Decizia civilă nr. 3394/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 3394/R/2012

Ședința publică din data de 4 iulie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I.-R. M.

JUDECĂTORI: C. M.

S.-C. B.

G.: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul Ț. P. împotriva sentinței civile nr. 661/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată CASA DE PENSII A M. A. ȘI I., având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 2 iulie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantei recurente prin reprezentant, o cerere prin care se solicită judecarea cauzei și în lipsă.

Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 661/(...) pronunțată de Tribunalul Maramureș s-a respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul Ț. P. în contradictoriu cu pârâta CASA DE PENSII A M. A. ȘI I.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin decizia nr.

1. din data de (...) emisă de pârâta C. de P. a M. A. și I., au fost revizuite drepturile de pensie cuvenite reclamantului, în temeiul OUG nr.1/2011.

Împotriva aceste decizii reclamantul a formulat contestație la comisia de contestații pensii din cadrul M. A. și I.

Reclamantul își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 581 Cod procedură civilă, însă s-a apreciat că nu sunt întrunite în cauză cerințele prevăzute de lege pentru admisibilitatea ordonanței președințiale.

Reclamantul nu a dovedit caracterul urgent al măsurilor ce solicită a fi luate, respectiv prejudiciile ireparabile cauzate de revizuirea drepturilor de pensie, până la soluționarea irevocabilă a contestației îndreptate împotriva deciziei de revizuire.

Cu înscrisurile depuse la dosar nu s-a probat imposibilitatea reclamantului de a efectua plata debitelor din pensia revizuită.

Eventualul prejudiciu produs reclamantului prin revizuirea drepturilor sale de pensie este unul patrimonial, cuantificabil și va putea fi reparat, în ipoteza soluționării favorabile a contestației împotriva deciziei de revizuire.

Legalitatea deciziei de revizuire urmează a fi verificată în cadrul contestației formulate, neputând face obiectul analizei în prezentul dosar.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitândmodificarea sentinței în sensul admiterii cererii de ordonanță președințială formulate și al suspendării executării dispozițiilor deciziei privind revizuirea pensiei, până la soluționarea definitivă a contestației cu consecința menținerii în plată a deciziei de pensionare emisă în baza OG nr. 179/2004.

În motivarea recursului a arătat că prima instanță a reținut, în mod greșit că, nu este îndeplinită condiția urgenței, întrucât măsura a cărei suspendare se cere, a produs efecte, adică decizia de revizuire a pensiei a fost pusă în executare și a prejudiciat prin diminuarea pensiei, mai exact prin știrbirea dreptului de proprietate asupra pensiei, drept garantat de legea fundamentală și consacrat în numeroase convenții internaționale: art. 1 al Protocolului adițional nr. 1 la C. E. a D. O., art. 17 din Declarația Universală a D. O., art. 47 din Constituția României și C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, adoptată la R. la 4 noiembrie 1950 și ratificată de R. prin L. nr. 3..

Conform acestor texte de lege S. este obligat să asigure cetățenilor săi condiții de viață decente, care să nu le pună în pericol viața sau integritatea psihică și fizică și, în egală măsură, să nu îi supună la tratamente și măsuri degradante. Or, în cazul reclamantului, din acest punct de vedere, statul român atunci când i-a diminuat pensia și-a frânt obligația pe care și-a asumat-o prin aceste texte de lege față de acesta, cetățean al lui, de a-i asigura viața, integritatea fizică și psihică, precum și bunurile proprietatea privată.

Din punct de vedere constituțional O.U.G. nr. 1/2011 încalcă Constituția României în ceea ce privește neretroactivitatea legii civile și încălcarea dreptului de proprietate.

Fiind vorba despre un adevărat drept de proprietate asupra pensiei, legiuitorul nu avea dreptul de a o modifica în cuantumul ei printr-o lege ulterioară, iar dacă a procedat astfel înseamnă că a încălcat prevederile art. 44 și art. 15 alin. 1 din Constituție, fiind în prezența unei adevărate naționalizări sau confiscări.

Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate încererea de recurs, Curtea reține următoarele:

Prin demersul juridic dedus judecății, reclamantul a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 581 - 582 C.pr.civ. suspendarea executării deciziei privind revizuirea pensiei emisă în baza OUG nr. 1/2011, până la soluționarea irevocabilă a contestației înregistrate pe rolul T. M., având ca obiect anularea acestei decizii.

Potrivit dispozițiilor art. 581 C.pr.civ. instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Așadar, pentru admisibilitatea ordonanței președințiale se cer a fi întrunite următoarele trei condiții: urgența, cerința ca măsura luată să aibă caracter vremelnic și condiția de a nu prejudeca fondul cauzei.

În mod just s-a apreciat de către instanța de fond că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de dispozițiile art. 581 al. l C.pr.civ., care să justifice cererea reclamantului, în ceea ce privește urgența, astfel că cererea de suspendare a deciziei de revizuire a pensiei formulată pe această cale nu este întemeiată.

Posibilitatea instituită de dispozițiile art. 581 Cod procedura civilă nu exonerează reclamantul de obligația de a-și dovedi susținerile în fata instanței, conform art. 1169 Cod civil.

Curtea apreciază că depunerea în probațiune a deciziei, prin care într- adevăr s-a stabilit un nou cuantum al pensiei, nu este de natură să se circumscrie condiției urgenței, în lipsa coroborării cu alte mijloace de probă.

De asemenea, reclamantul a susținut că este justificată condiția urgenței invocând faptul că în urma reducerii pensiei sale este pus în imposibilitatea de a trăi, însă așa cum a reținut și prima instanță, Curtea constată că noul cuantum al pensiei stabilit prin decizia de revizuire a cărei suspendare se solicită este de

4.029 lei brut, împrejurare față de care nu se poate concluziona că reclamantul s- ar afla în imposibilitate de a-și asigura un minim necesar în ceea ce privește mijloacele de existență.

Astfel, simplul fapt al revizuirii pensiei, nu este de natură a-i produce reclamantului o pagubă iminentă și care nu s-ar putea repara in viitor și nici nu dovedește urgența care să justifice luarea unei măsuri cu caracter provizoriu, pe calea ordonanței președințiale.

Pentru a justifica temeinicia cererii, recurentul a mai invocat încălcarea dreptului său de proprietate, prin raportare la dispozițiile cuprinse în art. 1 al

Protocolului adițional nr. 1 la C. E. a D. O., art. 17 din Declarația Universală a D. O., art. 47 din Constituția României și C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, adoptată la R. la 4 noiembrie 1950 și ratificată de R. prin L. nr. 3., însă aspectele evidențiate țin de fondul cauzei, neputând face obiectul analizei instanței în cadrul acestei proceduri speciale.

Reținând că legiuitorul condiționează admisibilitatea ordonanței președințiale de îndeplinirea cumulativă a celor trei cerințe mai sus menționate și constatând că în circumstanțele cauzei cerința urgenței nu este îndeplinită, Curtea apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte două condiții.

Ținând seama de aceste considerente, se constată că soluția pronunțată de tribunal este legală, astfel că în temeiul art. 312 alin.1 C. raportat la art. 582 C.,

Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ț. P. împotriva sentinței civile nr. 661 din (...) a T. M. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 4 iulie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

I.-R. M. C. M. S.-C. B.

Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)

Jud. fond: H. D.M.

G. G. C.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3394/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale