Decizia civilă nr. 997/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 997/R/2012

Ședința publică din data de 29 februarie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B.

JUDECĂTORI: I.-R. M.

C. M.

GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. S. împotriva sentinței civile nr. 6593 din 9 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată Z. S., având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 22 februarie

2012, prin serviciul de registratură al instanței s-a depus la dosar din partea reclamantei intimate întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și judecarea în lipsă.

C. fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.

C U R T E A

Prin Sentința civilă nr. 6593 din 9 decembrie 2010 a T.ui S., pronunțată în dosarul nr. (...), a fost admisă cererea formulată de contestatoarea Z. S. în contradictoriu cu intimata C. J. de P. S. și s-a anulat decizia nr. 49977 din (...), menținând în consecință decizia nr. 49977 din (...) emisă de intimată și drepturile dobândite în urma emiterii acesteia.

A fost respinsă ca nefondată cererea contestatoarei privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanta Z. S. a făcut parte din personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, având calitatea de grefier la J. Ș. S.

Prin decizia nr. 49977/(...), pârâta C. J. de P. a stabilit în favoarea reclamantei dreptul la o pensie de serviciu de 1521 lei, din care 818 reprezintă pensie de asigurări sociale și 703 reprezintă diferență suportată de la bugetul de stat.(f 4).

Determinarea cuantumului pensiei s-a făcut prin raportare la art. 68 alin. l, art.68.1 și art. 68.2 din legea nr. 5. republicată.

În conformitate cu art. 3 din L. nr. 1., pensia de serviciu stabilită inițial prin decizia nr. 49977/(...), a devenit pensie în înțelesul L. nr. 1..

Prin decizia nr. 49977/(...) emisă de pârâtă s-a recalculat pensia de serviciu a reclamantei în conformitate cu prevederile L. nr. 1., ale H. 737/2010 coroborate cu L. nr. 1. stabilindu-se un cuantum de 859 lei.

Prin decizia nr. 871/(...), Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile

L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor suntconstituționale. Obiecția de neconstituționalitate se referea la dispozițiile art. 1-5

și art. 12 din actul normativ menționat.

Instanța a apreciat că o constatare anterioară a constituționalității L. nr. 1., nu împiedică judecătorul național să verifice dacă aplicarea legii în concret nu produce efecte contrare C.i E. a D. O.

În jurisprudența C. E. a D. O. s-a statuat că noțiunea de „. înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economică, astfel încât dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar pensia, un bun proprietate privată (cauza Büchen contra Cehiei din 2002).

În cauza Draon împotriva Franței Curtea a statuat că noțiunea de bunuri, în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la C., cuprinde atât bunuri actuale cât și valori patrimoniale inclusiv în anumite situații bine stabilite, creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde cel puțin o speranță legitimă în exercitarea efectivă a dreptului său.

În C. Stec și alții împotriva Regatului Unit, 2006 Curtea E. a D. O. a stabilit că art. 1 din Protocolul adițional la C. nu vizează un drept de a dobândi proprietatea în sistemul regimului de securitate socială. Este la libera apreciere a statului de a decide cu privire la aplicarea oricărui regim de securitate socială sau de a alege tipul sau cuantumul beneficiilor pe care le acordă în oricare dintre aceste regimuri. Singura condiție impusă statului este aceea de a respecta art.14 din C. privind nediscriminarea. D., în schimb, statul a adoptat o legislație care reglementează drepturile provenite din sistemul de asigurări sociale - indiferent dacă acestea rezultă sau nu din plata unor contribuții -, acea legislație trebuie să fie considerată ca generând un interes patrimonial în sensul art. 1 din Protocolul adițional la C. Cu alte cuvinte, Curtea a abandonat distincția dintre beneficiile de natură contributivă și cele necontributive sub aspectul incidenței art. 1 din Protocolul adițional la C.

În cauza Akdeejeva vesus Letonia(2007), Curtea E. a D. O. a obligat statul leton la despăgubiri, stabilind că a fost încălcat articolul 6 din C. și articolul 1 din Protocolul 1 , în cazul în care se procedează la recalcularea în minus a pensiei, dat fiind că este vorba despre un drept câștigat.

De altfel, o interpretare similară a dat și Curtea Constituțională printr-o decizie anterioară, nr.120/2007, în care a reținut că „operațiunea de recalculare privește în mod inevitabil trecutul, dar se efectuează doar după intrarea în vigoare a ordonanței și are efecte numai pentru viitor, pensia recalculată intrând în plată numai de la data emiterii deciziei. În cazurile în care din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei, se va plăti acesta, iar dacă noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită și aflată în plată, fără a se aduce atingere drepturilor legal câștigate anterior.";

Așa fiind instanța a apreciat că reclamantul își legitimează interesul sau prin invocarea unei valori patrimoniale având semnificația unui drept câștigat, recunoscut și executat de stat in temeiul unei legi speciale, respectiv L. 5., suficient de clară si previzibilă la data pensionării și care i-a permis să-și planifice acțiunile atât pe termen lung cât și pe termen scurt pentru sine si familia sa precum și o anumita maniera de gestionare a bunurilor sale prezente și viitoare.

Însă dreptul ocrotit de art. 1 alin. 1 din Protocolul nr.1 la C. E. a D. O. nu este în orice caz un drept absolut, acesta însemnând ca el comporta limitări de către stat, care, are sub acest aspect o larga marja de apreciere.

Pentru a verifica daca desființarea pensiei de serviciu de care beneficia reclamantul corespunde limitărilor prevăzute de C., instanța a avut în vedereurmătoarele aspecte: ingerința sa fie prevăzută de lege, sa existe un scop legitim pentru luarea măsurii de a desființa pensia de serviciu, ingerința trebuie să fie proporțională cu scopul legitim urmărit.

Condiția ca măsura să fie prevăzută de lege este satisfăcută în cauză întrucât desființarea pensiei de serviciu s-a realizat printr-un act normativ de forța legii, lege rezultata ca urmare a asumării răspunderii de către G. în fața P., însă legea trebuie să fie suficient de clară și previzibilă, or, sub acest aspect la momentul pensionării reclamantei, nu s-a pus problema schimbării legii iar cea mai mare problemă nu este neapărat schimbarea acesteia ci reglementările prin care se diminuează exagerat de mult veniturile din pensie, căci nu se poate admite ca scăderea acestora nu este una de substanță, esențială și imprevizibilă în anul 2010.

Referitor la scopul legitim s-a apreciat în sensul că dacă măsurile de recalculare a pensiilor de serviciu ale anumitor categorii de foști angajați din sectorul bugetar în sensul diminuării acestora sunt calificate ca având natura juridică a unor masuri cu caracter excepțional, atunci este cu totul evident că L. nr. 1. nu s-ar putea întemeia pe art. 53 din Constituția revizuita deoarece lipsește una din cele două caracteristici esențiale, care ar permite evocarea sa, și anume caracterul temporar, limitat în timp, efectul recalculării pensiilor fiind unul definitiv și nu temporar.

Ingerința trebuie să fie proporțională cu scopul legitim urmărit. Ingerința este proporțională cu scopul legitim urmărit dacă s-a menținut un Just echilibru între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului. Trebuie să existe, așadar, un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit (cauza Pressos Compania Naviera S.A. și alții contra Belgiei, hotărârea din 20 noiembrie 2005, seria A nr.332, p.23 și § 38; Hotărârea din 21 iulie 2005 în C. Străin și alții împotriva R., publicată în M. Of. nr.99 din 2 februarie

Prevalându-se de jurisprudența C. în cauzele Buchen versus Cehia (2006),

Muller versus Austria, Kjartan Âsmundsson, instanța a apreciat în speța de față că micșorarea cuantumului pensiei, contrar celor enunțate de Curtea Constituțională, nu semnifică numai de o limitare a dreptului ci o pierdere a dreptului în substanța sa.

Judecătorul cauzei mai are în vedere un alt aspect care nu este de neglijat, respectiv imposibilitatea cotizării la fonduri de pensii private sau facultative.

Potrivit art. 14 din C. E. a D. O., exercitarea drepturilor si libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată în special pe sex, rasă, culoare...sau orice alta situație.

Definiția pe care a dat-o Curtea, discriminării, în hotărârea Abdulaziz

Cabales și Balkandali c Regatului Unit a fost aceea ca există o discriminare în cazul în care „un individ sau grup se vede, fără o justificare adecvată, mai puțin bine, tratat decât altul";.

În speța de fata discriminarea se refera la împrejurarea că beneficiari ai pensiei de serviciu au avut o rezolvare diferită a situației lor deși legiuitorul a pretins că este identica, tocmai prin desființarea pensiei de serviciu.

Legiuitorul a înțeles că, pe parcursul desfășurării raporturilor juridice de munca, sa instituie in sarcina unor categorii profesionale interdicții și incompatibilități, în vreme ce pentru alte categorii profesionale acestea nu au fost prevăzute.

Instituirea pensiei de serviciu a avut drept cauza împrejurarea ca persoanele respectiva avuseseră în timpul serviciului incompatibilități și interdicții severe, astfel ca au fost in imposibilitate ca, prin voința si efortul lorpropriu sa-si majoreze baza de calcul a drepturilor lor de pensie iar statul a dorit sa asigure acestora un trai decent si după ieșirea la pensie.

Ceea ce s-a aflat la baza pensiei de serviciu a fost neapărat specificul raportului juridic de munca așa cum a fost arătat în cele de mai sus.

Față de toate considerentele invocate, instanța a constatat că reclamantei i s-au încălcat drepturi ocrotite de Curtea E. a D. O.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. J. de P. S. solicitând casarea în totalitate a sentinței atacate cu consecința respingerii contestației.

În motivarea recursului pârâta a arătat că în drept, conform prevederilor art. 304 pct. 9 sentința atacată este lipsită de temei legal.

În tot cuprinsul sentinței nu este menționat nici un act normativ în baza căruia se anulează o decizie de pensie legal emisă. L. nr. 1. este actul normativ prin care se desființează pensiile de serviciu, ori instanța de fond prin soluția dată nu face altceva decât să anuleze această lege.

Contestatoarei i s-a acordat pensie de serviciu în baza L. nr. 5..

Conform prevederilor art.3 din L. nr.1. și a HG nr.737/2010 coroborate cu dispozițiile L. nr.1., drepturile la pensia de serviciu a contestatoarei au fost recalculate stabilindu-se un cuantum al pensiei aferent acestuia, conform deciziei contestate.

Curtea Constituțională, prin D. nr.873 din (...) a constatat că art. 1 lit. a, b d-i și art. 2-12 din L. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale, respectiv faptul că pensiile de serviciu ale grefierilor, calitate pe care a deținut-o și contestatoarea, devin pensii în înțelesul L. nr.1..

Apreciază că, prin emiterea deciziei de recalculare a pensiei nu au fost încălcate dispozițiile constituționale, întrucât pensia de serviciu are două componente, respectiv pensia contributivă și un supliment din partea statului. Partea contributivă se suportă de bugetul asigurărilor sociale de stat, iar suma care depășește acest cuantum se suportă din bugetul statului.

Voința Legiuitorului a fost aceea de eliminare a pensiilor de serviciu, justificată de criza economică și de necesitatea reformării sistemului de pensii.

Principiul dreptului câștigat se referă la pensiile deja încasate de petentă și nu la cele care vor fi încasate în viitor. L. nr.1. nu este retroactivă pentru că modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior, respectiv se refuză supraviețuirea legii vechi, reglementând modul de acțiune pentru viitor, în domeniul ei propriu de aplicare.

În ceea ce privește, legislația europeană, prin emiterea deciziei de pensie de recalculare au fost respectate prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale pentru că într-adevăr pensia este un bun care intră sub protecția acestei Convenții. Așa cum s-a menționat și în întâmpinare doar a doua componentă a pensiei petentei este afectată de decizia statului (suplimentul din partea statului), nu partea din pensia care, rezultă din contribuția contestatorului.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 05 septembrie 2011 reclamanta Z. S. a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtă, cu menținerea hotărâriiinstanței de fond.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține, cu opinie majoritară, că recursul este fondat, avândîn vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Procesul de recalculare a pensiei reclamantei s-a realizat în temeiul L. nr.

1., act normativ care pune în discuție trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor de serviciu.

Asupra fondului cauzei, raportat și la motivele invocate de reclamantă în susținerea contestației, Curtea reține punctual următoarele aspecte:

În ceea ce privește neretroactivitatea, după cum s-a statuat prin D. nr. 29 din (...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, nu pot fi primite criticile potrivit cărora L. 1. încalcă flagrant principiul neretroactivității legii, prevăzut în art. 15 alin. 2 din C., prin prisma faptului că actul normativ menționat a făcut obiectul controlului de constituționalitate a priori, exercitat în temeiul art. 146 lit. a din C., Curtea Constituțională pronunțând deciziile nr. 871 din 25 iunie 2010 și, respectiv, nr. 873 din 25 iunie

2010, publicate în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010.

Jurisprudența anterioară a C. Constituționale în materie nu poate fi reținută de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de recurenți.

Astfel, prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010 Curtea Constituțională a statuat faptul că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. 2 neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 dreptul de proprietate privată, art. 47 nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. 2 lit. f privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.

De asemenea, prin D. nr. 873 din 25 iunie 2010 s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a, b, d - i și art. 2-12 din L. nr. 1., privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, fiind analizată din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din C. raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53

(restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.

Totodată, s-a constatat că dispozițiile art. 1 lit. c din aceeași lege (la data formulării obiecției de neconstituționalitate) sunt neconstituționale, din perspectiva prevederilor art. 124 alin. 3 și art. 132 alin. 1 din C. (referitoare la statutul judecătorilor și procurorilor).

Astfel, în D. nr. 871/2010 se reține că „având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. 2 din C.. Relevantă în acest sens este și D. nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, în care s-a statuat că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare".

Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. 2 din C., textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, L. privind instituirea unor măsuri în domeniulpensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita";.

Întrucât, în prezenta cauză retroactivitatea L. 1. se invocă numai în raport de dispozițiile art. 15 alin. 2 din C., Curtea de A. apreciază că această analiză excede competențelor sale întrucât ar însemna să efectueze un control de constituționalitate, care se poate realiza numai de Curtea Constituțională, potrivit art. 1 alin. 2 din L. nr. 47/1992, republicată. De altfel, deciziile C. Constituționale sunt obligatorii și (așa cum s-a arătat anterior) instanța de contencios constituțional s-a pronunțat cu privire la acest aspect.

Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziilor C. Constituționale, precum și al considerentelor acestora, în limitele controlului de constituționalitate, instanța de judecată nu este în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii din perspectiva C.i europene a drepturilor omului impunându-se în mod distinct, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Astfel, în jurisprudența C. E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. 1 din C., ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, în care Curtea E. a statuat în sensul că puterii legislative nu îi este interzis să reglementeze, prin prevederi retroactive, drepturi derivate din legile aflate în vigoare, principiul legalității și noțiunea de proces echitabil consacrată de art. 6 excluzând, cu excepția motivelor convingătoare de interes public, doar amestecul legislativului în administrarea justiției menit să influențeze rezolvarea juridică a unei dispute, ceea ce nu este cazul în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza L. nr. 1., întrucât în cursul judecării acestei plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului.

Referitor la nediscriminare, așa cum s-a statuat de Înalta Curte de Casație

și Justiție în D. nr. 29 din (...), instanța de drept comun nu poate face reevaluări în temeiul art. 16 din C., iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. 3 și art. 132 alin. 1 din C., iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.

În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații identice) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. Constituționale.

Analizând ingerința S. prin prisma prevederilor art. 1 din Primul Protocol la

C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se constată că în numeroase decizii Curtea E. a reținut că dreptul la pensie intră subprotecția art. 1 din Protocolul nr. 1, ca drept de a primi o prestație socială (C.

Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie

2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, paragraf 71), C.

Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004, paragraf 39).

În jurisprudența organelor C.i, noțiunea de „. de proprietate"; semnifică preluarea completă și definitivă a unui bun, titularul dreptului asupra acelui bun nemaiavând posibilitatea exercitării vreunuia dintre atributele conferite de dreptul pe care îl avea în patrimoniul său. Astfel, în C. Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei (paragraf 48), s-a statuat că pierderea unei pensii complementare nu constituie o ingerință de tipul „. de proprietate";, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1. În mod similar a statuat Curtea E. a D. O. și în cauzele Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, (paragraf 71) sau Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (paragraf 40).

De asemenea, Curtea E. a reținut în C. Kjartan Asmundsson contra Islandei

(paragraf 39) următoarele: „totuși, chiar dacă art. 1 din Protocolul adițional garantează persoanelor dreptul la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, acest lucru nu poate fi interpretat ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum";.

În C. Keckho contra Ucrainei din 8 noiembrie 2005 (paragraf 23) Curtea E. a considerat că este la libera apreciere a statului să stabilească ce beneficii sunt plătite persoanelor din bugetul de stat. S. poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, prin modificări corespunzătoare ale legislației. Totuși, din momentul în care o dispoziție legală în vigoare prevede plata anumitor beneficii și condițiile legale sunt îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, să refuze plata acestora, atâta timp cât acele dispoziții legale sunt încă în vigoare.

Curtea de A. constată că prin L. nr. 1. nu s-a suprimat dreptul la pensie al reclamantei, astfel încât nu se poate reține că a existat o privare de bun, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 și, drept urmare, neacordarea unei despăgubiri pentru suma cu care s-a diminuat cuantumul pensiei reclamantei ca urmare a intrării în vigoare a L. nr. 1. nu conduce, de drept, la reținerea unei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1.

Prin L. nr. 1. pensiile prevăzute de L. nr. 5. au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar reclamanta care anterior beneficia de o pensie de serviciu, a devenit titulara unei pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei; prin urmare L. nr. 1. reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamantei, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Pentru ca ingerința să nu determine încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O., ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să existe un raport de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele sale de realizare.

Fiind prevăzută de L. nr. 1. transformarea pensiilor de serviciu în pensii de asigurări sociale de stat are caracter legal.

Referitor la calitățile pe care trebuie să le îndeplinească legea, așa cum au fost ele determinate în jurisprudența C. E., respectiv să fie accesibilă, precisă și previzibilă, acestea trebuie examinate din perspectiva marjei de apreciere pe care o are statul în reformarea sistemelor de asigurări sociale.

Din expunerea de motive ce a stat la baza legii, rezultă că motivele care au determinat adoptarea L. nr. 1. sunt: evoluția crizei economice în anul 2009 și extinderea acesteia în cursul anului 2010; respectarea angajamentelor asumate de R. prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale; diminuarea dezechilibrelor bugetare existente și menținereadeficitului bugetar în limite sustenabile; existența unui decalaj uriaș între cea mai mică pensie și cea mai mare pensie plătită de stat generată de apariția unor sisteme speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii și tratamente favorabile unor categorii profesionale; eliminarea discrepanțelor privind contribuția la bugetul asigurărilor sociale și inegalitățile de alocare a resurselor pentru finanțarea pensiilor publice.

Așa cum s-a reținut constant în jurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, în C. Andrejeva împotriva Letoniei din 8 decembrie 2009, par. 83) „statul dispune de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește măsurile economice și sociale de ordin general. Datorită unei cunoașteri directe a propriei societăți și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine poziționate decât judecătorul internațional pentru a stabili ceea ce reprezintă utilitate publică în materie economică sau socială. În principiu, Curtea respectă modul în care statul concepe imperativele de utilitate publică cu excepția cazului în care judecățile emise se dovedesc a fi „în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă"; (a se vedea spre exemplu, N. and Provincial Building Society și alții împotriva Regatului Unit, 23 octombrie 1997, paragraf. 80, et Stec și alții, paragraf 52)";.

De asemenea, Curtea E. a constatat ca nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor in care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (W. c. Poloniei din 8 decembrie 2009, paragraf 59 sau Mellacher c. Austriei din 19 decembrie 1989, paragraf 53). În mod similar, se apreciază că instanța de recurs nu ar putea decât cu depășirea atribuțiilor să constatate că statul ar fi putut găsi sau identifica alte soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivelor de interes public urmărit.

Întrucât reformarea sistemului de pensii, eliminarea inechităților existente în sistem și criza economică și financiară a statului nu sunt „în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă";, Curtea de A. apreciază că ingerința urmărește un scop legitim.

Mai mult, prin D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O. în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva R. a stabilit că „…deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55).

S.ele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și M. și S. c. R., decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232

/11 și 44605/11).

În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.

De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.

În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.

În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.

În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";

În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, Curtea de A. va înlătura criticile reclamantei referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 5..

În cazul concret dedus judecății, pentru a se putea analiza raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, se impune o analiză a pensiei reclamantei, care a fost beneficiara unei pensii de serviciu obținută în temeiul L. nr. 564/2004. În temeiul L. nr. 1. pensiile de serviciu au devenit pensii de asigurări sociale de stat și au fost recalculate utilizându-se algoritmul de calcul prevăzut de L. nr.1..

În concret, Curtea de A. reține că reclamanta a avut o pensie de serviciu în cuantum brut de 1.521 lei, cuantumul brut al pensiei recalculate fiind de 859 lei.

Prin urmare, pensia recalculată a reclamantei nu este mai mică decât pensia medie pentru limită de vârstă în septembrie 2010 în R., care este de 859 lei, ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantei.

Drept urmare, reținând și că în cauză reclamanta nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate, având în vedere și D. nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în care se evidențiază că în raport de jurisprudența C. E. a D. O. este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant, Curtea de A. apreciază în raport de probele administrate în cauză că reclamanta nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit nu ar fi respectat.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art. 312 alin. 1 -3 C.pr.civ. raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., va admite, cu opinie majoritară, recursul declarat cu consecința modificării sentinței atacate în sensul respingerii contestației.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E

Admite, cu opinie majoritară, recursul declarat de pârâta C. J. DE P. S. împotriva Sentinței civile nr. 6593 din 9 decembrie 2010 a T.ui S., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în tot în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta Z. S. în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. S.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 29 februarie 2012.

PREȘEDINTE JUDECATORI

S.-C. B. I.-R. M. C. M.cu opinie separată în sensul respingerii recursului

GREFIER

G. C.

Red.I.R.M/Dact.S.M

2 ex./(...)

Jud. fond: P. A. R.

Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M.

Consider că recursul formulat de C. J. DE P. S. este nefondat, în mod corect prima instanță constatând în cauză încălcarea drepturilor reclamantei garantate de art.1 din Protocolul adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Astfel, reclamanta Z. S. s-a adresat insta nței pentru protegui rea unui drept

de securitate socială, considerând că pensia sa de serviciu era un „., în sensul

jurisprudenței C.E.D.O., pe ca re acesta avea speranța legitimă de a -l primi lunarîn cuantumul stabilit potrivit deciziei nr.49977/(...), în temeiul L. nr.5., pentru o vechime efectivă ca personal aux iliar de specialitate în cadrul instanțelor

judecătorești de 20 de ani .

În cauză reclamanta invocă aspecte ce țin de ingerința S. în dreptul său la un "., în sensul C.i pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale , dar percepția sa certă și, de aici, princi palul său motiv de

nemulțumire și chiar nelămurire cu privire la situația nouă creată în urm a

recalculării este, în primul rând, c ă dre p tul s ău l a pens ie de serv ic iu er a un "dre p t

c âș tig at";, respectiv un drept acordat de o lege în vigoare, prin decizii

administrative ce au rămas definitive și executorii, în temeiul rap ortului de

muncă pe care l -a avut, și care trebuia să fie, în consecință, plătit acesteia, lunar, în continuare, în cuantumul stabilit conform L. nr.5..

Î n acest sens, deși doctrina de drept administrativ subliniază că "nimeni nu

are dreptul să preti ndă m enținerea une i anumite stări nor mative";, voi analiza în

cele ce urmează situația acestui particular, pentru a înțelege și a aprecia dacă, în

urma modificării legislației pensiilor, în anul 2010, acesta e ra sau nu îndreptăți t

să se bucure în continuare de b unul său.

Astfel, în cadrul jurisprudenței sale, de ex. în C. W. împotriva Poloniei (cererea nr.18176/05), Curtea EDO a reținut că "de fapt, Curtea a acceptat posibilitatea de a efectua reduceri ale drepturilor la prestații de securitate socială în anumite împrejurări"; și că "a observat influența pe care o poate avea trecerea timpului asupra existenței juridice și a caracterului prestațiilor de securitate socială";.

În aceeași cauză s-a mai reținut că: "Acest lucru se aplică atât amendamentelor aduse la legislație care pot fi adoptate ca răspuns la schimbările societale și care dezvoltă puncte de vedere despre categoriile de persoane care necesită asistență socială, cât și evoluției situațiilor individuale.";

Totuși, prin aceeași hotărâre, s-a mai reținut faptul că: "Abordarea C. privind art.1 din Protocolul nr.1 ar trebui să reflecte realitatea modului în care protecția socială este în prezent organizată în cadrul statelor membre ale C. Europei"; și că: "În statul modern, democratic, multe persoane particulare sunt, pentru toată viața sau pentru o parte din aceasta, complet dependente de prestațiile de asigurări sociale și de protecție socială pentru supraviețuire. Multe sisteme interne recunosc că astfel de persoane particulare necesită un grad de certitudine și de securitate și prevăd prestații care trebuie plătite- în urma îndeplinirii condițiilor de eligibilitate- de drept (a se vedea Stec și alții).";

Percepția reclamant ei asupra dreptului său la pensie de ser viciu ca fiind u n

drept câștigat și, de aici, con siderarea măsurii de recalculare a acestei pensii - de fapt, astfel cum vom argumenta în cele ce urmează, de eliminare a pensiei sale de serviciu și de schimbare totală a statutului său, de acordare a unui alt tip de pensie, pe care acesta nu l-a solicitat- ca fiind un act abuziv al S., trebuie privită

în primul rând, prin prisma modului în care, realitățile istor ice privind protecția

socială în țara noastră, i -au creat acestui particular convingerea fermă că se poate baza pe un venit din pensie într-un anumit cuantum, legal stabilit, de un act normativ în vigoare.

Astfel, în primul rând, în țara noastră, încă din anul 1902, toate legilecare au reformat sistemul de pensii au prevăzut că, deși cadrul normativ a suferit modificări, în multe cazuri, însemnate, drepturile de pensie, pe care aceste

reglementări le numesc chiar "câștigate";, se mențin în plată.

Astfel, L. generală de pensiuni din ( ...), cu modificăril e din 1904 și

1906, care a constituit, la rândul său, o reglementare reformatoare și unificatoare a siste mului de pensii, a prevăzut, la capito lul ". transitorii";, în art.56 că: "Pensiunile deja constatate și înscrise în virtutea legilor

anterioare, precum și a statutelor căilor ferate, fie că titularii și -au exercitat

sau nu drepturile, vor continua să fie servite conform titl urilor ce posedă cei

în drept și cu reținerile ce li se făceau în virtutea legilor anterioare

promulgării acestei legi";.

Aceleași dispoziții tranzitorii privind păstrarea drepturilor de pensie

câștigate regăsim și în art.54 din L. generală de pensiuni republicată la data

de (...).

De asemenea, L. pentru unificarea asigurărilor soci ale din (...) a

prevăzut, în art.127 că: "Drepturile câștigate până la punerea în aplicare a

prezentei legi, ale pensionarilor, se respectă în ce priveșt e pensiunile lor de

bază.";

L. asigurărilor sociale din (...) prevedea, de asemenea, la capitolul ".

transitorii";, în art.319 alin.3, că: "Drepturile de pensie stabilite potrivit

diferitelor legi de asigurări sociale p ână la punerea în aplicare a legii d e

față, se respectă";.

Art.59 din L. nr.292/1959 privind dreptul la pensie în cadrul

Asigurărilor Sociale de S., prevedea că: "Pierd dreptul la pensie și la ajutor

social acele persoane care, pînă la 23 august 1944, au desfășurat o activitate

antidemocratică, reacționară, potrivnică intereselor poporului, acei care au

militat și au avut un rol activ în introducerea dictaturii militar -fasciste,

precum și acei care manifesta atitudine dușmănoasă fata de regimul democrat-popular";.

Prin L. nr.27/1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat și

pensia suplimentară, s-a prevăzut , la art.76, că: ". sau ajutorul social

stabilite pe baza unei decizii rămase definitive nu pot fi anulate decît în

situațiile prevăzute la art.56, și nici r evocate."; Situațiile de la art.56 din legeaveau în vedere persoanele care și-au provocat invaliditate în mod voit, însă numai în ceea ce privește dreptul la pensie sau la ajutor social decurgând din această invaliditate și pe cei condamnați pentru uciderea sau cauzarea invalidității susținătorului, numai în ceea ce privește drepturile de asigurări decurgând de pe urma acestui susținător decedat.

Potrivit art.87 din L. nr.3/1977 privind pensiile de asigur ări sociale de

stat și de asistență socială, "P.le și ajutoarele sociale stabilite pînă la

data prezentei legi, se mențin în continuare, atît timp cît sînt îndeplinite

condițiile în baza cărora au fost acordate.";

L. nr.1. privind sis temul public de pe nsii publice și alte drepturi de

asigurări sociale, prevedea, de asemenea recalcularea pensiilor cuvenite conform

leg isl aț ie i an ter io ar e, îns ă, conf or m a rt.180 alin.7, "în situația în care

cuantumul pensiilor, stabilit conform alin.6, este mai mic decât cel stabilit

în baza legislației anterioare, se păstrează în plată cuantumul avantajos";.

D in an al iz are a aces tor d ispoz iț ii leg ale, rezul tă c ă recl aman ta ș i, de al tf el toț i

pens ion ar ii d in R., ave au to ate d atele c are s ă le f or meze conv ingere a f er mă c ă

drep tur ile lor de pens ie, od ată s tab il ite pr in tr -o dec iz ie def initiv ă, er au c âș tig ate,

putând f i cel mul t rec alcul ate pe al te b aze , index ate, major ate, f ără a f i îns ă af ectat

cu an tu mul pens ie i af late în pl ată, as tf el înc ât, mai mu l t, nu ave au n ic iun ele men t

c are s ă le insp ire u n sen time n t de inc er titud ine pr iv ind pl ata pe v iitor a aces te i

pensii lunare.

M ai prec is, nu cuno ș te au s ă f i ex is tat în R. al te c azur i de d iminu are a

cu an tu mulu i pens ie i af late în pl ată în ur ma punerii în apli care a dispozițiilo r

unui sistem de reformare a pensiilor, c are, în speț ă, cu atât mai mul t, s -a vrut a fi conform pr inc ip iil or ech ităț ii.

În al doilea rând, reclamanta a avut în vedere, tot din privit din

perspec tiv ă is tor ic ă, cadrul normativ ce a reglementat statutul grefierilor și

în care au fost stabilite pensiile funcționarilor judecătorești, prin

reglementări spe ciale, încă din anul 1902.

Astfel, L. de organizare judecătorească din 1 septe mbrie 1890,

prevede a c ă judec ător ii, me mbr ii M.u i P. , grefierii și portăre ii, erau numiți pri n

decret regal, iar cei lalți funcționari judecătorești, pr in de c iz iune min is ter ial ă.

Toate actele normative ulterioare, până în perioada comunismului, respectiv:

L. despre admisibilitatea și înaintarea în funcțiunile judecatoresci,din

1864;Regulamentul pentru organizarea serviciului interior al tribunalelor

și al grefelor și cancelariilor parchetelor tribunalelor, din 1909; Regulamentul privitor la solemnitatea și formele depunerii jurământului de către membrii ordinului judecătoresc și funcționarii grefelor, din 1925; L. pentru organizarea judecătorească din 1925, au prevăzu t în mod cons t ant

c ă grefierii fac parte din „funcțiunile judecătorești";, al ătur i de judec ător i ș i

procurori, grefierul fiind: „. cancelari ei grefei; el are d rept de priveghere

(control) asupra fun cționarilor grefei";.

Mai mult, potrivit art.202 din Decretul-Lege nr.356/1938 privind

org an iz are a judec ătore asc ă, gref ier ilor, por tăre ilor, arh iv ar ilor, reg is tr ator ilor ș i

cop iș tilor, în calitat e de funcționari ju decătorești, l i se apl ic au d ispoz iț iile d in

statutul funcționarilor publici pr iv ind cond iț iile gener ale d e in tr are în serv ic iu ș i

inco mp atib il ităț i, în măs ur a în c are aces te a nu er au con tr are preveder ilor spec iale.

Conform art.223 d in acel aș i ac t nor mativ , prim-grefier ii, grefierii și

ajutoarele de grefieri de la C., precum și grefierii de la tribunale se numeau

în funcție „prin d ecret direct";, iar toți ceilalți funcționari , prin decizie

ministerială.

De asemenea, potrivit art.229 din L. nr.726/1943 pentru organizarea

judecătorească, f uncț ion ar ii judec ătore ș ti er au cons titu iț i în corp de specialitate

auxiliar al organelor puterii judecătorești. Dispozițiunile Codului

funcționarilor publici se aplicau funcționarilor judecătorești, întrucât „nu

erau contrarii"; acestei legi.

În c al itate de f uncțio n ar i publ ic, gref ier ii ave au drep tul l a pe ns ie conf or m L. generale de pensiuni din (...), cu modificările din 1904 și 1906, dispoz iț iile

aces te ia f iind apl ic ab ile tu turor f uncțion ar ilor s tatulu i, c iv il, mil itar i,ecles ias tic i.

Aceleași dispoziții le regăsim și în L. gen erală de pensiuni r epublicată la

data de (...).

Mai mult, prin art.2 lit.a) din L. pentru unificarea asigurărilor sociale

din (...), au fost în mod expres exceptați de la aplicarea dispozițiilor

acestei legi "salariații supuși legii generale de pensiuni";, deci și grefierii.

Acele aș i regle men tăr i, de exceptare a tuturor funcționarilor statului de

la aplicarea prevederilor sale, au ex is tat ș i în L. asigură rilor sociale din (...),

art.6 din acest act normativ pre văzând că nu in tră în asigurare a

obligatorie salariații supuși legii generale de pensiuni.

În ceea ce priveșt e c adrul istoric, t rebuie menționat că în această

perioadă, grefierii aveau o remunerație corespunzătoare statutului lor.

Astfel, conform Decretului nr.523/1868, în timp ce s al ar iu l judec ător de

tribunal era de 333 lei, salariul grefierului, în calitate de funcțion ar, er a de 240 le i.

Potrivit L. pentru organizarea judecătorească din 1 septembrie 1890,

cu modificările din 1891, 1892 și 1896, conform „tabloului de onorariul

membrilor ordinului judecătoresc";, în timp ce s al ar iul unu i judec ător de șed inț ă

la tribun al er a de 50 0 le i, s al ar iul gref ier ulu i, în c al itate de f uncț ion ar, er a de 300

lei.

Pr ac tic, încep ând cu per io ad a co mun is tă, aceș tia ș i -au pierdut calitatea de

f uncțion ar i publ ic i, f iind de no tor ie tate s tatu tul ang ajaț ilor c are nu er au d irec t

productiv i în ace a pe r io ad ă, as tf el înc ât aceș tia au dob ând it u n s tatu t de lucr ător i

ob ișnu iț i, cu o s al ar iz are c are nu mai core spunde a s tatu tulu i r e al de c are aceș tia ar

f i trebu it s ă benef ic ie ze.

De ase mene a, mai tr ebu ie subl in iat c ă, în cond iț iile unu i volu m de activitate

în con tinu ă creș tere, l a n ivelul tu turor in s tanțelor judec ătore ș ti d in ț ar ă, este de

notorietate faptul că schema pers onalului auxiliar de specialitate al

instanțelor și mai ales a grefierilor, a fost întotdeauna subdimensionată,

toț i șef ii/pre șed inț ii de ins tanțe f or mul ând anu al repe tate me mor ii în scopu l

supl imen tăr ii sche melor de person al, p os tur ile aloc ate f iin d îns ă în to tde aun a

insuficiente.

În aceste condiții, pe lângă faptul că grefierul nu mai avea nici

statutul, nici salariul din anul 1890, comparabil, astfel cum am

exemplificat, chiar cu cel al unui judecător, este de notorietate că acesta

a prestat în țara noastră, nu numai munca sa, ci a fost nevoit să

suplinească munca a cel puțin doi, trei grefieri.

Trebuie precizat că datele statistice confirmă fără putință de tăgadă existența acestei situații la nivelul tuturor instanțelor judecătorești, fiind însă deosebit de gravă la nivelul judecătoriilor din orașele reședință de județ, a tribunalelor și a instanțelor din municipiul B., unde, în mod obișnuit, grefierul de ședință intra, alături de judecător, cu aproximativ 100 de dosare pe ședință, de fond sau în căile de atac, în mai multe ședințe pe săptămână, fiind totuși nevoit să efectueze toate lucrările de grefă în termenul prevăzut de regulament.

Acesta, de cele mai multe ori, reușea această performanță, d ar în cond iț iile în

c are dep ăș e a, ș i dep ășeș te ș i as tăz i, în mo d curen t, progr amu l de munc ă prev ăzu t

în con tr ac t, lucr ând ch iar ș i în z ilele de r ep aus s ăp tămân al, f ăr ă a f i re mu ner a t în acest sens.

În acest context, al unui volum de muncă epuizant, trebuie să avem în vedere faptul că gref ier ii lu cr au sub pres iune a r iscur ilor ș i r ăspund er ii lor, pen tru to ate

lucr ăr ile în toc mite , fiind suficientă o simplă greșeală a lor, din neatenție, deexemplu, în timpul redactării unei copii de pe dispozitiv, a eliberării unui certificat, a înscrierii unei mențiuni, pentru a se ajunge la afectarea drepturilor participanților laproces, dar și la sancționarea lor disciplinară.

Nu putem să nu amintim, fiind, de asemenea, de notorietate, cond iț iile

mate r iale în c are aceș tia ș i -au desf ășu r at ac tiv itate a, respectiv l ips a de sp aț ii

corespunz ăto are de mu nc ă în b iro ur i, l ips a de locur i de depoz itare a do s arelor ce se aflau în lucru, fiind ani de zile nevoiți să mânuiască, ca și judecătorii, de altfel, dosare care erau mutate de pe podeaua unui birou în altul, precum și prin arhive, sau prin alte spații cu salubritate precară.

Trebuie să mai menționăm că în toți acești ani, din păcate, la unele instanțe

și astăzi, gref ier ii au ef ectu at z iln ic, pe l âng ă munc a in telec tu al ă, spec if ic ă f uncție i

lor, ș i o munc ă f iz ic ă susț inu tă, f iind nev o iț i s ă urce ș i s ă co bo are s ingur i su te d e

dos are, c u o greu tate apr ec iab il ă . Zeci de ani aceștia nu au beneficiat decărucioarele necesare și normale pentru această activitate și, la cele mai multe instanțe, nici de lifturi, în detrimentul stării lor de sănătate.

Acee aș i s itu aț ie a ex is tat ș i l a n ivelul co mp ar time n telor ins tanțelor ce in tr au

în contact direct cu publicul, la nivelul arh ivelor, a reg is tr atur ilor, unde nu măru l

mar e de dos are in tr ate pe rolul ins tanțe lor, cu corespondența af erentă, înscr ier il e

de c are er au r ăspu nz ător i, sol ic ităr ile jus tiț iab il ilor, ale avo c aț ilor ș i cons il ier ilo r

jur id ic i, au f ost ș i s un t de n atur ă a su pr asol ic ita z iln ic rez is tenț a org an is mulu i

acestora.

Aces te cond iț ii deose b it de grele în c are g ref ier ii ș i -au desf ășu r at ac tiv itate a

a af ectat s tare a de s ăn ătate a mul tor a d in tre e i, c auz a af ecț iun ilor aces tor a f iin d

tocmai activitatea lor profesional ă, cu r iscur ile af eren te , decurgând din

supr asol ic itare, s tres , con tac tul cu jus tiț iab il i, cu deț inuț i, cu ac tele d epuse de c ătr e

aceș tia, cu dos are ve ch i, p ăs tr ate an i de z ile în cond iț ii ins alub re.

De altfel, pentru aceste motive, având în vedere condițiile specifice muncii lor, grefierilor li s-a recunoscut dreptul la spor de risc și suprasolicitare neuropsihică și la sporul de toxicitate, fără ca munca prestată de către aceștia să fie încadrată, însă, conform actelor normative în vigoare, în condiții speciale sau deosebite de muncă.

Prin urmare, spre deosebire de grefierul din celelalte state europene, cu un statut bine definit, cu recunoașterea corespunzătoare a profesiei de către stat, cu un salariu motivant, este de notorietate că S. român practic

s-a sprijinit pe munca acestei categorii profesionale, într-un cadru

legislativ în continuă modificare și reformare, ce a antrenat o creștere

continuă, chiar alarmantă, a volumului de activitate al instanțelor,

solicitându-le acestora eforturi fizice și psi hice susținute, de adaptare și

pregătire continuă, fără a le oferi acestora decât un salariu și un statut

de muncitor calificat.

T oc mai aces te s al ar ii necorespunz ăto are de c are au ben ef ic iat gref ier ii

ins tanțelor ș i p arch e telor în mare a major itate a per io adei active, prin ignorarea

vo ită a s tatu tulu i l or de f uncțion ar i ai s tatulu i, a de ter min at, în prezen t, l a

rec alcul are a pens iilo r lor po tr iv it pr inc ip iulu i con tr ibu tiv ităț ii, s tab il ire a unor p ens ii

de as igur ăr i soc ial e deoseb it de reduse, în r apor t c u ef o rtur ile re ale depuse de c ătr e

ace as tă c ategor ie de prof esion iș ti pen tru b unul mers al jus tiț ie i în R..

Ace as tă s itu aț ie, s-a perpetuat pân ă în anul 2004 , când a fost

reconsiderat statutul acestei categorii de personal, cu o creștere progresivă a

remunerației acestora și reglementarea dreptului lor la pensie de serviciu.

Astfel, guvernanții și legiuitorii din 2004, au considerat că personalului auxiliar al instanțelor i se cuvine, ca o recunoaștere a importanței profesiei și a eforturilor depuse, un statut aparte, ce cuprinde responsabilitățile, interdicțiile și incompatibilitățile specifice acestei funcții, dar și drepturi pe măsură, care să-i situeze într-o situație cât de cât comparabilă cu colegii acestora din țările europene, drepturi salariale propriu-zise și alte drepturi remuneratorii, printre care și pensia de serviciu.

Cu siguranță acest din urmă drept, pentru motivele arătate anterior, nu a fostniciun moft, niciun drept acordat în scopuri electorale, ci, practic, un beneficiu

c âș tig at în ur ma mu n c ii pres tate în cond iț iile an ter ior amin tite , c a o recuno aș tere ș i

to tod ată, o co mpens aț ie pe c are S. ro mân a acord at -o acestei categorii profesionale,

pe ef ortur ile c ăre ia s -a spr ijin it în ac tiv itate a de înf ăp tu ire a ju s tiț ie i, f ăr ă a r ăspl ăti

corespunz ător munca sa.

Astfel, prin art.1 din L. nr.5., s-a prevăzut că, în înfaptuirea actului dejustitie, munca personalului auxiliar de specialitate constituie un sprijin pentru judecatori si procurori, competenta acestei categorii de personal și îndeplinirea corectă a sarcinilor care le revin, jucând un rol important în buna desfășurare a întregii activități a instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea.

Conform art. 68 alin.1,2,3 din L. nr.5., personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum este prevăzut la art. 3 alin. (1), cu o vechime de cel puțin 25 de ani în specialitate, beneficiază, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de salariul de bază brut lunar și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

De pensia de serviciu prevăzută la alin. 1 beneficiază, la împlinirea vârstei de 60 de ani, și personalul auxiliar de specialitate cu o vechime în specialitate între 20 și 25 de ani, în acest caz cuantumul pensiei fiind micșorat cu 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1) pentru fiecare an care lipsește din vechimea în specialitate integrală.

Potrivit alin.5 din aceeași lege , de prevederile alin.1,2 și 4 beneficiază,la împlinirea vârstei de 60 de ani, și personalul aux iliar de specialitate al

instanțelor judecătorești, al parchetelor de pe lângă acestea, al fostelor notariate de stat, precum și al fostelor arbitraje de stat sau departamentale,pensionat anterior intrării în vigoare a prezentei legi, care beneficiază de pensie în sistemul public și care îndeplinește condițiile pentru acordarea pensiei de serviciu. În acest caz, pensia de serviciu se stabilește dintr-o bază de calcul egală cu salariul de bază brut lunar pe care îl are personalul auxiliar de specialitate în activitate în condiții identice de funcție, vechime și nivel al instanței sau parchetului unde a funcționat înaintea eliberării din funcțiade personal auxiliar de specialitate și sporurile, în procent, avute la data eliberării din funcție.

În al treilea rând, reclamanta a avut în vedere, în formarea convingerii

s ale c ă pens ia de serv ic iu es te un drep t c âș tig at, f ap tul c ă, atât la data

adoptării L. nr.1. , a H. nr.737/2010, cât și la data emiterii deciziei

administrative nr.49977, de „. a pensiei sale din data de (...), dispozițiile

L. nr.5. privind a ceastă categorie d e pensie de servic iu erau în vigoare,

fiind abrogate abi a după jumătate d e an de la data int rării în vigoare a L .

nr.1., respectiv la data de (...).

Pr ac tic, ne abrog ând, pr in L. nr.1., aces te d ispoz iț ii ale L. privind statutul

person alulu i aux il iar d in c adrul ins tanț elor judec ătoreș ti d in anul 2004, chiar legiuitorul a recunoscut beneficiarilor acestor pensii u n drept câștigat, c el

care le conferea statutul de pensionar din serviciul auxiliar al instanțelor

judecătorești, consider ând c ă în aces t f el, măsur a lu ată v a ap ăre a do ar c a o

reducere pr in rec alcu l are a cu an tu mulu i p ens ie i, de ter min ată de in teresul publ ic, ș i

nu c a o af ectare su bs tanț ial ă ș i irev oc ab il ă/per manen tă a drep tulu i aces tor a, în

sensul el imin ăr ii pen s iilor de serv ic iu.

În acest context, intimata-reclamantă a suferit, prin decizia nr.

49977/(...), o inge rință esențială î n drep turile sale, nu numai prin

diminuarea cuantumului pensiei sale, ci, mai ales prin pierderea calității,

a statutului de pensionar din serviciul auxili ar al instanțelo r

judecătorești, în c ondițiile în care, prin dispozițiile L. nr.5. îi fuses e

recunoscut, încă din anul 2008, acest drept la pensie de serviciu și, mai

mult, această lege mai era în vigoare la data emiterii acestui act.

Se constată în acest sens și faptul că L. nr.1. a prevăzut că pensiile stabilite anterior datei de (...), devin pensii în înțelesul acestei noi legi și vor fi recalculate într-un anumit termen, dar a dispus aceste măsuri în condițiile în care legile în baza cărora au fost acordate drepturile la pensie (L. nr.3/1977, ș.a.) erau abrogate, prin chiar dispozițiile sale.

Observând și acest aspect, respectiv că, prin dispozițiile L. nr.1., nu a fostabrogată L. nr.5., intimata, în mod justificat, se prevalează de statutul său de pensionar din serviciul aux il iar al ins tanț elor judec ătoreș ti , pe care-l avea nu numai la data recunoașterii dreptului la pensie, ci și la data recalculării pensiei sale, pe data de (...).

În acest sens, potrivit disp.art.16 alin.1 și 2 din L. nr.24/2000republicată și actualizată privind normele de tehnică legislativă, se prevede,sub titulatura ";ev itar e a p ar alel is melor";, că:

„În procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorașireglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativori în două sau mai multe acte normative.

În cazul existenței unor paralelisme acestea vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice.";

De asemenea, conform art.14 alin.1 din același act normativ, reglementările de același nivel și având același obiect se cuprind, de regulă, într-un singur act normativ.

Potrivit disp.art.17 din L. nr.24/2000 republicată și actualizată, „Învederea asanării legislației active, în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative se va urmări abrogarea expresă a dispozițiilor legalecăzute în desuetudine sau care înregistrează aspecte decontradictorialitate cu reglementarea preconizată.";

Acest articol se corelează cu art.65 alin.3 din L. nr.24/2000, ce prevedecă: „În vederea abrogării, dispozițiile normative vizate trebuie determinateexpres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prinmenționarea tuturor datelor de identificare a acestora.";

Prezumția că anumite norme au făcut obiectul modificării,

completării sau a brogării lor implic ite es te pos ib il ă, co nf or m art.67 alin.1

din aceeași lege, doar în cazuri deosebite, în care la elaborarea și

adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, îns ă în speț ă nu n e pu te m af la în prezenț a unu i ase mene a caz, deoarece la adoptarea L. nr.1., legiuitorul a avut în vedere tocmai categoriile de

perso ane c are benef ic iaz ă de pens ii în te me iul unor leg i spe c iale, ac te nor mative

pr in tre c are se af lă ș i L. nr.5..

De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Curtea E. a D. O. în cauze recente, respectiv C. F. M. și A. G. S. contra R., în cereri ce priveau măsuri luate de către S. Român în aceeași perioadă, respectiv prin L. nr.118/2010, în sensul diminuării salariilor personalului bugetar cu 25%, în sensul că: „Totuși, atunci când o dispoziție legală este în vigoare și prevede plata anumitor beneficii, iar condițiile stipulate sunt respectate, autoritățile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atâta timp cât dispozițiile legale rămân în vigoare.";

D. în ceea ce privește măsura dispusă prin L. nr.118/2010, Curtea EDO a

reținut că nu ne a flam în situația prezentată mai sus, considerând că pentru lunile iulie-decembrie 2010 salariul rec lamanților era cel s tabilit prin această

lege, aceasta fiind considerată legea în vigoare, nu aceeași este situația în speță,

în care L. nr.1. nu a prevăzut doar reducerea pensiilor de serviciu cu un anumit

procent, ci a anulat practic dispozițiile L. nr.5., lege în vigoar e, eliminând dreptul

reclamantei la pensi e în serviciul auxilia r al instanțelor jude cătorești,la statutul de pensionar în acest sistem, cu toate drepturile aferente, actuale și viitoare.

În speță, decizia contestată, nr.49977/(...), prin care a fost stabilită reclamantei o pensie de 859 lei, a fost emisă în temeiul L. nr. 1. care, la art. 1 lit.c), prevedea că, la data intrării în vigoare a legii, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, devin pensii în înțelesul L. nr. 1., iar la art. 3, ca aceste pensii „stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată ";, se calculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de L. nr. 1..

Chiar prin textul art . 3 din L. nr. 1., legi uitorul precizează c ă ace ste pensii

speciale sunt prevăzute de lege, fiind ". potrivit prevederilor legilor cu caracter

special"; și sunt „cuvenite";.

Consider că primea ză în cauză sublini erea unor aspecte particulare ale pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor

judecătorești.

Aces te aspec te spe c if ice, d ar de o deoseb ită imp or tanț ă, în cerce tare a

inger ințe i S. în drep tul recl aman te i, sun t ur măto arele :

I. pensia de serviciu stabilită în temeiul art. 68 din L. nr.5., era un

drept de securitate socială pe care legea l -a acordat acesteia, având în

vedere cele prev ăz u te în art.59 din L. nr.5., în sensul că: "stabilirea drepturilor si indatoririlor personalului auxiliar se face ținandu-se seama de locul si rolul acestuia in desfasurarea activitatii de justitie, de raspunderea si complexitatea fiecarei functii, de interdictiile si incompatibilitatile prevazute de lege pentru persoanele care sunt incadrate in institutiile publice.";

II. Riscurile sociale acoperite prin acest drept de securitate socială, pensia de serviciu, nu au fost decât în ultimă instanță p entru bătrânețe, ci,

în primul rând, de natură economică și psihologică.

Prin urmare, riscurile sociale pentru care s-a considerat necesară stabilirea pensiei de serviciu a reclamantei au fost riscurile activității de

personal aux iliar al instanțelor judecătorești, cu toate responsabilitățile,

privațiunile, interdicțiile și incompatibilitățile acestei profesii, precum și

pierderile de venituri ca urmare a pensionării din acest sistem.

III. În cauză, ingerința în dreptul intimatei la pensie este unaesențială, având în vedere atât faptul că tipul de prestați e de care benefici a

aceasta, pensia de serviciu, a fost asimilată de către normele comunitare

noțiunii de „., cât și faptul că perioada de 2 ani, în care a beneficiat de

acest drept, precum și lipsa absolută de previzibilitate a măsurii luate, a u

fost de natură a cr ea convingerea fer mă a reclamantei că se poate baza p e

un anumit venit lunar, cu acest titlu.

IV. Instanțele de contencios administrativ, sesizate cu suspendarea

executării și anularea H. nr.737/2010 privind metodologia de recalculare

a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art.1 lit.c -h din L. nr.1., au

pronunțat hotărâri de suspendare a executării aces tei hotărâri și de

anulare a acestui act normativ, hotărâri cu efect erga omnes, constatând

cauze de aparentă de nelegalitate, re spectiv de nelegali tate a dispozițiilor

acestui act norma tiv în baza căruia a fost emisă dec izia contestată în

cauză.

V. În cauză nu se poate reține că intimata „. două tipuri de pensii,

respectiv pensia din sistemul public de asigurări sociale și cea plătită di n bugetul de stat, ci beneficia de un unic drept de pensie, cel la pensie de serviciu.

Reclamantei i s-a stabilit astfel, prin L. nr.5., un unic drept la pensie, cel la pensie de serviciu, c ele două component e ale acestuia privin d doar sursa din car e s-a convenit ca acestea să fie plătite , astfel încât statul și-a asumat obligația ca partea din pensia de serviciu care depășește nivelul pensiei din sistemul public să fie suportată din bugetul de stat.

I. Argumentarea primului aspect specific al "recalculării"; pensiei de serviciu a reclamantei.

Chiar prin E. de motive a L. nr.5. s-au reținut următoarele:

Adoptarea L. privind organizarea judecătorească și a statutului

magistratului au cr eat cadrul pentru consolidarea indepe ndenței justiției ca putere în stat - in dependența funcțională, cât și a inde pendenței membrilor

corpului magistraților - independența personală.

„Pe lângă adoptarea acestor acte normati ve, în contex tul înfăptuirii

reformei justiției î n R., și având în v edere evoluțiile ca re se manifestă tot

mai pregnant pe pl an european în ace st domeniu, a apăr ut necesară crearea

cadrului pentru o mai bună desfășurare a activității personalului aux iliar de

specialitate de la instanțele judecătorești și parchetele de pe lângă acestea.";

De asemenea, în E. de motive a L. nr.17/2006, ce a modificat L. nr.5.,

inclus iv în c ee a ce p r iveș te modul de aco rd are a pens ie i de s erv ic iu, s -a reț inu t c ă

adoptarea aceste i le g i a ap ăru t c a f iind neces ar ă pen tru „re alizarea unui sistem

judiciar independ ent, imparțial, c redibil și eficient , ce reprezintă o

condiție necesară pentru supremaț ia legii și a prin cipiilor statului d e

drept";, pre mise ce au s tat l a b az a adop tăr ii H. nr.232/2005 privind aprobarea

Strategiei de refor mă a sistemului ju diciar pe perioada 2005 -2007 și a P.

de acțiune pentru implementarea acestei strategii.

Pentru adoptarea acestei legi, Consi liul legislativ și -a dat avizul favorabil, arătând că interven ția legislativă vizează „….. garantarea

independenței prin asigurarea remunerației adecvate a categoriilor d e

personal aux iliar ale instanțelor judecătorești și parchetelor. Este de

semnalat că asigurarea salarizării corespunzătoare a fost un angajament asumat de R. la C.-„. și A. I., în cadrul negocierilor pentru aderarea la U..

Această lege a fost adoptată și cu avizul favorabil al C. pentru buget,

finanțe și bănci.

II. Motivații privind specificului ri scurilor sociale a coperite prin

pensia de serviciu de care beneficia intimata.

Pensia de serviciu a fost stabilită de către legiuitor, pe lângă

riscurile specifice activității, menționate anterior, și în considerarea

interdicțiilor și incompatibilităților care au afectat drepturile

reclamantei în perioada de activitate.

Astfel, potrivit art. 77 alin.1 din L. nr.5., functia de grefier esteincompatibilă cu orice alte functii publice sau private, cu excepția funcțiilor didactice, iar conform alin.2 din același articol, grefierilor le este interzis: să desfășoare activități comerciale, direct sau prin persoane interpuse; să desfașoare activități de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură; să aibă calitatea de asociat sau de membru in organele de conducere, administrare ori de control la societăți civile, societati comerciale, inclusiv la banci sau la alte instituții de credit, societăți de asigurare ori financiare, companii naționale, societăți naționale sau regii autonome; să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic.

Nu se poate reține că în țară ar fi intervenit schimbări majore în ceea

ce privește statutul categoriei de personalul din care făcea part e

reclamantul, care să transforme aceste drepturi, în doar câțiva ani de la

consacrarea lor legislativă, în pensii inechitabile în ansamblul sistemului depensii.

Practic, se constată că raționamentele avute în vedere la data stabilirii

pensiilor speciale prin lege, ce au fost analizate de către Curtea Constituțională de-a lungul anilor, a ceasta apreciind că drepturile stabilite pr in actele normative

speciale nu repr ezintă privilegii, ci doar compen sații parțiale al e

inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale (decizia nr.

20/(...)), se mențin neschimbate și în prezent.

Se mai reține în acest sens că, tot Curtea Constituțională , prin decizianr.279/2006, anali zând sesizarea de n econstituționalitate a dispozițiilor privin d

pensiile de serviciu ale parlamentarilor, a reținut că acestea nu contravin

dispozițiilor constituționale întrucât, „…nici o prevedere din C. nu im pune

uniformitatea sistemului de pensii. De altfel, nu numai pentru deputați și

senatori, ci și pentru alte categorii socioprofesionale, cum sunt magistrații,

cadrele militare, diplomații și alte categorii - s-au stabilit, prin legi speciale, sisteme derogatorii de la sistemul general de pensii. D., în toate aceste cazuri,

nu este contrară p revederilor art.16 din C. și se justifică prin specificitatea

activității acestei categorii socioprofesionale.";

III. Argumente în s ensul că măsura di spusă a adus ating er e dreptului

reclamantei la pensie de serviciu, calificat de dreptul comunitar ca un „.

de remunerație"; și privind lipsa absolută de previzibilitate a acestei

„recalculări";.

Prin ho tăr âre a d in (...) în c auz a C -262/88, Barber vs.Royal Exchange

Assurance Group, Curtea de Justiție a C. E. a decis că toate formele de pensie

ocupațională constituie un element de remunerație în sensul art.141 din

Tratat.

Această hotărâre a C.J.C.E. a f ost avu tă în vedere l a adop tare a D. 9. a C. din (...), de modificare a D. 8. pr iv ind apl ic are a pr inc ip iulu i eg al ităț ii de tr atame n t

în tre b ărb aț i ș i f e me i în c adrul reg imu r ilor prof esion ale de sec ur itate soc ial ă, as tf el

cu m rezul tă d in pre amb ulul aces tu i ac t co mu n itar.

În conf or mitate cu h o tăr âr ile pronunț ate de Cur te a de Ju s tiț ie în cauza C-

7/93, Bes tuur v an h e t Alge meen burgerl ijk pens ioenf onds vs.G.A.Beune ș i în c auz a

C-351/00, P irkko N ie mi, un s is te m de p ens ie pen tru f uncțio n ar i in tr ă în do men iul

de apl ic are al pr inc ip iulu i eg al ităț ii de r e muner are, în cond iț iile în care sistemul

de pensii se refer ă la o anumită c ategorie de lucrăt ori, prestațiile se

plătesc în baza rel ației acestora de muncă cu angajato rul public, în cadr ul

unui sistem ce f ace parte din sis temul general pre văzut de lege, iar

prestațiile depind în mod direct de vechimea în munc ă realizată și sun t

calculate pe baza ultimului salariu al funcționarului.

Aceste statuări ale C.J.C.E., au fost avute în vedere la adoptarea D. 2. a P.

E. ș i a C. d in (...), as tf el cu m rezul tă d in pr e ambulul aces tu i ac t co mun itar.

Desigur aces te a sun t nor me co mun itare pr iv ind eg al itate a de re muner aț ie

în tre f e me i ș i b ărb aț i în mate r ie de înc ad r are în munc ă ș i de mu nc ă, d ar cons ider

c ă trebuie reținută calificarea, garanțiile și implicit, recunoașterea ca

drept sui generis, izvorând din rapo rturile de muncă sau de serviciu, p e

care Curtea de Ju stiție a C. E. o a cordă drepturilor beneficiarilor unor

asemenea forme de prestații de secu ritate socială, asimilându -le noțiunii

de remunerație, ap reciindu -le ca fiind plătite în ba za rel ației de munc ă al

acestor lucrători c u angajatorul pub lic, drepturile de pensie având ca temei

d ispoz iț iile leg ale ce regle men te az ă ch iar aces te r apor tur i jur id ice.

Astfel cum rezultă din E. de motive a L. nr.97/2008 pentru aprobarea O. nr.100/2007 pentru modificarea și completarea unor acte no rmative în domeniul

justiției, „ R., în calitate de stat membru al Uniunii E., are obligația

implementării, până la 30 septembrie 2007, a D. nr.8. care prevede egalizarea

vârstelor de pensionare între femei și bărbați în cadrul s chemelor de pensii

ocupaționale. Schema de pensionare a magistraților și personalului aux iliar

de specialitate a fo st considerată sch emă ocupațională de reprezentanții C.

E., în sensul directivei amintite, impunându-se astfel egalizarea vârstei depensionare între femei și bărbați.";

De al tf el, și Cur te a E . a D. O., pr in hotăr ârea pronunțată la data de (...),

în cauza Lombardo contra Italiei, a dec is, în leg ătu r ă cu o contestați e

inițiată de un judecător cu privire la pensia pe care era îndreptățit prin

lege să o primească, că statul, "în îndeplinirea acestei obligații nu face uz

de puterea sa discreționară și poate fi comparat, în această privință cu un

angajator privat, parte într-un contract de muncă guvernat de dreptul

privat.";

Î n consecință, coroborând c ele statuate de către Curtea de Justiție de la L.

cu cele reținute de C urtea E. a D. O. în cauza anterior menți onată, dar și în C. F.

M. ș i A. G. S. contr a R., rezultă că dreptul la pensie de serviciu era datorat intimatei în temeiul raporturilor sale de muncă, în calitatea acest eia de grefier,

po tr iv it d ispoz iț iilor L. nr.5., c are er au în v igo are la data emiterii deciziei administrative de recalculare, astfel încât obligația S. trebuia îndeplinită

astfel cum aceast a a fost asumată , respectiv ca orice ". de remunerație"; , iar această obligație nu poate fi considerată ca fiind executată, potrivit principiilor generale ale dreptului civil, decât prin îndeplinirea întocmai a acesteia, nu prin plata unei pensii datorate potrivit principiului solidarității sociale, oricărui sal ariat, în temeiul L. nr.1., în temeiul rap orturilor de asigurăr i sociale.

Faptul că reclamanta beneficia anterior apariției L. nr.5., respectiv din

anul 1990, de o pensie de asigurări sociale de stat, nu prezintă nicio

relevanță în speță , fiind vorba despre două categorii de drepturi distincte, în

ceea ce privește natura acestora.

L. nr.5. a recunoscut, chiar de la adoptarea acesteia, dreptul la pensie de

serviciu și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești , al parchetelor de pe lângă acestea, al fostelor notariate de stat, precum și al fostelorarbitraje de stat sau departamentale, pensionat anterior intrării în vigoare a

prezentei legi, care b eneficiază de pensie în sistemul public , dar care îndeplinește

condițiile pe ntru acordarea pensiei de serviciu, constatând că toate persoanel e

care fac parte din această categorie de personal au lucrat în aceleași condiții

menționate anterior, cu aceleași riscuri, responsabilități, privațiuni,

interdicții și inco mpatibilități, ast fe l încât, cel puțin începând cu data

intrării în vigoare a acestor prevederi, se impune crearea și pentru aceștia

unui nou statut, nediscriminatoriu, ce ar fi trebuit să ex iste dintotdeauna,

prin recunoașterea calității lor de fun cționari judecătore ști, c u remunerație

corespunzătoare îndatoririlor lor, asigurându -le acestora o compensați e pentru lipsa unui interes real al legiuitorului român în acest sens, timp de zeci de ani.

Practic, pentru munca prestată, grefierilor li s -au recunoscut, prin L.

nr.5., o serie de drepturi cu caracter de remunerație, printre care plata

salariului și a altor drepturi, în timpul activității propriu -zise, dar și plata

pensiei de serviciu, după încetarea raporturilor de muncă. Acestor

drepturi le corespunde obligația corela tivă a S., ca angajator, prin

diferitele sale instituții publice, să le plătească, astfel cum acestea au fost

reglementate.

Faptul că tot S. e ra cel care trebui a să plătească at ât pensia de

serviciu, ca element de remunerație, în calitate de a ngajator, cât și o

pensie de asigură ri sociale de stat, în calitate de as igurător, a permis

practic, în speță, confuziunea celor două drepturi și în final, înlocuirea

dreptului reclamantei dobândit în a nul 2008, cu un a lt drept, și care n u

poate constitui o executare a obligației asumate prin legea specială.

Potrivit disp.art.8 din Codul muncii, raporturile de muncă se bazează

pe principiul consensualității și al bunei -credințe. În cauză, intimata și -a

executat cu bună -credință toate obligațiile sale decurgând din rapor turile

de muncă, mai ales cea privind prestarea muncii, în condițiile grele

menționate anterior, având numeroase interdicții și incompatibilități. În

consecință, S. ar e obligația de a -și executa, cu b ună -credință, toate

îndatoririle asumate prin L. nr.5., deci să plătească acesteia, tocmai în

temeiul raportului de muncă pe car e l -a avut, în calitate de grefier cu o

vechime de 20 de ani, pensia de serviciu, astfel cum a înțeles să o

reglementeze prin legea organică, prin dispoziții leg ale mai favorabil e apărute după data pensionării sale în sistemul asigurărilor sociale de stat.

Trebuie subliniat în acest sens, privind caracterul compensatoriu și nediscriminatoriu al dreptului consacrat în favoarea reclamantei prin această lege specială, faptul că, astfel cum am menționat anterior, perioada în

care aceasta a activat în calitate de grefieră, i -a fost clar defavorabilă în

ceea ce privește salarizarea , situație în care S., în c ondițiile în care a

constatat necesitatea reconsiderării statutului acestei categori i de personal,

a apreciat că acesteia i se cuvine un drept la o pensie de serviciu, ca

element de remunerație, prin recunoașterea muncii prestate de către

aceasta, timp de zeci de ani, în calitate de personal aux iliar al instanțelor.

Este cert că un grefier ce își va desfășura activitatea preponderent după anul 2004, va obține lună de lună, în cursul vieții active o remunerație la care reclamanta nici nu putea spera la momentul ieșirii la pensie, cu consecințe asupra nivelul de trai al acestuia și a situației sale la momentul pensionării,astfel încât compensația acordată intimatei cu titlu de pensie de serviciu, a fost pe deplin justificată.

În acest sens, se mai reține că aceasta avea deja dobândit un drept la

pensie de asigurări sociale de stat, care, fiind însă în cuantum mai redus, a optat,

începând cu anul 2008 și i -a fost plătită o altă categorie de pensie, cea specială, prevăzută de o lege ce a urmărit o recunoaștere a statutului pe care l-a avut, în condițiile unei reglementări ce să elimine, cel puțin începând cu această dată, discriminările din cadrul categoriei de personal ce a lucrat în aceleași funcții și condiții de muncă.

Practic, începând cu anul 2008, reclamanta îndeplin ea condițiile

pentru două categorii de drepturi , prev ăzu te, amb ele, de l eg i în v igo are ch iar ș i

l a d ata rec alcul ăr ii d in 2010, respec tiv un drept decurgând din raporturile de

muncă ș i un drept decurgând din rap orturile de asigură ri sociale , drepturi

distincte.

Din acest punct de vedere este lesne de observat că, pentru a-și obține

pensia de asigur ări sociale de st at, stabilită deja din anul 1990 , reclamanta nu mai avea nevoie de nicio recunoaștere din partea statului, respectiv de o recalculare a acestei pensii, aceasta fiind deja recalculată

potrivit „algoritmului de calcul prevăz ut de L. nr.1.";, astfel încât, o asemenea

ingerință în ceea c e privește dreptul s ău la această categ orie de pensie apar e

ca fiind lipsită de cerința esențială a necesității ce trebuie să guverneze orice act administrativ.

Aceasta demonstrează odată î n plus faptul că, prin măsura de

recalculare a pensiei reclamantei potrivit „algoritmului de calcul prevăzut

de L. nr.1."; , s-a dorit și s -a ajuns de fapt la afectarea unui alt drept, al unei

alte categorii de pensie recunoscute de o lege specială aceleiași persoane,

cea de serviciu, în sensul eliminării acesteia.

Consider că în speță sunt aplicabile, din acest punct de vedere,

principiile generale ce guvernează executarea obligațiilor civile, și anume:

Art.1073 din Codul civil în vigoare la data la care recurenta-pârâtătrebuia să își execute obligația, conform căruia creditorul are dreptul de a

obține de la debitor îndeplinirea ex actă a obligației. În caz de neex ecutare

totală sau parțială, sau în caz de ex ecutare necorespunzătoare, creditorul are dreptul la despăgubiri.

De asemenea, art.1100 din același Cod civil, conform căruia „creditorul

nu poate fi silit a primi alt lucru decât acela care i se datorește, chiar dacă

valoarea lucrului oferit ar fi egală sau mai mare.";

Interesul intimatei este, în speță , acela de a obține obiectul specific și

ex act avut în vedere la nașterea raporturilor juridice dintre părți.

În ceea ce privește noul Codul civil, se reține că, potrivit art.1481, încazul obligației de rezultat, debitorul este ținut să procure creditorul uirezultatul promis.

Conform art.1350 alin.1 din Codul ci vil actual, orice pe rsoană trebuie

să își ex ecute obligațiile pe care le -a contractat.

Art.1226 alin.1 Cod civil, prevede că obiectul obligației este prestația la

care se angajează debitorul.

Potrivit art.1270 di n același cod, cont ractul valabil înche iat are putere

de lege între părțile contractante.

Art.1272 Cod civil, prevede că un contract valabil încheiat obligă nu

numai la ceea ce este ex pres stipulat, dar și la toate urmările pe care practicile statornicite între părți, uzanțele, legea sau echitatea le da u

contractului, după natura lui.

De altfel, aceste argumente privind calificarea pensiei de serviciu ca element de remunerație, sunt susținute și de faptul că aceste drepturi nu au fost

prevăzute a fi plătite în totalitate din bugetul asigurărilor sociale de stat, prin legile ce le-au reglementat, ci, în totalitate sau, în cea mai mare parte, din bugetul S., ce apare în acest raport obligațional ca angajator sui generis, chiar art.17 din H. nr.290/2005 stabilind că pensia de serviciu este o categorie distinctăde o pensie de asigurări sociale din sistemul public.

Pentru aceste considerente, apreciez că pensiile de serviciu nici nu

puteau fi integrat e în sistemul pens iilor prevăzute de L. nr.1., a vând în

vedere faptul că, potrivit art.7 d in această lege: „ În sistemul public

prestațiile de as igu r ăr i soc iale reprez in tă venituri de înlocuire pentru pierderea

to tal ă s au p arț ial ă a ven itur ilor, c a u r mare a bătrâneții , invalidității sau

decesului";, ori, pen s ia de serv ic iu a rec l aman te i nu po ate f i înc adr ată în vreun a

d in tre aces te c ateg or ii de pres taț ii, av ând în vedere r isc ur ile soc iale l imitati v

prev ăzu te în aces t ar ticol, întrucât pensia specială a fost acordată acesteia,

prioritar, nu pentru a constitui venit de înlocuire în caz de bătrânețe, ci

pentru acoperirea unor riscuri decurgând din specificul activității prestate

în cadrul instanțelor judecătorești, pentru contribuția adusă de către

aceasta pentru înfăptuirea justiției în S. român.

Având în vedere cele reț inu te de c ătre Cu r te a E. a D. O. în C. F. M. ș i A. G. S.

con tr a R. ș i lu ând în cons ider are d isp. ar t.162 al in.2 d in Codul munc ii republ ic at,

S., în cadrul mar je i s ale de aprec iere, av e a pos ib il itate a, cu respec tare a cond iț iilor

leg al ităț ii, ne ces ităț ii ș i proporț ion al ităț ii, s ă ia, pr in lege, măsur i de d imin u are a

pensiei de serviciu, pe perioada crizei economice, astfel cum a procedat, în calitate

de ang ajator su i ge ner is, pr in L. nr.118/2010, d ar nu s ă e l imine, pr in L. nr.1.,

dreptul la pensie de serv ic iu ș i s ă -l înloc u iasc ă, în f az a exec u tăr ii obl ig aț ie i, cu un

al t drep t, de as igur ăr i soc iale de s tat.

Ace as ta pen tru c ă, as tf el cu m a reț inu t C ur te a E. a D. O. în C. F. M. și A. G.

S. con tr a R., atunc i c ând o d ispoz iț ie leg al ă es te în v igo are ș i prevede pl ata

anu mitor benef ic ii, iar cond iț iile s tipul ate sun t respec tate, au to r ităț ile nu po t ref uza

în mod deliberat plata acestora.

Având în vedere faptul că dreptul la pensie de serviciu își are izvorul

în contractul individual de muncă al reclam antei, în timp ce dreptul la

pensia de asigurări sociale, își are izvorul în contractul de asigurare

socială, consider că intimata în niciun caz nu putea fi lipsită de dreptul la

pensie de serviciu recunoscut de o le ge în vigoare și, c u atât mai mult, n u

se putea ajunge la această finalitate, prin dispozițiile unei legi organice,

dar din domeniul asigurărilor sociale.

Prin urmare, recla manta nu putea fi privată de dreptul la pensie de

serviciu, obținută în temeiul art.68 din legea nr.5., r espectiv la pens ie

calculată potrivit acestei legi atât la momentul cererii de înscriere la

pensie de serviciu, cât și, ulterior, prin actualizare.

Mai trebuie subliniată în acest sens, în primul rând, lipsa absolută de

previzibilitate a măsurii ce a afectat în mod substa nțial dreptul intimatei la pensie de serviciu, ce rezultă cu de osebită claritate din prevederile art. 12 ale O. nr. 1/2010, adoptate cu doar câteva luni înainte de intrarea în vigoare a

L. nr. 1., în aceeași perioadă de criză economică, după adoptarea Legi lor nr.

329/2009 și nr. 330/2009.

Acest articol prevede că: „ În an ul 2010 , măsurile prevăzu te de L. cadru

nr. 330/2009 și de prezenta ordonanț ă de urgență referitoare la reîncadrarea

și salarizarea personalului plătit din fonduri publice, nu vor produce efecte

asupra cuantumului pensiilor militare de stat, pensiilor de stat și pensiilor

de serviciu aflate în plată, și nici asupra ajutoarelor, plăților compensatorii/. acordate la trecerea în rezervă sau la încetarea raporturilor de serviciu.

După data de 1 i anuarie 2010, pensiile și ajutoarele , plățilecompensatorii/. prevăzute la alin. 1 și compensațiile de chirie se stabilesc în

funcție de nivelul și structura bazei de calcul în vigoare la data de (...), fără a f i

afectate de măsurile de reducere a cheltuie lilor de personal prevăzute la art. 10 din L. nr. 329/2009.";

În acest context, trebuie reținut și faptul că, bazându-se pe aceste dispoziții legale, în condițiile lipsei totale de previzibilitate a acestei măsuri de reformare a pensiilor, reclamanta nu a fost în măsura de a -și lua, în

cunoștință de cauză și din timp, măsuri personale de atenuare a riscurilor

diminuării veniturilor sale și ale familiei sale , având în vedere că perioada de

2 ani în care a încasat lună de lună pensia de serviciu, a creat ace steia

convingerea că se poate bizui pe acest venit lunar, orientându -și conduita în

raport cu dispozițiile legale existente.

Mai trebuie amintit aici și faptul că un sistem de reformare ce afectat atât de radical drepturile reclamantei nu a f ost însoțit de o pe rioadă de tranziție

corespunzătoare, care să permită, în condiții de ex ercitare cu bună -credință

a drepturilor tuturor participanților la raporturile juridice, adaptarea

acesteia la noua si tuație creată, ci a fost pus în executare în termen de 30 de zile de la adoptarea H. nr.737/2010, dată în organizarea aplicării L. nr.1..

Astfel, reclamanta este pusă în situația de a suporta sarcina acestei măsuri, în condițiile în care nu i se poate imputa nicio lipsă de diligență în ceea ce privește modul în care aceasta a acționat atât în cursul vieții active, cât și în calitate de pensionar.

Mai trebuie subliniat faptul că, în R., cadrul normativ privind pensiile privatea fost stabilit abia prin L. nr.411/2004, care a intrat în vigoare la data de 1 iulie

2006, iar cel pr iv ind pens iile f acul tative, pr in L. nr.204/2006, dup ă d ata de l a c are ,

în te me iul L. nr.5., p erson alulu i aux il iar de spec ial itate i se r ecunoș te a drep tul l a

pensie de serviciu, iar recl aman ta nu mai ave a c al itate a de s al ar iată.

În condițiile în care legislația ce o privea ar fi prevăzut că dreptul lapensia de serviciu, respectiv partea ce se suportă de la bugetul de stat, seva acorda doar în măsura în care vor exista fondurile necesare finanțării acesteia, desigur că aceasta și-ar fi luat din timp măsuri pentru asigurarea riscurilor pe care le implică diminuarea veniturilor lunare din pensie.

Apreciez că aceste argumente trebuie avute în vedere în aprecierea proporționalității ingerinței S. în drepturile reclamantei.

IV. Motivație privin d aspec tele de apa rență de nelegalita te, respectiv,

de nelegalitate a H. nr.737/2010 constatate, prin hotărâri judecătorești

pronunțate de instanțe de contencios administrativ din țară, hotărâri cu

efect erga omnes.

Astfel, prin sentința civilă nr.491/(...) a C . de A. C.-Secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal s -a dispus sus pendarea executării

acestei hotărâri de guvern și anularea acesteia.

Prin această hotărâre definitivă s-a reținut că, în primul rând, C. europeană pentru apărarea drepturilor omului nu își propune să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (C. Artico împotriva Italiei, 1980).

De asemenea, s-a mai reținut că dreptul la pensie al reclamanților și intervenienților este un „., iar lipsirea de proprietatea unui bun la care se referă dispozițiile din convenție, poate fi justificată numai dacă se demonstrează că a intervenit pentru cauză de utilitate publică și doar în condițiile prevăzute de lege.

Contenciosul administrativ a constatat în acest sens că: „chiar dacă existăun text de lege care pare a justifica poziția pârâtului, nu a fost relevat interesulpublic care ar legitima o asemenea măsură, chiar dacă ar fi luat în considerare contextul economic și lipsa disponibilităților financiare.

Chiar și așa fiind, este discutabil în ce măsură considerentele de naturăfinanciară pot fi opuse reclamantelor, în condițiile în care Curtea E. s-a pronunțat în sensul în care lipsa de fonduri nu poate justifica încălcarea dreptului de proprietate invocat.

În aceste condiții, exigențele unei bune administrații la care are dreptul orice cetățean ar fi și ele încălcate.

Instanța consideră că nu este îndeplinită nici cerința unui just echilibru, reclamanții fiind puși în situația de a suporta o sarcină execsivă și exorbitantă, care nu poate justificată în nici un mod.";

Prin sentința civil ă nr.3811/(...) pron unțată de Curtea d e A. B., Secția

a V.-a de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr.(...), s-a admis

acțiunea formulată de către reclamanți, prin A. N. a P. din Serviciul

Auxiliar de S. al I. J. și al P. și s -a dispus suspendarea executării H.

nr.737/2010, până la pronunțarea instanței de fond.

Prin sentința civilă nr.284/CA/(...), Curtea de A. O., Secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, a suspendat executarea H. nr.737/2010.

Curtea de A. P., Secția comercială, de contencios ad ministrativ și

fiscal, a suspendat executarea H. nr.737/2010, prin sentința nr.16/(...).

Prin sentința civil ă nr.1575/(...), pro nunțată în dosarul nr.(...) a C. de

A. B., s-a dispus suspendarea executării H.nr.737/2010 până la datasoluționării irevocabile a acțiunii de anulare a acestui act administrativ.

Potrivit art.14 alin.4 din L. nr.554/2004, hotărârea prin car e se pronunță suspendarea este executorie de drept. R. nu este suspensiv de executare.

Conform alin.7 al aceluiași articol , suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării.

Mai trebuie mențion at că, Î nalta C urte de Casație și Justiți e, prin decizia nr.38/ (...) pronunțată în recursul împotriva sentinței pronunțate în contencios administrativ privind suspendarea executării H. nr.735/2010 a reținut următoarele:

"Mai este de observat că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta

timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într -un proces de evaluare,din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca

acesta din urmă să nu -și producă efectele asupra celor vizați .";

"…..instanța de control judiciar are în vedere faptul că H. nr.735 din (...) - act administrativ unilateral cu caracter normativ - produce efecte erga omnes, ca

și sentința recurată.";

Prin sentința civilă nr.333/(...) a C. de A. C. -Secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal s -a dispus anularea H. nr.737/2010.

Contenciosul administrativ a reținut, pentru a se pronunța astfel, următoarele:

Dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar pensia unui bun proprietate privată (C. Buchen contra Cehiei din 2002).

În această situație, s-a apreciat că reclamanții își legitimează interesul în invocarea unei valori patrimoniale având semnificația unui drept câștigat, recunoscut și executat de stat în temeiul unei legi speciale, suficient de clară și previzibilă la data pensionării și care i-a permis să-și planifice acțiunile atât petermen lung cât și pe termen scurt pentru sine și familia sa, precum și o anumită manieră de gestionare a bunurilor sale prezente și viitoare.

S-a mai reținut, în ceea ce privește condiția ca ingerința să fie prevăzută de lege, că: „. poate avea însă și un sens mai extins, privind nu doar calitatea legii în vigoare, ci și posibilitatea de a modifica legile pentru viitor, persoanele având astfel un drept la continuitatea acțiunii sale.

Acest drept presupune că statul nu poate încălca încrederea legitimă a persoanelor în continuitatea acțiunii sale.";

În ceea ce privește scopul legitim urmărit, s-a reținut că, „dacă măsurile de recalculare a pensiilor de serviciu ale anumitor categorii de foști angajați din sectorul bugetar în sensul diminuării acestora sunt calificate ca având natura unor măsuri cu caracter excepțional, atunci este cu totul evident că L. nr.1. nu s- ar putea întemeia pe art.53 din Constituția revizuită deoarece lipsește una din cele două caracteristici esențiale, care ar permite evocarea sa, și anume caracterul temporar, limitat în timp, efectul recalculării pensiilor fiind unul definitiv și nu temporar.";

S-a mai reținut că diminuarea pensiilor de serviciu ale reclamanților cu 70-

80% atinge chiar substanța dreptului.

Deși toate aceste aspecte de aparență de nelegalitate, respectiv, de nelegalitate, au fost evidențiate de instanțele de contencios administrativ, acest act normativ în baza căruia s-a recalculat pensia reclamantei și-a produs efectele, în ceea ce privește pensia lunară plătită acesteia, până la data de (...), timp de un an de zile de la data recalculării pensiei, dată la care G. a luat anumite măsuri de înlăturare a aspectelor de nelegalitate sesizate, care nu au fost însă în sensul revocării actelor administrative individuale emise în baza acestui act normativ, cu repunerea particularilor în situația anterioară, deci a repunerii în plata pensiilor de serviciu, ci a adoptării Ordonanței de U. nr.59/2011, care a prevăzut o nouă metodologie de recalculare a pensiilor de serviciu, urmată de emiterea unor noi decizii de revizuire.

Trebuie subliniat în acest sens că, prin expunerea de motive a acestui act, G. a recunoscut că, ingerința sa în drepturile categoriilor de pensionari vizați de ordonanță, printre care se află și intimata, nu a permis instituțiilor implicate realizarea tuturor procedurilor administrative necesare stabilirii drepturilor de pensie într-un mod obiectiv și justificat, fiind necesară încă o etapă de revizuire a cuantumului pensiilor, pentru a se stabili în mod just și echitabil drepturile de pensie.

Pentru aceste motive, prin art.4 din O. nr.59/2011, s-a dispusabrogarea H. nr.737/2010.

Cu toate acestea, măsura radicală, r eformatoare, adopt ată și pusă în

ex ecutare la scurt timp, după două lun i de la adoptarea L. nr.1., și -a produse

efectele prin lipsir ea intimatei de pe nsia de serviciu și acordarea celeilalte

categorii de pensie , în cuantum mult mai redus, timp de un an de zile, pân ă la adoptarea O. nr.59/2011.

Astfel, din preambulul O. nr.59/2011 rezultă că aceasta a fost adoptată:

"având în vedere exigențele subliniate de puterea judecătorească în cadrul controlului jurisdicțional exercitat cu ocazia aplicării L. nr.1., în vederea instituirii unor măsuri legislative pe baza cărora instituțiile implicate să poată realiza toate procedurile administrative necesare stabilirii drepturilor de pensie într-un mod obiectiv și justificat, se impune instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiei, cu respectarea principiului contributivității și egalității, scopul fiind acela de a se stabili în mod just și echitabil drepturile de pensie pe care persoanele vizate de prezenta ordonanță de urgență sunt îndreptățite să le primească, astfel încâtacestea să aibă posibilitatea să identifice și să depună la casele teritoriale de pensii toate documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii activități profesionale.";

Î n ceea ce privește modul de soluționare a recursurilor formulate împotriva

sentințelor de suspendare a executării, respectiv anul are a H. nr.737/2010,

menționate anterior, se rețin următoarele:

Abia la data de (...), prin decizia nr.5960, pronunțată în dosarul nr.(...),

Î nalta Curte de Casație și Justiție s -a p ronunțat asupra rec ursului formulat de

Guvernul României împotriva sentinței civile nr.491/(...) a C. de A. C.-Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în sensul că a admis recursul, a modificat sentința și a respins ca inadmisibilă acțiunea, fără a ne fi, până la data pronunțării hotărârii în prezenta cauză, accesibilă motivarea acestei decizii ainstanței supreme.

R. împotriva sentinței civile nr.333/(...) a C. de A. C.-Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr.(...), are termen de

judecată la Î nalta Curte de Casație și Justiție pe data de (...) .

R. împotriva sentinței civile nr.3811/(...) pronunțată de Curtea de A. B., în dosarul nr.(...), s-a judecat de către Î nalta Curte de Casație și Justiție abia la data de (...), după abrogarea H. nr.737/2010, astfel încât, prin decizia nr.3888, s-a admis recursul formulat de Guvernul României, s-a modificat sentința, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării acestei hotărâri de guvern, ca fiind rămasă fără obiect.

V. Argumentația î n sensul dreptului unitar al recla mantei la pensie

de serviciu.

Potrivit art.14 din H. nr.290/2005 privind aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor de serviciu din L. nr.5., care era în vigoare la data emiterii deciziei de recalculare a pensiei de serviciu, cererea de înscriere la pensie, însoțită de documentația de pensionare și adeverința prevăzută în anexa nr.1, se depune la casa teritorială de pensii în raza căreia își are domiciliul persoana îndreptățită, care calculea ză atât pensia din sistemul public, st abilită conform L. nr.1., cât și pensia de serviciu stabilită

în condițiile legii. Pensia care se ac hită titularului es te pensia cea ma i

avantajoasă.

Art.17 din aceeași hotărâre de guvern stabilește, pe de o parte, distincțiadintre pensia de serviciu și pensia din sistemul public, folosind terminologia „

celor două categor ii de pensii";, iar, pe de altă parte, m odul de finanțare a pensiei de serviciu.

Astfel, conform acestui articol, casa teri torială de pensii em ite o singură decizie în care se î nscriu în mod disti nct cuantumurile c elor două categorii de

pensii, pensia din sistemul public, respectiv pensia de serviciu, precum și

diferența dintre cele două pensii care se suportă de la bugetul de stat.

Mai mult, conform art.68 alin.11, astfel cum a fost modificat prin O.nr.100/2007, partea din pensia de serviciu care depășește nivelul pensiei din sistemul public, pensia de serviciu prevăzută la alin.3 și 10, precum și pensia de serviciu acordată celor care nu îndeplinesc condiția de limită de vârstă prevăzută de nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, se suportă din bugetul de stat.

Se reține astfel că legiuitorul s-a o bligat, prin lege specială ,

plătească din bugetul de stat categoriei de personal din care face parte și

reclamanta, o pensie ce reprezintă de fapt o indemnizație cu caracter

compensatoriu pentru responsabilitățile speciale, riscurile, privațiunile,

interdicțiile și incompatibilitățile cu care aceștia s -au conf runtat în cursul vie ții active.

Considerente avute în vedere în aprecierea încălcării de către S. a drepturilor reclamantei garantate de art. 1 din Protocolul adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, pornind de la aspectele de drept și de fapt specifice evidențiate anterior:

Conform art. 1 din Protocolul adițional la C. pentru apărar ea drepturilor

omului și libertăților fundamentale, „Orice persoană fizică sau juridică aredreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului S.elor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor";.

Potrivit art. 25 din D eclarația Universală a D. O., orice om are dreptul la un nivel de trai care să îi asigure sănătate și bunăstarea lui și a familiei sale, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală, precum și serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de șomaj, boală,invaliditate, bătrânețe.

Art. 17 alin.1 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii E. prevede că:

"Orice persoană are dreptul de a deține în proprietate, de a folosi, de a dispune și de a lăsa moștenire bunurile pe care le-a dobândit în mod legal. Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile și condițiile prevăzute de lege și în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit-o. Folosința bunurilor poate fi reglementată prin lege în limitele impuse de interesul general;

Conform art. 52 alin.1 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii E. „

Orice restrângere a exercițiului drepturilor și libertăților recunoscute prin prezenta cartă trebuie să fie prevăzută de lege și să respecte substanța acestor drepturi și libertăți.

Prin respectarea principiului proporționalității, pot fi impuse restrângeri numai în cazul în care acestea sunt necesare și numai dacă răspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de U. sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți";.

Art. 20 alin. 1 din Constituția R. prevede că dispozițiile constituționaleprivind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a D. O., cu pactele și cu celelalte tratate la care R. este parte.

D. există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția și legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Potrivit art. 8 din De clarația Universală a D. O., orice persoană are dreptulla satisfacție efectivă din parte instanțelor juridice naționale competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce îi sunt recunoscute prin C. sau lege.

Prin considerentele deciziei nr.29/2011, Î . Curtea de C. și Justiție a reținut

următoarele:

"În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de labugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc..";

Conform practicii sale constante ( C. James și alții împotriva Regatului Unit,

Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, M. și alții împotriva Italiei, W. împotriva Poloniei), Curtea E. a D. O. a stabilit că art.1 din Protocolul nr.1 conține trei norme diferite. Prima normă, prevăzută în prima teză a primului paragraf este de natură generală și enunță principiul respectării bunurilor; a doua normă, inclusă în a doua teză a primului paragraf, reglementează privarea de proprietate și o supune anumitor condiții; a treia normă, menționată în al doilea paragraf, recunoaște că statele contractante au dreptul, printre altele, de a reglementafolosirea bunurilor conform interesului general. Cele trei norme nu sunt totuși distincte. A doua și a treia normă se referă la cazuri specifice de ingerință în dreptul la respectarea bunurilor și ar trebui, prin urmare, să fie interpretate ținând seama de principiul general enunțat la prima normă.

În C. Stec și alții contra Regatului Unit, Curtea E. a D. O. a statuat în sensul că atunci când legislația națională îi recunoaște unei persoane un drept la prestație socială, chiar non contributivă, art. 1 din Protocolul adițional la C. este aplicabil.

Potrivit jurisprudenței sale în materia drepturilor sociale (ex. W. împotriva Poloniei), Curtea E. a D. O. a stabilit că în evaluarea ingerinței este important să se ia în considerare dacă dreptul reclam antului de a primi p ensie în cauză a fost

încălcat astfel încât să conducă la o atingere adusă esenței dreptului la

pensie al acestuia.

Aprecieri asupra legalității și necesității ingerinței statului în dreptul reclamantei.

Î n ceea ce privește atitudinea S., în cadr ul ingerinței sale, tr ebuie subliniat

faptul că, deși, astfel cum am menționat anterior, instanțele de contencios

administrativ din țară, prin hotărâri definitive, dar executorii, dar și instanțe de

asigurări sociale, prin hotărâri irevocabile pronunțate în co ntestațiile împotriva

deciziilor individuale de recalculare, au semnalat neleg alitatea măsurii de

recalculare a pensiil or de serviciu, acest a a luat anumite m ăsuri de înlăturare a

situației nelegale creat e abia la data de (...), prin adoptarea O. nr.59/2011.

Însă, chiar și la această dată, S. nu a revocat actul administrativ

individual contestat în cauză, cu repu nerea intimatei în situația anterioară emiterii acestuia.

Trebuie av ut în vede re și contextul î n car e a fost emisă decizi a contestată în

cauză, în care, astfel cum am menționat anterior, dispozițiile L. nr.5. privind pensiile de serviciu, mai erau în vigoare, dar G. pregătea intrarea în vigoare a L. nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care abroga, începând

cu data de (...), dispozițiile acestei legi privind pensiile de serviciu.

Prin decizia nr.38/(...), Î. Curtea de C. și Justiție a reținut că:

„…principiul legalității activității administrative presupune atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.

În doctrina de drept administrativ, se susține că principiul legalității impune trei reguli: existența unei baze legale, obligația de a respecta regulile care reglementează activitatea administrației, precum și obligația de a respecta legile generale, fiind vorba de legile care nu sunt adoptate pentru a guverna activitatea administrației, dar care trebuie avute în vederede către autoritate pentru că ele privesc alte interese pe care trebuie să le ocrotească administrația.";

Astfel, pe lângă aspectele menționate anterior, privind suspendarea și anularea dispozițiilor hotărârii de guvern în temeiul căreia a fost emisă decizia contestată în cauză, consider că un alt aspect de nelegalitate a măsurii dispuse îl constituie faptul că decizia emisă la data de (...), nu reduce doar cuantumul pensiei reclamantei, ci o lipsește pe aceasta de alte importante garanții ce i- au fost acordate prin L. privind statutul personalului auxiliar al instanțelor judecătorești-lege în vigoare la acea dată-cea mai importantă dintre acestea fiind cea privind actualizarea permanentă a pensiei sale în raport cu veniturile unui lucrător comparabil în activitate.

În ceea ce privește legalitatea și necesitatea acestei ingerințe, mai trebuie subliniat că, potrivit art. 20 din L. nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă, elaborarea proiectelor de acte normative trebuie precedată, în funcție

de importanța și co mplexitatea acestora, de o activitate de d ocumentare și analiz ă

științifică, pentru cunoașterea temeinică a realităților economico -sociale care

urmează să fie reg le mentate, a istoricului legislației din acel domeniu, precum ș i

a reglementărilor similare din legislația străină.

Conform art. 6 din aceiași lege , orice proiect de act normativ trebuie să

instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare

stabilitate și eficiență legislativă. Soluțiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate luându-se în considerare interesul social, politica

legislativă a S. Român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor intern e

și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele

internaționale la care R. este parte, precum și cu jurisprudența C. E. a D. O.

Consider că, dacă în cadrul activității de documentare și analiză științifică, în cadrul studiilor d e impact ce se cer a fi întocmite, mai al es în cazul adoptării

unor legi ce tind la reformări esențiale ale sistemului legislativ, cum este L. nr.1., se încerca în faza de proiect a acesteia, recalcularea unei singure decizii depensie, pentru fiecare categorie specială de persoane vizate de măsura luată, prin

luarea în considerar e a tuturor venituril or obținute de pensi onar în perioada de

activitate și a celorlalte elemente specifice de calcul, s -ar fi putut cu ușurință afla

atât durata și dificultă țile unui asemenea proces, cât și cu antumul ce ar putea

rezulta, deci implici t măsura în care o asemenea ingerință era necesară pentru protejarea unor interese publice.

În orice caz, nu s-a r fi ajuns la situați a de a se constata, la un an de la luarea unei măsuri ce se bucură de p rivilegiul prealabilului, de la ingerința

neașteptată în dre pturile reclamantei , printr -o măsură r adicală, că mai este

necesară încă o etapă de revizuire a drepturilor sale de pensie.

Î n acest sens, trebuie amintit că, în C. Pădur aru contra R., Curtea EDO

a arătat că: "odată ce a fost adoptat ă o soluție de căt re stat, ea trebuie

implementată cu o claritate și coerență rezonabile pentru a evita pe cât

posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluții; în această privință,

trebuie subliniat faptul că incertitudinea , fie ea legislativă, administrativă

sau provenind din practicile aplicate de autorități este un factor important ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia conduita statului.";

În realitate, princ ip al a p ierdere a re cl aman te i, în pr iv inț a c ăre ia nu a

ex is tat n ic i cel puț in o in tenț ie de rep ar aț ie d in p ar te a S. ș i c are v a af ecta în timp

evoluț ia pe ns ie i s ale, es te c ă mec an is mul de rec alcu lare a pensiei adoptat în baza

L. nr.1., a H. nr.737 /2010 ș i a O. nr.59 /2011 impl ic ă LIPSIREA SA DE S.UTUL DE PENSIONAR DI N SERVICIUL AUXI LIAR AL I. J., deci și de P. pe care i -o

oferea art.68 alin. 12 din L. NR.5., în sensul ACTUALIZĂRII PENSIEI SALE

DE SERVCIU.

Astfel, conform acestui articol, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar

de spec ial itate, precu m ș i pens iile de ur maș prev ăzu te l a al in.8 -10 se

actualizează ori d e câte ori se majo rează salariul de bază brut lunar al

personalului auxiliar de specialitate în activitate, în condiții identice de

funcție, vechime și nivel al instanței sau parchetului , cu menț inere a nu mai a

sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu. D. în urma

ac tu al iz ăr ii rezul tă o pens ie de serv ic iu mai mic ă, person alul aux il iar de spec ial itate

își poate păstra pensia aflată în plată.

Aceasta constituie o pierdere însemnată pentru intimată, întrucât

aceste dispoziții de protecție socială, aveau menirea de a garanta acesteia

o menținere a pensiei sale la un nivel apropiat venitului avut de un

lucrător în activitate cu aceeași funcție, vechime și nivel al instanței , ori

simplele indexări acordate de căt re S. doar atunc i când mijloacele

financiare îi permit acest lucru, în cadrul sistemului unitar de pensii

publice, vor determina în timp o sc ădere treptată, tot mai accentuată, a

pensiei acestuia în raport cu ultimul venit avut în activitate.

Prin urmare, iată că S., prin decizia de recalculare contestată în

cauză, anulând practic dispozițiile unei legi în vigoare la data emiterii acesteia, respectiv a L. nr.5., drepturi ce decurgeau din calitatea

reclamantei de pensionar din serviciul auxiliar de specialitate al

instanțelor judec ătorești, și care au devenit ina plicabile prin no ua

metodologie de stabilire a pensiei sale, a afectat drepturile acesteia nu

numai la data emiterii sale, ci și pe termen lung, respectiv pentru toată

viața acesteia.

Cu atât mai mult, ingerința în drepturile reclamantei, fără a întruni condițiile legalității, a rămas și se impune a fi sancționată prin anularea deciziei de recalculare.

Practic un act administrativ atât de viciat din toate punctele de vedere, încă de la data emiterii sale, fără a fi necesară în acest sens vreo altă confirmare, chiar dacă aceasta a venit în timp, un act în care, în cadrul marjei sale de apreciere, S. a abuzat de drepturile sale, nu poate fi menținut, nulitatea sa neputând fi acoperită prin alte măsuri luate ulterior de către G., care vor fi analizate în momentul în care vor fi supuse spre cenzurare jurisdicției de asigurări sociale.

Mai consider că și î n ipoteza în care s -ar considera ingerin ța statului ca

fiind prevăzută de lege și necesară, aceasta nu îndeplinește cerința

proporționalității, întrucât atingerea adusă dreptului intimatei a fost de natură a afecta chiar esența acestuia.

În cadrul jurisprudenței sale constante (C. Kjartan Asmundsson contra Islandei, 2004 și Moskal contra Poloniei, 2009), Curtea E. a D. O. a statuat că, în virtutea art. 1 din Protocolul adițional la C., o măsură privativă de proprietate

trebuie să păstreze un echilibru just între ex igențele interesului general al

comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.

Potrivit art.10 din Charta comunitară privind drepturile fundamentale ale muncitorilor, fiecare muncitor al Comunității are dreptul la o protecție

socială adecvată și la prestații de securitate socială la un nivel suficient.

În analizarea acestui criteriu consider că, în cazul reclamantei,

trebuie pornit de l a aspectele eviden țiate anter ior, în s ensul că aceasta n u

este beneficiara unei pensii obișnuite pentru bătrânețe/limită de vârstă și nici al unui ajutor social pentru pensionari, ci al unei pensii acordate de

către S., practic, p entru acoperirea riscurilor profesiei de personal aux il iar

de specialitate al i nstanțelor judecăto rești amintite ante rior, cu interdicțiil e

și incompatibilitățile aferente, pentru cei 20 de an i de vechime în specialitate.

Pentru aceste motive consider că, în verificarea proporționalității

măsurii nu poate fi l uată ca reper, în c azul intimatei, pensia medie lunară pe

economie sau indemnizația socială pentru pensionari, ci, întrucât această

măsură a afectat dreptul acesteia la remunerație, controlul de

proporționalitate trebuie să porneasc ă de la câștigul pe care aceasta l-ar fi

putut obține din m uncă, care, astfel c um rezultă din act ele dosarului, chiar

la nivelul anului 2008, ar fi fost în sumă de 2028 lei, situație în care este

evident că recalcularea pensiei sale la suma de 859 lei, constituie o

sarcină ex c esivă pe care trebuie să o suporte.

Mai trebuie avut în vedere și faptul că politica S. manifestată încă din

anul 2005 în domeniul stabilirii și recalculării pensiilor din sistemul public,

tocmai în temeiul dispozițiilor L. nr.1., în sistemul cărora legiu itorul a înțeles

să încadreze și pensiile de serviciu, avea ca principiu: „la condiții egale de

pensionare pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie ";.

Ori acest principiu, pe lângă faptul că viza doar beneficiarii de prestații

sociale enumerați la art.7 din lege, nu poate însemna egalizarea tuturor pensiilor,

întrucât se raportează chiar la condițiile de pensionare care sunt, în speță

diferite, astfel cum am arătat anterio r, fiind prevăzute î n statutul special al beneficiarului.

Mai consider necesar a fi evidențiat în cauză că, în ceea ce privește această ingerință, chiar fără a avea în vedere și aspectele specifice evidențiate în speță, încă din faza de proiect a legii au fost semnalate neajunsurile acesteia:

Potrivit art.79 din Constituie, Consiliul Legislativ este organ consultativ, de specialitate al P., care avizează proiectele de acte normative în vederea

sistematizării, unificării și coordonării în tregii legislații . El ține evidența oficială alegislației R..

Astfel, prin avizul său transmis c u adresa nr. 87/(...), în procesul

adoptării L. nr. 1. , chiar Consiliul Legislativ a arătat că: „… atât în statele

membre ale Uniunii E., cât și în legisl ația altor state, exi stă și alte categorii

profesionale care beneficiază de sisteme proprii de pension are, în funcție de

importanța socială a muncii prestate, …. ";.

S-a mai menționat prin același act că: „Actualele pensii de serviciu au fost acordate în baza unor legi emise de S. Român, în vigoare în momentul stabilirii. O recalculare a acestor pensii, legal acordate, ar însemna o încălcare de către stat

a propriei legislații , iar a o modifica retroactiv ar avea repercusiuni asupracaracterului de stat de drept";.

S-a subliniat prin același aviz că „Este de relevat, totodată, că există posibilitatea ca un mare număr de pensionari afectați de recalcularea pensiilor să se adreseze instanțelor de judecată, naționale sau internaționale, pentru contestarea diminuării unui drept câștigat, cu șanse de a obține câștig de cauză în procesele respective.";

De asemenea, astfel cum rezultă din considerentele deciziei nr. 873/2010

a C. Constituționale, 86 de judecători prezenți din totalul de 113 judecători

în funcție în cadrul Î. C. de C. și Justiție au votat, în ședința din (...),

pentru adoptarea hotărârii nr.2 a Se cți ilor Unite ale in stanței supreme, de

sesizare a instanței de contencios constituțional cu neconstituționalitatea

dispozițiilor L. nr. 1., în ceea ce privește pensiile de serviciu ale magistraților, dar

cuprinzând și con siderente general e, privind celela lte pensii speciale

vizate de legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor,

apreciind că acestea contravin prevederilor art.1 din Protocolul nr.1 la C.

europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale .

S-a susținut p rin această sesizare că: "…legea criticată impune o pierdere

ireversibilă a pensiei de serviciu, aceasta echivalând cu o v eritabilă expropriere,

aducând atingere art.1 paragraful 2 din Protocolul nr.1 la C. pentru apărarea

drepturilor omului și libertățilo r fundamentale."; și că: "…legea criticată impune o

restrângere cu caracter permanent a exercițiului dreptului la pensie,….";

S-a mai arătat de către autorul sesizării că: "….diminuarea substanțială a

cuantumului pensiil or, determinată de recalcularea acesto r a impusă prin legea

criticată, are drept consecință nerespectarea condiției referitoare la caracterul

rezonabil și proporțional al restrângerii exercițiului dreptului…..";.

Prin aceeași sesizare s -a mai reținut că:

"Totodată, din persp ectiva art.1 din Pro tocolul nr.1 și a jurisprudenței C.

E. a D. O. referitoare la aceste dispoziții, drepturile care decurg din contribuțiile

în cadrul regimurilor de securitate socială, cum este dreptul la pensie, constituie

drepturi patrimoniale, care intră sub protecția ar t.1 din Protocol.

Recunoscând marja de apreciere a statelor în materia legislației sociale,

Curtea E. a D. O. a subliniat obligația a utorităților publice de a menține un jus t

echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei, echilibru care nu este menținut ori de câte ori, prin

diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte o sarcină

excesivă și dispropor ționată. Î ntr -o astfel de situație, există o î ncălcare a art.1 din

Protocolul nr.1 la C., determinată de încălcarea caracterului rezonabil și

proporțional al diminuării drepturilor patrimoniale. (C. Kjartan Asmundsson contra Islandei, 2004, cauza Moskal contra Poloniei, 2009).

Or, diminuarea drepturilor patrimoniale prevăzută de lege a criti cată, cu

consecința pierderii dreptului la pensia de serviciu, impune persoanelor cărora le

este aplicabilă o sarcină excesivă și disproporționată, fără a menține un just

echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei.

Î n ceea ce privește pensiile speciale, jurisprudența C. E. a D. O., în

aplicarea art.1 din Protocolul nr.1, recunoaște și ocrotește pensia stabilită pentru

anumite profesii și nu permite ca acest drept să fie diminuat decât în cazuri

excepționale, cu respectarea principiului proporționalității, ceea ce înseamnă c ă

măsura aplicată să fie justificată de scopul legitim urmărit ( C. Banfield contra

Regatului Unit, 2005).";

De altfel, și Preș edintele Senatului , exprimându-și poziția față de sesizarea de neconstituționalitate formulată de judecătorii Î. C. de C. și Justiție, a arătat, astfel cum s-a reținut în considerentele aceleiași decizii a C. Constituționale, că L. nr. 1. ";impune o pierdere ireversibilă a pensiei de serviciu, aceasta echivalând c u o veritabilă e xprop riere, aducând ating ere art. 1 p aragraf 2

din Protocolul nr. 1 la C. pentru apăr area drepturilor om ului și a libertăților

fundamentale";.

Pentru toate aceste considerente, apreciez că, în cauză, prin măsura luată, dreptul reclamantei de a primi pensia cuvenită a fost încă lcat astfel încât s -a ajuns la o atingere adusă esenței dreptului la pensie al acestuia.

Constatând în cauză încălcarea dreptului reclamantei la un ". în sensul art. 1 din Protocolul adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, consider că nu mai este necesară analizarea încălcării, în speță, a art. 14 din C., cu privire la nediscriminare.

Măsura luată prin L. nr.1., care a afectat drepturile reclamantei, și-ar justifica necesitatea în cauză poate doar printr-o satisfacție temporară a celorlalți pensionari din sistemul public, care însă nu au câștigat nimic din reducereadrastică a pensiilor anumitor categorii profesionale, ci, din contră, pensii ce erau plătite anterior integral sau parțial din bugetul de stat, sunt în prezent achitate doar din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Cu timpul însă, chiar și aceștia își vor da seama de neajunsurile instabilității și insecurității legislative, mai ales în domeniul securității sociale.

Nimeni nu are dreptul să pretindă menținerea unei anumite stări normative, însă or ice cetățean al R. are dreptul la se curitate socială și

juridică , ceea ce presupune ca măsurile luate , mai ales că privesc domeniulprotecției sociale, s ă nu -l pună pe ac esta într-o situați e total, substanțial

disproporționată față de cea în care acesta se afla atât la data când și -a

părăsit locul de muncă, cât și atunci când a optat pentru a -și valorifica

dreptul la pensie de serviciu, în condițiile în care, lipsa de previzibi litate a

măsurii și a unei perioade tranzitorii, nu i -au permis acestuia să ia măsuri

personale necesare de atenuare a riscurilor diminuării veniturilor sale și ale familiei, cu atât mai mult cu cât perioad a îndelungată în ca re acesta a încasat

lună de lun ă pensia de serviciu, a creat acestuia convingerea că își poate

orienta întreaga conduită în raport cu dispozițiile legale ex istente .

Pentru toate aceste considerente, opinez în sensul că se impunea respingerea recursului formulat de C. J. DE P. S. și menținerea sentinței pronunțate de către prima instanță, prin care a fost anulată decizia de recalculare a pensiei de serviciu emisă de către recurentă.

C. M.

Judecător,

Red./Tehnored.:C.M.;

2 ex./ (...).

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 997/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale