Decizia civilă nr. 2136/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ Nr. 2136/R/2012
Ședința publică din data de 8 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘED.TE: G.-L. T.
JUDECĂTOR: I. T.
JUDECĂTOR: D. C.A G.
G. : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. A. împotriva sentinței civile nr. 49 din 13 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) privind și pe pârâta intimată C. S. DE P. A S. R. DE I., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 18 aprilie 2012 intimata a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare însoțită de decizia nr. 29 din (...) a Înaltei Curți de C. și J.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și având în vedere și solicitarea părților de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 49 din 13 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) s-a respins acțiunea formulată de reclamantul S. A., în contradictoriu cu pârâta C. de P. S. a S. R. de I., reprezentată de O. J.-U. M. 0198 B., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că reclamantul S. A. a fost trecut în rezervă la data de (...), conform prevederilor art. 43 alin.1 lit.b și art. 85 alin.1 lit.b și alin.2 din L. nr.80/1995, fiindu-i stabilită pensia de serviciu pentru limită de vârstă, conform art. 13 lit. b) din L. nr.164/2001.
În aplicarea L. nr. 1., drepturile de pensie cuvenite reclamantului au fost recalculate începând cu data de (...), prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei, conform algoritmului de calcul prevăzut de L. nr. 1..
Prin decizia nr. 89865 din data de (...), emisă de pârâta C. S. de P. a
S. R. de I., au fost revizuite drepturile de pensie ale reclamantului, în temeiul O.U.G. nr. 1/2011, stabilindu-se un cuantum de 3447 lei lunar, începând cu data de (...).
Prin hotărârea nr.449 din (...), Comisia de contestații din cadrul S. R. de I. a respins contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de revizuire nr. 89865 din data de (...).
D. probele administrate în cauză nu a rezultat că drepturile de pensie ale reclamantului nu au fost în mod corect calculate.
Pensia militară acordată reclamantului, în temeiul L. nr. 164/2001, s-a recalculat în baza L. nr. 1. și ale O.U.G. nr. 1/2011.
Atât L. nr. 164/2001, cât și L. nr. 179/2004, care prevedeau pensiile militare de stat și pensiile de stat ale polițiștilor, au fost abrogate prin art. 196 lit.b) și e) din L. nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
În egală măsură nu poate fi admisă solicitarea reclamantului privind actualizarea pensiei, conform art. 48 din L. nr. 164/2001, abrogat expres începând cu data de (...).
Referitor la obiecția de neconstituționalitate a L. nr.1., raportat la art. 15 alin. 2 din C., Curtea Constituțională s-a pronunțat prin decizia nr. 8..
Astfel, Curtea a reținut că, în principiu, pensia de serviciu a unei categorii profesionale, reglementată printr-o lege specială, are două componente, și anume pensia contributivă și un supliment din partea statului. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat. A. acestui supliment ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, astfel cum este reglementat de art.47 alin. 2 din C..
P.le speciale, nefiind un privilegiu, ci fiind instituite de către legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective, pot fi eliminate doar dacă există o rațiune suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei.
Or, în cazul de față, a reținut Curtea Constituțională, o atare rațiune este, așa cum rezultă din expunerea de motive a legii criticate, atât grava situație de criză economică și financiară cu care se confruntă statul
(bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale de stat), cât și necesitatea reformării sistemului de pensii, prin eliminarea inechităților din acest sistem.
Curtea Constituțională a reținut că în conceptul de „. câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări.
În concluzie, Curtea a constatat că dispozițiile L. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu contravin prevederilor constituționale ale art. 15 alin. 2 privind neretroactivitatea legii.
În ceea ce privește încălcarea art. 1 din Protocolul 1 la C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, în hotărârea pronunțată în cauza Muller contra Austriei, în anul 1972, Curtea E. a D. O. a statuat că, deși art. 1 din Protocolul 1 garantează drepturile patrimoniale ale unei persoane care a contribuit la sistemul de asigurări sociale, acest text nu poate fi interpretat în sensul că acea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum.
Având în vedere cele două componente ale pensiei de serviciu, precum și faptul că a doua componentă, respectiv suplimentul din partea statului, se acordă numai în măsura în care există resursele financiare necesare, suprimarea pentru viitor a acestei componente, fără afectarea părții contributive, nu poate avea semnificația unei exproprieri.
Legiuitorul este în măsură să acorde, să modifice sau să suprime componenta suplimentară a pensiei de serviciu, în funcție de posibilitățile financiare ale statului.
Și în alte cauze în care Curtea E. a D. O. a fost sesizată cu încălcări ale dreptului de proprietate ca urmare a diminuării pensiilor s-a apreciat că o astfel de ingerință nu este de tipul „. de proprietate"; (hotărârea din 2 februarie 2010 - Aizupurua O. împotriva Spaniei, unde pierderea unei pensii complementare este analizată din perspectiva regulii generale privind dreptul la respectarea bunurilor).
Curtea a acceptat reduceri substanțiale ale cuantumului pensiei și/sau ale altor beneficii de asigurări sociale fără a ajunge la concluzia încălcării art. 1 al Protocolului nr. 1 (T. contra Suediei, Jankovic contra Croația - 12 oct. 2000, Lenz contra Germaniei, Callejas contra Spaniei - 18 iunie 2002).
Prin urmare, Curtea E. a D. O. nu analizează situația reducerii pensiilor ca o „. de proprietate";, astfel încât lipsa despăgubirii pentru ingerință nu conduce, eo ipso, la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1.
Statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu.
În cauzele Wieczorek contra Poloniei - hotărârea din 8 decembrie
2009 și Mellacher contra Austriei - hotărârea din 19 decembrie 1989,
Curtea a constatat că nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei.
Având în vedere că nu este vorba despre o privare de proprietate, testul de proporționalitate nu va consta în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate.
Marja de apreciere a statului în stabilirea politicii sale în această materie este și mai mare atunci când necesitatea intervenției statului rezultă din consecințele pe care criza economică internațională le produce asupra deficitului bugetar.
Analizând circumstanțele concrete ale cauzei, tribunalul a apreciat că s-a păstrat un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit, respectiv, justul echilibru între exigențele intereselor generale ale comunității și imperativele de apărare a drepturilor fundamentale ale individului, măsura luată de recalculare a drepturilor de pensie intrând în marja de apreciere lăsată statului în această materie.
Teoria drepturilor câștigate, invocată de reclamant, nu are o reglementare constituțională și nici nu este legiferată cu titlu de principiu în vreun act normativ.
Reclamantul nu a fost supus unui regim diferențiat față de alte persoane aflate în situație identică sau comparabilă, legiuitorul alegând să abroge toate categoriile de pensii speciale, fără nicio distincție, supunându- le unui regim de stabilire și calculare a pensiei unitar, aplicabil tuturor celorlalți beneficiari ai sistemului de asigurări sociale de stat.
Așa cum prevede art. 259 alin. 2 din L. nr. 95/2006, contribuția datorată de pensionarii ale căror venituri din pensii depășesc 740 lei este de
5,5% aplicată asupra acestor venituri și se virează odată cu plata drepturilor bănești asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi. Prin aplicarea cotei nu poate rezulta o pensie netă mai mică de 740 de lei.
În ceea ce privește solicitarea despăgubirilor în sumă de 12.558 lei, tribunalul a apreciat că nu s-a probat în cauză producerea unui prejudiciu reclamantului, din culpa pârâtei C. S. de P. a S. R. de I., care a făcut aplicarea dispozițiilor legale în vigoare.
Dreptul reclamantului la pensie nu a fost afectat, ci doar cuantumul pensiei suplimentare, care este supus elementelor variabile și opticii legiuitorului asupra alocării resurselor financiare ale statului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul S. A. solicitândadmiterea recursului, casarea sentinței și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului a arătat că instanța de fond a respins acțiunea apreciind că dreptul la pensie nu a fost afectat ci doar cuantumul pensiei suplimentare. Această afirmație dovedește că instanța de fond a fost într-o gravă eroare deoarece pensia mea nu are două componente, ci doar una. Pensia, calculată conform prevederilor L. nr.164/2001, are o singură componentă, care se achită exclusiv de la bugetul de stat și nu de la bugetul asigurărilor sociale asemeni pensiilor specia le (magistrați, demnitari, angajați ai C. de C., piloți, etc ... ).
D. modelul de calcul al unei pensii militare conform prevederilor L. nr.164/2001 rezultă că pensia mea are o singură componentă care a fost redusă si nu are o componentă suplimentară variabilă.
Instanța a considerat că a fost afectat doar cuantumul pensiei suplimentare, rațiunea exprimată de Curtea Constituțională fiind grava situație de criză economică și financiară cu care se confruntă statul
(bugetul de stat și cel de asigurări sociale), cât și necesitatea reformării sistemului de pensii, prin eliminarea inechităților din acest sistem.
Consideră că "rațiunea" este irațională odată ce prin aplicarea L. nr.
1. și ale O.U.G. nr. 1/2011 pe ansamblu cuantumul pensiilor militare a crescut în loc să se diminueze, fapt recunoscut în numeroase intervenții publice de către președintele statului, primul ministru și ministrul Apărării
Naționale.
Instanța de fond nu a ținut cont de faptul că pensia obținută în baza L. nr.164/2001 - este un contract cu executare succesivă, semnat în momentul în care a decis - pentru anumite considerente (pensia militară fiind unul dintre ele) - să devină militar, termenii lui neputând fi schimbați unilateral, forțat, retroactiv de către o parte.
Instanța de fond nu a ținut cont de principiul neretroactivității legii înscris în C. la art.15 alin.(2) (L. dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile) Constituția R. consacră prin articolul anterior invocat, un principiu de drept de o incontestabilă tradiție, actualitate și justiție, și anume că legea dispune numai pentru viitor.
D. legea nouă nu ar respecta ceea ce a fost făcut în cadrul prevederilor legii vechi, încrederea ar dispărea și, odată cu ea, ar fi atinsă autoritatea legii, căci voința de a da ascultare permisiunilor, poruncilor și opiniilor legale, ar fi, desigur, în bună măsură demobilizată dacă cel ce s-a supus lor nu ar fi sigur că, procedând astfel, va sta sub scutul legii. "
L. nouă însă este aplicabilă deîndată tuturor situațiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei În vigoare, precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi (. .. ) ". Ori, pensia reclamantului este o situație juridică anterioară apariției reglementărilor noii legi.
D. nr. 290/2004, a C. C., publicată în Monitorul Oficial nr. 735 din
(...) precizează și mai explicit acest lucru:
"(. .. ) O nouă legislație referitoare la pensii nu se aplică în mod automat persoanelor pensionate pe baza legislației anterior în vigoare. O asemenea aplicare ar însemna o extindere a incidenței actului normativ asupra unor situații din trecut, care ar avea efect retroactiv si ar contraveni dispozițiilor art. 15 alin. (2) din C..
Instanța de fond nu a ținut cont de principiului drepturilor câștigate - recunoscut în toate statele de drept - orice drept, indiferent de natura sa, trebuie acordat (. .. )
Curtea Constituțională face referire expresă la intangibilitatea drepturilor câștigate: "în cazurile în care din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei, se va plăti acesta, iar dacă noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită și aflată în plată, fără a se aduce vreo atingere drepturilor legal câștigate anterior". (D. C. C. nr. 120/2007 publicată în Monitorul Oficial al R., Partea
1, nr.204/2007).
Pe aceeași linie se înscrie și opinia Consiliului Superior al
Magistraturii: Noua lege nu poate afecta cuantumul pensiilor aflate în plată, chiar și atunci când modul de calcul al pensiilor se modifică prin noua reglementare, deoarece este inadmisibil ca legea să opereze retroactiv".
Instanța de fond nu a ținut cont că i-a fost încălcat dreptul de proprietate asupra gradului militar.
Revizuirea nelegală a deciziei de pensie, nu prevede în expunerea temeiului legal și recăpătarea dreptului asupra gradului militar deținut până la data de (...), când prin dispozițiile L. nr. 1., modificată și ale L. nr.263/20 10 privind sistemul unitar de pensii, a fost abrogată L. nr.
164/2001 privind pensiile militare de stat, dar și unele prevederi din L. nr.
80/1995 privind statutul cadrelor militare, modificată, în care se stipulau dreptul de proprietate al cadrului militar asupra gradului dobândit.
Prin transformarea pensiei militare, stabilită în baza L. 164/2001, ca lege anterioară apariției L. nr.119/20 10, în pensie pe baza principiului contributivității, conform L. 1., este degradat militar, nelegal și abuziv, contrar dispozițiilor legale anterior menționate, în sensul că nu mai beneficiez de prevederile art. 11 L. 80/1995, modificată.
Instanța de fond nu a ținut cont că revizuirea pensiei mele conform L. nr.1. și a OUG nr.1/20 11 s-a făcut și cu încălcarea dreptului meu de proprietate, drept garantat de C. prin art.44.
Pensia, atât ca drept în sine, cât și ca element al proprietății private, reprezintă o creanță asupra statului pe care acesta este obligat să o plătească și s-o ocrotească. Prin diminuarea brutală, abuzivă și retroactivă a cuantumului pensiei legal stabilit, proprietatea nu este apărată, acest lucru contravenind articolului privitor la protecția proprietății din Protocolul
1 la C. E. a D. O. și a L. F., la care R. este parte.
Curtea E. a D. O. a stabilit că noțiunea de "bun" acoperă și dreptul unei persoane asupra unei creanțe, inclusiv a uneia de natură salarială; dreptul de a fi beneficiarul unei prestații sociale pentru persoanele fără nici un venit; dreptul la o pensie de bătrânețe; dreptul la o pensie pentru văduvi
(Hotărârea pronunțată în cauza Rajinăriile grecești Stran și Stratis A.tis; Hotărârea Gaygusuz; Hotărârea Buchen, Hotărârea Willis).
Aceeași Curte a statuat că noțiunea de "bun" are un înțeles foarte cuprinzător, el înglobând orice interes al unei persoane de drept privat, care are o valoare economică.
În concluzie, revizuirea pensiei contravine și prevederilor arte 44 alin.
1 din C., de unde reiese că "dreptul de proprietate și creanțele asupra statului sunt garantate". În domeniul de aplicare a textului constituțional intră orice creanță asupra statului, deci și pensiile plătite din bugetul de stat.
Instanța de fond nu a ținut cont că pensia se încadrează în pilonul al
2-lea privind schemele ocupaționale (profesionale) guvernate de D. 8., modificată prin D. 9. M. specifică de calcul a pensiei nu se bazează pe principiul contributivității.
Pensia reprezintă "plata" pentru activitatea desfășurată, activitate cu un grad de periculozitate mult mai mare decât în cazul altor categorii profesionale și pentru toate privațiunile la care a fost supus.
De altfel, Curtea Constituțională, în D. nr.20/(...), "reține că instituirea pensiei de serviciu pentru cadrele militare și pentru magistrați nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensare parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună magistrații și militarii".
Instanța de fond nu a ținut cont că decizia de revizuire a pensiei încalcă art.14 din C. CEDO - acest articol prevede că exercitarea drepturilor
și libertăților recunoscute de prezenta C. trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată în special pe sex, rasă, culoare sau orice altă situație. Definiția pe care a dat-o Curtea discriminării, În hotărârea Abdulaziz Cabales și Balkandali v. Regatului Unit a fost aceea că există o discriminare În cazul în care "un individ sau un grup se vede, fără nici o justificare adecvată, mai puțin bine tratat decât altul".
În speța de față, discriminarea se referă la împrejurarea că beneficiari ai pensiei de serviciu au avut o rezolvare diferită a situației lor deși legiuitorul a pretins că este identică, tocmai prin revizuirea pensiei de serviciu (pensiei militare), mai puțin pensiile aflate În plată ale magistraților.
Acest fapt constituie un act de discriminare și conform art. 2 alin. (1) si (2), art. 10, și art.14 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, cu modificările și completările ulterioare. Raportându-se efectele L. nr.1. la definiția discriminării, s-a constatat preferința unei categorii socio- profesionale, în speță cea a magistraților, de a fi exclusă de la revizuirea pensiilor de serviciu.
Aici s-a creat situația de discriminare și nu in alte condiții, nereținută de instanța de fond, respectiv statutul diferit al nostru (al militarilor) în raport cu alte categorii socio-profesionale.
Instanța de fond, greșit sau în mod voit, vorbește despre "egalitate" prin desființarea tuturor pensiilor de serviciu dar "uită" să specifice că singurele pensii exceptate de la revizuire s unt cele ale magistraților, ceea ce constituie discriminare.
Totodată, a făcut cunoscut că în conformitate cu prevederile art. 14 din C. E. a D. O., purtând titlu. Interzicerea discriminării", "exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație", acesta fiind principiul egalității tuturor în fața legii, "lista cuprinsă în art. 14 nefiind limitativă", dreptul la nediscriminare .protejând persoanele fizice și persoanele juridice aflate în situații asemănătoare,împotriva aplicării unui tratament diferit" (C.E.D.H 23 iulie 1968 citat de C.
B. - " C. E. a D. O.".
Pensia reclamantului reprezintă privațiunile din timpul serviciului la care a fost supus spre deosebire de alte categorii profesionale, ca medicii sau profesorii, care puteau avea un al doilea serviciu - la ieșirea la pensie statul a înțeles să instituie pensia de serviciu.
La baza pensiei de serviciu obținută și calculată în baza L 164/2001 a fost neaparat specificul raportului juridic de muncă plin de privațiuni.
Instanța de fond, greșit a luat decizia motivând că diminuarea pensiei este corectă deoarece trebuie ținut "cont de criza economică internațională". Curtea Constituțională a R. s-a pronunțat deja cu privire la această "motivare" prin D. nr.874/(...).
"Curtea a constatat că dificultățile bugetului asigurărilor sociale de stat nu pot fi opuse dreptului la pensie în sensul diminuării, chiar și temporare, a cuantumului pensiei, dreptul constituțional la pensie neputând fi afectat de proasta gestionare a bugetului respectiv de către stat".
Instanța de fond, greșit reține că prin modul cum s-a procedat la diminuarea pensiei nu i-a fost adus nici un prejudiciu, dar nu ține seama că aceste daune au fost solicitate în temeiul arte 999 și 1000 din Codul civil care prevăd că, pe lângă procesul inflaționist care i-a afectat puterea de cumpărare - prejudiciu efectiv (damnum emergens ),- a mai fost prejudiciat și de lipsa folosinței creanței - beneficiul nerealizat (lucrum cessans), fiindu- mi aplicabile dispozițiile art.l084 din Codul civil, potrivit cărora "daunele interese ce sunt debite creditorului, cuprind, în genere, pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit".
Instanța de fond nu a ținut cont de prevederile art.20 din Constituția R., intitulat "Tratatele internaționale privind drepturile omului", potrivit căruia dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a D. O., cu pactele și cu celelalte tratate la care R. este parte. D. există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Așadar, dacă instanțele de judecată constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care
R. este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urmă, sunt obligate să ignore aceste prevederi și să facă aplicarea celor din reglementarea internațională mai favorabilă.
Instanța de fond nu a ținut cont de faptul că există o diferență fundamentală între abordarea C. C. și cea a C. E. de J. D. CC conform propriei jurisprudențe, verifică doar conformitatea legii cu Constituția, nepronunțându-se asupra interpretării sau aplicării concrete a legii, CEDa, în principiu, nu verifică compatibilitatea în abstract a unei legi cu C., ci se pronunță cu privire la efectele pe care le poate avea aplicarea unei legi la o anumită situație de fapt. Ori, judecătorul român trebuie să determine dacă, într-un caz concret, aplicarea legii produce efecte contrare C.i.
Instanța de fond nu a ținut cont de jurisprudența C. C. a R. și nici de jurisprudența C. E. de Justiție care oferă o multitudine de decizii în favoarea reclamantului.
Practica C. E. a D. O. (CEDO) de la S. și a C. de Justiție a U. E. de la
L. a statuat că pensia constituie un drept patrimonial, iar diminuarea ei ar leza acest drept și ar echivala cu o expropriere.
În conformitate cu articolul 14 din C. pentru interzicerea discriminării și articolul 1 din Protocolul 1 referitor la protecția proprietății, Curtea E. a D. O. a reținut că «noțiunea de bun înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât dreptul la pensie și, evident, dreptul la salariu sunt asimilate dreptului de proprietate» (cauza Buchen versus Cehia).
D. această perspectivă, apare ca fiind evident că pensia de serviciu a militarilor, așa cum este în prezent reglementată și având cuantumul stabilit prin lege, constituie un «drept de proprietate» în sensul C.i și a Protocoalelor adiționale, iar reducerea prin recalculare a acestui drept ar echivala cu o expropriere.
Instanța de fond nu a ținut cont de faptul că atunci când legea internă este greșită, ilegitimă, lipsită de sens asemeni legii prin care se revizuiește pensia - dreptul trebuie să se realizeze în contra legii, pentru că legea încalcă principiul echității și bunul simț comun. L. este efemeră, în timp ce dreptul este etern, căci dreptul este modul în care trebuie organizată pacea socială. Judecătorul nu are doar dreptul de a interveni, ci obligația constituțională de a realiza dreptul.
Pârâta, prin acțiunea sa, dă dovadă de un abuz de putere, ori un abuz de putere, dacă există, este corectat numai prin intervenția judecătorului, judecătorul fiind chemat să aplice o lege mai înaltă, cea relativă la drepturile omului și la principiile U. E., lege la care R. a aderat, renunțând în parte la suveranitatea sa.
Instanța de fond, examinând fondul acțiunii, a apreciat în mod eronat că acțiune a promovată este neîntemeiată pentru considerentele dezvoltate în cuprinsul hotărârii atacate în speță, menționate mai sus.
Pârâta C. de P. S. a S. R. de I., prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Prin art.1 lit. b din L. nr. 1., privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pensiile militare de stat au devenit pensii în înțelesul L. nr.1., calculate pe baza veniturilor realizate.
În aplicarea acestui act normativ, M. Apărării Naționale a emis în luna decembrie 2010 decizia contestată prin care, începând cu data de 1 ianuarie 2011, s-a stabilit în favoarea reclamantului pensia de asigurări sociale, care înlocuia pensia militară de stat stabilită în temeiul L. nr.
164/2001.
În analiza pe fond a prezentului recurs, Curtea de A. va reține, în plus față de considerentele expuse de instanța de fond, următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și
Justiție și ale C. E. a D. O.:
În ceea ce privește controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitatîn temeiul art.146 lit. a din C., prin nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privindobligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din C. raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. - ex. D. nr.1579/(...).
În ceea ce privește recursul în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1., Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. nr. 29/(...) (aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei) a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr. 871 și nr. 8. cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare, reținând următoarele:
„(…)Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în R., potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din C., iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), înraport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din C., iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă
și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..(…)";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.
„(…)În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptuluilor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§
48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39
și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
D. perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de nr. 1., și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ciprecum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și
80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C.
Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. E. a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori laalte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. (C. Hasani împotriva
Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și
Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. E. a D. O. reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.(…)";
Prin D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O. încauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva R. s-a reținut că:.
„Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la
C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr.
39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c.
Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie
2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08
și 56001/08, par. 55).
Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. R., decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și
44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv
și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, apreciind că,întrucât rațiunea este aceeași, în speță sunt aplicabile, mutatis mutandis, inclusiv considerentele CEDO din speța invocată mai sus, chiar dacă privesc situația unei alte categorii socio-profesionale, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantului.
În cazul concret dedus judecății, pentru a se putea analiza raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, se impune o analiză a pensiei reclamantului.
În concret, Curtea de A. reține că reclamantul a avut o pensie militară de stat în cuantum brut de 4186 lei brut și o pensie recalculată în baza tuturor veniturilor efectiv realizate (ceea ce face inoperante dispozițiile OG nr. 1/2011, aplicabile numai pensiilor calculate prin utilizarea salariului mediu brut pe economie) de 1934 lei brut, cuantum care este superior față de pensia medie pentru limită de vârstă în luna ianuarie 2011 în R., care este de 860 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului.
Drept urmare, reținând și că în cauză recurentul nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate, având în vedere și D. nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în care se evidențiază că în raport de jurisprudența C. E. a D. O. este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant, Curtea de A. apreciază că în raport de probele administrate reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că nu ar fi respectat raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
În raport de aceste considerente, Curtea constată că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu interpretarea corectă a probelor administrative în cauză și cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale.
Față de cele reținute, neexistând motive de modificare sau casare a hotărârii, conform art. 304 pct. 9 sau 3041 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. A. împotriva sentinței civile nr. 49 din 13 ianuarie 2012 a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 8 mai 2012.
PREȘED.TE JUDECĂTORI
G.-L. T. I. T. D. C. G.
G. N. N.
Red.DCG/(...) Dact.SzM/2ex.
| ← Decizia civilă nr. 3394/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 1289/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
