtă, fiind totodată obligată pârâta să emită în favoareareclamantului o decizie de acordare a pensiei anticipate parțiale cu începere din data de 1 aprilie 2010.
Hotărârea a rămas irevocabilă prin respingerea recursului pârâtei prin decizia nr. 1368/(...) a Curții de A. C. G.
La data de 21 decembrie 2011 pârâta a pus în executare dispozitivul sentinței civile nr. 1., prin decizia nr. 1./(...) admițând cererea de pensionare a reclamantului și stabilindu-i dreptul la pensie cu începere de la data de 1 aprilie
2010, dată de la care se face mențiunea că urmează a i se plăti drepturile cuvenite.
Desigur, intervalul de timp scurs între data pronunțării deciziei irevocabile și data emiterii deciziei de pensionare se justifică prin faptul că decizia de respingere a recursului a fost motivată la data de 17 octombrie 2011, iar legalizarea hotărârii irevocabile, necesar a fi atașată la dosarul de pensionare, s-a realizat la data de 2 noiembrie 2011.
Prin adresa nr. 1986/(...) pârâta comunică reclamantului faptul că drepturile de pensie i s-au acordat numai cu începere din data de 9 ianuarie
2012, întrucât din acest moment au încetat raporturile de muncă ale reclamantului.
Atât conform art. 83 alin. 3 lit. a din L. nr. 19/2000 sub imperiul căreia s-a născut dreptul, cât și potrivit art. 105 din L. nr. 263/2010, în vigoare la data promovării prezentei acțiuni, pensia anticipată parțială se plătește de la data acordării, stabilită prin decizie a casei teritoriale de pensii, însă nu înainte de data încetării calității de asigurat, dată care în speță a fost ziua de 9 ianuarie
2012.
Dispoziția legală are în vedere situațiile în care persoana care se pensionează are libera opțiune între a înceta activitatea și a-și începe statutul de pensionar or de a continua activitatea, cu consecința amânării dobândirii statutului de pensionar cu tot ceea ce implică acesta.
În prezenta cauză, așa cum corect subliniază reclamantul, acest drept de opțiune a fost practic inexistent. Este considerentul pentru care, așa cum se relevă în cuprinsul acțiunii introductive, reclamantul a înțeles să se îndrepte împotriva pârâtei, ca entitate care i-a refuzat această opțiune, pentru a angaja răspunderea sa pentru prejudiciul suferit.
Prin urmare, reclamantul pretinde despăgubiri morale și materiale pentru prejudiciul suferit din culpa pârâtei, prejudiciul material fiind evaluat de reclamant prin raportare la cuantumul lunar al pensiei de care ar fi beneficiat, întrucât ceea ce a pierdut este tocmai pensia lunară în cuantumul care i-a fost ulterior stabilit.
Este de necontestat faptul că imposibilitatea reclamantului de a se pensiona efectiv și de a dobândi drepturile de pensie aferente cu începere din data de 1 aprilie 2010 s-a datorat culpei exclusive a pârâtei, care a interpretat eronat prevederile legale aplicabile situației reclamantului, aspect reținut în considerentele sentinței civile nr. 1..
Greșita interpretare a prevederilor legale a pus reclamantul în situația de a nu se putea pensiona de la data solicitării, de a promova acțiune în justiție pentru recunoașterea dreptului său, de a sta într-o stare de incertitudine de la data primirii deciziei de respingere a cererii sale și până la momentul la care dreptul său a fost irevocabil recunoscut și s-a emis decizia de pensionare, adică 1 an și 9 luni.
Este evident că în condițiile în care reclamantul nu putea avea certitudinea reușitei demersului său renunțarea la calitatea de angajat (implicit de asigurat) ar fi însemnat lipsirea sa de mijloacele materiale necesare traiului.
Prin nerecunoașterea dreptului legal la pensionare a reclamantului, cu începere din data de 1 aprilie 2010 reclamantul a fost lipsit timp de 1 an și 9 luni
(începând din luna aprilie 2010 de când trebuia să i se recunoască dreptul și până la momentul comunicării deciziei de pensionare emisă în executarea hotărârii judecătorești irevocabile) de dreptul de a se bucura de statutul de pensionar, care îi recunoștea legal posibilitatea de a nu mai munci și de a încasa lunar o pensie în cuantum brut de 1221 lei.
Practic, prin respingerea dreptului său de a se pensiona, reclamantul a fost obligat să presteze în continuare activitate ca salariat în vederea asigurării existenței sale, deși avea dreptul de a se pensiona, drept ce reprezintă o recunoaștere legală a dreptului de a nu mai munci.
În condițiile în care reclamantului nu i s-a recunoscut dreptul legal de opțiune susmenționat, prevederile art. 105 din L. nr. 263/2010 sau ale art. 83 din L. nr. 19/2000 nu pot fi invocate împotriva sa.
Pierderea dreptului de opțiune i-a cauzat reclamantului un prejudiciu care impune reparație în temeiul art. 1359 NCC, ca o consecință a pierderii șansei de a obține un avantaj (este vorba de pierderea șansei atașate unui drept de care reclamantul a fost privat).
Desigur, pierderea unei asemenea șanse de a obține un avantaj dă naștere la reparație, atât timp cât din actele depuse la dosar rezultă că șansa ar fi avut o importanță esențială, s-ar fi schimbat cursul vieții reclamantului (acesta având posibilitatea a fi în permanență alături de familia sa).
Așa cum rezultă din actele medicale depuse la dosar, la finele lunii ianuarie
2010 soția reclamantului a suferit un infarct miocardic ce a necesitat intervenție chirurgicală constând în implantarea unui stent.
Spitalizarea a durat până la data de 6 februarie 2010, în cadrul Institutului
Inimii de U. pentru Boli Cardiovasculare „Niculae Stăncioiu"; C..
La momentul spitalizării soției, aceasta era curator al mamei sale, numita
B. L., în temeiul dispoziției nr. 1107/(...).
Curatela s-a instituit pe considerentul că soacra reclamantului suferea de demență mixtă, fiind încadrată în grad permanent de handicap, suferind și de alte boli grave, conform scrisorii medicale depusă în copie la dosar.
Așa cum rezultă din dispoziția de instituire a curatelei, soacra reclamantului locuia împreună cu reclamantul și soția acestuia.
Prin urmare, odată cu spitalizarea soției reclamantului, persoana în favoarea căreia s-a instituit curatela a rămas în grija reclamantului, întrucât conform certificatului de încadrare în grad de handicap avea nevoie de supraveghere permanentă, îngrijire la domiciliu, asistent personal, suport psiho- afectiv din partea familiei.
Greutățile familiale au constituit elementul care l-a determinat pe reclamant să solicite pensionarea, în condițiile în care este cert dovedit că membrii familiei aveau nevoie de ajutor, atât timp cât soacra suferea de demență având nevoie de supraveghere permanentă, a fost diagnosticată și cu alte boli grave, care în final au dus la decesul acesteia la data de 18 aprilie 2011, cât timp soția a suferit o intervenție chirurgicală pe inimă și necesita ajutor pentru recuperare, este o persoană dependentă de insulină, boală care a și necesitat internare în perioada (...) - (...). Reținând îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru prejudiciul cauzat prin pierderea unei șanse (fapta ilicită, care se concretizează în nematerializarea șansei de a opta pentru pensionare; prejudiciul constând în pierderea efectivă a pensiei ca urmare a nerealizării șansei; legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, în sensul că dacă șansa s-ar fi realizat, perspectivele evoluției reclamantului pe plan personal, ar fi fostaltele; culpa pârâtei, care a determinat pierderea șansei), tribunalul a apreciat că se impune obligarea pârâtei la repararea prejudiciului astfel cauzat.
Pierderea efectiv suferită este egală cu cuantumul lunar al pensiei de care ar fi beneficiat dacă i s-ar fi admis cererea de pensionare, de 1221 lei brut.
Prin urmare, pe întreg intervalul de timp începând cu data de 1 aprilie
2010 de când reclamantul trebuia să beneficieze de pensie și momentul la care reclamantul a primit decizia de pensionare, când a avut certitudinea că dreptul său a fost efectiv realizat, ianuarie 2012, prejudiciul efectiv cauzat se ridică la suma de 25.641 lei brut (1.221 lei/lună x 21 luni).
Respingerea cererii de pensionare, deși reclamantul îndeplinea condițiile legale, obligarea acestuia să parcurgă etapele legale ale unei judecăți care în timp a durat aproape 2 ani, să suporte în acest interval de timp stresul generat de lipsa de certitudine a demersului său, lipsirea acestuia de posibilitatea de a fi în permanență alături de familia sa, care avea nevoie de sprijinul său datorită bolilor, obligarea acestuia să presteze în continuare muncă pentru a asigura întreținerea sa și a familiei sale, deși legal ar fi avut posibilitatea de a nu munci și de a se bucura de pensie, au supus reclamantul unei suferințe psihice, unei stări de zbucium interior, unei traume dificil reparat în viitor.
Raportat la impactul psihic suferit, la consecințele negative create reclamantului în plan familial și social și la intensitatea cu care au fost percepute, rezultate din aspectele mai sus relevate, tribunalul a apreciat că nu există niciun motiv de îndoială că reclamantul a suferit un prejudiciu moral produs de fapta pârâtei și că acest prejudiciu nu este suficient compensat prin simpla constatare a acestui fapt de către instanța de judecată.
Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.
Toate aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a celui care pretinde daunele morale.
Ținând seama de aceste considerente, statuând în echitate, în lipsa unor criterii legale, tribunalul a apreciat că acordarea sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale chiar dacă nu stinge suferința încercată, este de natură să procure reclamantului satisfacții susceptibile de a înlocui valorile de care a fost privat.
În baza tuturor considerentelor reținute și făcând aplicarea prevederilor art. 1.359 NCC, tribunalul a admis acțiunea conform dispozitivului.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
În baza art. 55 alin. 2 din L. nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, solicitând modificareasentinței atacate, cu respingerea acțiunii.
În motivare s-a arătat, în esență, că hotărârea T. G., în dosarul nr.(...), a fost pusă în aplicate întocmai, drepturile fiindu-i stabilite și achitate prin emiterea deciziei nr. 1. din (...).
Prin sentința recurată s-au încălcat drepturile procesuale aparținând părților, fără a depune diligențele necesare pentru o corecta dezlegare a cauzei. Instanța s-a pronunțat la un prim termen, fără a da și a uza de posibilitatea de a se documenta minuțios referitor la aspectele invocate de către reclamant în cerere, soluția fiind pur subiectiva, lipsita de orice urma de obiectivitate, și nu se întemeiază pe date concrete ci pe simple supoziții.
În procesul civil, părțile au posibilitatea legala de a participa în mod activ la desfășurarea judecății, atât prin susținerea și dovedirea drepturilor proprii, cât și prin dreptul de a combate susținerile celeilalte părți, și de a-și exprima poziția fata de masurile pe care instanța le dispune. Instanța în pricina data nu a fost preocupata de respectarea acestor principii fundamentale, pronunțând pripit, intempestiv, o hotărârea care nu corespunde realității cauzei.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 13 septembrie 2012 reclamantulintimat a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.
În motivare se arată, în esență, recursul este nul pentru nemotivarea sa în termenul legal. Raportat la mențiunea din finalul declarației de recurs în sensul că recurenta va „depune în completare dezvoltarea motivelor de recurs până la primul termen fixat";, arată că potrivit prevederilor art. 303 C.pr.civ., motivarea recursului trebuie să se realizeze prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs (termen care se socotește de la momentul comunicării hotărârii), astfel încât instanța de recurs nu poate analiza eventualele aspectele invocate în plus, după depășirea termenului impus de menționatele prevederi legale, în măsura în care acestea nu reprezintă motive de ordine publică, ce pot fi invocate și din oficiu conform art. 306 C.pr.civ.
Recurenta se limitează la a prezenta câteva considerații generice în sensul încălcării drepturilor procesuale ale acesteia (fără a specifica conținutul ori temeiul drepturilor cu privire la care reclamă o așa-zisă încălcare), a insuficientei documentări a instanței de fond (fără a face trimitere la vreo documentație sau vreun înscris care, relevant în soluționarea cauzei, nu ar fi fost depus de către reclamant la dosarul cauzei și fără a arăta care dintre considerentele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat hotărârea atacată nu corespunde realității cauzei), a împiedicării participării pârâtei recurente la exercitarea dreptului de a participa activ la desfășurarea judecății (fără a menționa în ce constă pretinsa împiedicare), nu se poate aprecia ca fiind întrunită exigența motivării recursului exercitat de recurentă.
În măsura în care se va aprecia totuși că recursul este motivat în termenul legal, solicită să se constate netemeinicia motivelor invocate, sentința fiind corect fundamentată în drept, fiind judicios interpretată aplicabilitatea în speță a prevederilor legale incidente.
Reclamantul a depus toate înscrisurile care configurează starea de fapt, înscrisuri care i-au fost comunicate și pârâtei, iar aceasta din urmă, deși legal citată, nu a înțeles nici măcar să formuleze întâmpinare, deși aceasta era obligatorie conform art. 118 C.pr.civ.
În ceea ce privește pretinsa lipsă de stăruință a instanței de fond în dezlegarea corectă a stării de fapt, se invocă prevederile art. 129 alin. 5 ind. 1
C.pr.civ., introdus prin L. nr. 2. și potrivit cu care „părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii";.
Recurenta impută tribunalului soluționarea pripită a cauzei, la primul termen de judecată, ignorând principiul soluționării cauzelor cu celeritate și într- un termen rezonabil.
Argumentele de fapt și de drept pentru care este legală și temeinică soluția adoptată prin sentința civilă sunt cele prezentate în cererea de chemare în judecată.
La data de 20 septembrie 2012, recurenta a înregistrat un scriptcuprinzând dezvoltarea motivelor de recurs prin care consideră, în esență, că toate argumentele în baza cărora instanța de fond își susține hotărârea în privința obligațiilor pe care le-a instituit în sarcina acesteia, nu pot fi reținute drept cauze obiective, reale și serioase, raportat la întreg istoricul cauzei și caresa justifice decizia instanței. În cauza nu este vorba de o neexecutare a obligațiilor pe care Tribunalul Galați le-a dispus prin sentința, ci de executarea întocmai a acelor dispoziții. T. B.-N. a pronunțat o hotărâre care vine în conflict cu prevederile legii și este subiectivă - dată pro causa pentru intimat, excesivă.
Nu poate fi reținută nicio culpa legata de starea de drept și de fapt care a generat situația conflictuala intre părți.
La data la care intimatul a solicitat stabilirea dreptului de pensie anticipat parțiala, recurenta se afla la 10 ani de aplicare a prevederilor Legii nr.19/2000, în care calcului vârstelor pentru deschiderea drepturilor de pensie s-a făcut în baza aceleiași metodologii instituite de lege.
Tribunalul Galați nu putea pronunța o alta soluție în speța, deoarece Înalta
Curte de Casație și Justiție prin D. nr. 4/(...) - pronunțata în timp ce litigiul era pe rol - a statuat altfel, după 11 ani de aplicare a legii pensiilor, asupra vârstei standard care trebuia avută în vedere în aplicarea prevederilor art. 50 din L. nr.
19/2000 în privința vârstei pentru deschiderea dreptului de pensie.
Prin probatoriul anexat, nu s-a făcut dovada suferinței pentru sine, ci pentru altul. Situația familiala pe care a expus-o în motivare trebuia privita separat de cauza.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și aapărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
În primul rând, Curtea constată că este legal sesizată cu un recurs valabil, în sensul că acesta este motivat, nefiind așadar întemeiată excepția nulității recursului sub acest aspect.
Astfel, trebuie notat că deși prin cererea inițială de recurs, nu se aduc critici de netemeinicie punctual sentinței sub aspectul dezlegărilor în drept și a stării de fapt reținute, este criticat modul de conducere a procesului în primă instanță, fiind afirmată, în general, încălcarea drepturilor procesuale ale pârâtei recurente.
Contrar afirmațiilor intimatului reclamant, prin cererea de recurs se detaliază în ce mod apreciază recurenta că i-au fost încălcate aceste drepturi, prin punctarea faptului că nu s-au depus diligențe pentru o corectă dezlegare a cauzei, că tribunalul s-a pronunțat la primul termen, că astfel nu i s-a dat posibilitatea pârâtei de a se documenta minuțios referitor la cererea introductivă de instanță. Toate acestea constituie motive de recurs suficiente pentru a fi apreciat ca valabil, motivat recursul formulat.
În schimb, așa cum corect subliniază intimatul reclamant, motivele de recurs formulate în scriptul înregistrat după expirarea termenului de declarare a recursului, anume, la data de 20 septembrie 2012 (filele 10-12 dosar recurs) nu pot fi luate în considerare tocmai datorită încălcării termenului procedural de motivare a recursului, în ce privește aceste noi motive invocate (art. 301, 3021,
303 și 305 C.proc.civ.). Prin acest script sunt aduse critici noi, cu privire la modul de soluționare pe fond a cauzei, astfel încât nu pot fi luate în considerare.
Cu aceste precizări, Curtea constată că recursul, astfel cum a fost motivat inițial, este nefondat.
Nu se poate reține o încălcare a drepturilor procesuale ale recurentei pârâte, care a fost legal citată (fapt verificat și de altfel necontestat) și care nu s-a prezentat, prin reprezentant legal sau prin mandatar, în fața instanței, pentru a- și prezenta apărările, nici nu a solicitat prin vreun script amânarea cauzei pentru a-și putea pregăti apărarea și nici nu a depus întâmpinare.
Nu există nici o prevedere legală în codul de procedură civilă care să impună amânarea din oficiu a unei cauze atunci când una din părți nu se prezintă, citația și comunicarea actelor fiind socotite, în viziunea actualului cod, ca o suficientă înștiințare a părților asupra procesului și a datelor acestuia.
Omisiunea uneia din părți de a se prezenta în instanță, deși legal citată, și de a depune întâmpinare pentru a-și prezenta apărările, în condițiile art. 115 și următoarele C.proc.civ., se constituie într-o culpă proprie care nu poate fi invocată de parte în avantajul său (nemo propriam turpitudinem allegans). Potrivit art. 118 C.proc.civ., întâmpinarea este obligatorie, afară ce cazurile în care legea prevede în mod expres altfel. Or, fără a se invoca o astfel de excepție legală de la caracterul obligatoriu al întâmpinării, pârâta recurentă invocă practic faptul că nu a fost suficient apărată poziția sa procesuală de către instanță, o poziție procesuală de altfel inexistentă. Se invocă o culpă a instanței în respectarea drepturilor procesuale ale pârâtei, deși aceasta nu a uzat de drepturile sale procesuale.
Critica este în mod vădit nefondată, întrucât Codul de procedură civilă stipulează cu precizie modul în care părțile participă la proces, și doar în cazul în care acestea aleg să participe activ, pot eventual invoca încălcări ale procedurii în derularea procesului, din perspectiva modului în care au fost respectate drepturile lor procesuale.
Or, așa cum arată intimatul prin întâmpinare, susținând excepția nulității recursului ca nemotivat, recurenta nici măcar nu arată care anume drepturi procesuale i-au fost încălcate.
Se arată că tribunalul nu a depus toate diligențele pentru corecta dezlegare a cauzei, însă nu sunt aduse critici sub aspectul temeiniciei și legalității sentinței din punctul de vedere al dezlegării fondului cauzei, nu se dezvăluie nici măcar prin recurs (întrucât prin întâmpinare nu s-a făcut) care este poziția procesuală a pârâtei recurente cu privire la pretențiile deduse judecății, care este punctul său de vedere asupra cauzei pe fond. În lipsa acestor precizări, acest motiv de recurs, privitor la nedepunerea tuturor diligențelor de către tribunal pentru corecta dezlegare a cauzei, apare ca nefondat.
Faptul pronunțării sentinței la primul termen nu reprezintă o încălcare a vreunei prevederi legale, ci dimpotrivă, reprezintă forma maximă de respectare a dreptului părților la un proces echitabil, care să se deruleze într-un interval de timp rezonabil. De îndată ce nu s-au formulat apărări, cereri în probațiune sau cereri de altă natură (de amânare a cauzei conform art. 118 alin. 3 C.proc.civ., de suspendare etc.) de către pârâtă, dovezile fiind depuse la dosar odată cu acțiunea, nu existau motive de temporizare a judecății. De altfel, prima instanță a amânat pronunțarea, astfel încât cel puțin în acest interval pârâta ar fi putut solicita repunerea pe rol a cauzei, dacă ar fi putut justifica o cauză legitimă pentru absența de la primul termen și pentru nedepunerea întâmpinării, sau cel puțin ar fi putut depune concluzii scrise (art. 156 C.proc.civ.).
Faptul că recurenta nu s-a putut documenta minuțios cu privire la cauză nu se poate constitui într-o critică de nelegalitate aduse sentinței, în condițiile în care au fost respectate dispozițiile legale cu privire la derularea procesului. Doar prin invocarea propriei culpe (în forma nesolicitării unui termen pentru apărare) se poate invoca acest motiv, or nu se poate accepta o atare critică, întrucât încalcă principiul nemo propriam turpitudinem allegans, citat deja.
În condițiile în care se afirmă doar că soluția de primă instanță este subiectivă și nu se întemeiază pe date concrete, fără însă a se aduce argumente care să susțină aceste afirmații, nu se poate primi nici acest motiv de recurs, insuficient conturat. Nu se aduc critici concrete pe fondul cauzei, ci doar unele generice, care nu permit a se proceda la verificarea temeiniciei lor. Nu se fac referiri la considerentele sentinței, în sensul de a le combate și a propune un alt mod de interpretare a dispozițiilor legale sau de stabilire a stării de fapt, sau a se invoca încălcarea unor dispoziții legale precise, pentru a se putea răspunde acestor motive de recurs în sensul stabilirii modului corect de interpretare a legii,dintre cel propus de instanța de fond și cel pe care recurenta l-ar fi propus. Or, constatând că lipsește practic o critică a sentinței din acest punct de vedere, Curtea urmează a înlătura acest motiv de recurs. De altfel, art. 129 alin. 5
C.proc.civ. statuează cu claritate că părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus sau administrat în condițiile legii. Or, acest motiv de recurs tocmai spre o atare finalitate tinde.
În finalul recursului, se evocă posibilitatea părților, în procesul civil, de a participa activ la desfășurarea judecății, prin susținerea și dovedirea drepturilor proprii, însă recurenta tocmai aceste drepturi nu le-a exercitat, însă nu dintr-o culpă a instanței, ci, așa cum s-a arătat mai sus, din propria culpă.
Văzând prevederile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 5 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. de P. B.-N. împotriva sentinței civile nr. 925 din (...) a T. B. N. pronunțată în dosar nr.(...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 25 septembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
G.-L. T. I. T. D. C. G.
N. N.
GREFIER,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond. G. C. F.
| ← Decizia civilă nr. 175/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 1743/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
