Decizia civilă nr. 20/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 20/RC/2012
Ședința publică din data de 15 februarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: C. M.
S.-C. B.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul B. E. împotriva deciziei civile nr. 3648 din 19 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...), privind și pe intimata C. J. DE P. C., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă contestatorul personal și reprezentat de av. B. C., lipsă fiind reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația în anulare a fost declarată și motivată în termenul legal, a fost comunicată și este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Reprezentantul contestatorului depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat,
Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra contestației.
Reprezentantul contestatorului solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată, cu consecința anulării în parte a deciziei atacate și în urma rejudecării în parte a recursului, solicită admiterea în totalitate a căii de atac, respectiv, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii în totalitate a acțiunii introductive, pentru motivele formulate în scris. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A,
Asupra contestației în anulare de față:
Prin cererea înregistrată sub nr.1729/33/(...), contestatorul B. E. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. J. DE P., anularea deciziei civile nr.
3648 din 19 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...).
În motivarea cererii, contestatorul arată că instanța de recurs a omis a observa mențiunea expresă din cuprinsul adeverinței nr.304/2009 eliberată de S. SA B., în sensul că veniturile menționate în acest act sunt de natură salarială.
Se mai arată că veniturile menționate în această adeverință erau realizate în acord global, astfel încât contestatorul era îndreptățit ca acestea să îi fie luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie, astfel cum s-a statuat și de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr.19/2011.
Se arată astfel că, dacă instanța de control judiciar ar fi observat mențiunea înscrisă în adeverință, ar fi putut constata că sunt îndeplinite toate condițiile pentru ca aceste venituri să fie luate în considerare la stabilirea punctajului mediu anual al contestatorului
În drept, se invocă dispozițiile art.318 Cod.proc.civilă.
La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr.(...), în care s-a pronunțat decizia a cărei retractare s-a solicitat.
Analizând contestația în anulare formulată de către contestatorul B. E.,
Curtea constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele motive:
Potrivit art.318 Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Primul motiv prevăzut de art.318 Cod procedură civilă are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință pronunțarea unor soluții greșite.
Textul vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural, deoarece, în caz contrar, s-ar da dreptul părților să provoace rejudecarea căii de atac.
În speță, se reține că instanța de control judiciar nu a omis observarea mențiunii din adeverința nr.304/2009 eliberată de S. SA B., în sensul că veniturile menționate în acest act, depus de reclamant la casa județeană de pensii, sunt de natură salarială, ci chiar a luat-o în considerare, însă a constatat că acest înscris nu cuprinde precizări cu privire la titlul cu care au fost plătite aceste venituri, pentru a putea verifica dacă acestea intrau sau nu în baza de calcul a pensiei.
S-a mai reținut, prin decizia a cărei retractare s-a solicitat, că adeverința nr. 384/(...) emisă de S. „. S., care preciza că, în perioada (...)-(...), contestatorul a realizat venituri suplimentare din acord global și premii, nu a fost depusă în prealabil la casa județeană de pensii pentru a fi valorificată.
Constatând că în cauză nu se invocă de fapt o greșeală materială, ci o greșeală de judecată, de apreciere a probelor, se reține că în cauză nu sunt incidente disp.art.318 Cod.proc.civilă, motiv pentru care, se va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul B. E.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul B. E. împotriva deciziei civile nr. 3648 din 19 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15 februarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I.-R. M. C. M. S.-C. B.
GREFIER
G. C.
Red./dact. CM
2 ex./(...):
← Decizia civilă nr. 3315/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 2094/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|